ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 24/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 24/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Mureș, secția civilă, la 15 iunie 2010, reclamanta C.A.L. a chemat în

judecată pe pârâții SC G. SA, Statul Român reprezentat prin M.F.P. și

Consiliul Local al Municipiului Târnăveni, solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină

posesie și folosință imobilul - casă cu etaj și curte în

suprafață de 1.259 mp, situat în Municipiul Târnăveni, înscris în C.F. Târnăveni

nr. ord. A + 132, și C.F. Târnăveni, anularea actelor de proprietate ale

pârâților asupra imobilelor menționate și radierea acestora din

C.F., precum și înscrierea dreptului său de proprietate, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea

acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480, 481, 1847,

1851, 966 și 968 C. civ., reclamanta a arătat că este moștenitoarea

defunctului I.P., fostul proprietar tabular al imobilului revendicat, preluat

în mod abuziv de Cooperativa V. din Târnăveni la data de 2 ianuarie 1950,

anterior apariției Decretului nr. 92/1950, și prin urmare transmis fără

titlu în proprietatea SC G. SA.

Prin sentința civilă nr.

1515 din 15 septembrie 2011 a Tribunalului Mureș s-a respins acțiunea civilă

exercitată de reclamanta C.A.L., împotriva pârâților Statul Român, reprezentat

de M.F.P., Consiliul Local al Municipiului Târnăveni, SC G. SA, SC I.T. SRL, SC

P.C. SRL și B.C.R.

Prin Decizia nr. 29/A

din 22 mai 2012 a Curții de Apel Tg. Mureș s-a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanta C.A.L., împotriva sentinței civile nr. 1515 din 15

septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în Dosarul nr. 1991/102/2010.

Prin Decizia nr. 960

din 26 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis

recursul declarat de reclamanta C.A.L., împotriva Deciziei nr. 29/A din 22 mai

2012 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția I civilă, s-a dispus modificarea

deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta C.A.L. împotriva

sentinței civile nr. 1515 din 15 septembrie 2011 a Tribunalului Mureș, secția civilă,

a anulării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe -

Tribunalul Mureș.

Prin sentința civilă nr.

1749 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Mureș s-a respins excepția lipsei

calității M.F.P. de reprezentant a pârâtului Statul Român; s-a admis excepției

lipsei calității procesual pasive a SC G. SA Târnăveni și s-a dispus

respingerea acțiunii formulate de reclamanta C.A.L. în contradictoriu cu

această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesual pasivă; s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune

în ceea ce privește cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului

de proprietate din 1997, a contractului de vânzare-cumpărare din 2000, a

contractului de vânzare-cumpărare din 2005 și a contractului de

vânzare-cumpărare din 2007; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta

C.A.L., în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., și, drept consecință:

- s-a constatat că

preluarea de către Statul Român a imobilului înscris în C.F. Târnăveni, A+2-3,

proprietatea lui I.P. s-a făcut fără titlu valabil;

- s-a respins ca

prescrisă acțiune civilă formulată de reclamanta C.A.L., în contradictoriu cu

pârâții Statul Român, prin M.F.P. București, Consiliul local al Municipiului

Târnăveni, SC I.T. SRL Târnăveni, SC P.C. SRL, prin lichidator judiciar SC

C.C.I.P.U.R.L. SRL, în ceea ce privește anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate din 1997, a contractului de vânzare-cumpărare din 2000,

a contractului de vânzare-cumpărare din 2005 și a contractului de

vânzare-cumpărare din 2007;

- s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.A.L., în contradictoriu cu

pârâta B.C.R. București;

- s-au respins

celelalte petite ale acțiunii precizate.

Prin considerentele

hotărârii judecătorești atacate s-a reținut că potrivit înscrierilor în C.F.

Târnăveni, în ceea ce privește imobilele cuprinse sub A+2-3, la data de 10

iunie 1941 a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea lui I.P. și soția,

iar ulterior, în baza Decretului nr. 92/1950 dreptul de proprietate s-a intabulat

cu titlu de naționalizare în favoarea Statului. C.F. nr. 1189 Târnăveni a fost

sistată în anul 1971, imobile fiind transcrise în C.F. Târnăveni.

În anul 1999,

imobilul a suferit o dezmembrare în două parcele, parcela cu nr. top noi, curte

și construcții cu suprafața de 546 mp fiind transcrisă în C.F. nou în favoare

SC G.I. SA, iar parcela construcții și curte cu suprafața de 238 mp și grădină

cu suprafața de 475 mp fiind înscrisă în favoarea vechiului proprietar, Statul

român.

În ceea ce privește imobilul

transcris în C.F. Târnăveni, la data de 20 decembrie 2000 s-a dispus înscrierea

dreptului de proprietate al D.G.F.P. și C.F.S. Tg. Mureș, potrivit contractului

de vânzare - cumpărare din 2000, iar ulterior, prin contractul de

vânzare-cumpărare din 2005 s-a transmis proprietatea în favoarea SC P.C. SRL,

iar prin contractul de vânzare cumpărare din 2007 a intervenit un nou transfer

al dreptului de proprietate în favoarea SC I.T. SRL Târnăveni. De asemenea, cu

privire la acest imobil figurează înscris în cartea funciară și dreptul de ipotecă

al B.C.R., în baza contractului din 2007 autentifica în 2007.

Instanța a mai

constatat că la data la care s-a înscris în cartea funciară dreptul de

proprietate al statului ca efect al naționalizării, în foaia A a acestei cărți

funciare nu apărea evidențiată decât o singură construcție, respectiv casă de

locuit nu și hotel (fila 8), iar pe de altă parte, că prin procesul verbal

încheiat la data de 3 ianuarie 1950 s-a procedat doar la inventarierea și

evaluarea bunurilor mobile aparținând hotelului lui I.P. și preluarea acestor

bunuri de către reprezentanții Cooperativei V.„ ca și cele ale părții de imobil

cu destinația cofetărie. Cu toate aceste, prin dovada eliberată la data de 18

ianuarie 1950 de către Comitetului provizoriu al Orașului Târnăveni, cu nr. 14/1950,

se adeverește că la data de 2 ianuarie 1950 ar fi avut loc preluarea de către

Cooperativa V. a hotelului proprietatea lui I.P., pentru ca ulterior, la data

de 1 mai 1951 (fila 14) să se fi încheiat un contract de închiriere între

Întreprinderea caselor și locuințelor naționalizate și I.P. cu privire la o

magazie situată în curtea hotelului.

Cum această stare de

fapt reiese din actele dosarului, instanța a constatat că acțiunea formulată de

reclamantă este informă și confuză, și în pofida eforturilor depuse de instanță

în primul ciclu procesul, precizările făcute de reclamantă au rămas la fel de

confuze - ceea ce probabil a și determinat aprecierea instanței de recurs

referitoare la faptul că aceasta nu este „vădit inadmisibilă”.

Instanța a constatat

că este investită cu o acțiune în revendicare de drept comun, dublată de o

acțiune în anularea unor acte translative de proprietate, calitatea de pârâți

în cauză, așa cum reclamanta a înțeles să stabilească cadrul procesual având-o:

Statul Român - prin M.F.P., SC G. SA, Consiliul local al Municipiului

Târnăveni, SC I.T. SRL și SC P.C. SRL și B.C.R.

Cu privire la

excepțiile invocate în cauză, instanța a constatat că primează a fi suspusă

analizei cea referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, însă deși instanța

împărtășește întru totul opinia instanței de fond în primul ciclu procesul și

ale instanței de apel referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, această

excepție a fost dezlegată de instanța de recurs care a apreciat că acțiunea nu

este „vădit inadmisibilă”, astfel că vor fi examinate celelalte excepții

invocate.

În cauză, potrivit

înscrierilor în cartea funciară preluarea imobilului revendicat de reclamantă

s-a făcut potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1950, însă se poate constata

din celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei că preluarea în fapt s-a

făcut anterior apariției acestui act normativ, deși în procesul verbal de

preluare din data de 2 ianuarie 1950 se face într-adevăr referire doar la

inventarul și preluarea bunurilor mobile aparținând imobilelor hotel și

cofetărie (fără indicarea vreunui act normativ sau măcar de natură

administrativă în temeiul căruia s-a procedat la preluare), adresa din 1950 din

data de 18 ianuarie 1950 (deci tot anterioară apariției Decretului nr. 92/1950)

confirmă că preluarea a privit și imobilul, nu doar bunurile mobile ce se află

în acesta.

În concluzie,

instanța a constatat că preluare imobilului hotel aparținând antecesorului

reclamantei s-a făcut fără titlu, iar înscrierea ulterioară a dreptului de

proprietate în favoarea Statului Român în temeiul unei act normativ ce a intrat

în vigoare ulterior preluării, nu poate semnifica validitatea preluării.

Instanța a admis

cererea de constatare a preluării imobilului în cauză fără titlu valabil, cu

precizarea că c

ererea

de constatare a nevalabilității preluării de către stat a bunului nu este una

cu o finalitate autonomă, ci tinde tot la dezideratul ultim al restabilirii

încălcării dreptului de proprietate, fiind un pas intermediar în vederea

obținerii rezultatului final de obținere a unei reparații, în natură sau prin

echivalent, pentru bunul preluat de statul comunist.

Tocmai de aceea,

contextul în care trebuie a fi soluționat acest capăt de cerere este comun

cererii în revendicare pe care urmărește să o sprijine, astfel încât el nu

poate fi analizat distinct de mecanismul juridic în întregul său - acțiunea în

revendicare - prin care reclamanta a înțeles să-și valorifice pretențiile.

Cu privire la

acțiunea în revendicare, instanța a arătat în primul rând că acțiunea în

revendicare imobiliară, prin care persoana care pretinde că este proprietarul

bunului a cărui posesie a pierdut-o cere persoanei care stăpânește bunul să i-l

restituie și să-i recunoască dreptul de proprietate, este o acțiune petitorie,

deoarece tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate al

reclamantului asupra bunului în discuție.

În prezenta cauză,

având în vedere că exercițiul acțiunii în revendicare este condiționat de

existența unui titlul de proprietate al reclamantului asupra bunului, la

momentul introducerii acțiunii, instanța a constatat că reclamanta nu este în

măsură să prezinte un astfel de titlu, chiar în condițiile preluării imobilului

de către Statul român fără un titlul valabil, întrucât aceasta nu se poate

prevala de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data

introducerii acțiunii, potrivit cu care nu și-au pierdut niciodată calitatea de

proprietar, bunul fiind preluat de stat, fără titlu valabil, dat fiind că nu a

uzat de procedura instituită de Legea nr. 10/2001.

Relativ la temeinicia

acțiunii în revendicare (cu precizarea că deși reclamanta a indicat o serie de

pârâți în cauză, această acțiune se poate purta doar în contradictoriu cu

actualul proprietar al imobilului, respectiv SC I.T. SRL), instanța a avut în

vedere în soluționarea acestui petit atât susținerile reclamantei privitoare la

faptul că dobânditorii succesivi ai dreptului de proprietate au avut cunoștință

de faptul că titlul de proprietate al statului nu este valid ca și de cele

menționate de instanța de recurs în decizia de casare relativ la existența unui

bun de care reclamanta se prevalează în cauză - și anume dreptul de proprietate

ala cesteia asupra terenului pe care este situat imobilul construcție

revendicat.

Totodată, chiar dacă

(după cum s-a constatat în cauză) titlul statului asupra imobilului nu exista,

pârâții cumpărători nu aveau nicio calitate în baza căreia să analizeze

valabilitatea acestuia, verificarea validității titlului statului fiind

atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, în

situația în care părțile litigante într-o astfel de acțiune în revendicare se

pot prevala de existenta unui bun în sensul Convenției, instanța trebuie să dea

preferabilitate unuia in detrimentul celuilalt, cu observarea, în același timp

a principiului securității raporturilor juridice. In atare situație, soluția ar

avea efectul privării uneia din părți de un bun în sensul Convenției, ceea ce ar

însemna ca statul să suporte consecințele preluării bunului fără titlu valabil,

ci un particular.

S-a reținut că în

cauză restituirea dreptului de proprietate asupra imobilului către reclamantă

nu mai este posibilă, fără a crea un nou prejudiciu, de astă dată pârâtei

persoane juridice, terț dobânditor de bună-credință al dreptului de proprietate

asupra imobilului.

Pentru considerentele

arătate, instanța a dispus respingerea acțiunii în revendicare.

Cu privire la cererea

de anulare a actelor juridice prin care dreptul de proprietate asupra

imobilului a fost succesiv transmis, și având în vedere admitere excepție

prescripției dreptului material la acțiune, instanța a dispus respingerea ca

prescris a acestui capăt de cerere.

În consecință,

instanța a respins și cererea formulată în contradictoriu cu B.C.R. referitoare

la radierea dreptului de ipotecă cu care imobilul este grevat în favoarea

acestei pârâte ca și cererile subsidiare de rectificare a cărții funciare prin

radierea dreptului de proprietate al pârâților în cauză asupra imobilului și

cererea de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, în

condițiile în care, chiar dacă acțiunea a fost admisă în parte - în ceea ce

privește constatarea preluării imobilul fără titlu valabil, nu s-a făcut dovada

efectuării vreunei astfel de cheltuieli.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a declarat apel reclamanta C.A.L. solicitând admiterea

căii de atac declarate cu consecința admiterii acțiunii formulate.

Apelanta susține că

acțiunea în revendicarea imobilelor preluate abuziv poate fi promovată și după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, și invocă prevederile art. 1 din

primul protocol adițional la C.E.D.O.

S-a menționat că

soluția care se impune a se pronunța în speță trebuie să aibă în vedere izvorul

de drept obligațional pe care îl constituie jurisprudența C.E.D.O. în materia

respectării principiului de garanție a dreptului de proprietate, de a retroceda

în natură bunurile care au ieșit din patrimoniul persoanelor, doctrina

considerând că bunul nu a părăsit niciun moment patrimoniul persoanei.

În apelul declarat de

D.G.R.F.P. Brașov s-a solicitat schimbarea în parte a hotărârii, cu consecința

respingerii în tot a acțiunii reclamantei, în principal, ca inadmisibilă, iar în

subsidiar ca netemeinică.

Se arată că soluția

este insuficient argumentată, în ceea ce privește raționamentul instanței de

fond care a condus la adoptarea soluției de constatare a nevalabilității

titlului statului în ceea ce privește preluarea de către Statul Român a

imobilului înscris în C.F. Târnăveni.

În opinia apelantei

nu se putea constata că preluarea imobilului hotel s-a făcut fără titlu,

arătându-se că motivarea instanței de fond creează ipoteza că analiza

valabilității titlului statului se face prin raportare la actul în baza căruia

a operat această preluare, instanța de fond constatând că imobilul a fost

preluat de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, dar din celelalte

înscrisuri aflate la dosar se constată că preluarea a avut loc înaintea

apariției acestui act normativ.

Prin Decizia civilă nr.

463/A din 10 iunie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă,

a respins apelul declarat de reclamanta C.A.L. și a admis apelul declarat

de Statul Român prin M.F.P. - D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Mureș,

schimbând în parte sentința civilă nr. 1749 din 4 decembrie 2014 a

Tribunalului Mureș în sensul respingerii integrale a acțiunii

reclamantei în contradictoriu cu acest pârât.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în ceea ce

privește apelul pârâtului Statul Român - D.G.R.F.P. Brașov că, având

în vedere petitele cererii reclamantei, astfel cum au fost precizate la 21

septembrie 2010 și 1 martie 2011, nu s-a învestit instanța cu o

cerere prin care să se constate că preluarea de către stat a imobilului înscris

în C.F. Târnăveni, proprietatea lui I.P. s-a făcut fără titlu valabil, așa

cum s-a dispus prin hotărârea apelată.

În ceea ce

privește apelul declarat de reclamanta C.A.L., s-a constatat că acesta

este nefondat, având în vedere că prin sentința civilă nr. 831 din 6

decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Târnăveni s-a dispus o măsură de

reconstituire a unui drept de proprietate și nu există un titlu de

proprietate pentru terenul în litigiu, reclamanta neavând un drept de

proprietate conferit prin hotărârea judecătorească menționată.

S-a reținut că

reclamanta nu a făcut demersuri în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru

redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, însă s-a

apreciat a fi aplicabile prev. art. 45 alin. (1) și (5) referitoare la termenul

în care se poate solicita anularea actelor de înstrăinare, constatându-se că

instanța de fond a procedat în mod judicios prin respingerea cererii de anulare

a actelor juridice prin care dreptul de proprietate asupra imobilului a fost

succesiv transmis, având în vedere admiterea excepției prescripției dreptului

material la acțiune.

În aceste condiții, s-a

constatat că dreptul de proprietate al pârâtului nu este anulat și procedând la

compararea celor două titluri, s-a apreciat că are prioritate dreptul de

proprietate al pârâtului, reclamanta fiind beneficiara unui drept de restituire

prin echivalent pe un alt amplasament conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

S-a reținut că din Dosarul

nr. 763/323/2006 al Judecătoriei Târnăveni reiese conform adresei nr.

11853/C/III din 3 noiembrie 2006, emisă de Guvernul României - Instituția

Prefectului - Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate

privata asupra terenurilor Mureș, aflată la fila 4 dosar că „cererea formulată

la 10 noiembrie 2005 și înregistrată sub nr. 171 din 10 noiembrie 2005 prin

care s-a solicitat de către reclamanta C.A.L. punerea în posesie cu imobilul

având destinație Hotel, situat în Târnăveni, după defunctul I.P.-bunic, a fost

respinsă, pentru că i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul din C.F. în baza

Legii nr. 112/1995, tatălui contestatoarei I.T.

Cu alte cuvinte, doar

la data de 10 noiembrie 2005 reclamanta a solicitat imobilul Hotel situat în

Târnăveni, după defunctul bunic I.P., fapt confirmat chiar de reclamantă care

în cererea de chemare în judecată arată că în baza Legii nr. 247/2005 a

solicitat restituirea imobilului Hotel, întrucât pentru imobilul locuință i

s-au acordat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.

Curtea a constatat că

atât în primul ciclu procesual, cât și în al doilea, s-a respins în mod

temeinic acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, avându-se în vedere

că reclamanta nu a urmat procedura stabilită de Legea nr. 10/2001 și avându-se

în vedere Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care

stabilește că „concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în

favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant,

chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care

sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001,

si convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are

prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în

revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar

aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor

juridice”.

În apelul declarat de

către reclamantă se invoca art. 1 din Primul Protocol Adițional al C.E.D.O., art.

6 din Convenție și art. 480 C. civ., or în speța pendinte, se constată că

legiuitorul a statuat obligația parcurgerii unei proceduri speciale prevăzute

de Legea nr. 10/2001 pentru redobândirea bunurilor imobile care au fost trecute

în proprietatea statului într-o anumită perioadă de timp, respectiv 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, procedură neurmată de către reclamantă, care a

formulat o cerere de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului în

litigiu, în baza Legii nr. 247/2005, la 10 noiembrie 2005.

Deși instanța de

fond, Tribunalul Mureș a conturat starea de fapt și de drept dedusă judecății

în detaliu, făcând referire la excepția lipsei calității procesual pasive a SC

G. SA, precum și la excepția prescripției invocată în speța dedusă judecății

prin raportare la prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2005, în

apelul declarat de reclamantă s-a făcut vorbire doar despre jurisprudența C.E.D.O.,

și într-un singur alin. (4) din motivele de apel fila 2 verso, s-a arătat că,,instanța

nu a făcut nicio legătură între înscrisurile depuse de noi în probațiune, deși

a admis în prealabil cererile în acest sens, făcând întotdeauna trimitere la

faptul că reclamanta nu ar fi uzat de procedura prealabilă instituită de Legea nr.

10/2001.

În aceste condiții,

pentru că în apelul formulat de reclamantă nu s-au adus critici concrete

hotărârii atacate, critici motivate în fapt și în drept și asupra cărora să se

poată efectua o analiză concretă, s-a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamanta C.A.L.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs în termenul legal reclamanta C.A.L.,

criticând-o ca nelegală și solicitând modificarea hotărârii în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamanta a susținut că, având în vedere dispozițiile art.

20 alin. (2) din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol

adițional la C.E.D.O., acțiunea în revendicare a imobilelor preluate

abuziv putea fi promovată și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Reclamanta recurentă

a precizat că prin sentința civilă nr. 831 din 6 decembrie 2007 a

Judecătoriei Târnăveni i s-a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâtele

Comisia Locală de fond funciar Târnăveni și Comisia Județeană pentru

stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, s-a

anulat Hotărârea nr. 618/2006 a Comisiei Județene și a fost obligată

Comisia Locală la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa pentru

suprafețele de teren cuprinse în C.F. Târnăveni.

Prin urmare, a arătat

că dreptul său de proprietate, recunoscut prin hotărârea judecătorească

menționată, reprezintă un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai mult, reclamanta

a învederat că nici ea și nici autorii săi nu au rămas în pasivitate,

formulând cereri de reconstituire a dreptului de proprietate nu numai asupra

terenului, ci și asupra construcțiilor, ca accesorii ale dreptului

real de proprietate, însă nu au primit niciun răspuns din partea

autorităților.

Referindu-se la

jurisprudența C.E.D.O. (cauzele Pădurariu contra României și Zwierzynski

contra Poloniei), recurenta a concluzionat că, în lipsa unui titlu valabil de

preluare al statului, imobilul trebuia să se restituie în natură, statul având

obligația de a repune părțile în situația anterioară, considerându-se astfel că

bunul nu a părăsit niciun moment patrimoniul fostului proprietar.

Intimata-pârâtă D.G.R.F.P.

Brașov - A.J.F.P. Mureș, în numele și pentru Statul Român reprezentat de M.F.P.

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Intimata pârâtă B.C.R.

S.A. a solicitat prin întâmpinare ca, pe cale de excepție, să se constate inadmisibilitatea

și nulitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 302

1

C. proc.

civ. și, în subsidiar, să se respingă recursul ca nefondat.

Examinând criticile

invocate de recurenta reclamantă, raportat la motivul de recurs prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. căruia acestea i se circumscriu,

Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, prin

sentința civilă nr. 831 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Târnăveni, de care

recurenta înțelege să se prevaleze în dovedirea dreptului său real, s-a admis

acțiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu Comisia Locală de Fond

Funciar Târnăveni și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Mureș, anulându-se Hotărârea nr. 618/2006

a Comisiei Județene și fiind obligată pârâta Comisia Locală de Fond Funciar

Târnăveni la reconstituirea dreptului pentru suprafețele de teren cuprinse în

C.F. Târnăveni.

Reclamanta nu a

întreprins demersuri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru redobândirea dreptului

de proprietate asupra terenului în litigiu, teren intravilan, ocupat în cea mai

mare parte de construcții (hotel, restaurant etc.), însă a apreciat că sunt

incidente dispozițiile art. 45 alin. (1) și (5) referitoare la termenul în care

se poate solicita anularea actelor de înstrăinare prin care s-a transmis

dreptul real către pârâți.

Procedându-se la

compararea titlurilor părților, instanțele au constatat corect că dreptul

pârâtului este mai caracterizat, având în vedere că nu a fost anulat,

consolidându-se ca urmare a neatacării lui în termenul de prescripție, spre

deosebire de dreptul reclamantei, un drept de reconstituire conform art. 14 alin.

(2) din Legea nr. 18/1991.

Nu este lipsit de

relevanță faptul că pentru o parte dintre construcții reclamanta a obținut în

baza Legii nr. 112/1995 despăgubiri, respectiv un drept de creanță la măsuri

reparatorii, deci nu bunul imobil în natură.

Așa cum rezultă din Dosarul

nr. 763/323/2006 al Judecătoriei Târnăveni, în care s-a pronunțat sentința nr. 831/2007

invocată de recurentă, cererea formulată la 10 noiembrie 2005 și înregistrată

sub nr. 171 din 10 noiembrie 2005, prin care s-a solicitat punerea în posesie

cu imobilul având destinația „hotel” situat în Târnăveni, a fost respinsă cu

motivarea că pentru imobilul din C.F. s-au acordat despăgubiri tatălui

reclamantei, I.T., în baza Legii nr. 112/1995.

Se va reține că

reclamanta însăși a precizat prin cererea de chemare în judecată că a solicitat

restituirea imobilului hotel situat în Târnăveni, în baza Legii nr. 247/2005,

abia la data de 10 noiembrie 2005.

Prin urmare,

avându-se în vedere că reclamanta nu a urmat procedura Legii nr. 10/2001, s-a

apreciat corect de către instanțele de fond și apel, că acțiunea în revendicare

formulată de aceasta nu putea fi admisă, restituirea dreptului de proprietate

nefiind posibilă fără a se crea un nou prejudiciu, în speță pârâtei persoană

juridică, terț dobânditor de bună credință al imobilului.

Instanța de apel a

reținut corect incidența în cauză a Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin care soluționându-se recursul în interesul legii în

această materie, s-a statuat în sensul că, în cazul în care sunt sesizate

neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, în cadrul unei

acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu

s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor

juridice”.

Or, reclamanta nu a

făcut dovada reconstituirii dreptului de proprietate pe un anumit amplasament,

terenul în litigiu nefiind evidențiat în proprietatea sa, spre a se putea

prevala de existența unui „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional

la C.E.D.O.

Pentru aceste

considerente, Curtea va constata că este nefondată critica recurentei

reclamante în sensul că putea exercita cu succes acțiunea în revendicare a

imobilului preluat abuziv de către stat și după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, întrucât are un „bun” în sensul Convenției, conform constatărilor

făcute prin considerentele sentinței nr. 831 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei

Târnăveni, hotărâre definitivă și irevocabilă.

În consecință, se va

constata că recursul reclamantei este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A.L. împotriva Deciziei nr. 463/A

din 10 iunie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2016.