ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1811/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 1481 din 16 noiembrie 2004, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul condamnat K.I. Pentru a pronunța hotărârea, s-a reținut că petentul a cerut revocarea măsurii expulzării dispusă împotriva sa prin sentința penală nr. 52 din 22 aprilie 1994 a aceleiași instanțe, modificată prin decizia nr. 204 din 24 noiembrie 1994 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și rămasă definitivă prin decizia nr. 1634 din 27 iunie 1996 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Motivele cererii, așa cum le-a detaliat petentul, au fost în esență, axate pe comportarea bună avută după executarea pedepsei privative de libertate și a măsurii expulzării, sens în care a enumerat că în țara sa de origine este patron al unei firme, nu a mai săvârșit fapte penale, are asigurate mijloacele materiale de existență, precum și pe faptul că este căsătorit cu o româncă, ceea ce-l determină să-și stabilească domiciliul în România. Verificând, prin prisma dispozițiilor legale incidente, cererea de contestație la executare, instanța a reținut că, în cauză, măsura de siguranță a expulzării a fost pusă în executare, contestatorul părăsind România în luna ianuarie 2004, după această perioadă el aflându-se în Turcia, țara sa natală, nici un moment neinvocându-se vreun motiv de împiedicare a executării respectivei măsuri.

Împotriva sentinței, contestatorul a declarat apel, motivul invocat privind nelegalitatea hotărârii, sens în care a cerut revocarea măsurii de siguranță a expulzării, în opinia lui solicitarea având ca temei încetarea stării de pericol, precum și considerente de ordin personal. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 1003 din 22 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator. Și împotriva deciziei instanței de apel, contestatorul, în termenul legal a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., respectiv, prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Recursul declarat nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., contestația contra executării hotărârii se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. În cauză, nu este vorba despre vreun incident ivit în cursul executării. Conform art. 117 alin. (4) C. pen., cetățenii străini sau persoanele fără cetățenie care nu au domiciliul în țară, nu pot fi expulzați dacă există motive întemeiate de a se crede că riscă să fie supuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzate. Din verificarea lucrărilor dosarului, se reține că la momentul executării măsurii expulzării, K.I. nu a invocat, cum de altfel nu a făcut-o nici ulterior, vreun aspect din cele prevăzute în art. 117 alin. (4) C. pen., măsura fiind deja executară.

Totodată, din interpretarea dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., măsura de siguranță a expulzării, prevăzută de art. 117 C. pen., nu poate fi revocată. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de contestator nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator K.I. împotriva deciziei penale nr. 1003/ A din 22 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și pentru Cauze cu Minori și Familie. Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2005 .