ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 27 mai
2003, reclamantul K.N. a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență
Informatizată a Persoanei, solicitând anularea deciziei nr. 161.727/PG/3 din 15
aprilie 2003, emisă de Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări și
obligarea pârâtei să dispună interdicția de returnare și acordarea unui drept
de ședere în România, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (1) din
O.U.G. nr. 194/2002.
La 10 iunie 2003, soția
reclamantului, C.A.N. a formulat o cerere de intervenție în interesul
reclamantului, solicitând admiterea cererii acestuia și anularea deciziei de
returnare, care provoacă, atât ei, cât și fiului, minor, un grav prejudiciu.
Cererea a fost admisă în principiu.
Prin sentința civilă nr. 1075 din 1
iulie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis
atât acțiunea principală, cât și cererea de intervenție, a anulat dispoziția
contestată și a obligat pârâta să acorde reclamantului, dreptul de ședere în
România, pentru reintegrarea familiei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a
reținut că reclamantul se încadrează în cazurile de interzicere a returnării
prevăzută de art. 89 alin. (1) lit. b) și c) din O.U.G. nr. 194/2003, întrucât
este căsătorit cu un cetățean român și are un copil minor – cetățean român în
îngrijire, iar durata șederii ilegale este mai mică de 6 luni.
Față de situația familială, instanța
a constatat că se justifică acordarea dreptului de ședere, în condițiile art. 62
și 63, raportat la art. 49 din O.U.G. nr. 194/2002.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei
din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, susținând în esență că,
deși obiectul acțiunii l-a constituit anularea dispoziției, prin care s-a
respins cererea de acordare a tolerării, instanța fondului a analizat detaliat
și s-a pronunțat în legătură cu interzicerea returnării și acordarea dreptului
de ședere pentru reîntregirea familiei, în condițiile în care reclamantul nu a
formulat nici o cerere în acest sens.
Recursul este fondat.
Un prim capăt de acțiune a constat
în anularea dispoziției nr. 161727/PG/3 din 15 aprilie 2003, emisă de Direcția
pentru Străini și Probleme de Migrări, din cadrul Direcției Generale de
Evidență Informatizată a Persoanei.
Admițând acest capăt de cerere și
dispunând anularea deciziei contestate, Curtea de Apel București nu a făcut
nici o analiză stării de fapt și a textelor legale incidente în cauză [art. 98 alin.
(1) și (2) din O.U.G. nr. 194/2002].
Procedând astfel, instanța a
încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., pronunțând o hotărâre
nemotivată, situație ce face imposibilă exercitarea controlului judecătoresc,
de către instanța de recurs.
Astfel fiind, în raport cu
dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 353 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția
Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului
Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 1075 din 1 iulie
2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite
cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 9 martie 2004.