ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8956/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8956/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor civile de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 336 din 18
noiembrie 2002, Tribunalul Neamț a respins acțiunea principală formulată de
reclamanta C.E. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC N.T.
SA împotriva A.P.A.P.S. și a constatat inexistența unei cereri formulată în
condițiile art. 112 C. proc. civ. privind nulitatea certificatului de atestare
a dreptului de proprietate și a actelor de privatizare, dispunând scoaterea din
cauză a Ministerului Lucrărilor Publice Transporturi București și SIF Moldova.
Pentru a pronunța această hotărâre
instanța de fond a reținut că la data de 6 noiembrie 2001 C.E. a formulat
contestație împotriva adresei nr. 536 din 22 octombrie 2001, emisă de SC N.T.
SA prin care s-a respins cererea formulată în temeiul Legii 10/2001 pentru
restituirea în natură a terenului în suprafață de 3690 mp, situat în
localitatea Bistrița.
În cerere s-a arătat că a notificat
societatea dar aceasta a refuzat să-i restituie imobilul teren în natură.
Imobilul solicitat a aparținut
autorilor reclamantei, iar prin Decretul nr. 34/1966 a fost expropriat și,
ulterior, societatea a cumpărat de la A.P.A.P.S., (fosta F.P.S.) terenul în
discuție.
În drept s-a invocat art. 9 din
Legea 10/2001.
La 7 decembrie 2001 intimata a făcut
cerere de chemare în garanție a A.P.A.P.S., cu motivarea că în temeiul art. 27
alin. (1) din lege, persoana îndreptățită are drept la măsuri reparatorii prin
echivalent prin intermediul acesteia.
La cererea intimatei, care a
precizat că terenul nu le mai aparține, a fost introdusă în cauză SC M.A. SNC
Piatra Neamț, căreia i-a fost vândut terenul prin contractul autentificat sub
nr. 583 din 17 septembrie 2001.
Prin expertiza întocmită în cauză
s-a identificat terenul, care este ocupat parțial de construcțiile intimatelor.
Părțile s-au mai judecat într-o
cauză având ca obiect revendicarea aceluiași teren, și în considerentele
sentinței nr. 261/1993 a Judecătoriei Piatra Neamț, pronunțată în dosar nr.
652/1992, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că „terenul a fost expropriat
pentru utilitate publică, fiind trecut în proprietatea statului și dat în
administrarea pârâtei, autorul primind și despăgubiri”.
În ședința din 12 iunie 2002, după
prima zi de înfățișare sare s-a petrecut la 27 noiembrie 2001, contestatoarea a
cerut anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanța
considerându-se competentă a introdus în cauză Ministerul Lucrărilor Publice și
Transporturilor București (emitentul certificatului) și S.I.F. Moldova.
Instanța a pus în vedere părții
interesate să motiveze în fapt și în drept cererea pentru anularea
certificatului de atestare MO9 nr. 0259/1994, dar contestatoarea nu s-a
conformat dispozițiilor și la data de 30 septembrie 2002, a precizat că dorește
numai restituirea în natură a terenului.
Față de această precizare instanța a
revenit asupra celor dispuse prin încheierea în care s-a stabilit competența
tribunalului pentru soluționarea cererii privind anularea certificatului de
atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor și a trecut la
soluționarea cauzei.
În acest sens a reținut că terenul a
fost proprietatea autorului contestatoarei, defunctul M.V., expropriat prin
Decretul nr. 34/1966, cu plata despăgubirilor în sumă de 1284,50 lei.
În cadrul privatizării societăților
comerciale, în temeiul Legii nr. 58/1991, după cumpărarea de acțiuni de către
intimata SC N.T. SA i s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenului.
Anterior, prin sentința civilă nr.
261/1993 Judecătoria Piatra Neamț a respins ca inadmisibilă acțiunea în
revendicare tocmai pentru că terenul ar fi fost legal expropriat, împrejurare
față de care s-a emis certificatul de atestare în favoarea intimatei.
Contestatoarea a solicitat expres
numai restituirea în natură a terenului, în condițiile în care dispozițiile
art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt explicite a priori, se exclude
posibilitatea restituirii în natură pentru imobilele preluate cu titlu valabil,
evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea
dispozițiilor legale.
În speță, s-a reținut că aceasta
este situația juridică a terenului nefiind aplicabile dispozițiile art. 9 din
Legea 10/2001 invocate drept temei juridic al acțiunii.
Astfel, instanța a reținut că în
lipsa unei hotărâri judecătorești prin care să fie anulat actul de privatizare
sau certificatul de atestare a dreptului de proprietate, se prezumă juris et de
jure legalitatea titlului intimatei SC N.T. SA.
Cu privire la susținerea că nu s-au
încasat despăgubiri la data exproprierii nu s-au făcut dovezi, situație în care
părțile interesate aveau posibilitatea să formuleze acțiune întemeiată pe Legea
33/1994 care a stabilit în art. 35 că operează și retroactiv.
În acest context s-a avut în vedere
că singura posibilitate de restituire ar fi fost prin echivalent, constând în
bunuri sau servicii, acțiuni la societatea comercială tranzacționată pe piața
de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de
privatizare, corespunzător valorii imobilului, așa cum se prevede în art. 27
din lege.
Această posibilitate este la
dispoziția exclusivă a părții care nu a înțeles să opteze pentru o astfel de
despăgubire.
Pentru anularea certificatului de
atestare a dreptului de proprietate, instanța a reținut că pentru soluționarea
acestui petit se impunea completarea acțiunii conform art. 112, dar partea nu
s-a conformat dispozițiilor instanței. Or, simpla declarație verbală permisă în
situațiile prevăzute de art. 132 alin. (1) pct. 1-4 C. proc. civ. nu este
incidentă în cauză, deoarece este vorba de un petit distinct care atrage
competența diferită a instanței, petitul fiind o completare propriu-zisă a
acțiunii.
Pentru aceste considerente, citarea
forțată în cauză a Ministerului Lucrărilor Publice și Transporturilor, cât și a
SIF Moldova s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale privind principiile
disponibilității și contradictorialității.
Pe fondul cauzei, interdicția prev.
de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că face inadmisibilă
cererea de restituire în natură a terenului în contradictoriu cu intimatele SC
N.T. SA și SC M.A. SNC Piatra Neamț.
În lipsa solicitării de despăgubiri
prin acțiuni sau titluri de valoare, și cererea de chemare în garanție,
admisibilă în principiu, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001, s-a
reținut a fi nefondată, lipsind opțiunea necesară conform art. 31 alin. (6) din
lege.
Prin decizia civilă nr. 33 din 3
aprilie 2003, Curtea de Apel Bacău a admis apelul reclamantei C.E. împotriva
sentinței civile nr. 336/C/2002 a Tribunalului Neamț, pe care a schimbat-o în
parte și, în consecință, a admis cererea acesteia.
A fost obligată pârâta SC M.A. SNC
Piatra Neamț, să restituie în natură, în starea în care se află la data cererii
de restituire și liber de orice sarcini, terenul în suprafață de 3960 mp
construcții, situat în comuna Viișoara, satul Bistrița, județ Neamț,
identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert A.C. și a
schiței anexă pe coordonatele ABCGA.
Au fost menținute celelalte
dispoziții ale sentinței.
Instanța de apel a reținut că
terenul a fost expropriat prin Decretul 34/1996 de la autorul contestatoarei
preluat de SC N.T. SA Piatra Neamț, iar anterior litigiului a fost înstrăinat
către SC M.A. SNC Piatra Neamț.
Potrivit art. 1 și art. 9 din Legea
10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află,
se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire
și libere de orice sarcini.
Prin imobile preluate în mod abuziv
se înțelege, așa cum prevede art. 2 lit. g) din Legea 10/2001 și imobilele
preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1)
din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al
acesteia.
Față de împrejurarea că imobilul a
fost preluat abuziv, în sensul dispozițiilor arătate, s-a reținut că refuzul de
restituire în natură este nelegal, în contradicție cu disp. art. 9 din lege.
Nu se poate opune restituirii în
natură nici cumpărătorul în posesia căruia se află imobilul, deoarece buna credință
a acestuia nu este un impediment la restituirea în natură (art. 9 ). De altfel,
contestatoarea s-a opus la înstrăinarea imobilului, făcându-i cunoscut
cumpărătorului demersurile sale pentru retrocedarea imobilului, prezumția de
bună credință fiind astfel înfrântă.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recurs în termen pârâtele SC M.A. SNC Piatra Neamț și SC N.T. SA
Neamț.
Recurenta pârâta SC M.A. SNC Târgu
Neamț susține că hotărârea apelată este nelegală, deoarece instanța de apel
greșit a aplicat art. 9 din Legea 10/2001, ce are un caracter general, fără a
avea în vedere excepțiile prev de art. 11 alin. (1), art. 27 alin. (1) și art.
46 pct. 1 și 2 din Legea 10/2001. Fiind vorba de imobile expropriate se susține
că erau incidente dispozițiile art. 11 din lege, conform cărora imobilele se
pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate cu
respectarea dispozițiilor legale, text coroborat cu art. 46, conform căruia
sunt valabile actele juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea legilor
în vigoare la data înstrăinării, și dacă s-au încheiat cu bună credință.
Recurenta pârâtă SC N.T. SA Piatra
Neamț susține că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând art. 304 alin. (9) C. proc.
civ.
În acest sens, arată că instanța de
apel nu a reținut faptul că, în speță, sunt incidente prevederile art. 27 din
Legea 10/2001, societatea fiind una cu capital integral privat încă din anul
1994, situație în care reclamanta era îndreptățită la măsuri reparatorii prin
echivalent, nefiind aplicabil art. 9 din lege.
În al doilea rând, se arată că
instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece notificarea
trebuia adresată A.P.A.P.S, instanța neputându-se substitui autorităților
administrative.
Recursurile vor fi respinse pentru
următoarele considerente:
Corect s-a reținut de către instanța
de apel că imobilul a fost ptoptietatea autorului reclamantei și preluat de
stat prin Decretul de expropriere nr. 34/1966, decret care nu a fost publicat,
deci nu și-a putut produce consecințele juridice.
Preluarea acestei suprafețe de teren
de către stat a fost abuzivă, deoarece decretul de expropriere nu a fost
publicat în Buletinul Oficial al României, iar ulterior preluării nu s-a
realizat nici o lucrare de utilitate publică.
Pe de altă parte, la data preluării
în mod abuziv de către stat, proprietarului nu i s-a acordat o dreaptă și
prealabilă despăgubire, așa cum prevedeau dispozițiile Constituției României de
la acea dată.
La 22august 2001 contestatoarea a
notificat Consiliul Local al comunei Alexandru cel Bun județul Neamț ca să nu
permită înstrăinarea imobilului din litigiu, făcând publică intenția sa de
redobândire a terenului. Cu toate acestea, SC T.N. SA a înstrăinat terenul
către SC M.A. SNC Piatra Neamț.
Contestatoarea a înștiințat în scris
pe cumpărător despre litigiul privind terenul în discuție, acesta perfectând
actul pe riscul său, iar după soluționarea litigiului în apel, s-a trecut la
punerea în executare a deciziei contestatoarea intrând în posesia terenului,
dată la care s-a încheiat proces verbal de executare la care nu s-a făcut nici
o obiecțiune.
În aceste condiții, este cert că
preluarea imobilului a fost abuzivă, recurentele fiind cumpărătoare de rea
credință, situație în care în mod corect instanța de apel a dat eficiență
dispozițiilor art. 9 din Legea 10/2001 și nu a dispozițiilor art. 27 din
aceeași lege.
Actele de înstrăinare succesive au
fost întocmite cu rea credință, situație în care potrivit dispozițiilor Legii
10/2001 sunt nule.
Nu poate fi reținut ca fondat nici
motivul privind depășirea atribuțiunilor puterii judecătorești de către
instanță, deoarece obiectul litigiului l-a constituit cererea de restituire în
natură a terenului și nu o cerere de acordare a despăgubirilor bănești,
situație în care, cererea trebuia adresată și soluționată de instituția
implicată în privatizare.
În aceste condiții, criticile
formulate de această recurentă sunt nefondat și recursul său urmează să fie
respins ca atare.
În ceea ce privește recursul
declarat de pârâta SC N.T. SA Neamț, se reține că este lipsit de interes,
deoarece prin hotărârea apelată s-a menținut soluția instanței de fond în
partea prin care acțiunea contestatoarei a fost respinsă față de ea.
Așa cum este cunoscut, interesul
este o cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune. De altfel, în
doctrină s-a arătat că interesul reprezintă folosul practic și imediat pe care
îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Condiția interesului este necesară
nu numai în momentul formulării cererii de chemare în judecată, această cerință
trebuie să fie dovedită ori de câte ori pe parcursul procesului oricare dintre
participanții la judecată apelează la una sau alta din formele procedurale care
alcătuiesc conținutul acțiunii.
Pentru folosirea căilor de atac este
necesar ca partea să justifice un interes în modificarea hotărârii atacate.
În speță, acțiunea intimatei
contestatoare a fost respinsă față de această recurentă, astfel că recurenta nu
mai are interes, motiv pentru care urmează a se respinge recursul declarat de
aceasta.
Față de aceste considerente, se vor
respinge recursurile declarate de pârâte.
Intimata-reclamantă a solicitat
obligarea recurentelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de
900 Ron dovedite cu chitanța anexată la fila 71 dosar, reprezentând onorariu
pentru avocat.
Recurentele pârâte, fiind căzute în
pretenții ca urmare a respingerii recursurilor, urmează ca în temeiul art. 274
alin. (1) C. proc. civ. să fie obligate să plătească intimatei-reclamante
cheltuieli de judecată în cuantum de 900 Ron.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta SC M.A. SNC Piatra Neamț și ca lipsit de interes recursul
declarat de pârâta SC N.T. SA Piatra Neamț împotriva deciziei civile nr. 33 din
3 aprilie 2003, a Curții de Apel Bacău, secția civilă.
Obligă recurentele pârâte să
plătească intimatei-reclamante C.E. suma de 900 Ron cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,
08 noiembrie 2005.