ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7372/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 497 din 10

septembrie 2003, Tribunalul Olt a admis contestația formulată de contestatorii D.P.,

M.M. și P.N. prin mandatar M.M.G. împotriva dispoziției nr. 8 din 18 februarie

2003 emisă de Primarul comunei Cîrlogani județul Olt, a anulat dispoziția

contestată și a stabilit dreptul contestatorilor la despăgubiri prin echivalent

bănesc, ce vor fi acordate conform H.G. nr. 498/2003.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că petenții au făcut dovada calității de moștenitori

ai defunctului D.P., calitate în care li s-a reconstituit dreptul de

proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 pentru diferite suprafețe de teren.

Autorul acestora, care a fost condamnat pentru manifestări dușmănoase la adresa

regimului comunist, a deținut în proprietate o casă de locuit și anexe gospodărești,

iar contestatorii sunt îndreptățiți să primească despăgubiri în echivalent,

deoarece construcțiile au fost demolate.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 457 din 12 decembrie 2005, a respins apelul declarat de D.G.F.P. Olt,

în nume propriu și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

împotriva acestei hotărâri.

Reține instanța de apel, că în cauză

există numeroase dovezi că autorul reclamanților a fost internat în colonii de

muncă fiind reținut abuziv și că parte din averea acestuia a fost preluată în

temeiul Legii nr. 119/1948, iar restul ca bunuri abandonate. Averea este

descrisă în procesul-verbal din 5 martie 1958, iar martorii audiați confirmă

această stare de fapt.

Referitor la măsurile reparatorii,

se reține că legal au fost acordate pentru bunurile care nu mai există și că vor

fi calculate și stabilite conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs D.G.F.P. Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor

Publice care, invocând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., formulează

următoarele critici.

Hotărârea atacată nu este motivată

corespunzător, deoarece se reține că există numeroase dovezi, fără să fie

analizate dovezile și se fac referiri la declarațiile martorilor, deși în cauză

nu s-au audiat martori.

S-au aplicat greșit dispozițiile

art. 36.1 din HG nr.498/2003 care au în vedere două posibilități.

Reclamanții se încadrează în

situația emiterii dispoziției după consumarea procedurii prealabile, când la

prefectură doar se înregistrează cuantumul despăgubirilor până la intrarea în

vigoare a legii speciale. De aceea, cuantumul despăgubirilor trebuia stabilit

printr-o expertiză. De asemenea, față de declarația aflată la dosar, în care se

arată că în unul din imobile funcționau două prăvălii, se impuneau a fi stabilite

anumite împrejurări legate de situația juridică a terenului pe care au fost

amplasate construcțiile, ce imobile au fost deja restituite și destinația

construcțiilor.

Recursul va fi admis, pentru

următoarele considerente.

Criticile formulate fac posibilă

încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui text

sunt incidente în cauză.

Deși, potrivit principiului general

consacrat prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului, cu

referiri la probele administrate în cauză, în hotărârea atacată se arată doar

că există numeroase dovezi că averea autorului reclamanților a fost preluată

abuziv, că toată averea este descrisă în procesul verbal de preluare și că

instanța de fond în mod legal a stabilit că pentru bunurile care nu mai există

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii.

Instanța de apel nu face analiza

probatoriului administrat în cauză și nu a dispus administrarea altor probe,

deși cu probele administrate la instanța de fond împrejurările de fapt, la care

se aplică dispozițiile înscrise în Legea nr. 10/2001, nu au fost pe deplin

stabilite.

Instanța de fond și cea de apel au

reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru bunurile

care nu mai există, fără să determine aceste bunuri. O asemenea determinare se

impunea, raportat la faptul că prin dispoziția contestată a fost respinsă

cererea reclamanților, cu motivarea că imobilele s-au restituit în natură,

terenul fiind restituit prin reconstituirea dreptului de proprietate, în

condițiile Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, iar construcțiile fiind

restituite potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995.

De altfel, și reclamanții au

recunoscut restituirea parțială a bunurilor.

În procesul-verbal aflat la dosarul

instanței de fond, parțial ilizibil, sunt înscrise bunurile preluate de la

autorul reclamanților, însă, la dosar nu au fost depuse actele de restituire

menționate în dispoziția contestată, pentru a se stabili care sunt bunurile ce

nu au fost restituite.

Instanța de fond a dispus efectuarea

a două expertize, pentru stabilirea situației juridice a terenului, iar pentru

expertiza tehnică în construcții s-a stabilit ca obiectiv „să se constate dacă

mai există construcții care pot fi restituite în natură”. La termenul din 10

septembrie 2003 s-a revenit însă asupra expertizelor, cu motivarea că „bunurile

nu mai există”, deși după încuviințarea expertizelor nu au fost administrate

alte probe care să ateste inexistența bunurilor.

Or, în conformitate cu dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța are îndatorirea să stăruie prin

toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, iar

dacă judecătorii care au pronunțat sentința apelată nu s-au conformat textului

menționat, instanța de apel poate, conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., să

administreze probatoriul necesar pentru stabilirea deplină a situației de fapt.

Argumentația sumară din hotărârea

atacată și nestabilirea deplină a situației de fapt, nu oferă posibilitatea

instanței de recurs să exercite controlul judiciar.

Față de considerentele expuse, va fi

admis recursul, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Cu ocazia rejudecării, vor fi avute

în vedere toate apărările formulate de părți și se va administra probatoriul

necesar stabilirii existenței dreptului reclamanților la despăgubiri și a

limitelor în care acest drept există.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.G.F.P.

Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei

civile nr. 457 din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, pe care o

casează.

Trimite cauza pentru rejudecarea

apelului, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2005  .