ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1313/2006

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 513 din 19

septembrie 2003, pronunțată de tribunalul Olt s-a admis cererea formulată de

M.E. și a fost obligat pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.J.

Olt la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru bunurile: un pătul, un

fânar și două magazii, în condițiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 și a H.G.

nr. 498/2003.

Au fost respinse ca nefondate restul

capetelor de cerere indicate în notificarea din 26 septembrie 2001, formulate

împotriva Primăriei comunei Tătulești, județul Olt.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, că în cauză s-a făcut dovada, că prin Hotărârea nr.

1384/1953 a Tribunalului Raional Vedea, la cererea Finanțelor Raionului Vedea

au fost trecute în proprietatea statului mai multe bunuri, și anume: casă din

bârne, sobe de teracotă, pătul, magazie, salon casă, șopron, o pereche de boi,

o căruță cu osii din fier, un plug, o sanie, 16,5 ha de teren, 0,50 ha fânețe, 0,50

ha pășune, 0,50 ha livezi, pruni și 0,10 ha curte, de la antecesorul

reclamantei.

Din aceste bunuri, prin hotărârea

nr. 86 din 4 septembrie 1996 s-au restituit petentei, care a fost recunoscută

ca moștenitoare a lui M.A. o casă de locuit, două magazii, un pătul, o șură,

fânar și un salon.

Din conținutul notificării, adresată

de reclamantă comunei Tătulești, la 26 septembrie 2001, instanța a reținut, că

s-au solicitat mai multe bunuri, care însă nu au mai făcut obiectul cererii

adresate instanței, care se referă numai la un pătul, un fânar, un șopron și

două magazii.

Prin dispoziția nr. 77 din 8 mai

2002, emisă de Primăria comunei Tătulești, județul Olt, s-a admis cererea

reclamantei, constatându-se că bunurile există în materialitatea lor, în actul

nr. 1819 din 20 noiembrie 2002 al Primăriei și s-a aprobat restituirea prin

compensare, cu construcțiile aflate lângă casa de locuit, ce s-a restituit

acesteia, în baza Legii nr. 119/1995, și anume: una cameră sală de ședință, una

cameră birou, două camere (camera oficială și două polăți laterale acesteia),

un grajd din scândură și o magazie.

În cauză, pentru bunurile solicitate

și care nu mai există în materialitatea lor, s-a efectuat expertiză pentru

evaluare, iar instanța nu s-a pronunțat asupra acestora.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin Decizia nr. 166 din 12 februarie 2004, a admis apelurile,

declarate de reclamanta M.E. și pârâta D.G.F.P.J. Olt pentru Ministerul

Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român împotriva sentinței civile

nr. 513 din 19 septpembrie 2003 a Tribunalului Olt, în contradictoriu cu

intimata comunei Tătulești, județul Olt.

A fost schimbată sentința apelată,

în sensul că s-a constatat valoarea imobilului la suma de 93.248.000 lei

conform expertizei întocmită de expert M.M., în raport de care vor fi stabilite

măsurile reparatorii prin echivalent.

Instanța de apel a reținut, în

esență, că este întemeiată critica reclamantei privind omisiunea instanței de a

preciza, cuantumul valorii de circulație a imobilului preluat, deoarece în

cauză a fost efectuată expertiza tehnică de către inginer M.M., care a stabilit

corect valoarea de circulație actuală a construcțiilor preluate și demolate la

suma de 93 248 000 lei, ținând seama de natura materialelor folosite, de uzura

lor, amplasament și importanță economică.

Cum primarul comunei Tătulești, prin

dispoziția de răspuns la notificare a oferit reclamantei în schimb, pentru

construcțiile demolate alte construcții, edificate în locul lor, pe terenul ce

i-a revenit în proprietate reclamantei în baza Legii nr. 112/1995, s-a efectuat

expertiza tehnică de același inginer M.M., care a evaluat aceste construcții la

o sumă aproximativ egală cu a celor demolate, respectiv 81 370 000 lei.

Reclamanta a refuzat această variantă și a solicitat o nouă expertiză,

efectuată de inginer D.M., dar Curtea a apreciat, că nu este obiectivă,

deoarece nu a ținut cont de valoarea reală de circulație, motiv pentru care s-a

avut în vedere tot prima expertiză.

Întrucât reclamanta a tergiversat și

prelungit judecata, s-a apreciat că nu i se pot acorda cheltuielile de judecată

solicitate.

S-au reținut ca fiind întemeiate și

criticile formulate de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat prin D.G.F.P.J. Olt, întrucât greșit a fost obligat, la

despăgubiri, deoarece potrivit legii, instanța avea competența numai să

stabilească valoarea construcțiilor solicitate, urmând ca modalitatea și

cuantumul măsurilor reparatorii să fie stabilite conform Normelor metodologice,

aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Împotriva deciziei nr. 166 din 12

februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în termen

legal au declarat recurs reclamanta M.E. și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.J. Olt.

Recurenta arată că, decizia recurată

nu este motivată convingător cu privire la motivul înlăturării expertizei

întocmită de expert D.M., cu singurul argument al lipsei de obiectivitate,

situație în care s-a dorit ca ea să primească despăgubiri prin echivalent

bănesc într-o sumă mai mică.

Decizia s-a apreciat ca nelegală și

pentru încălcarea disp. art. 274 C. proc. civ., privind acordarea cheltuielilor

de judecată, cu simpla motivare, că recurenta este cea care a tergiversat și

prelungit judecata procesului.

În ceea ce privește motivele

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.J. Olt,

invocând disp. art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., se susține că hotărârea

este nelegală pentru că, deși a constatat dreptul reclamantei la măsuri

reparatorii în echivalent, în cuantum de 93 248 000 lei, nu a precizat modul

cum vor fi plătite aceste despăgubiri și în ce temei legal, hotărârea neputând

fi pusă în executare.

Se mai arată că, instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, în sensul că nu a răspuns la două

motive de apel, legate de lipsa caracterului abuziv al preluării bunurilor și

de nedovedirea calității de proprietar și de moștenitor al reclamantei.

Recursurile sunt fondate pentru

următoarele considerente:

Criticile formulate de recurente

sunt justificate, deoarece instanța de apel cu privire la apelul reclamantei nu

a adus argumente convingătoare pe care să se bazeze în pronunțarea soluției

date, atât în ceea ce privește faptul ce a determinat reținerea unei expertize

prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor și înlăturarea celeilalte. De

asemenea, nu s-au arătat nici motivele întemeiate care să impună neacordarea

cheltuielilor de judecată.

În cazul în care, hotărârea se

pronunță fără să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat apărările

părților, motivarea constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului

judecătorilor, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., ceea ce impune aplicarea art. 312 alin. (2) C. proc. civ., fiind

necesară casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Referitor la recursul pârâtului,

instanța a constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii, fără a

preciza cum pot fi plătite și în ce temei legal, aspect ce duce la impedimentul

punerii în executare a hotărârii, nefiind stabilit în mod concret în ce constau

măsurile reparatorii prin echivalent, cine le acordă și care este temeiul

legal.

În plus, se arată că nu s-a răspuns

la motivul de apel prin care s-a invocat lipsa caracterului abuziv al preluării

bunurilor și nici la cel prin care s-a criticat nedovedirea calității de

proprietar și de moștenitor a reclamantei, în conformitate cu cerințele art. 22

din Legea nr. 10/2001.

Instanța are obligația să se

pronunțe asupra și în limita cererilor deduse judecății. Orice altă statuare

contravine dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat, prin soluția

pronunțată în apel, nu s-a răspuns la motivele invocate de părți și în mod

concret la cele arătate mai sus de către recurentul pârât Statul Român.

Instanța de apel are obligația de a

examina și de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel, în concret asupra

tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii supuse judecății. Sancțiunea

neexaminării și nepronunțării este aceea a casării deciziei și trimiterii

cauzei spre rejudecare la același tribunal.

Față de cele expuse mai sus, Înalta

Curte va primi ca fondate recursurile declarate de reclamantă și de pârât, va

casa decizia atacată, în temeiul art. 313 și art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. și va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, care

urmează să analizeze și să răspundă la toate motivele de apel, cu motivarea

corespunzătoare în fapt și în drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de reclamanta M.E. și pârâta

D.G.F.P. Olt pentru Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului

Român împotriva deciziei civile nr. 166 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel

Craiova pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie

2006.