ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 27 mai 2003, reclamantul K.N. a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea deciziei nr. 161.727/PG/3 din 15 aprilie 2003, emisă de Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări și obligarea pârâtei să dispună interdicția de returnare și acordarea unui drept de ședere în România, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002. La 10 iunie 2003, soția reclamantului, C.A.N. a formulat o cerere de intervenție în interesul reclamantului, solicitând admiterea cererii acestuia și anularea deciziei de returnare, care provoacă, atât ei, cât și fiului, minor, un grav prejudiciu.

Cererea a fost admisă în principiu. Prin sentința civilă nr. 1075 din 1 iulie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis atât acțiunea principală, cât și cererea de intervenție, a anulat dispoziția contestată și a obligat pârâta să acorde reclamantului, dreptul de ședere în România, pentru reintegrarea familiei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul se încadrează în cazurile de interzicere a returnării prevăzută de art. 89 alin. (1) lit. b) și c) din O.U.G. nr. 194/2003, întrucât este căsătorit cu un cetățean român și are un copil minor – cetățean român în îngrijire, iar durata șederii ilegale este mai mică de 6 luni. Față de situația familială, instanța a constatat că se justifică acordarea dreptului de ședere, în condițiile art. 62 și 63, raportat la art. 49 din O.U.G.

nr. 194/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, susținând în esență că, deși obiectul acțiunii l-a constituit anularea dispoziției, prin care s-a respins cererea de acordare a tolerării, instanța fondului a analizat detaliat și s-a pronunțat în legătură cu interzicerea returnării și acordarea dreptului de ședere pentru reîntregirea familiei, în condițiile în care reclamantul nu a formulat nici o cerere în acest sens. Recursul este fondat. Un prim capăt de acțiune a constat în anularea dispoziției nr. 161727/PG/3 din 15 aprilie 2003, emisă de Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări, din cadrul Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei.

Admițând acest capăt de cerere și dispunând anularea deciziei contestate, Curtea de Apel București nu a făcut nici o analiză stării de fapt și a textelor legale incidente în cauză [art. 98 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 194/2002]. Procedând astfel, instanța a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., pronunțând o hotărâre nemotivată, situație ce face imposibilă exercitarea controlului judecătoresc, de către instanța de recurs. Astfel fiind, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 353 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 1075 din 1 iulie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2004.