ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1811/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

I penală, prin sentința nr. 1481 din 16 noiembrie 2004, a respins, ca

nefondată, contestația la executare formulată de petentul condamnat K.I.

Pentru a pronunța hotărârea,

s-a reținut că petentul a cerut revocarea măsurii expulzării dispusă împotriva

sa prin sentința penală nr. 52 din 22 aprilie 1994 a aceleiași instanțe,

modificată prin decizia nr. 204 din 24 noiembrie 1994 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și rămasă definitivă prin decizia nr. 1634 din

27 iunie 1996 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Motivele cererii, așa cum

le-a detaliat petentul, au fost în esență, axate pe comportarea bună avută după

executarea pedepsei privative de libertate și a măsurii expulzării, sens în

care a enumerat că în țara sa de origine este patron al unei firme, nu a mai

săvârșit fapte penale, are asigurate mijloacele materiale de existență, precum

și pe faptul că este căsătorit cu o româncă, ceea ce-l determină să-și

stabilească domiciliul în România.

Verificând, prin prisma

dispozițiilor legale incidente, cererea de contestație la executare, instanța a

reținut că, în cauză, măsura de siguranță a expulzării a fost pusă în

executare, contestatorul părăsind România în luna ianuarie 2004, după această

perioadă el aflându-se în Turcia, țara sa natală, nici un moment neinvocându-se

vreun motiv de împiedicare a executării respectivei măsuri.

Împotriva sentinței,

contestatorul a declarat apel, motivul invocat privind nelegalitatea hotărârii,

sens în care a cerut revocarea măsurii de siguranță a expulzării, în opinia lui

solicitarea având ca temei încetarea stării de pericol, precum și considerente

de ordin personal.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia nr. 1003 din 22 decembrie 2004, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de contestator.

Și împotriva deciziei

instanței de apel, contestatorul, în termenul legal a declarat recurs, cazul de

casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., respectiv, prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Recursul declarat nu este

fondat.

Potrivit dispozițiilor art.

461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii se

poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză

de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în

cursul executării.

În cauză, nu este vorba

despre vreun incident ivit în cursul executării.

Conform art. 117 alin. (4)

C. pen., cetățenii străini sau persoanele fără cetățenie care nu au domiciliul

în țară, nu pot fi expulzați dacă există motive întemeiate de a se crede că

riscă să fie supuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzate.

Din verificarea lucrărilor

dosarului, se reține că la momentul executării măsurii expulzării, K.I. nu a

invocat, cum de altfel nu a făcut-o nici ulterior, vreun aspect din cele

prevăzute în art. 117 alin. (4) C. pen., măsura fiind deja executară. Totodată,

din interpretarea dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., măsura de

siguranță a expulzării, prevăzută de art. 117 C. pen., nu poate fi revocată.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de contestator nefiind fondat, în baza dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul contestator K.I. împotriva deciziei penale nr.

1003/ A din 22 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

și pentru Cauze cu Minori și Familie.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2005

.