ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1459/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La 28 mai 2002, reclamantele P.G. și P.C. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Consiliul local al comunei Colonești, D.G.F.P.S. Olt și Ministerul Finanțelor și A. Vlaici Colonești, solicitând obligarea acestora la restituirea unei case din cărămidă, cu etaj, 7 camere și 8,4 ha teren aferent, în valoare de 20.000 dolari SUA altei case din cărămidă, învelită cu fier, cu 5 camere, în valoare de 15.000 dolari SUA și unei case din cărămidă, acoperită cu tablă zincată, cu 9 camere, 3 cămări, closet și baie, în valoare de 10.000 dolari SUA sau plata contravalorii ultimelor două bunuri. În motivarea acțiunii, întemeiate pe Legea nr. 213/1998, reclamantele au susținut că: - sunt moștenitoarele defunctului P.V.

(decedat la 15 mai 2002), descendentul soților G.P. și P.H.M., proprietarii imobilelor menționate; - la 2 aprilie 1951, aceste imobile au fost preluate abuziv de autoritățile locale, în baza unui proces-verbal; - în timp, ultimele două construcții au fost demolate; - după 1990, primul imobil a fost vândut de F.P.S. pârâtei A. Vlaici Colonești, care în prezent folosește clădirea drept sediu; - deoarece au fost preluate fără titlu valabil și fără a se acorda despăgubiri, toate imobilele solicitate fac obiectul Legii nr. 213/1998. Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 441 din 17 iunie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

S-a reținut că: - unul dintre imobilele în discuție este deținut de pârâta SC A. SA Vlaici Colonești, care l-a cumpărat în baza unui contract de vânzare-cumpărare active, încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare; - reclamantele nu au făcut dovada vreunei cauze de nulitate absolută, conform art. 46 din Legea nr. 10/2001, astfel că actele juridice de înstrăinare sunt valabile și nu se poate dispune restituirea în natură; - în privința celorlalte două imobile nu a fost îndeplinită procedura specială pentru acordarea despăgubirilor, prevăzută de art. 24 și art. 36 din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 279 din 17 octombrie 2003, a admis apelul declarat de reclamanta P.G.

și a anulat sentința, cu reținerea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că: - imobilele solicitate de reclamante sunt deținute în prezent de pârâta SC A. SA Vlaici; - nu s-a făcut dovada bunei credințe la încheierea actelor juridice de înstrăinare în cadrul procesului de privatizare, așa cum prevede expres art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; - drept consecință, se impune anularea sentinței și administrarea de probe pentru stabilirea stării clădirii și situației juridice a terenului. Aceeași curte, prin decizia nr. 797 din 11 martie 2005, a admis în parte acțiunea împotriva pârâtei SC A. Vlaici Colonești, care a fost obligată să facă reclamantelor o ofertă de măsuri reparatorii în echivalent, corespunzător sumei de 214.572.727 lei pentru construcții.

Totodată, instanța a respins acțiunea față de pârâții Consiliul local Colonești și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și D.G.F.P. Olt, lipsite de calitate procesuală pasivă, precum și capătul de cerere privitor la acordarea de măsuri reparatorii pentru teren. S-a reținut că: - imobilele în discuție au aparținut părinților defunctului P.V.E.

și au fost preluate de stat printr-un proces-verbal, încheiat la 2 aprilie 1951, conform Ordinului Ministerului Agriculturii nr. 4914/1950, care nu reprezintă titlu în sensul legii; - pentru terenurile trecute în procesul-verbal menționat (cu suprafața totală de 46 ha), defunctul, care este autorul reclamantelor, a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000; - de asemenea, defunctul a demarat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, în referire la imobilele solicitate de reclamante, procedură nefinalizată însă până în prezent; - dintre imobilele solicitate, mai exista o singură construcție, respectiv casa cu 7 camere (care constituie sediul SC A. SA Vlaici Colonești, privatizată legal prin actul de vânzare-cumpărare nr. 159/1997) și este amplasată pe o suprafață de 34.810 mp, inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al unității pârâte deținătoare; - prin privatizare, dreptul de proprietate al pârâtei deținătoare s-a consolidat și a devenit opozabil erga omnes , astfel că aceasta a dobândit imobilul cu bună credință; - pe de altă parte, reclamantele nu au solicitat anularea actelor de privatizare, iar cererea lor,

de restituire a terenului de 34.810 mp este neîntemeiată deoarece autorul lor a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 46 ha trecută în procesul-verbal de preluare din 2 aprilie 1951, care include și terenul menționat; - în consecință, reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția care constituie sediul pârâtei, corespunzător sumei de 214.572.727 lei, stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză. Reclamantele au declarat recurs, prin care au solicitat restituirea cauzei, spre rejudecare la instanța de fond. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamantele au susținut că ultima hotărâre ar fi greșită deoarece: - suprafața de 34.810 mp, pe care se afla amplasat sediul pârâtei, este distinctă de cele 46 ha teren arabil, restituite în baza Legilor nr. 18/1991 și 1/2000; - actele de privatizare au avut ca obiect vânzarea de acțiuni și nu le sunt opozabile, iar construcția existentă a fost preluată de stat fără titlu valabil, astfel că pârâta nu se poate prevala de buna sa credință. Aceste critici sunt fondate în sensul celor ce urmează: - în anul 1936, părinții defunctului P.V.E.

au dobândit, în județul Olt, moșia Vlaici Colonești, compusă din moșia Cristeasca, de circa 55-60 ha (10-15 ha zăvoi și nisip, iar restul teren arabil) și moșia Borăneasca, de 9 ha și 4619 mp, pe care erau amplasate mai multe construcții (filele 6-7 dosar fond); - ulterior (în anul 1950), aceeași proprietari au „donat” statului 46 ha teren arabil și livezi, precum și un conac (fila 139 dosar apel); - prin procesul-verbal din 2 aprilie 1951, autoritățile locale au preluat de la părinții defunctului o suprafață de circa 46 ha (circa 21 ha teren arabil, 14 ha livadă de pruni, 9 ha zăvoi, 2 ha pășuni), trei clădiri, inventar agricol și piese de mobilier (filele 9-12 dosar fond); - autorul reclamantelor a beneficiat (în anii 2001 și 2003) de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe totale de 46 ha (28 ha teren agricol și 9 ha pădure), conform Legilor nr. 18/1991 și 1/2000 (filele 138, 147, 148 dosar apel); - una din clădirile solicitate de reclamante, respectiv conacul părinților autorului lor, constituie în prezent sediul pârâtei și este amplasat pe terenul de 84.958 mp menționat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al acesteia din urmă, emis în anul 1994 (fila 4 dosar fond); - față de datele destul de vagi cuprinse în procesul-verbal din 2 aprilie 1951 și actul referitor la așa zisa „donație”,

instanța de apel trebuia să stabilească mai întâi suprafața reală preluată abuziv de stat de la părinții autorului reclamantelor (care, după cum s-a arătat, dobândiseră în anul 1936 o moșie de peste 64-69 ha) și abia apoi să aprecieze dacă este sau nu cazul să facă aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; - pe de altă parte, potrivit contractului nr. 159/1997 (fila 66 dosar fond), fostul F.P.S. a vândut asociației P.A.S.

A. Vlaici 19.964 acțiuni în valoare totală de 499.100.000 lei, reprezentând 40% din capitalul social al SC A. Vlaici SA, iar preluarea imobilelor părinților autorului reclamantelor, inclusiv a conacului, a avut, evident, caracter abuziv; - pârâta nu a făcut nici o dovadă că s-ar fi privatizat integral, astfel că, principial, trebuie să restituie conacul în natură, conform art. 20 din Legea nr. 10/2001, indiferent de buna sau reaua sa credință, și, oricum, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 46 din aceeași lege, neexistând vreun act juridic de înstrăinare a bunului imobil menționat. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)-(3) și art. 314 C. proc. civ., recursul declarat de reclamante va fi admis, în sensul casării ultimei hotărâri și trimiterii cauzei la Curtea de Apel Craiova, pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele P.G. și P.C. împotriva deciziei nr. 797 din 11 martie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.