ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 687/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 decembrie 2005, reclamanții H.L.A. și H.I. au chemat în judecată pe pârâții SC C. SA, Primăria municipiului Târnăveni și A.V.A.S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe prima pârâtă la restituirea în natură a unei părți din imobilul situat în Târnăveni, înscris în C.F. 936 Dâmbu, nr.top 418/3/1, 418/3/2, respectiv casa de locuit cu terenul aferent; să-i oblige pe pârâți la acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru cărămidăria – construcție și teren aferent - de la aceeași adresă, precum și pentru toate bunurile mobile și imobile încorporate în fosta fabrică de cărămidă care a aparținut autorului lor H.A., preluată abuziv de stat la data de 22 martie 1950; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC C. SA a formulat cerere de chemare în garanție a A.V.A.S. București, cerere cu privire la care, în condițiile art. 61 C. proc. civ., prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2008 s-a dispus disjungerea și formarea unui nou dosar. Prin sentința civilă nr. 1970 din 18 decembrie 2008 Tribunalul Mureș, secția civilă, a respins excepția inadmisibilității formulării contestației și a tardivității formulării contestației, invocate de pârâta SC C. SA. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.V.A.S. București. A respins acțiunea formulată de reclamanți , în contradictoriu cu Primăria Mun. Târnăveni, jud. Mureș ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții SC C. SA. și A.V.A.S. București și în consecință: A obligat-o pe pârâta SC C. SA la restituirea în natură către reclamanți a imobilului identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic K.L. și a terenului aferent construcțiilor-identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic M.M., imobile înscrise în C.F. 936 11 Dâmbu, nr. top 418/3/1 și 418/3/2. A obligat-o pe pârâta A.V.A.S. București la plata către reclamanți a despăgubirilor aferente construcțiilor demolate: șopron, cameră sub șopron, sală culturală, 4 cuptoare pentru ars cărămizi, 5 uscătorii cărămizi, casă pusă, casa de mașini, atelier mecanic, vestiar, 2 uscătoare țiglă, casă reglare gaz, grajd cu șopron, în raport cu valorile indicate prin raportul de expertiză efectuat de expert tehnic K.L.

și pentru imobilul teren ce nu se restituie în natură, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic M.M. A obligat pe pârâții SC C. SA și A.V.A.S. București la plata către reclamanți a sumei de 1356 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Primăria municipiului Târnăveni, a fost admisă în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât aceasta nu are calitatea de unitate deținătoare; prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria S.I. M.S. nr. 3363/1996, societății pârâte i-a fost constituit dreptul de proprietate asupra terenului de sub și aferent obiectivului industrial, fiind intabulat în C.F.

nr. 936/11 Dâmbu. Excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare de către pârâta SC C. S.A., este nefondată deoarece, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a făcut dovada în cauză că reclamanții au solicitat suspendarea acțiunii civile în revendicare de drept comun, conform încheierii din ședința publică din data de 30 iunie 2006 a Curții de Apel Tg. Mureș, pronunțată în dosarul nr. 1099/2006. Nici excepția tardivității formulării cererii nu este fondată, deoarece se poate constata că prin Decizia Consiliului de Administrație al SC C. SA cu nr. 1350 din 11 mai 2001, s-a decis față de notificarea reclamanților, că nu se va restitui în natură imobilul revendicat, iar analizând alternativele de despăgubire prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001 s-a hotărât că nu poate fi adoptată niciuna dintre acestea.

Într-adevăr, reclamanții nu au contestat această decizie, însă trebuie observat că obiectul prezentei acțiuni nu îl reprezintă o astfel de contestație, ci se solicită obligarea pârâtei SC C. SA la a proceda la restituirea în natură a imobilului în parte și la acordarea de despăgubiri în echivalent pentru partea de imobil care nu se restituie. Sub acest aspect, instanța a reținut că la data de 22 martie 2004, prin adresa nr. 4918/DU a Prefecturii Județului Mureș (fila 5), notificarea reclamanților a fost remisă către SC C. SA, pentru a fi soluționată în conformitate cu prevederile art. 1, art. 7, art. 9 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a A.V.A.S.

București, instanța a avut în vedere că în cauză nu s-a solicitat doar restituirea în natură a imobilului casă de locuit, ci și acordarea de despăgubiri în ceea ce privește imobilele construcții demolate, astfel încât, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001 a respins excepția. Pe fond, tribunalul a reținut că, deși SC C. SA a emis o dispoziție prin care a soluționat notificarea, societatea pârâtă a fost reînvestită cu soluționarea cererii și prin urmare avea obligația ca, în conformitate eu prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța printr-o dispoziție motivată asupra notificării. În cauză , reclamanții au invocat tocmai lipsa răspunsului unității deținătoare, împrejurare culpabilă, care nu trebuie să afecteze interesele persoanei îndreptățite și nici să o lipsească de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Prin urmare, deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care unitatea deținătoare refuză să răspundă solicitării formulate prin notificare, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca aceasta să oblige persoana juridică să emită oferta de restituire, instanța având totodată posibilitatea de a analiza pe fond cererea . Cu privire la imobilul solicitat de către reclamanți, instanța a constatat că acesta - casă cu 3 camere și fabrică de cărămizi cu teren aferent în suprafață de 539 mp și 2021 mp figurează înscrise în C.F. nr. 93611 Dâmbu, nr. top 418/3/1 și 418/3/2, a fost înscris în cartea funciară cu titlu de preluare în favoarea Statului Român în temeiul Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, însă din cuprinsul procesului-verbal din data de 22 martie 1950 a rezultat că preluarea faptică s-a produs la data menționată în procesul-verbal, de la proprietarul H.A.

Cum cele două decrete mai sus menționate vizau modificări aduse Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și având în vedere data preluării faptice instanța a apreciat că aceasta s-a efectuat în aplicarea prevederilor Decretului nr. 92/150 , iar întrucât din cartea de muncă a lui H.A. a rezultat că acesta a desfășurat activitate de referent tehnic, sunt incidente în cauză prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/200, imobilul fiind preluat abuziv. Pe de altă parte, reclamanții au făcut dovada faptului că sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât sunt moștenitori ai fostului proprietar - conform certificatului de moștenitor nr. 750/1985.

Din imobilele preluate de statul român, o parte au fost demolate, la data formulării notificării, doar casa de locuit nefiind demolată, în privința acesteia și a terenului aferent construcțiilor fiind solicitată restituirea în natură. Din înscrisul privitor la structura sintetică consolidată a acționarilor pentru SC C. SA, a rezultat că A.V.A.S. deține un număr de 309074 acțiuni (procentual 18,75%), valoarea nominală a unei acțiuni fiind de 0,63 lei, rezultând o valoare de 194716,62 lei.

Din rapoartele de expertiză în specialitatea topografie și construcții efectuate în cauză, a reieșit că valoarea construcției existente și revendicate de reclamanți este de 291.741,54 lei și respectiv 424116 lei; prin urmare, având în vedere că valoarea acțiunilor deținute de Statul Român (prin A.V.A.S.) este mai mică decât valoarea imobilelor a căror restituire în natură se cere în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește incidența acestui text de lege, instanța a reținut că, prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, prin care s-a modificat conținutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/200, prin abrogarea sintagmei „ imobilele preluate cu titlu valabil”, reținându-se că nu se poate crea un tratament discriminatoriu în ceea ce privește soluționarea notificărilor, doar prin prisma momentului în care acestea sunt soluționate și, prin urmare, în situația imobilelor car au fost preluate de Statul Român fără titlu valabil subzistă obligația de restituire în natură a imobilelor, chiar și în sarcina societăților comerciale integral privatizate Instanța a apreciat că preluarea imobilului s-a făcut în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1950 și, întrucât antecesorul reclamanților a fost referent tehnic, preluarea s-a făcut fără titlu valabil întrucât, deși există un act normativ care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului, acesta a fost aplicat cu încălcarea chiar a prevederilor sale.

În consecință, este îndreptățită cererea reclamanților de restituire în natură a imobilului construcție și teren aferent, cu atât mai mult cu cât din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză a rezultat că restituirea imobilului nu este de natură a prejudicia activitatea societății pârâte, întrucât imobilul are ieșire directă la calea de acces. În ceea ce privește construcțiile demolate și terenul afectat de activitățile societății pârâte, instanța a concluzionat că sunt incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii fiind în sarcina instituției publice care a efectuat privatizarea, în speță pârâta A.V.A.S.

Prin decizia civilă nr. 74 din 20 mai 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelurile declarate de pârâții SC C. SA și A.V.A.S., a schimbat sentința, a respins acțiunea reclamanților și i-a obligat pe reclamanți la 201,7 lei în favoarea pârâtei SC C. SA. Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele: Reclamantul H.L., în calitate de moștenitor al defunctului H.A., a notificat-o pe pârâta SC C. SA, solicitând restituirea imobilului cunoscut sub denumirea cărămidăria H.A. naționalizată în 1950. La data de 11 mai 2001 pârâta SC C. SA Târnăveni, unitatea deținătoare, prin Decizia nr. 1350, a respins notificarea reclamantului H.L.

Decizia emisă de pârâtă a fost comunicată reclamantului, iar acesta nu a atacat-o. Concomitent ambii reclamanți au notificat prin B.E.J. C.H. A.P.A.P.S. București și Prefectura Județului Mureș, solicitând măsuri reparatorii pentru același imobil. Notificarea a fost ulterior înaintată unității deținătoare, pârâta SC C. S.A. In paralel, cei doi reclamanți au promovat o acțiune în revendicarea imobilului, aflată în recurs, procedura fiind suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea prezentei cauze. Pornind de la această stare de fapt, curtea de apel a constatat că hotărârea Tribunalului Mureș a fost dată cu încălcarea legii, tribunalul ajungând greșit la concluzia că unitatea deținătoare ar fi fost reînvestită cu soluționarea notificării reclamanților.

Capitolul III din Legea nr. 10/2001 republicată reglementează procedura de soluționare a notificărilor. Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, pârâta SC C. SA era obligată ca în termen de 60 de zile să soluționeze notificarea printr-o dispoziție sau decizie. Prin soluționarea notificării unitatea deținătoare s-a desesizat, dispoziția de respingere putând fi atacată în 30 de zile la Tribunalul Mureș. Cu toate că reclamantul avea deschisă posibilitatea prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ca instanță de judecată să analizeze legalitatea deciziei pârâtei SC C. SA a optat să nu o facă și să pornească o altă procedură: să introducă o acțiune în revendicare care actualmente se află pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș.

Acțiunea prin care se solicită instanței competente să se pronunțe asupra legalității deciziei de soluționare a notificării este o procedură specială de care reclamantul nu a uzitat. Este adevărat că prin Decizia nr. XX/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată asigură persoanelor care au formulat o notificare, pe care unitatea deținătoare nu a soluționat-o, dreptul de a se adresa instanței și de a-i fi soluționată pe fond cererea, dar în speță această decizie nu este incidentă pentru că unitatea deținătoare, pârâta SC C. SA a soluționat notificarea printr-o decizie care nu a fost atacată. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., fără a dezvolta separat cele două motive de recurs invocate. În motivarea cererii, recurenții arată că au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul cărămidărie, care a aparținut tatălui lor. Astfel, recurentul reclamant a trimis notificarea la SC C. SA Târnăveni, societate comercială parțial privatizată, în vederea restituirii în natură a imobilului; s-a emis o decizie nemotivată, despre care entitatea sesizată pretinde că i-ar fi comunicat-o reclamantului și în legătură cu care acest susține că nu a primit-o. În ceea ce o privește recurenta-reclamantă, aceasta a trimis notificarea atât la Prefectura județului Mureș cât și la A.V.A.S., solicitând despăgubiri pentru imobil și ambele entități sesizate s-au dezînvestit, trimițând dosarele la SC C. S.A.

Prin decizia curții de apel, cererea reclamantei a rămas practic fără răspuns și aceasta în situația în care imobilul a ieșit din patrimoniul autorului său fără niciun titlu. În adoptarea acestei soluții curtea de apel și-a depășit atribuțiile și a considerat notificarea soluționată fără temei legal prin neluarea în considerarea a probelor dosarului și a scopului reparator al legii. Recurenții mai arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 830/2008 a Curții Constituționale, care a statuat că, în situația imobilelor care au fost preluate fără titlu valabil, subzistă obligația de restituire a în natură a imobilelor, chiar și în sarcina societăților comerciale integral privatizate.

În speță, este posibilă restituirea parțială a imobilului, fostă locuință a părinților lor, care nu a fost demolată și reprezintă actualmente clădirea administrativă a societății comerciale deținătoare. În ceea ce privește inexistența titlului statului, aceasta rezultă din faptul că procesul-verbal de naționalizare a fost întocmit anterior intrării în vigoare a Decretului nr. 92/1950 pentru ca apoi să fie trecut ca temei legal Decretul nr. 218/1960. În ceea ce privește apelul declarat de A.V.A.S., acesta a fost admis fără nicio motivare, printr-o decizie care nesocotește prevederile art. 480-481 C. civ., precum și prevederile art. 261 pct. 5 și art. 298 C. proc. civ. Intimata A.V.A.S.

a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că, în speță, competența de soluționare a notificării aparține unității deținătoare SC C. SA în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001, deoarece statul este acționar minoritar al unității care deține imobilul revendicat. Așa cum corect a reținut instanța de apel, reclamanții aveau deschisă calea contestației împotriva deciziei SC C. S.A., procedură pe care aceștia nu au înțeles să o folosească. În ceea ce privește despăgubirile pentru construcțiile demolate, conform art. 32 din Legea nr. 10/2001 competența soluționării notificării aparținea Primăriei Târnăveni. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: La situația de fapt reținută, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Î.C.C.J.

Astfel, s-a reținut ca situație de fapt că, în legătură cu imobilul ce a reprezentat fabrica de cărămidă a autorului lor, reclamanții au formulat două notificări: una a fost formulată exclusiv de către reclamantul H.L. și a fost înregistrată la SC C. S.A., iar o alta a fost formulată de ambii reclamanți și a fost trimisă către A.P.A.P.S., A.P.A.P.S., devenită A.V.A.S. și către Prefectura județului Mureș. Cea de a doua notificare nu a fost soluționată, ci a fost trimisă spere soluționare tot către SC C. SA. În atare situație, faptul că prima notificare ar fi fost soluționată și nu ar fi fost contestată de către reclamant nu a absolvit-o în niciun mod pe pârâta SC C. SA de a soluționa cea de a doua notificare.

Pe de o parte, ar însemna ca reclamanta H.I. să fie sancționată pentru lipsa de diligență a reclamantului, care nu a contestat dispoziția SC C. S.A., deși ea însăși nu avea calitatea de a acționa în niciun fel. Pe de altă parte, câtă vreme însuși reclamantul a formulat și o altă notificare, adresată altor entități juridice care au refuzat să o soluționeze, ar însemna să suporte consecințele acestui refuz pentru o conduită care nu are legătură această notificare.

Practic, curtea de apel, prin decizia pronunțată, îi pune pe reclamanți în situația de a rămâne fără răspuns cu privire la notificarea nr. 73 din 30 iulie 2001. Cum această notificare nu a fost soluționată, reclamanții au dreptul de a se adresa instanței, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru a se stabili dacă au dreptul la măsuri reparatorii, care este natura acestora și cui îi revine obligația acordării sau propunerii lor, după caz, deoarece lipsa răspunsului echivalează cu un refuz de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu. Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanți. Dat fiind că, reținând în mod greșit că nu se impune soluționarea notificării, curtea de apel nu a mai analizat motivele privitoare la natura măsurilor reparatorii și entitatea juridică ce urmează a le acorda sau, după caz, propune, în baza art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va casa decizia și va trimite cauza spere rejudecare la aceeași curte de apel. Motivele de recurs privitoare la nevalabilitatea titlului statului și la incidența art. 27 din Legea nr. 10/2001, urmare a declarării neconstituționalității art. 29 din lege modificat prin Legea nr. 247/2005 urmează a fi analizate de instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții H.L.A. și H.I. împotriva deciziei nr. 74 A din 20 mai 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Casează decizia. Trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.