ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 24/2016

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș, secția civilă, la 15 iunie 2010, reclamanta C.A.L. a chemat în judecată pe pârâții SC G. SA, Statul Român reprezentat prin M.F.P. și Consiliul Local al Municipiului Târnăveni, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină posesie și folosință imobilul - casă cu etaj și curte în suprafață de 1.259 mp, situat în Municipiul Târnăveni, înscris în C.F. Târnăveni nr. ord. A + 132, și C.F. Târnăveni, anularea actelor de proprietate ale pârâților asupra imobilelor menționate și radierea acestora din C.F., precum și înscrierea dreptului său de proprietate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480, 481, 1847, 1851, 966 și 968 C. civ., reclamanta a arătat că este moștenitoarea defunctului I.P., fostul proprietar tabular al imobilului revendicat, preluat în mod abuziv de Cooperativa V. din Târnăveni la data de 2 ianuarie 1950, anterior apariției Decretului nr. 92/1950, și prin urmare transmis fără titlu în proprietatea SC G. SA. Prin sentința civilă nr. 1515 din 15 septembrie 2011 a Tribunalului Mureș s-a respins acțiunea civilă exercitată de reclamanta C.A.L., împotriva pârâților Statul Român, reprezentat de M.F.P., Consiliul Local al Municipiului Târnăveni, SC G. SA, SC I.T. SRL, SC P.C. SRL și B.C.R. Prin Decizia nr. 29/A din 22 mai 2012 a Curții de Apel Tg.

Mureș s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.A.L., împotriva sentinței civile nr. 1515 din 15 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în Dosarul nr. 1991/102/2010. Prin Decizia nr. 960 din 26 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de reclamanta C.A.L., împotriva Deciziei nr. 29/A din 22 mai 2012 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția I civilă, s-a dispus modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta C.A.L. împotriva sentinței civile nr. 1515 din 15 septembrie 2011 a Tribunalului Mureș, secția civilă, a anulării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Mureș.

Prin sentința civilă nr. 1749 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Mureș s-a respins excepția lipsei calității M.F.P. de reprezentant a pârâtului Statul Român; s-a admis excepției lipsei calității procesual pasive a SC G. SA Târnăveni și s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanta C.A.L. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1997, a contractului de vânzare-cumpărare din 2000, a contractului de vânzare-cumpărare din 2005 și a contractului de vânzare-cumpărare din 2007; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.A.L., în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., și, drept consecință: - s-a constatat că preluarea de către Statul Român a imobilului înscris în C.F.

Târnăveni, A+2-3, proprietatea lui I.P. s-a făcut fără titlu valabil; - s-a respins ca prescrisă acțiune civilă formulată de reclamanta C.A.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin M.F.P. București, Consiliul local al Municipiului Târnăveni, SC I.T. SRL Târnăveni, SC P.C. SRL, prin lichidator judiciar SC C.C.I.P.U.R.L. SRL, în ceea ce privește anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1997, a contractului de vânzare-cumpărare din 2000, a contractului de vânzare-cumpărare din 2005 și a contractului de vânzare-cumpărare din 2007; - s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.A.L., în contradictoriu cu pârâta B.C.R. București; - s-au respins celelalte petite ale acțiunii precizate.

Prin considerentele hotărârii judecătorești atacate s-a reținut că potrivit înscrierilor în C.F. Târnăveni, în ceea ce privește imobilele cuprinse sub A+2-3, la data de 10 iunie 1941 a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea lui I.P. și soția, iar ulterior, în baza Decretului nr. 92/1950 dreptul de proprietate s-a intabulat cu titlu de naționalizare în favoarea Statului. C.F. nr. 1189 Târnăveni a fost sistată în anul 1971, imobile fiind transcrise în C.F. Târnăveni. În anul 1999, imobilul a suferit o dezmembrare în două parcele, parcela cu nr. top noi, curte și construcții cu suprafața de 546 mp fiind transcrisă în C.F. nou în favoare SC G.I. SA, iar parcela construcții și curte cu suprafața de 238 mp și grădină cu suprafața de 475 mp fiind înscrisă în favoarea vechiului proprietar, Statul român.

În ceea ce privește imobilul transcris în C.F. Târnăveni, la data de 20 decembrie 2000 s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al D.G.F.P. și C.F.S. Tg. Mureș, potrivit contractului de vânzare - cumpărare din 2000, iar ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din 2005 s-a transmis proprietatea în favoarea SC P.C. SRL, iar prin contractul de vânzare cumpărare din 2007 a intervenit un nou transfer al dreptului de proprietate în favoarea SC I.T. SRL Târnăveni.

De asemenea, cu privire la acest imobil figurează înscris în cartea funciară și dreptul de ipotecă al B.C.R., în baza contractului din 2007 autentifica în 2007. Instanța a mai constatat că la data la care s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al statului ca efect al naționalizării, în foaia A a acestei cărți funciare nu apărea evidențiată decât o singură construcție, respectiv casă de locuit nu și hotel (fila 8), iar pe de altă parte, că prin procesul verbal încheiat la data de 3 ianuarie 1950 s-a procedat doar la inventarierea și evaluarea bunurilor mobile aparținând hotelului lui I.P. și preluarea acestor bunuri de către reprezentanții Cooperativei V.„ ca și cele ale părții de imobil cu destinația cofetărie.

Cu toate aceste, prin dovada eliberată la data de 18 ianuarie 1950 de către Comitetului provizoriu al Orașului Târnăveni, cu nr. 14/1950, se adeverește că la data de 2 ianuarie 1950 ar fi avut loc preluarea de către Cooperativa V. a hotelului proprietatea lui I.P., pentru ca ulterior, la data de 1 mai 1951 (fila 14) să se fi încheiat un contract de închiriere între Întreprinderea caselor și locuințelor naționalizate și I.P. cu privire la o magazie situată în curtea hotelului. Cum această stare de fapt reiese din actele dosarului, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamantă este informă și confuză, și în pofida eforturilor depuse de instanță în primul ciclu procesul, precizările făcute de reclamantă au rămas la fel de confuze - ceea ce probabil a și determinat aprecierea instanței de recurs referitoare la faptul că aceasta nu este „vădit inadmisibilă”.

Instanța a constatat că este investită cu o acțiune în revendicare de drept comun, dublată de o acțiune în anularea unor acte translative de proprietate, calitatea de pârâți în cauză, așa cum reclamanta a înțeles să stabilească cadrul procesual având-o: Statul Român - prin M.F.P., SC G. SA, Consiliul local al Municipiului Târnăveni, SC I.T. SRL și SC P.C. SRL și B.C.R. Cu privire la excepțiile invocate în cauză, instanța a constatat că primează a fi suspusă analizei cea referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, însă deși instanța împărtășește întru totul opinia instanței de fond în primul ciclu procesul și ale instanței de apel referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, această excepție a fost dezlegată de instanța de recurs care a apreciat că acțiunea nu este „vădit inadmisibilă”, astfel că vor fi examinate celelalte excepții invocate.

În cauză, potrivit înscrierilor în cartea funciară preluarea imobilului revendicat de reclamantă s-a făcut potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1950, însă se poate constata din celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei că preluarea în fapt s-a făcut anterior apariției acestui act normativ, deși în procesul verbal de preluare din data de 2 ianuarie 1950 se face într-adevăr referire doar la inventarul și preluarea bunurilor mobile aparținând imobilelor hotel și cofetărie (fără indicarea vreunui act normativ sau măcar de natură administrativă în temeiul căruia s-a procedat la preluare), adresa din 1950 din data de 18 ianuarie 1950 (deci tot anterioară apariției Decretului nr. 92/1950) confirmă că preluarea a privit și imobilul, nu doar bunurile mobile ce se află în acesta.

În concluzie, instanța a constatat că preluare imobilului hotel aparținând antecesorului reclamantei s-a făcut fără titlu, iar înscrierea ulterioară a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român în temeiul unei act normativ ce a intrat în vigoare ulterior preluării, nu poate semnifica validitatea preluării. Instanța a admis cererea de constatare a preluării imobilului în cauză fără titlu valabil, cu precizarea că c ererea de constatare a nevalabilității preluării de către stat a bunului nu este una cu o finalitate autonomă, ci tinde tot la dezideratul ultim al restabilirii încălcării dreptului de proprietate, fiind un pas intermediar în vederea obținerii rezultatului final de obținere a unei reparații, în natură sau prin echivalent, pentru bunul preluat de statul comunist.

Tocmai de aceea, contextul în care trebuie a fi soluționat acest capăt de cerere este comun cererii în revendicare pe care urmărește să o sprijine, astfel încât el nu poate fi analizat distinct de mecanismul juridic în întregul său - acțiunea în revendicare - prin care reclamanta a înțeles să-și valorifice pretențiile. Cu privire la acțiunea în revendicare, instanța a arătat în primul rând că acțiunea în revendicare imobiliară, prin care persoana care pretinde că este proprietarul bunului a cărui posesie a pierdut-o cere persoanei care stăpânește bunul să i-l restituie și să-i recunoască dreptul de proprietate, este o acțiune petitorie, deoarece tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului în discuție.

În prezenta cauză, având în vedere că exercițiul acțiunii în revendicare este condiționat de existența unui titlul de proprietate al reclamantului asupra bunului, la momentul introducerii acțiunii, instanța a constatat că reclamanta nu este în măsură să prezinte un astfel de titlu, chiar în condițiile preluării imobilului de către Statul român fără un titlul valabil, întrucât aceasta nu se poate prevala de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cu care nu și-au pierdut niciodată calitatea de proprietar, bunul fiind preluat de stat, fără titlu valabil, dat fiind că nu a uzat de procedura instituită de Legea nr. 10/2001. Relativ la temeinicia acțiunii în revendicare (cu precizarea că deși reclamanta a indicat o serie de pârâți în cauză, această acțiune se poate purta doar în contradictoriu cu actualul proprietar al imobilului, respectiv SC I.T.

SRL), instanța a avut în vedere în soluționarea acestui petit atât susținerile reclamantei privitoare la faptul că dobânditorii succesivi ai dreptului de proprietate au avut cunoștință de faptul că titlul de proprietate al statului nu este valid ca și de cele menționate de instanța de recurs în decizia de casare relativ la existența unui bun de care reclamanta se prevalează în cauză - și anume dreptul de proprietate ala cesteia asupra terenului pe care este situat imobilul construcție revendicat. Totodată, chiar dacă (după cum s-a constatat în cauză) titlul statului asupra imobilului nu exista, pârâții cumpărători nu aveau nicio calitate în baza căreia să analizeze valabilitatea acestuia, verificarea validității titlului statului fiind atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, în situația în care părțile litigante într-o astfel de acțiune în revendicare se pot prevala de existenta unui bun în sensul Convenției, instanța trebuie să dea preferabilitate unuia in detrimentul celuilalt, cu observarea, în același timp a principiului securității raporturilor juridice. In atare situație, soluția ar avea efectul privării uneia din părți de un bun în sensul Convenției, ceea ce ar însemna ca statul să suporte consecințele preluării bunului fără titlu valabil, ci un particular. S-a reținut că în cauză restituirea dreptului de proprietate asupra imobilului către reclamantă nu mai este posibilă, fără a crea un nou prejudiciu, de astă dată pârâtei persoane juridice, terț dobânditor de bună-credință al dreptului de proprietate asupra imobilului.

Pentru considerentele arătate, instanța a dispus respingerea acțiunii în revendicare. Cu privire la cererea de anulare a actelor juridice prin care dreptul de proprietate asupra imobilului a fost succesiv transmis, și având în vedere admitere excepție prescripției dreptului material la acțiune, instanța a dispus respingerea ca prescris a acestui capăt de cerere. În consecință, instanța a respins și cererea formulată în contradictoriu cu B.C.R. referitoare la radierea dreptului de ipotecă cu care imobilul este grevat în favoarea acestei pârâte ca și cererile subsidiare de rectificare a cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al pârâților în cauză asupra imobilului și cererea de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, chiar dacă acțiunea a fost admisă în parte - în ceea ce privește constatarea preluării imobilul fără titlu valabil, nu s-a făcut dovada efectuării vreunei astfel de cheltuieli.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel reclamanta C.A.L. solicitând admiterea căii de atac declarate cu consecința admiterii acțiunii formulate. Apelanta susține că acțiunea în revendicarea imobilelor preluate abuziv poate fi promovată și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, și invocă prevederile art. 1 din primul protocol adițional la C.E.D.O. S-a menționat că soluția care se impune a se pronunța în speță trebuie să aibă în vedere izvorul de drept obligațional pe care îl constituie jurisprudența C.E.D.O. în materia respectării principiului de garanție a dreptului de proprietate, de a retroceda în natură bunurile care au ieșit din patrimoniul persoanelor, doctrina considerând că bunul nu a părăsit niciun moment patrimoniul persoanei.

În apelul declarat de D.G.R.F.P. Brașov s-a solicitat schimbarea în parte a hotărârii, cu consecința respingerii în tot a acțiunii reclamantei, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca netemeinică. Se arată că soluția este insuficient argumentată, în ceea ce privește raționamentul instanței de fond care a condus la adoptarea soluției de constatare a nevalabilității titlului statului în ceea ce privește preluarea de către Statul Român a imobilului înscris în C.F. Târnăveni.

În opinia apelantei nu se putea constata că preluarea imobilului hotel s-a făcut fără titlu, arătându-se că motivarea instanței de fond creează ipoteza că analiza valabilității titlului statului se face prin raportare la actul în baza căruia a operat această preluare, instanța de fond constatând că imobilul a fost preluat de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, dar din celelalte înscrisuri aflate la dosar se constată că preluarea a avut loc înaintea apariției acestui act normativ. Prin Decizia civilă nr. 463/A din 10 iunie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamanta C.A.L. și a admis apelul declarat de Statul Român prin M.F.P. - D.G.R.F.P.

Brașov - A.J.F.P. Mureș, schimbând în parte sentința civilă nr. 1749 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Mureș în sensul respingerii integrale a acțiunii reclamantei în contradictoriu cu acest pârât. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în ceea ce privește apelul pârâtului Statul Român - D.G.R.F.P. Brașov că, având în vedere petitele cererii reclamantei, astfel cum au fost precizate la 21 septembrie 2010 și 1 martie 2011, nu s-a învestit instanța cu o cerere prin care să se constate că preluarea de către stat a imobilului înscris în C.F. Târnăveni, proprietatea lui I.P. s-a făcut fără titlu valabil, așa cum s-a dispus prin hotărârea apelată.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamanta C.A.L., s-a constatat că acesta este nefondat, având în vedere că prin sentința civilă nr. 831 din 6 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Târnăveni s-a dispus o măsură de reconstituire a unui drept de proprietate și nu există un titlu de proprietate pentru terenul în litigiu, reclamanta neavând un drept de proprietate conferit prin hotărârea judecătorească menționată.

S-a reținut că reclamanta nu a făcut demersuri în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, însă s-a apreciat a fi aplicabile prev. art. 45 alin. (1) și (5) referitoare la termenul în care se poate solicita anularea actelor de înstrăinare, constatându-se că instanța de fond a procedat în mod judicios prin respingerea cererii de anulare a actelor juridice prin care dreptul de proprietate asupra imobilului a fost succesiv transmis, având în vedere admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune. În aceste condiții, s-a constatat că dreptul de proprietate al pârâtului nu este anulat și procedând la compararea celor două titluri, s-a apreciat că are prioritate dreptul de proprietate al pârâtului, reclamanta fiind beneficiara unui drept de restituire prin echivalent pe un alt amplasament conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

S-a reținut că din Dosarul nr. 763/323/2006 al Judecătoriei Târnăveni reiese conform adresei nr. 11853/C/III din 3 noiembrie 2006, emisă de Guvernul României - Instituția Prefectului - Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privata asupra terenurilor Mureș, aflată la fila 4 dosar că „cererea formulată la 10 noiembrie 2005 și înregistrată sub nr. 171 din 10 noiembrie 2005 prin care s-a solicitat de către reclamanta C.A.L. punerea în posesie cu imobilul având destinație Hotel, situat în Târnăveni, după defunctul I.P.-bunic, a fost respinsă, pentru că i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul din C.F. în baza Legii nr. 112/1995, tatălui contestatoarei I.T.

Cu alte cuvinte, doar la data de 10 noiembrie 2005 reclamanta a solicitat imobilul Hotel situat în Târnăveni, după defunctul bunic I.P., fapt confirmat chiar de reclamantă care în cererea de chemare în judecată arată că în baza Legii nr. 247/2005 a solicitat restituirea imobilului Hotel, întrucât pentru imobilul locuință i s-au acordat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995. Curtea a constatat că atât în primul ciclu procesual, cât și în al doilea, s-a respins în mod temeinic acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, avându-se în vedere că reclamanta nu a urmat procedura stabilită de Legea nr. 10/2001 și avându-se în vedere Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care stabilește că „concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.

În cazul în care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001, si convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”.

În apelul declarat de către reclamantă se invoca art. 1 din Primul Protocol Adițional al C.E.D.O., art. 6 din Convenție și art. 480 C. civ., or în speța pendinte, se constată că legiuitorul a statuat obligația parcurgerii unei proceduri speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru redobândirea bunurilor imobile care au fost trecute în proprietatea statului într-o anumită perioadă de timp, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, procedură neurmată de către reclamantă, care a formulat o cerere de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în baza Legii nr. 247/2005, la 10 noiembrie 2005. Deși instanța de fond, Tribunalul Mureș a conturat starea de fapt și de drept dedusă judecății în detaliu, făcând referire la excepția lipsei calității procesual pasive a SC G. SA, precum și la excepția prescripției invocată în speța dedusă judecății prin raportare la prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2005, în apelul declarat de reclamantă s-a făcut vorbire doar despre jurisprudența C.E.D.O., și într-un singur alin. (4) din motivele de apel fila 2 verso, s-a arătat că,,instanța nu a făcut nicio legătură între înscrisurile depuse de noi în probațiune, deși a admis în prealabil cererile în acest sens, făcând întotdeauna trimitere la faptul că reclamanta nu ar fi uzat de procedura prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții, pentru că în apelul formulat de reclamantă nu s-au adus critici concrete hotărârii atacate, critici motivate în fapt și în drept și asupra cărora să se poată efectua o analiză concretă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.A.L. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal reclamanta C.A.L., criticând-o ca nelegală și solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susținut că, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., acțiunea în revendicare a imobilelor preluate abuziv putea fi promovată și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Reclamanta recurentă a precizat că prin sentința civilă nr. 831 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Târnăveni i s-a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de fond funciar Târnăveni și Comisia Județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, s-a anulat Hotărârea nr. 618/2006 a Comisiei Județene și a fost obligată Comisia Locală la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa pentru suprafețele de teren cuprinse în C.F. Târnăveni. Prin urmare, a arătat că dreptul său de proprietate, recunoscut prin hotărârea judecătorească menționată, reprezintă un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai mult, reclamanta a învederat că nici ea și nici autorii săi nu au rămas în pasivitate, formulând cereri de reconstituire a dreptului de proprietate nu numai asupra terenului, ci și asupra construcțiilor, ca accesorii ale dreptului real de proprietate, însă nu au primit niciun răspuns din partea autorităților. Referindu-se la jurisprudența C.E.D.O. (cauzele Pădurariu contra României și Zwierzynski contra Poloniei), recurenta a concluzionat că, în lipsa unui titlu valabil de preluare al statului, imobilul trebuia să se restituie în natură, statul având obligația de a repune părțile în situația anterioară, considerându-se astfel că bunul nu a părăsit niciun moment patrimoniul fostului proprietar.

Intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Mureș, în numele și pentru Statul Român reprezentat de M.F.P. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat. Intimata pârâtă B.C.R. S.A. a solicitat prin întâmpinare ca, pe cale de excepție, să se constate inadmisibilitatea și nulitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ. și, în subsidiar, să se respingă recursul ca nefondat. Examinând criticile invocate de recurenta reclamantă, raportat la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

căruia acestea i se circumscriu, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 831 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Târnăveni, de care recurenta înțelege să se prevaleze în dovedirea dreptului său real, s-a admis acțiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu Comisia Locală de Fond Funciar Târnăveni și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, anulându-se Hotărârea nr. 618/2006 a Comisiei Județene și fiind obligată pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Târnăveni la reconstituirea dreptului pentru suprafețele de teren cuprinse în C.F. Târnăveni.

Reclamanta nu a întreprins demersuri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, teren intravilan, ocupat în cea mai mare parte de construcții (hotel, restaurant etc.), însă a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. (1) și (5) referitoare la termenul în care se poate solicita anularea actelor de înstrăinare prin care s-a transmis dreptul real către pârâți. Procedându-se la compararea titlurilor părților, instanțele au constatat corect că dreptul pârâtului este mai caracterizat, având în vedere că nu a fost anulat, consolidându-se ca urmare a neatacării lui în termenul de prescripție, spre deosebire de dreptul reclamantei, un drept de reconstituire conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Nu este lipsit de relevanță faptul că pentru o parte dintre construcții reclamanta a obținut în baza Legii nr. 112/1995 despăgubiri, respectiv un drept de creanță la măsuri reparatorii, deci nu bunul imobil în natură. Așa cum rezultă din Dosarul nr. 763/323/2006 al Judecătoriei Târnăveni, în care s-a pronunțat sentința nr. 831/2007 invocată de recurentă, cererea formulată la 10 noiembrie 2005 și înregistrată sub nr. 171 din 10 noiembrie 2005, prin care s-a solicitat punerea în posesie cu imobilul având destinația „hotel” situat în Târnăveni, a fost respinsă cu motivarea că pentru imobilul din C.F. s-au acordat despăgubiri tatălui reclamantei, I.T., în baza Legii nr. 112/1995.

Se va reține că reclamanta însăși a precizat prin cererea de chemare în judecată că a solicitat restituirea imobilului hotel situat în Târnăveni, în baza Legii nr. 247/2005, abia la data de 10 noiembrie 2005. Prin urmare, avându-se în vedere că reclamanta nu a urmat procedura Legii nr. 10/2001, s-a apreciat corect de către instanțele de fond și apel, că acțiunea în revendicare formulată de aceasta nu putea fi admisă, restituirea dreptului de proprietate nefiind posibilă fără a se crea un nou prejudiciu, în speță pârâtei persoană juridică, terț dobânditor de bună credință al imobilului.

Instanța de apel a reținut corect incidența în cauză a Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care soluționându-se recursul în interesul legii în această materie, s-a statuat în sensul că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”. Or, reclamanta nu a făcut dovada reconstituirii dreptului de proprietate pe un anumit amplasament, terenul în litigiu nefiind evidențiat în proprietatea sa, spre a se putea prevala de existența unui „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O.

Pentru aceste considerente, Curtea va constata că este nefondată critica recurentei reclamante în sensul că putea exercita cu succes acțiunea în revendicare a imobilului preluat abuziv de către stat și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, întrucât are un „bun” în sensul Convenției, conform constatărilor făcute prin considerentele sentinței nr. 831 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Târnăveni, hotărâre definitivă și irevocabilă. În consecință, se va constata că recursul reclamantei este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A.L. împotriva Deciziei nr. 463/A din 10 iunie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2016.