ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1140/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt, secția civilă, la 29 iunie 2001, reclamanții N.A.R.R., P.M.A.M. și S.M.M.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Bobicești, solicitând anularea dispoziției nr. 68 din 1 iunie 2001 și restituirea suprafeței de teren de 1,56 ha teren intravilan, reprezentând curtea conacului, precum și conacul situat în vatra satului Leotești, comuna Bobicești. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii autorului G.B., care a deținut un conac compus din 6 camere, hol, verandă, locuință cu 3 camere destinată personalului, grajd, cocină de porci, cotețe de păsări, două magazii de cereale, un pătul de porumb, o remiză de vehicole agricole, două crame, pivniță, un grajd, o baracă de scândură și terenul aferent, care au fost preluate prin Decretul nr. 83/1949.

Reclamanții au precizat că în mod greșit, prin dispoziția contestată li s-a respins cererea, motivat de faptul că imobilele nu există, deși în realitate, multe dintre anexe se regăsesc pe teren, respectiv două crame și pivniță, iar materialele rezultate din demolarea celorlalte imobile există în materialitatea lor. În cauză a fost introdus Statul Român prin ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Olt, în calitate de pârât. Printr-o altă contestație înregistrată sub nr. 5763/2001 pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamanții N.A.R.R., P.M.A.M. și V.Ș.G. au solicitat anularea dispoziției nr. 67 din 1 iunie 2001, emisă de Primăria Comunei Bobicești și obligarea acestuia la restituirea imobilelor din comuna Bobicești, iar în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii.

În motivarea acestei contestații, s-a făcut referire la același imobil, teren, conac și construcțiile anexe, menționate în dosarul nr. 5761/2001, precizându-se că o parte din clădiri și terenul aferent sunt deținute, de SC V. SA, care, deși a fost notificată, nu a emis dispoziția de restituire. Ca urmare, reclamanții au solicitat obligarea SC V. SA și a Primăriei Bobicești la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. Prin încheierea din 6 noiembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 5763/2001, tribunalul a dispus conexarea dosarului nr. 5763/2001 la dosarul nr. 5761/2001. Prin sentința civilă nr. 662 din 19 noiembrie 2003, Tribunalul Olt a admis în parte acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Primăria comunei Bobicești și a dispus anularea dispozițiilor nr. 67 din 1 iunie 2001 și 68 din 1 iunie 2001 și restituirea în natură a unei pivnițe și a două magazii de cereale, cu terenul aferent, situate pe raza Comunei Bobicești, Județul Olt.

S-a reținut că, în afara pivniței, a celor două magazii și a terenului aferent, celelalte construcții nu mai există, iar valoarea acestora nu poate fi acordată reclamanților, întrucât nu a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 în vederea acordării despăgubirilor conform art. 36 din Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și pârâta Primăria comunei Bobicești, județul Olt. Prin decizia civilă nr. 1289 din 20 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de pârâta Primăria comunei Bobicești, județul Olt împotriva sentinței menționate.

Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanții, susținând că, deși au notificat Primăria Bobicești, SC V. și Prefectura Olt, acestea nu le-au făcut oferte de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilelor ce nu mai pot fi restituite, nerespectând prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul de a transmite dispoziția de acordare a despăgubirilor către Prefectura Olt. Prin decizia civilă nr. 3278 din 7 mai 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanților, a casat decizia nr. 1289 din 20 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și sentința civilă nr. 662 din 19 noiembrie 2003 a Tribunalului Olt și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Prin considerentele deciziei de casare s-a reținut că hotărârea instanței de fond nu este susceptibilă de a fi pusă în executare, deoarece nu s-a determinat amplasamentul și suprafața terenului aferent construcțiilor, a căror restituire în natură s-a dispus. Pe de altă parte, s-a reținut lipsa de rol activ a instanțelor care nu au soluționat în totalitate cererea cu care reclamanții au investit prima instanță, respectiv cererea vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent de care SC V. SA, parte în proces, dosarul nr. 5763/2001 conexat la dosarul nr. 5761/2001, situație ce relevă o nesoluționare a cauzei în limitele investirii. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 3219/104/2008.

Prin sentința civilă nr. 1700 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a admis contestația formulată de reclamanți și s-au anulat dispozițiile nr. 67 și 68 din 1 iunie 2001, emise de Primăria Bobicești Județul Olt. A fost obligată pârâta SC V. SA, prin lichidator SC N.I. SRL, să restituie reclamanților în natură o pivniță și două magazii de cereale situate pe suprafața de 8816,5 mp teren intravilan, situat în comuna Bobicești, sat Leotești, județul Olt. S-a constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii reprezentând valoarea de piață a construcțiilor ce nu se mai pot restitui în natură, în contradictoriu cu pârâții SC V. SA prin lichidator judiciar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că autorului reclamanților i s-au preluat abuziv bunuri imobile, o parte din acestea fiind evidențiate în patrimoniul pârâtei SC V. SA, care a fost obligată să le restituie în natură, iar o altă parte nemaiexistând fizic, pentru acestea fiind constatată îndreptățirea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta D.G.F.P. Olt în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor, susținând, în esență, că nu are calitate procesuală activă, întrucât în sistemul Legii nr. 10/2001, raportul juridic se stabilește între persoana îndreptățită și unitatea deținătoare a bunului sau unitatea implicată în privatizarea entității notificate.

S-a mai arătat că Statul Român are calitate procesuală pasivă doar în situația de excepție reglementată de art. 28 din legea specială, respectiv în cazul în care entitatea deținătoare nu poate fi identificată. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 37 din 10 februarie 2009, a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins contestația față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că ipoteza avută în vedere de dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, nu se regăsește în cauză, întrucât bunurile imobile cu privire la care s-a dispus restituirea în natură se află în administrarea pârâtei SC V. SA, iar pentru cele care nu mai există fizic în prezent, s-a constatat, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, îndreptățirea la acordarea de despăgubiri, atribuțiile în acest sens revenind Comisiei Centrale aflate în subordinea Cancelariei Primului Ministru. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul legal reclamanții N.A., P.M. și V.Ș., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. S-a susținut prin motivele de recurs că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, precum și ale art. 28, dispoziții legale in raport de care, în mod eronat, instanța de apel a apreciat că măsurile reparatorii trebuie acordate doar de către SC V. SA, în condițiile în care această societate nu a deținut și construcțiile pentru care s-au acordat măsurile menționate, aceste construcții fiind demolate de către fostul regim comunist. Recurenții au arătat că, în speță, se aplică dispozițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că nu există o unitate deținătoare a construcțiilor (demolate), statul prin Ministerul Finanțelor având calitate procesuală pasivă pentru acordarea măsurilor reparatorii.

S-a învederat că, dacă s-ar accepta interpretarea instanței de apel, măsura restituirii prin echivalent pentru imobilele demolate ar fi lipsită de orice efect, în condițiile în care SC V. SA Slatina este o societate care nu mai are nicio activitate, procedura de lichidare judiciară fiind aproape finalizată. De asemenea, recurenții au arătat că, având în vedere că măsura demolării construcțiilor a fost luată de fostul regim comunist, iar materialele rezultate în urma demolării au fost folosite de către stat, măsurile reparatorii prin echivalent trebuie acordate tot de către stat prin autoritățile centrale sau locale. În faza recursului nu s-au achiziționat probe noi.

Examinând criticile formulate de recurenții reclamanți, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Statul Român poate fi subiect al raportului juridic creat prin aplicarea acestui act normativ, doar în situația de excepție reglementată de art. 28 din legea specială, în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată. În cauză, reclamanții au notificat Primăria Bobicești și pe SC V. SA, solicitând restituirea în natură a imobilelor, iar în situația în care acestea nu mai există, acordarea de măsuri reparatorii, unitățile notificate soluționând notificarea prin emiterea dispozițiilor contestate.

Ca atare, s-a reținut corect că raportul juridic creat prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 s-a stabilit între persoana îndreptățită și unitatea deținătoare, în acest context dreptul la acordarea măsurilor reparatorii fiind stabilit doar în contradictoriu cu Primăria Bobicești și SC V. SA Argumentele invocate prin motivele de recurs în sprijinul unei răspunderi solidare a statului cu unitatea deținătoare, decurgând din calitatea de autor al preluării abuzive, nu pot fi primite, întrucât Legea nr. 10/2001, ca lege de reparație a instituit proceduri speciale de restituire, derogatorii de la principiile generale ale răspunderii civile delictuale precum și obligații specifice în sarcina unor subiecte de drept expres individualizate în actul normativ.

Împrejurarea că unitatea deținătoare SC V. SA Slatina se află în procedură de lichidare judiciară și nu ar mai deține active nu poate conduce, prin ea însăși, la reținerea calității procesuale pasive a Statului Român, cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, drepturile recurenților reclamanți urmând a fi valorificate în cadrul procedurilor de executare silită prevăzute de lege. Critica potrivit căreia reparațiile prin echivalent ar trebui acordate de stat, prin reprezentanții săi, deoarece materialele rezultate în urma demolării ar fi fost folosite de acesta, este lipsită de suport juridic și, de altfel, nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru toate aceste considerente, se va constata că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reținând lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. În consecință, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă recursul reclamanților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul reclamanților N.A.R.R., P.M.A.M. și V.Ș. împotriva deciziei nr. 37 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.