ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 648/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 648/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 30 decembrie 2005 pe rolul Tribunalului Mureș,

reclamanții H.L.A. și H.I. au chemat în judecată pe pârâții SC C. SA, Primăria

Municipiului Târnăveni, prin primar și A.V.A.S., solicitând obligarea pârâtei

SC C. SA la restituirea în natură a unei părți din imobilul situat în

Târnăveni, respectiv casa de locuit și terenul aferent, obligarea pârâților la

acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru cărămidăria, construcție

și teren aferent, de la aceeași adresă, precum și pentru toate bunurile mobile

și imobile încorporate în fabrica de cărămidă, proprietatea tatălui

reclamanților, H.A., bunuri preluate în mod abuziv de stat, conform procesului

verbal din 22 martie 1950, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii

de chemare în judecată reclamanții au arătat că terenul în suprafață de 2560 mp

cu mai multe construcții: locuință, birouri, ateliere, cantină, șopron etc.,

împreună cu toate bunurile necesare pentru o fabrică de cărămidă și încorporate

în imobil au fost preluate de stat în anul 1950 în mod abuziv de la tatăl lor,

care era proprietar. Statul și-a intabulat dreptul de proprietate în baza

Decretului nr. 218/1960.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamanții au formulat notificări înregistrate la

unitatea deținătoare SC C. SA, precum și la Prefectura Județului Mureș,

Primăria Municipiului Târnăveni și A.V.A.S. Notificările au fost direcționate

către unitatea deținătoare care nici până în prezent nu a soluționat cererea de

restituire.

Pârâta A.V.A.S. a

invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând

că a înaintat la SC C. SA notificarea formulată de reclamanți.

Prin întâmpinare,

pârâta Primăria Municipiului Târnăveni a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, arătând că deținătoarea actuală și, deci, unitatea

competentă să soluționeze notificarea este SC C. SA.

Pârâta SC C. SA a

invocat excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii (motivată prin aceea că

reclamanții au formulat și acțiune în revendicare pe calea dreptului comun,

aflată în curs de soluționare, iar potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu

mai pot uza de calea legii speciale), precum și tardivitatea formulării cererii

(întrucât consiliul de administrație al SC C. SA a emis decizia de respingere a

notificării din 11 mai 2001, adusă la cunoștința reclamanților prin scrisoare

recomandată, necontestată în termenul legal). Pe fondul cererii, pârâta a

solicitat respingerea acțiunii, deoarece imobilul a fost modificat de o

asemenea manieră încât în prezent constituie un imobil nou, acesta se găsește în

patrimoniul societății, care este integral privatizată, astfel încât

restituirea în natură nu este posibilă.

Pârâta SC C. SA a

formulat și cerere de chemare în garanție în contradictoriu cu A.V.A.S., cerere

care a fost disjunsă prin încheierea din 26 martie 2008 a Tribunalului Mureș,

dispunându-se formarea unui dosar separat.

Prin sentința civilă

nr. 1970 din 18 decembrie 2008, Tribunalul Mureș a respins excepțiile

inadmisibilității și tardivității formulării contestației, invocate de SC C.

SA, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de A.V.A.S.,

a respins acțiunea față de Primăria Municipiului Târnăveni, ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis acțiunea în

contradictoriu cu pârâtele SC C. SA și A.V.A.S., a obligat-o pe pârâta SC C. SA

să restituie în natură reclamanților imobilul teren și construcții înscris în

C.F., identificat conform rapoartelor de expertiză întocmite de experții K.L.

(expertiza construcții) și M.M. (expertiza topografică), ce fac parte

integrantă din hotărâre și a obligat-o pe pârâta A.V.A.S. să plătească

reclamanților contravaloarea construcțiilor demolate identificate în expertiza

construcții, precum și a terenului ce nu se restituie în natură, delimitat în

expertiza topografică.

În considerentele

acestei sentințe s-a reținut că Primăria Municipiului Târnăveni nu are calitate

procesuală pasivă, deoarece nu este unitatea deținătoare a imobilului.

În ceea ce privește

excepțiile invocate de pârâta SC C. SA instanța a reținut următoarele: excepția

inadmisibilității nu este fondată, deoarece s-a făcut dovada, în condițiile

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, că reclamanții au solicitat

suspendarea judecății acțiunii civile de drept comun; excepția tardivității

este de asemenea nefondată, deoarece obiectul cauzei nu este contestația

împotriva deciziei emise de Consiliul de Administrație al SC C. SA, ci

obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului, în parte, precum și la

acordarea de despăgubiri pentru partea ce nu se poate restitui în natură, ca

urmare a notificării adresate Prefecturii Județului Mureș și transmisă de

aceasta către societatea pârâtă la data de 22 martie 2004.

Instanța a considerat

nefondată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de A.V.A.S.,

reținând că în cauză nu s-a solicitat doar restituirea în natură, ci și

acordarea de despăgubiri.

Pe fondul cererii,

prima instanță a reținut că pârâta SC C. SA nu și-a îndeplinit obligația

prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu a răspuns

notificării cu care a fost reinvestită.

S-a mai reținut că

imobilul proprietatea tatălui reclamanților, compus din construcții (casă de

locuit și fabrică de cărămidă) și teren în suprafață totală de 2560 mp, înscris

în C.F., a fost preluat de stat în fapt, în mod abuziv, în anul 1950, iar apoi

a fost înscris în cartea funciară cu titlu de preluare în favoarea statului, în

baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966.

În raport de data

preluării faptice, instanța a apreciat că, în realitate, trecerea imobilului în

proprietatea statului s-a făcut în aplicarea Decretului nr. 92/1950, însă cu

încălcarea acestui decret, deoarece din cartea de muncă a fostului proprietar

H.A. rezultă că acesta era referent tehnic, fiind incidente dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Constatând că, în

afară de casa de locuit, celelalte construcții preluate de stat au fost

demolate anterior formulării notificării și apreciind că reclamanții au făcut

dovada calității de persoane îndreptățite la restituire, instanța a dispus

obligarea societății comerciale deținătoare să restituie acestora în natură

casa de locuit și terenul liber, iar pentru terenul afectat activității

societății, precum și pentru construcțiile demolate, a dispus obligarea instituției

publice care a efectuat privatizarea SC C. SA, respectiv A.V.A.S., la plata de

despăgubiri.

În ceea ce privește

apărarea pârâtei SC C. SA, întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001, prima instanță a reținut că aceste dispoziții legale nu

sunt aplicabile în speță, deoarece sunt incidente prevederile art. 29 din

aceeași lege.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâtele SC C. SA și A.V.A.S.

În motivarea apelului

declarat de pârâta SC C. SA s-a arătat că acțiunea reclamanților a fost

formulată după expirarea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001. În acest sens, pârâta a subliniat că, încă din data de 11 mai 2001,

prin Decizia nr. 1350, a soluționat notificarea reclamanților, dispoziție care a

fost comunicată și neatacată de reclamanți în termenul legal.

În al doilea rând,

pârâta a susținut că acțiunea este inadmisibilă, deoarece reclamanții nu pot

revendica doar o cotă de 28% din imobilul litigiu, iar instanța de fond a

acordat mai mult decât s-a cerut, restituind în întregime imobilul.

Aceeași pârâtă a

susținut că tribunalul nu a aplicat dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, restituind în natură imobilul, deși valoarea acestuia depășește

valoarea acțiunilor deținute de stat.

Un ultim argument

adus de pârâtă se referă la faptul că imobilul a fost restituit și pârâtei

H.I., deși aceasta nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea apelului

declarat de pârâta A.V.A.S. s-a arătat că hotărârea apelată a fost dată cu

încălcarea art. 20 din Legea nr. 10/2001, care stabilește competența unității

deținătoare în soluționarea notificării, în cazul în care statul este acționar

minoritar, precum și cu nerespectarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) din

aceeași lege, care prevăd că, în cazul imobilelor demolate, notificarea

persoanelor îndreptățite se soluționează de primarul unității

administrativ-teritoriale.

Această pârâtă a mai

susținut în apel că, prin modificarea Legii nr. 10/2001, prin Legea nr.

247/2005, atribuțiile A.V.A.S. au fost restrânse considerabil, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind singura entitate care analizează

propunerea de acordare a despăgubirilor și stabilește cuantumul acestora.

Prin decizia nr. 74/

A din 20 mai 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelurile, a schimbat

sentința apelată și a respins acțiunea formulată de reclamanți.

În considerentele

acestei decizii, instanța de apel a reținut că reclamantul H.L., în calitate de

moștenitor al defunctului H.A., a notificat-o pe pârâta SC C. SA solicitând

restituirea imobilului cunoscut sub denumirea „C.H.A.”, naționalizat la data de

22 martie 1950.

La data de 11 mai

2001, pârâta SC C. SA, în calitate de unitatea deținătoare, prin Decizia nr.

1350, a respins notificarea reclamantului. Decizia emisă de pârâtă a fost

comunicată, reclamantului, iar acesta nu a atacat-o.

Concomitent, ambii

reclamanți au notificat, prin intermediul B.E.J. C.H., pe A.P.A.P.S. București

și Prefectura Județului Mureș, solicitând măsuri reparatorii pentru același

imobil. Notificarea a fost ulterior transmisă unității deținătoare, pârâta SC

C. SA.

În paralel, cei doi

reclamanți au promovat o acțiune în revendicarea imobilului, aflată în recurs,

procedura fiind suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la

soluționarea prezentei cauze.

Pornind de la această

stare de fapt, curtea de apel a apreciat că în mod nelegal instanța de fond a

ajuns la concluzia că unitatea deținătoare ar fi fost reinvestită cu

soluționarea notificării reclamanților. Prin soluționarea notificării, unitatea

deținătoare s-a desesizat, dispoziția de respingere putând fi atacată de

reclamant în termen de 30 de zile de la comunicare, ceea ce nu a făcut.

Instanța de apel a

mai reținut că Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (prin

care s-a stabilit că procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 republicată, asigură persoanelor care au formulat o notificare pe care

unitatea deținătoare nu a soluționat-o dreptul de a se adresa instanței și de

a-i fi soluționată pe fond cererea) nu este aplicabilă în speță, deoarece

unitatea deținătoare, pârâta SC C. SA, a soluționat notificarea printr-o

decizie care nu a fost atacată.

Prin decizia nr. 687

din 05 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală a admis recursul reclamanților, a casat decizia nr.

74/ A din 20 mai 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie și a trimis cauze spre rejudecare la aceeași

curte de apel.

În considerentele

deciziei din recurs s-a reținut că instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost

interpretate prin decizia în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Astfel, s-a reținut

ca situație de fapt că, în legătură cu imobilul ce a reprezentat fabrica de

cărămidă a autorului lor, reclamanții au formulat două notificări: una a fost

formulată exclusiv de către reclamantul H.L. și a fost înregistrată la SC C.

SA, iar o alta a fost formulată de ambii reclamanți și a fost trimisă către

A.P.A.P.S., devenită A.V.A.S. și către Prefectura județului Mureș.

Cea de a doua notificare

nu a fost soluționată, ci a fost trimisă spere soluționare tot către SC C. SA.

În atare situație,

faptul că prima notificare ar fi fost soluționată și nu ar fi fost contestată

de către reclamant nu a absolvit-o în niciun mod pe pârâta SC C. SA de a soluționa

cea de-a doua notificare.

Pe de o parte, ar

însemna ca reclamanta H.I. să fie sancționată pentru lipsa de diligență a

reclamantului, care nu a contestat dispoziția SC C. SA, deși ea însăși nu avea

calitatea de a acționa în niciun fel.

Pe de altă parte,

câtă vreme însuși reclamantul a formulat și o altă notificare, adresată altor

entități juridice care au refuzat să o soluționeze, ar însemna să suporte

consecințele acestui refuz pentru o conduită care nu are legătură această

notificare.

Practic, curtea de

apel, prin decizia pronunțată, îi pune pe reclamanți în situația de a rămâne

fără răspuns cu privire la notificarea din 30 iulie 2001.

Cum această

notificare nu a fost soluționată, reclamanții au dreptul de a se adresa

instanței, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru a se stabili

dacă au dreptul la măsuri reparatorii, care este natura acestora și cui îi

revine obligația acordării sau propunerii lor, după caz, deoarece lipsa

răspunsului echivalează cu un refuz de acordare a măsurilor reparatorii pentru

imobilul în litigiu.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis

recursul declarat de reclamanți.

Dat fiind că,

reținând în mod greșit că nu se impune soluționarea notificării, curtea de apel

nu a mai analizat motivele privitoare la natura măsurilor reparatorii și

entitatea juridică ce urmează a le acorda sau, după caz, propune, în baza art.

314 C. proc. civ., Înalta Curte a casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

S-a mai menționat, în

finalul considerentelor deciziei de casare, că motivele de recurs privitoare la

nevalabilitatea titlului statului și la incidența art. 27 din Legea nr.

10/2001, urmare a declarării neconstituționalității art. 29 din lege modificat

prin Legea nr. 247/2005, urmează a fi analizate de instanța de trimitere.

În rejudecarea

apelurilor, prin decizia nr. 125/ A din 24 septembrie 2010, aceeași curte de

apel a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele SC C. SA și

A.V.A.S.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește

excepția tardivității contestației: reclamantul, în calitate de moștenitor al

defunctului H.A., a solicitat, restituirea imobilului ce a aparținut

antecesorului său, H.A., naționalizat la 22 martie 1950, în baza Decretului –

Lege nr. 92/1950, formulând în acest sens, notificarea din 30 martie 2001 către

unitatea deținătoare, pârâta SC C. SA. Asupra acestei notificări, pârâta s-a

pronunțat prin decizia nr. 1350 din 11 mai 2001, respingând cererea

reclamantului.

În această situație,

astfel cum rezultă din decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în recurs, izvorul prezentei contestații îl constituie cea de-a doua

notificare formulată de această dată de ambii reclamanți pentru restituirea

fabricii de cărămidă ce a aparținut lui H.A. și trimisă către A.P.A.P.S.

devenită A.V.A.S. și către Prefectura județului Mureș, acestea trimițând-o la

rândul lor către pârâta SC C. SA.

În aceste condiții,

respectiv în situația în care această din urmă notificare nu a fost soluționată

în vreun fel de pârâta SC C. SA, astfel cum a reținut și instanța în decizia de

casare, nu poate fi vorba de tardivitatea contestației.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității: în mod greșit pârâta apreciază că acțiunea

reclamanților ar fi inadmisibilă în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Acțiunea formulată de

reclamanți este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată, nefiind nicidecum o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul

comun. Este adevărat că reclamanții au formulat și o acțiune în revendicare

însă aceasta, aflată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș (dosar nr.

1099/2006/C) a fost suspendată tocmai în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, reclamanții înțelegând să-și mențină pretențiile formulate în

conformitate cu legea specială.

Privitor la excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de apelanta SC C. SA, motivată prin aceea

că reclamanții au solicitat doar o cotă de 28% din imobil, instanța de apel a

reținut că această solicitare trebuie raportată la prevederile Legii nr.

10/2001. Reclamanții au solicitat restituirea în natură a casei de locuit și

terenului aferent, înscrise în C.F., construcții ce există și în prezent. Celelalte

construcții existente nu au fost solicitate de reclamanți, aceștia recunoscând

că sunt construcții noi edificate de pârâtă, asupra acestora neputându-se emite

pretenția restituirii în natură.

Or, în condițiile în

care o parte din construcțiile ce au făcut obiectul preluării există, fiind

identificare prin raportul de expertiză efectuat în cauză, este de esența legii

speciale că pot constitui obiect al restituirii în natură (art. 21 din Legea

nr. 10/2001).

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., în mod corect

aceasta a fost respinsă de instanța de fond, dată fiind incidența în cauză a

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Făcând aplicarea art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de apel a apreciat că

instanța de fond era chemată să aprecieze și să dispună asupra cuantumului

despăgubirilor, așa încât nimic nu o împiedică pe pârâta apelantă să înainteze

Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor dosarul cuprinzând cuantumul

despăgubirilor astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de judecată.

În ceea ce privește

fondul cauzei, instanța de apel a reținut că hotărârea atacată este temeinică

și legală.

Critica apelantei SC

C. SA referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 21 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, a fost înlăturată cu motivarea că în mod corect prima

instanță a aplicat prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dată

fiind decizia nr. 830 din 6 iulie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională, ce

are drept consecință menținerea obligației societăților comerciale privatizate

să restituie în natură imobilele preluate de Stat fără titlu, cum este și

situația imobilului în cauză.

Susținerile aceleiași

apelante, potrivit cărora restituirea în natură dispusă de instanța de fond

afectează buna funcționare a celorlalte imobile, au fost înlăturate ca fiind

contrazise de raportul de expertiză întocmit în cauză. S-a reținut, în legătură

cu această critică, faptul că pârâta, prin reprezentant, a fost prezentă la

efectuarea măsurătorilor efectuate de expert, iar prin obiecțiunile formulate,

pârâta nu a învederat instanței acest aspect.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

pârâtele SC C. SA și A.V.A.S.

Pârâta SC C. SA a

solicitat, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei, admiterea apelului său și

respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

Invocând motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pe care nu le-a

dezvoltat în mod separat, pârâta SC C. SA a susținut în motivarea recursului

său următoarele critici:

Instanțele au

soluționat greșit excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii și tardivitatea

contestație. În acest sens, recurenta reia în mod amănunțit argumentele

susținute în fața primei instanțe în sprijinul acestor excepții.

Instanțele nu s-au

preocupat de apărarea pârâtei în sensul că în zonă este amplasată o platformă industrială

care îi aparține și care nu se identifică cu bunurile enumerate în cererea de

chemare în judecată, iar prețuirea făcută de expert este subiectivă, în

condițiile în care construcțiile au fost demolate și nu le-a putut expertiza.

Hotărârea este dată

cu aplicarea greșită a art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, restituirea în

natură neputând fi dispusă în condițiile în care cota de participare a statului

la capitalul social este nesemnificativă.

Nu s-a făcut dovada

că reclamanții s-ar mai afla în viață și nici că sunt succesorii fostului

proprietar, certificatul de calitate de moștenitor nefiind suficient.

Nu s-a clarificat cu

certitudine situația de carte funciară a imobilului, sub aspectul evoluției

înscrierilor și transcrierilor dintr-o carte funciară în alta, expertul K.L.

nefiind calificat în acest sens. Nu s-au depus la dosar de la autoritățile

locale și de la Oficiul de cadastru documentațiile topo-cadastrale. În cadrul

acestei critici, recurenta SC C. SA dezvoltă aspecte referitoare la modalitatea

de înființare a cărții funciare C.F. și de înscriere a imobilului în această

carte funciară, susținând că nu s-a verificat cartea funciară sistată, din care

s-a desprins C.F. și nu s-a stabilit ce construcții mai existau la data

preluării imobilului de către fosta întreprindere de stat, antecesoarea

pârâtei. Construcțiile vechi și nefolositoare nu au fost demolate de

întreprinderea de stat, ci din dispoziția autorităților centrale, iar unele

construcții nici nu au fost deținute de fosta întreprindere de stat, ci de alte

întreprinderi (cum ar fi „casa de reglare gaz”, transformatoarele și stâlpii

electrici).

Recurenta pârâtă mai

arată că nu poate fi obligată la restituirea imobilului deoarece este societate

comercială privatizată, iar actele de privatizare nu au fost atacate.

Înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea societății

pârâte s-a făcut în temeiul unui titlu valabil, certificatul de atestare a

dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991.

La data de 30 iunie

2011 recurenta SC C. SA a depus la dosarul cauzei „precizări”, în cadrul cărora

reiterează aspectele susținute în motivele de recurs privind legalitatea

titlului său de dobândire și neatacarea acestuia de către reclamanți, dar

susține și un motiv nou de recurs, respectiv lipsa calității reclamanților de

persoane îndreptățite la restituire, argumentat prin aceea că reclamanții nu au

făcut dovada că autorul lor a fost proprietarul imobilului, în certificatul de

calitate de moștenitor sunt menționați trei moștenitori iar acțiunea este

promovată doar de către doi dintre aceștia (cu încălcarea regulii unanimității)

iar imobilul în litigiu nu este menționat în masa succesorală.

Prin „notele de

ședință” depuse la data de 24 noiembrie 2011, aceeași recurentă dezvoltă unele

motive de recurs invocate inițial, în termenul legal, dar invocă și lipsa

calității sale procesuale pasive în ceea ce privește obligația de a răspunde la

notificare, această obligație revenind instituției implicate în privatizarea

societății comerciale.

Pârâta A.V.A.S.

invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea căruia arată că nu are calitate procesuală pasivă și că în mod

greșit s-a respins acțiunea față de Primăria municipiului Târnăveni, care avea

competența să soluționeze notificarea în ceea ce privește construcțiile

demolate, conform art. 10 și art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare,

reclamanții au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Examinând motivele de

recurs formulate de recurentele pârâte, Înalta Curte reține următoarele:

Modul de soluționare

a excepției privind tardivitatea contestație nu mai poate forma obiectul

cenzurii instanței de recurs în această fază procesuală, deoarece acest aspect

a fost lămurit irevocabil prin decizia nr. 687 din 05 februarie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin această decizie

irevocabilă instanța de recurs a stabilit că excepția tardivității este

nefondată, a admis recursul reclamanților, a casat decizia nr. 74/ A din 20 mai

2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie și a trimis cauze spre rejudecare la aceeași

curte de apel.

Față de caracterul

obligatoriu al deciziei de casare, prin care s-a soluționat unul dintre

motivele de apel invocate de SC C. SA și s-a dispus trimiterea cauzei pentru

rejudecarea apelurilor sub aspectul celorlalte motive de apel invocate de

ambele apelante pârâte, instanța de apel, în rejudecare, nu mai putea repune în

discuție problema tardivității. Împrejurarea că instanța de apel, în

rejudecare, s-a pronunțat din nou asupra excepției tardivității contestației,

nu deschide calea titularului acestei excepții de a critica din nou în recurs modul

de soluționare a excepției, pentru că în acest mod s-ar nesocoti autoritatea de

lucru judecat a deciziei de casare. În realitate, critica recurentei SC C. SA

vizează soluția dată de către instanța de casare asupra excepției tardivității,

ceea ce este inadmisibil.

În ceea ce privește

inadmisibilitatea acțiunii, instanța de apel a reținut în mod corect că

existența unei acțiuni în revendicare, a cărei judecată este suspendată în

temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu împiedică formularea unei

contestații în temeiul Legii speciale, scopul textului legal anterior menționat

fiind tocmai acela de a permite persoanelor îndreptățite să aleagă calea legii

speciale.

Susținerile

recurentei SC C. SA privind situația de fapt (existența pe teren a platformei

industriale, care nu se identifică cu bunurile existente la data preluării,

modalitatea de evaluare a construcțiilor demolate, neclarificarea situației de

carte funciară a imobilului, incertitudinile cu privire la construcțiile care

mai existau la data preluării imobilului de către fosta întreprindere de stat,

și cine le-a demolat) nu pot fi examinate de instanța de recurs, deoarece sunt

aspecte de netemeinicie, care nu se subsumează niciunuia dintre motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și oricum au fost invocate

omisso medio. În plus, criticile referitoare la construcțiile demolate sunt

lipsite de interes din perspectiva pârâtei SC C. SA, care nu a fost obligată la

nimic în legătură cu aceste construcții.

În ceea ce privește

critica recurentei referitoare la aplicarea greșită a art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, critică ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că atât prima instanță, cât și instanța de

apel au reținut că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile, deoarece sunt

incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și decizia nr.

830/2008 a Curții Constituționale (în condițiile în care s-a reținut de către

prima instanță că imobilul a fost preluat în fapt, fără titlu, aspect

necontestat în căile de atac).

Recurenta nu

formulează critici cu referire la modul de interpretare și aplicare a art. 29

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a deciziei Curții Constituționale nr.

830/2008, ci se rezumă să reia critica din apel privind raportul dintre

valoarea imobilului și valoarea acțiunilor deținute de stat, critică irelevantă

în contextul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare

anterior modificării prin art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005

(acest din urmă text fiind declarat neconstituțional prin decizia nr. 830/2008

a Curții Constituționale), potrivit căruia, în cazul în care imobilul a fost

preluat fără titlu, persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură,

indiferent de structura acționariatului și de raportul dintre valoarea

imobilului și valoarea acțiunilor deținute de stat.

S-a mai susținut în

motivarea recursului declarat de pârâta SC C. SA că nu s-a făcut dovada că

reclamanții s-ar mai afla în viață. Or, o asemenea afirmație nu poate constitui

un motiv de recurs, ci eventual ar putea susține excepția lipsei capacității de

folosință a părților adverse, excepție care nu este dovedită de cel care o

invocă.

În ceea ce privește

lipsa calității reclamanților de persoane îndreptățite la restituire, critică

bazată pe mai multe argumente: lipsa dovezii calității de proprietar a

autorului, lipsa dovezii calității de moștenitori a reclamanților,

nerespectarea regulii unanimității și neincluderea imobilului în litigiu în

masa succesorală indicată în certificatul de moștenitor, Înalta Curte constată

că aceste aspecte nu au fost invocate ca motive de apel, fiind susținute omisso

medio pentru prima oară în recurs.

Probele privind

calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire au fost

examinate de prima instanță, care a reținut că autorul acestora, H.A., a fost

proprietar la data preluării imobilului de către stat și că reclamanții au

calitatea de moștenitori ai fostului proprietar, dovedită prin certificatul de

moștenitor. Situația de fapt astfel stabilită, pe bază de probe, nu a fost

contestată în apel, intrând astfel sub puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte,

dintre argumentele enumerate, doar cel referitor la lipsa dovezii calității de

succesori ai fostului proprietar (cu motivarea că certificatul de calitate de

moștenitor nu este suficient pentru a face această dovadă) a fost invocat prin

motivele de recurs depuse în termenul procedural prevăzute de art. 301 C. proc.

civ. Celelalte au fost invocate ulterior împlinirii termenului de recurs,

astfel încât nu pot fi examinate de Înalta Curte, având în vedere că, potrivit

art. 303 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie motivată înăuntrul

termenului de recurs.

Datorită împrejurării

că instanța de recurs nu poate intra în examinarea acestor elemente ale speței,

devine lipsit de relevanță pentru soluționarea cauzei, în această fază

procesuală, aspectul semnalat de avocatul recurentei, anterior acordării

cuvântului asupra recursurilor, acela privind neregularitatea în ceea ce

privește forma unor înscrisuri depuse de reclamanți în dosarul primei instanțe,

ca probe în dovedirea calității de persoane îndreptățite la restituire

(respectiv, lipsa mențiunii privind conformitatea cu originalul). În plus,

neregularitate ce ține de forma înscrisurilor depuse ca probe nu a fost

invocată pe parcursul judecății și, întrucât nu este un motiv de ordine

publică, nu poate fi susținută pentru prima oară în recurs.

În ceea ce privește

criticile recurentei SC C. SA referitoare la legalitatea titlului său de

dobândire, neatacarea acestuia de către reclamanți și înscrierea dreptului de

proprietate în cartea funciară în temeiul unui titlu valabil și neanulat,

Înalta Curte constată, de asemenea, că nici acestea nu au format obiectul cenzurii

în instanța de apel, fiind invocate pentru prima oară în recurs, situație în

care, așa cum s-a arătat anterior, instanța de recurs nu poate proceda la

examinarea lor omisso medio.

De altfel, la

termenul de judecată din 20 ianuarie 2012, anterior acordării cuvântului asupra

cererilor de recurs, Înalta Curte a solicitat avocatului recurentei SC C. SA să

precizeze care este natura precizărilor și notelor de ședință depuse la dosar

după împlinirea termenului de recurs, acesta răspunzând că este vorba de concluzii

scrise, care nu modifică motivele de recurs depuse în termen.

În ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC C. SA pe cererea de restituire în

natură, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, în forma în vigoare anterior modificării prin art. I pct. 60 din

Titlul I al Legii nr. 247/2005, interpretate per a contrario, conduc la

concluzia că, în cazul în care imobilul a fost preluat fără titlu, persoana

îndreptățită beneficiază de restituirea în natură, această măsură reparatorie

nefiind în competența instituției publice care a efectuat privatizarea, ci în

sarcina unității deținătoare. Potrivit art. 29 alin. (3) din lege, instituția

publică prin intermediul căreia s-a efectuat privatizarea are competența de a

propune exclusiv măsurile reparatorii în echivalent prevăzute la art. 26 alin.

(1).

Având în vedere

caracterul nefondat al criticilor invocate de recurenta SC C. SA, încadrabile

în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și

faptul că celelalte critici fie sunt invocate pentru prima oară în recurs ori

cu depășirea termenului de recurs, fie vizează netemeinicia deciziei din apel,

constatând că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ. au fost invocate formal (nefiind dezvoltate), Înalta Curte, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul acestei părți, ca

nefondat.

În ceea ce privește

recursul declarat de recurenta pârâtă A.V.A.S., critica formulată este

întemeiată, deoarece soluția primei instanțe, menținută în apel, cu privire la

măsurile reparatorii pentru construcțiile demolate, este dată cu încălcarea

art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, „în situația

imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită

se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului

unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul”.

În raport de

caracterul imperativ al acestei dispoziții legale, constatând că în mod greșit

s-a dispus obligarea pârâtei A.V.A.S. la plata către reclamanți a

despăgubirilor corespunzătoare construcțiilor demolate, corelativ cu greșita

admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria

Municipiului Târnăveni, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. (întrucât

instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cererii în raport cu acest

din urmă pârât), se impune admiterea recursului declarat de pârâta A.V.A.S.,

modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat

de aceeași pârâtă, desființarea în parte a sentinței apelate, admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. și respingerea

acțiunii îndreptate împotriva acesteia, respingerea excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Târnăveni și trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș pe capătul de cerere privind

măsurile reparatorii pentru construcțiile demolate, ce va fi soluționat în

contradictoriu cu Primăria Municipiului Târnăveni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 125/ A din 24

septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Modifică în parte

decizia, în sensul că admite apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva

sentinței civile nr. 1970 din 18 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș, secția

civilă.

Desființează în parte

sentința apelată.

Admite excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. și respinge acțiunea

formulată împotriva acesteia, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Respinge excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Târnăveni.

Trimite cauza spre

rejudecare la Tribunalul Mureș pe capătul de cerere privind măsurile

reparatorii pentru construcțiile demolate în contradictoriu cu Primăria

Municipiului Târnăveni.

Păstrează celelalte

dispoziții ale sentinței și deciziei.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA Târnăveni împotriva deciziei

civile nr. 125/ A din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2012.