ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2436/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 23 martie 2007, reclamanții N.M.G. și N.S. au chemat în judecată pe pârâta SC M.T. SA, solicitând: - restituirea în natură a terenului de 640,5 mp, situat în Târgu Mureș Mureș, - întabularea dreptului lor de proprietate în Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. In motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au arătat că: - în 1974 au cumpărat acest teren iar în 1976 în urma unor măsuri abuzive le-a fost preluat de stat și înscris în C.F. nr. 800/11, Târgu Mureș.

- în baza Legii nr. 10/2001 au formulat notificare pentru restituirea acestuia, care însă a fost respinsă prin dispoziția nr. 4403 din 23 septembrie 2004, - prin sentința nr. 253 din 14 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Mureș s-a admis în parte contestația formulată împotriva dispoziției de respingere a notificării, în sensul ca, s-a dispus anularea acesteia, obligarea Primăriei municipiului Târgu Mureș la înaintarea notificării unității deținătoare SC M.T. SA ( fostă S.S.A.P. SA) și obligarea acesteia din urmă la a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, - Curtea de Apel Târgu Mureș prin decizia nr. 140/A/ din 16 iunie 2006 a respins apelul reclamanților, a admis apelul SC M.T.

SA, în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a înlăturat din sentința atacată, obligația acestei societăți de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, menținând celelalte dispoziții ale sentinței, - părțile nu au declarat recurs și Primăria municipiului Târgu Mureș le-a comunicat că notificarea a fost înaintată spre soluționare SC M.T. SA, - prin răspunsul comunicat la 8 martie 2007, SC M.T. SA a arătat că pretențiile lor nu pot fi valorificate și considerând acest răspuns ca o decizie de respingere a notificării, au formulat prezenta acțiune. Tribunalul Mureș - prin sentința civilă nr. 212 din 13 februarie 2008 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC M.T.

SA și acțiunea reclamanților. S-au reținut următoarele: Chiar dacă instanța de apel a eliminat dispoziția de obligare a pârâtei de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, o astfel de obligație rezidă în sarcina sa din textul art. 25 alin. (1) Legea nr. 10/2001. Din C.F. nr. 2837 Târgu Mureș, nr.top 5065/1 reiese că reclamanții au dobândit prin cumpărare cota de 14/28 din imobilul alcătuit din casă de cărămidă cu două apartamente, curte și teren în suprafață de 1281 mp. In urma dezmembrării și ieșirii din indiviziune reclamanții au rămas coproprietari asupra parcelei nr.top 5065/1/2 casă de locuit și curte în suprafață de 345 mp. In cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, dar nu s-a dovedit vicierea consimțământului reclamanților cu ocazia întocmirii actului de dezmembrare și ieșire din indiviziune pentru ca preluarea terenului să fie abuzivă.

Cu ocazia ieșirii din indiviziune, Statul Român a cedat cota sa de 2/28 părți din imobil în favoarea reclamanților, în compensare pentru teren. Cum terenul revendicat de reclamanți nu a fost preluat abuziv aceștia nu au calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 30/A din 12 martie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamanților. S-a reținut că preluarea terenului nu este abuzivă, în sensul Legii nr. 10/2001, atâta timp cât coproprietatea părților asupra terenului în litigiu s-a efectuat printr-un partaj de dezmembrare și ieșire din indiviziune. La data de 1 februarie 2007 reclamanții au formulat recurs solicitând modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului lor și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

In motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că: - prin hotărârea pronunțată nu au fost analizate toate criticiile formulate în apel și nu au fost cuprinse argumentele pe care se sprijină soluția dată, - greșit s-a apreciat că terenul nu a fost preluat abuziv de Statul Român prin Legea nr. 4/1973 și HCM nr. 880/1973; caracterul abuziv al preluării rezultă din modalitatea de partajare a terenului stabilită în mod unilateral de statul român, în calitate de copărtaș, precum și din faptul că, inițial au refuzat semnarea actului de partaj voluntar, cedând în cele din urmă în fața instanței judecătorești; în final s-a arătat că preluarea abuzivă rezultă și din diferența de valoare existentă între cotele deținute de părți.

R ecursul va fi respins pentru următoarele considerente: Legea nr. 10/2001 reglementează situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1954-22 decembrie 1989, precizând în art. 2 lit. a)-i), ce se înțelege, în sensul legii prin imobile preluate abuziv. Pentru a beneficia de măsurile de reparație conferite de lege este necesar a se face dovezi cu privire la preluarea abuzivă a imobilelor, conform art. 2.1-2.6 din Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. In cauză, părțile hotărând ieșirea din indiviziune au inițiat un proiect de partaj prin care, cota de 2/28 din construcție (proprietatea statului) urma să fie vândută recurenților reclamanți, (dobândind astfel întreaga construcția împreună cu terenul aferent acesteia de 345 mp) iar restul terenului de 1148 mp, proprietatea reclamanților, urma să fie achiziționat de stat.

In timpul judecării procesului intentat de stat, reclamanții au acceptat partajul, au efectuat ieșirea din indiviziune, iar înțelegerea părților a fost consfințită prin încheierea civilă nr. 1243 din 17 februarie 1976 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș. Critica cu privire la diferența de valoare a cotelor deținute de părți nu poate fi reținută deoarece subevaluarea terenului nu poate echivala cu o preluare abuzivă iar recurenții nu au făcut dovezi cu privire la vicierea consimțământului lor și impunerea modalității de partaj. Astfel, în mod legal s-a reținut că, modalitatea de preluare a imobilului nu este abuzivă, în sensul celor menționate în art. 2 din Legea nr. 10/2001 și că reclamanții nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se constată că, hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu privire la soluția dată, conform dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Așa fiind, în raport de dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nefondat, prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nefiind incidente în cauză. În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții reclamanți vor fi obligați la plata sumei de 3570 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă SC M.T. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții N.M.G. și N.S. împotriva deciziei nr. 30A din 12 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, ca nefondat. Obligă pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 3570 lei, cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă SC M.T. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2010.