ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2476/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2476/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

B.D. a chemat în judecată Consiliul

Local al comunei Vitomirești, Județul Olt, solicitând retrocedarea imobilului

teren și construcții situat în ferma Dejești, ce a aparținut bunicilor săi D.

și V.B., preluat de stat în mod abuziv în anul 1946.

În cauză a fost introdusă și SC V.

Sîmburești, ferma Sîmburești – Dejești ca deținătoare a imobilului revendicat.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea

pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 178 din 13

decembrie1999 pronunțată de Judecătoria Slatina, în baza art. 2 lit. e) C. proc.

civ., a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Olt motivat de faptul că imobilul revendicat a format obiectul

Legii nr. 187/1945 privind exproprierea.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin

sentința nr. 187 din 19 decembrie 2000, a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâții să restituie reclamantului casa de locuit compusă din 6 camere, grajd,

uscătorie prune și teren în suprafață de 3740 mp, bunuri situate în comuna

Vitomirești – Dejești, Județul Olt.

A reținut prima instanță, că

reclamantul și-a precizat obiectul acțiunii la 30 mai 2000, în raport de

constatările expertizei extrajudiciare T.I., solicitând obligarea pârâților

Consiliul local al comunei Vitomirești și ferma Sâmburești – Dejești – IAS

Câmpu Mare să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie casa de locuit

și terenul de 13.850 mp, cu vecinătățile prevăzute în cerere.

De asemenea, a stabilit că

reclamantul și-a probat dreptul de proprietate al autorilor săi asupra

imobilului în litigiu, însă acțiunea nu poate fi admisă decât pentru

construcția identificată prin expertiză, și suprafața de teren de 3740 mp,

diferența până la 13.850 mp, fiind proprietatea pârâtei SC V. Sâmburești –

Dejești, Olt.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 77 din 25 aprilie 2001 a admis apelul declarat de

reclamantul B.D., împotriva sentinței nr. 187 din 19 decembrie 2000 a

Tribunalului Olt, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

A respins apelul declarat de pârâta

SC v. Sîmburești împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut că judecătorul fondului nu a motivat modul în care a identificat

suprafața de teren ce urma a fi restituită, astfel că a făcut aplicațiunea art.

261 alin. (5) C. proc. civ., lipsa motivării echivalând cu o necercetare a

fondului.

Rejudecând cauza, Tribunalul Olt,

secția civilă, prin sentința nr. 1084 din 17 decembrie 2002, a admis acțiunea

și a obligat pârâtele să restituie reclamantului casa de locuit, grajd,

uscătoria de prune și 13850 mp, teren din care 7369 mp teren aferent incintei ferma

Dejești și 6481 mp teren arabil.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de pârâta SC V. Sîmburești, a fost respins prin decizia nr. 329 din 7

noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

A admis apelul declarat de Consiliul

local Vitomirești, Județul Olt, a schimbat sentința nr. 1804 din 17 decembrie

2002 a Tribunalului Olt, în sensul că a respins acțiunea formulată de

reclamantul B.D., ulterior precizată în Legea nr. 10/2001, față de această

autoritate pentru lipsa calității procesuale pasive, exonerându-l implicit de

plata cheltuielilor de judecată.

În contra menționatei decizii a

declarat recurs SC V. Sîmburești S.A. invocând motivele de casare prevăzute de

art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. Civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 9111 din 9

noiembrie 2006, a admis recursul declarat de pârâta SC V. Sîmburești S.A.

împotriva deciziei nr. 329 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția

civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecare.

Pentru a decide astfel, instanța

supremă a reținut, în esență, următoarele:

Instanța de fond, Tribunalul Olt, a

soluționat litigiul în raport de temeiul juridic invocat, respectiv art. 480 C.

civ. și prin sentința civilă nr. 187 din 19 decembrie 2000, a admis în parte

acțiunea conform celor prevăzute în dispozitiv.

Același temei juridic a fost avut în

vedere de Tribunalul Olt, secția civilă și cu ocazia rejudecării pricinii după

casarea sentinței, când a pronunțat sentința nr. 1084 din 17 decembrie 2002

prin care a restituit reclamantului imobilul revendicat.

Pe parcursul procesului, Legea nr.

10/2001 intrase în vigoare, iar la termenul din 7 septembrie 2001 reclamantul a

cerut suspendarea judecății în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 pe motiv

că formulase notificarea nr. 114 din 23 iulie 2001 unității deținătoare SC V. Sîmburești

SA.

Același reclamant a solicitat

reluarea judecății având în vedere pasivitatea unității notificare și a

precizat temeiul de drept al acțiunii, în sensul că pe lângă dispozițiile art.

480 C. civ. a înțeles să invoce și prevederile Legii nr. 10/2001.

Din cele ce preced rezultă că

instanța de fond a soluționat litigiu exclusiv în baza art. 480 C. civ., și

art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În schimb, Curtea de Apel Craiova,

secția civilă, prin decizia nr. 329 din 7 noiembrie 2003 a analizat sentința

tribunalului în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, deci pe un alt temei

juridic decât cel aplicat de instanța de fond și din această perspectivă

controlul judecătoresc efectuat în apel este lipsit de eficiență.

Pe de altă parte, dispozițiile art.

47 din Legea nr. 10/2001 prevăd că în cazul acțiunilor în curs de judecată

persoana îndreptățită poate solicita suspendarea cauzei sau poate renunța la

judecata pornită conform dreptului comun, apelând la procedura instituită de

legea specială.

Or, în speță reclamantul, care a

promovat acțiunea înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a invocat

pe parcursul soluționării cauzei prevederile art. 47/1 din lege, pricina a fost

suspendată și ulterior repusă pe rol ceea ce conduce la concluzia că reluarea

judecății urma a se face în raport de prevederile legale sub imperiul cărora ea

a fost începută.

Față însă de precizarea

reclamantului în sensul că înțelege să beneficieze și de dispozițiile Legii nr.

10/2001, în speță era necesar ca instanțele, în virtutea art. 129-130 C. proc.

civ., să determine cadrul procesual exact, în sensul de a pune în discuție

reclamantului că are exclusiv dreptul de opțiune între procedura judiciară în

curs și procedura reglementată de legea nouă.

În acest sens, este de relevat că

dacă cel în cauză este interesat să recurgă imediat la procedura directă prin

Legea nr. 10/2001, trebuie să renunțe la judecată sau, după caz, să solicite

suspendarea judecării acțiunii de drept comun, ceea ce în speță nu a avut loc.

Cu ocazia rejudecării, instanța

supremă a indicat că în rejudecare să se aibă în vedere și faptul că

reclamantul nu a solicitat potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 52 din

18 octombrie 2000 și nici a certificatului de atestarea dreptului de

proprietate M. Of. nr. 1836 din 5 aprilie 1996 eliberat de Ministerul

Agriculturii și Alimentației pentru o suprafață de 135.909 mp.

Cauza a fost reînregistrată pe

rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 25682/1/2004.

Prin decizia nr. 93 din 3 martie

2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, a fost respins apelul formulat de

pârâta SC V. Sîmburești S.A. și a admis apelul formulat de pârâtul Consiliul

Local Vitomirești; a schimbat în parte sentința, în sensul că, a admis excepția

calității procesuale pasive și a respins acțiunea față de acest pârât.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut următoarele:

Aspectele invocate de apelanta SC V.

Sîmburești S.A., prin motivele suplimentare de apel, în sensul că imobilele

revendicate fac obiect de reglementare a legii speciale, că acestea au suferit

modificări esențiale, de structură, care le-au schimbat caracterul și

destinația, aspecte în raport de care se impune acordarea de despăgubiri

bănești, sunt critici care nu au relevanță juridică în cauză, raportat la

îndrumarea dată de instanța supremă și de precizările făcute de reclamant care

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ.

În ceea ce privește existența pe

terenul în litigiu și a altor construcții edificate de apelantă este aplicabil

principiul

superficies solu cedit,

consacrat de art. 49 C. civ.,

potrivit cu care accesiunea se produce întotdeauna în folosul proprietarului

terenului, iar în cauză apelanta nu a formulat cerere reconvențională.

Determinant în calificarea titlului

statului și respectiv al apelantei, cu privire la suprafața de teren, pentru

care se opune certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este

modalitatea concretă din momentul preluării imobilului. Sub acest aspect situația

este pe deplin stabilită, în sensul că imobilul a fost preluat abuziv, fără a

exista niciun titlu de preluare, posesiunea fiind conservată prin violență

conform art. 1847 C. civ.

Legea nr. 15/1990 nu constituie prin

ea însăși un titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu, iar certificatul

de atestare a dreptului de proprietate obținut în condițiile H.G. nr. 834/1991

nu este opozabil reclamantului.

Întrucât statul nu a avut un titlu

de proprietate legal dobândit în condițiile art. 644-645 C. civ. nu putea prin

efectul unei legi să transmită în patrimoniul apelantei bunul (Legea nr.

15/1990), transmițând ceva ce nu a avut în proprietate.

Aflându-ne în prezența a două acte

de proprietate asupra aceluiași bun, se constată că este preferabil actul de

proprietate al reclamantului, care a intrat în circuitul civil mai înainte,

bunul fiind dobândit prin unul din modurile prevăzute de art. 644-645 C. civ.,

pe când actul apelantei provine de la stat care nu a fost niciodată proprietar

legal al bunului.

A respins ca nefondată și critica

vizând greșita disjungere a cererii de chemare în garanție, instanța de fond

făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 63 alin. (2) și art. 165 C.

proc. civ., judecarea cererii de chemare în garanție întârziind judecarea cererii

principale.

Nefiind posesor al bunurilor

revendicate, s-a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârâtul Consiliul Local Vitomirești este întemeiată.

Împotriva acestei din urmă decizii a

declarat recurs pârâta SC V. Sîmburești S.A., invocând cazurile prevăzute de

art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de nelegalitate

recurenta a susținut că hotărârea recurată este vădit nelegală întrucât

cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, nepronunțându-se

cu privire la toate motivele de apel invocate, respectiv inexistența în

materialitatea sa a imobilului în litigiu, existența unui titlu de proprietate,

îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară și buna credință la

dobândirea imobilului în litigiu.

Reclamantul B.D. a formulat întâmpinare

la recursul declarat de SC V. Sîmburești S.A., prin care a invocat excepțiile

tardivității recursului și a nemotivării deoarece criticile formulate nu se

încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar în

subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește excepțiile

tardivității și nemotivării recursului invocate de către reclamantul-intimat

Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Potrivit art. 301 C. proc. civ.,

termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

În speță, decizia recurată a fost

comunicată recurentei la data de 4 aprilie 2008, iar recursul a fost înaintat

curții de apel la data de 18 aprilie 2008, data poștei (fila 3 dosar recurs),

deci în interiorul termenului de recurs.

A motiva recursul înseamnă că, pe de

o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele

de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., și dezvoltarea acestuia, în

sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat

la motivul de recurs invocat.

În cauză, recurenta s-a conformat

dispozițiilor înscris în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ.,

întrucât în declarația de recurs și indicat motivele prevăzute de art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., dezvoltând și criticile în legătură cu aceste motive.

Referitor la recursul declarat de

recurenta SC V. Sîmburești S.A., acesta este nefondat pentru considerentele ce

succed.

Potrivit art. 315 alin. (3) C. proc.

civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate

motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată”.

Casarea cu trimitere dispusă de

instanța supremă s-a datorat faptului că instanța de fond a soluționat litigiul

exclusiv în baza art. 480 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998, iar curtea

de apel a analizat sentința tribunalului în raport de prevederile Legii nr.

10/2001, deci pe un alt temei juridic.

În raport de îndrumarea instanței

supreme și de precizarea făcută de reclamant care și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 480 C. civ., instanța de apel a analizat situația de fapt a

imobilului în litigiu și regimul juridic al acestuia, stabilind că imobilul a

fost preluat abuziv,statul neavând un titlu de proprietate legal dobândit în

condițiile art. 644-645 C. civ., neputând transmite prin efectul Legii nr.

15/1990 ceea ce nu a avut în proprietate.

De asemenea, a constatat în mod

judicios că certificatul de atestare a dreptului de proprietate obținut de

recurentă în condițiile H.G. nr. 834/1991 nu este opozabil reclamantului.

În aplicarea art. 315 alin. (3) C.

proc. civ., curtea de apel în mod corect nu a avut în vedere motivele suplimentare

de apel, invocate la data de 25 februarie 2008, respectiv inexistența în

materialitatea sa a imobilului construcție, a titlului de proprietate neanulat,

îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, deoarece aceste aspecte

au fost pe deplin lămurite.

În consecință, în temeiul art. 312

alin. (9), C. proc. civ., recursul declarat de recurenta SC V. Sîmburești S.A.

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității și

nulității recursului pârâtei SC V. Sâmburești SA invocată de

intimatul-reclamant B.D.

Respinge recursul declarat de pârâta

SC V., Sâmburești SA împotriva deciziei nr. 93 din 3 martie 2008 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 martie 2009

.