ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8956/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8956/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor civile de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 336 din 18

noiembrie 2002, Tribunalul Neamț a respins acțiunea principală formulată de

reclamanta C.E. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC N.T.

SA împotriva A.P.A.P.S. și a constatat inexistența unei cereri formulată în

condițiile art. 112 C. proc. civ. privind nulitatea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate și a actelor de privatizare, dispunând scoaterea din

cauză a Ministerului Lucrărilor Publice Transporturi București și SIF Moldova.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că la data de 6 noiembrie 2001 C.E. a formulat

contestație împotriva adresei nr. 536 din 22 octombrie 2001, emisă de SC N.T.

SA prin care s-a respins cererea formulată în temeiul Legii 10/2001 pentru

restituirea în natură a terenului în suprafață de 3690 mp, situat în

localitatea Bistrița.

În cerere s-a arătat că a notificat

societatea dar aceasta a refuzat să-i restituie imobilul teren în natură.

Imobilul solicitat a aparținut

autorilor reclamantei, iar prin Decretul nr. 34/1966 a fost expropriat și,

ulterior, societatea a cumpărat de la A.P.A.P.S., (fosta F.P.S.) terenul în

discuție.

În drept s-a invocat art. 9 din

Legea 10/2001.

La 7 decembrie 2001 intimata a făcut

cerere de chemare în garanție a A.P.A.P.S., cu motivarea că în temeiul art. 27

alin. (1) din lege, persoana îndreptățită are drept la măsuri reparatorii prin

echivalent prin intermediul acesteia.

La cererea intimatei, care a

precizat că terenul nu le mai aparține, a fost introdusă în cauză SC M.A. SNC

Piatra Neamț, căreia i-a fost vândut terenul prin contractul autentificat sub

nr. 583 din 17 septembrie 2001.

Prin expertiza întocmită în cauză

s-a identificat terenul, care este ocupat parțial de construcțiile intimatelor.

Părțile s-au mai judecat într-o

cauză având ca obiect revendicarea aceluiași teren, și în considerentele

sentinței nr. 261/1993 a Judecătoriei Piatra Neamț, pronunțată în dosar nr.

652/1992, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că „terenul a fost expropriat

pentru utilitate publică, fiind trecut în proprietatea statului și dat în

administrarea pârâtei, autorul primind și despăgubiri”.

În ședința din 12 iunie 2002, după

prima zi de înfățișare sare s-a petrecut la 27 noiembrie 2001, contestatoarea a

cerut anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanța

considerându-se competentă a introdus în cauză Ministerul Lucrărilor Publice și

Transporturilor București (emitentul certificatului) și S.I.F. Moldova.

Instanța a pus în vedere părții

interesate să motiveze în fapt și în drept cererea pentru anularea

certificatului de atestare MO9 nr. 0259/1994, dar contestatoarea nu s-a

conformat dispozițiilor și la data de 30 septembrie 2002, a precizat că dorește

numai restituirea în natură a terenului.

Față de această precizare instanța a

revenit asupra celor dispuse prin încheierea în care s-a stabilit competența

tribunalului pentru soluționarea cererii privind anularea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor și a trecut la

soluționarea cauzei.

În acest sens a reținut că terenul a

fost proprietatea autorului contestatoarei, defunctul M.V., expropriat prin

Decretul nr. 34/1966, cu plata despăgubirilor în sumă de 1284,50 lei.

În cadrul privatizării societăților

comerciale, în temeiul Legii nr. 58/1991, după cumpărarea de acțiuni de către

intimata SC N.T. SA i s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului.

Anterior, prin sentința civilă nr.

261/1993 Judecătoria Piatra Neamț a respins ca inadmisibilă acțiunea în

revendicare tocmai pentru că terenul ar fi fost legal expropriat, împrejurare

față de care s-a emis certificatul de atestare în favoarea intimatei.

Contestatoarea a solicitat expres

numai restituirea în natură a terenului, în condițiile în care dispozițiile

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt explicite a priori, se exclude

posibilitatea restituirii în natură pentru imobilele preluate cu titlu valabil,

evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea

dispozițiilor legale.

În speță, s-a reținut că aceasta

este situația juridică a terenului nefiind aplicabile dispozițiile art. 9 din

Legea 10/2001 invocate drept temei juridic al acțiunii.

Astfel, instanța a reținut că în

lipsa unei hotărâri judecătorești prin care să fie anulat actul de privatizare

sau certificatul de atestare a dreptului de proprietate, se prezumă juris et de

jure legalitatea titlului intimatei SC N.T. SA.

Cu privire la susținerea că nu s-au

încasat despăgubiri la data exproprierii nu s-au făcut dovezi, situație în care

părțile interesate aveau posibilitatea să formuleze acțiune întemeiată pe Legea

33/1994 care a stabilit în art. 35 că operează și retroactiv.

În acest context s-a avut în vedere

că singura posibilitate de restituire ar fi fost prin echivalent, constând în

bunuri sau servicii, acțiuni la societatea comercială tranzacționată pe piața

de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare, corespunzător valorii imobilului, așa cum se prevede în art. 27

din lege.

Această posibilitate este la

dispoziția exclusivă a părții care nu a înțeles să opteze pentru o astfel de

despăgubire.

Pentru anularea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, instanța a reținut că pentru soluționarea

acestui petit se impunea completarea acțiunii conform art. 112, dar partea nu

s-a conformat dispozițiilor instanței. Or, simpla declarație verbală permisă în

situațiile prevăzute de art. 132 alin. (1) pct. 1-4 C. proc. civ. nu este

incidentă în cauză, deoarece este vorba de un petit distinct care atrage

competența diferită a instanței, petitul fiind o completare propriu-zisă a

acțiunii.

Pentru aceste considerente, citarea

forțată în cauză a Ministerului Lucrărilor Publice și Transporturilor, cât și a

SIF Moldova s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale privind principiile

disponibilității și contradictorialității.

Pe fondul cauzei, interdicția prev.

de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că face inadmisibilă

cererea de restituire în natură a terenului în contradictoriu cu intimatele SC

N.T. SA și SC M.A. SNC Piatra Neamț.

În lipsa solicitării de despăgubiri

prin acțiuni sau titluri de valoare, și cererea de chemare în garanție,

admisibilă în principiu, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001, s-a

reținut a fi nefondată, lipsind opțiunea necesară conform art. 31 alin. (6) din

lege.

Prin decizia civilă nr. 33 din 3

aprilie 2003, Curtea de Apel Bacău a admis apelul reclamantei C.E. împotriva

sentinței civile nr. 336/C/2002 a Tribunalului Neamț, pe care a schimbat-o în

parte și, în consecință, a admis cererea acesteia.

A fost obligată pârâta SC M.A. SNC

Piatra Neamț, să restituie în natură, în starea în care se află la data cererii

de restituire și liber de orice sarcini, terenul în suprafață de 3960 mp

construcții, situat în comuna Viișoara, satul Bistrița, județ Neamț,

identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert A.C. și a

schiței anexă pe coordonatele ABCGA.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut că

terenul a fost expropriat prin Decretul 34/1996 de la autorul contestatoarei

preluat de SC N.T. SA Piatra Neamț, iar anterior litigiului a fost înstrăinat

către SC M.A. SNC Piatra Neamț.

Potrivit art. 1 și art. 9 din Legea

10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află,

se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire

și libere de orice sarcini.

Prin imobile preluate în mod abuziv

se înțelege, așa cum prevede art. 2 lit. g) din Legea 10/2001 și imobilele

preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1)

din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia.

Față de împrejurarea că imobilul a

fost preluat abuziv, în sensul dispozițiilor arătate, s-a reținut că refuzul de

restituire în natură este nelegal, în contradicție cu disp. art. 9 din lege.

Nu se poate opune restituirii în

natură nici cumpărătorul în posesia căruia se află imobilul, deoarece buna credință

a acestuia nu este un impediment la restituirea în natură (art. 9 ). De altfel,

contestatoarea s-a opus la înstrăinarea imobilului, făcându-i cunoscut

cumpărătorului demersurile sale pentru retrocedarea imobilului, prezumția de

bună credință fiind astfel înfrântă.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs în termen pârâtele SC M.A. SNC Piatra Neamț și SC N.T. SA

Neamț.

Recurenta pârâta SC M.A. SNC Târgu

Neamț susține că hotărârea apelată este nelegală, deoarece instanța de apel

greșit a aplicat art. 9 din Legea 10/2001, ce are un caracter general, fără a

avea în vedere excepțiile prev de art. 11 alin. (1), art. 27 alin. (1) și art.

46 pct. 1 și 2 din Legea 10/2001. Fiind vorba de imobile expropriate se susține

că erau incidente dispozițiile art. 11 din lege, conform cărora imobilele se

pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate cu

respectarea dispozițiilor legale, text coroborat cu art. 46, conform căruia

sunt valabile actele juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea legilor

în vigoare la data înstrăinării, și dacă s-au încheiat cu bună credință.

Recurenta pârâtă SC N.T. SA Piatra

Neamț susține că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând art. 304 alin. (9) C. proc.

civ.

În acest sens, arată că instanța de

apel nu a reținut faptul că, în speță, sunt incidente prevederile art. 27 din

Legea 10/2001, societatea fiind una cu capital integral privat încă din anul

1994, situație în care reclamanta era îndreptățită la măsuri reparatorii prin

echivalent, nefiind aplicabil art. 9 din lege.

În al doilea rând, se arată că

instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece notificarea

trebuia adresată A.P.A.P.S, instanța neputându-se substitui autorităților

administrative.

Recursurile vor fi respinse pentru

următoarele considerente:

Corect s-a reținut de către instanța

de apel că imobilul a fost ptoptietatea autorului reclamantei și preluat de

stat prin Decretul de expropriere nr. 34/1966, decret care nu a fost publicat,

deci nu și-a putut produce consecințele juridice.

Preluarea acestei suprafețe de teren

de către stat a fost abuzivă, deoarece decretul de expropriere nu a fost

publicat în Buletinul Oficial al României, iar ulterior preluării nu s-a

realizat nici o lucrare de utilitate publică.

Pe de altă parte, la data preluării

în mod abuziv de către stat, proprietarului nu i s-a acordat o dreaptă și

prealabilă despăgubire, așa cum prevedeau dispozițiile Constituției României de

la acea dată.

La 22august 2001 contestatoarea a

notificat Consiliul Local al comunei Alexandru cel Bun județul Neamț ca să nu

permită înstrăinarea imobilului din litigiu, făcând publică intenția sa de

redobândire a terenului. Cu toate acestea, SC T.N. SA a înstrăinat terenul

către SC M.A. SNC Piatra Neamț.

Contestatoarea a înștiințat în scris

pe cumpărător despre litigiul privind terenul în discuție, acesta perfectând

actul pe riscul său, iar după soluționarea litigiului în apel, s-a trecut la

punerea în executare a deciziei contestatoarea intrând în posesia terenului,

dată la care s-a încheiat proces verbal de executare la care nu s-a făcut nici

o obiecțiune.

În aceste condiții, este cert că

preluarea imobilului a fost abuzivă, recurentele fiind cumpărătoare de rea

credință, situație în care în mod corect instanța de apel a dat eficiență

dispozițiilor art. 9 din Legea 10/2001 și nu a dispozițiilor art. 27 din

aceeași lege.

Actele de înstrăinare succesive au

fost întocmite cu rea credință, situație în care potrivit dispozițiilor Legii

10/2001 sunt nule.

Nu poate fi reținut ca fondat nici

motivul privind depășirea atribuțiunilor puterii judecătorești de către

instanță, deoarece obiectul litigiului l-a constituit cererea de restituire în

natură a terenului și nu o cerere de acordare a despăgubirilor bănești,

situație în care, cererea trebuia adresată și soluționată de instituția

implicată în privatizare.

În aceste condiții, criticile

formulate de această recurentă sunt nefondat și recursul său urmează să fie

respins ca atare.

În ceea ce privește recursul

declarat de pârâta SC N.T. SA Neamț, se reține că este lipsit de interes,

deoarece prin hotărârea apelată s-a menținut soluția instanței de fond în

partea prin care acțiunea contestatoarei a fost respinsă față de ea.

Așa cum este cunoscut, interesul

este o cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune. De altfel, în

doctrină s-a arătat că interesul reprezintă folosul practic și imediat pe care

îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.

Condiția interesului este necesară

nu numai în momentul formulării cererii de chemare în judecată, această cerință

trebuie să fie dovedită ori de câte ori pe parcursul procesului oricare dintre

participanții la judecată apelează la una sau alta din formele procedurale care

alcătuiesc conținutul acțiunii.

Pentru folosirea căilor de atac este

necesar ca partea să justifice un interes în modificarea hotărârii atacate.

În speță, acțiunea intimatei

contestatoare a fost respinsă față de această recurentă, astfel că recurenta nu

mai are interes, motiv pentru care urmează a se respinge recursul declarat de

aceasta.

Față de aceste considerente, se vor

respinge recursurile declarate de pârâte.

Intimata-reclamantă a solicitat

obligarea recurentelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de

900 Ron dovedite cu chitanța anexată la fila 71 dosar, reprezentând onorariu

pentru avocat.

Recurentele pârâte, fiind căzute în

pretenții ca urmare a respingerii recursurilor, urmează ca în temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ. să fie obligate să plătească intimatei-reclamante

cheltuieli de judecată în cuantum de 900 Ron.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC M.A. SNC Piatra Neamț și ca lipsit de interes recursul

declarat de pârâta SC N.T. SA Piatra Neamț împotriva deciziei civile nr. 33 din

3 aprilie 2003, a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Obligă recurentele pârâte să

plătească intimatei-reclamante C.E. suma de 900 Ron cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,

08 noiembrie 2005.