ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1129/2005

HOTĂRÂRE
15.02.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1129/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1031

din 26 august 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis contestația

la executare formulată de condamnatul E.S.A. și a dispus înlăturarea executării

măsurii de siguranță a expulzării, luată prin sentința penală nr. 533 din 27

septembrie 2000 a aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că cererea condamnatului este fondată odată ce din actul

emis de M.I., D.S.C., înregistrat sub nr. 1258/1992 GG, existent la dosar în

traducere legalizată, rezultă că petentul condamnat contestator are o pedeapsă

cu închisoare pe viață (cu muncă silnică), din 11 noiembrie 1995 fiind dezertor

în afara țării și numele lui este pe listele de control la aeroport.

În consecință, instanța a constatat

că în situația expulzării contestatorului în țara sa de origine, el ar fi expus

la muncă silnică și tratamente inumane sau degradante.

S-a mai reținut că actul

menționat nu a fost depus în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea în vederea

invocării prevederilor art. 117 alin. (4) C. pen., la acea dată contestatorul

nefiind în posesia lui, în cauză fiind incidente deci dispozițiile art. 461 lit.

d) C. proc. pen.

Împotriva sentinței a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, motivul invocat fiind

greșita admitere a contestației la executare, în cauză nefiind aplicabile

dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și nici ale art. 117 alin.

(4) C. pen., nefiind vorba de o „persecutare” în sensul vizat de acest din urmă

text de lege.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 747 din 8 octombrie 2004 a

respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.

Instanța de apel a reținut

că probele administrate au relevat că în statul de origine, condamnatul are de

executat pedeapsa cu închisoare pe viață prin muncă silnică, aceasta echivalând

cu o pedeapsă degradantă sau inumană, în sensul art. 3 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului, ratificată de România prin Legea nr. 18/2000.

Totodată, s-a reținut că în lipsa înlăturării măsurii expulzării, condamnatul

este supus unui risc real de a suferi tratamente contrare art. 3, riscul fiind

și imediat, țara sa punând în executare hotărârea chiar din momentul intrării

lui în Egipt.

Instanța de apel a mai

reținut că expulzarea condamnatului poate genera încălcarea art. 8 din

Convenția amintită, contestatorul fiind căsătorit cu o femeie de cetățenie

română încă din anul 1999, deci anterior pronunțării sentinței penale nr. 533

din 27 septembrie 2000, definitivă prin decizia penală nr. 1530 din 21 martie

2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, executarea măsurii ducând la

încălcarea dreptului la viață de familie al soției sale și/ sau la ruperea

relațiilor firești dintre cei doi soți.

Sub aspectul dreptului

formal, instanța de apel a constatat că ceea ce se înlătură este numai

executarea măsurii expulzării și nu măsura însăși.

Împotriva hotărârii

pronunțată în apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct.

17

1

hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Recursul declarat este

fondat pentru considerentele ce urmează.

Contestația la executare,

potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se poate face în cazul când

se ivește vreo împiedicare la executare.

O.U.G. nr. 194/2002, în art.

92 alin. (1) pct. 1, act normativ referitor la regimul străinilor, prevede că „un

străin nu poate fi expulzat într-un stat în care există temeri justificate că

viața îi este pusă în pericol, ori că ar fi supus la torturi, tratamente

inumane sau degradante”.

Alin. (4) al aceluiași

articol, prevede că străinul poate fi totuși expulzat pentru motive de

siguranță sau de ordine publică, chiar dacă se constată una din situațiile

menționate mai sus.

Alin. (1) pct. 5 al

aceluiași text de lege, prevede că este de competența instanței de judecată să

constate situațiile prevăzute în alineatele (1) și (2), în urma comunicării

efectuată de Autoritatea pentru străini.

Se reține astfel că instanța

este competentă să constate dacă poate fi pusă în executare măsura expulzării

în condițiile în care în baza comunicării efectuate de Autoritatea pentru

străini, rezultă una din situațiile prevăzute la alin. (1) pct. 1 al art. 92

din O.U. nr. 194 din 12 decembrie 2002.

Din verificarea lucrărilor

cauzei se reține că instanțele nu au avut în vedere dispozițiile legale indicate,

ci numai actul depus de contestator (și acesta, în copie).

Astfel, față de dispozițiile

art. 92 alin. (5) din O.U. nr. 194/2000, exercitând rol activ, trebuie ca

instanța să ceară Autorității pentru străini, efectuarea de verificări privind

situația contestatorului în statul de origine, Egipt, tocmai pentru a constata

dacă susținerile lui sunt reale și, ca atare, se regăsesc sau nu situații de

genul celor prevăzute la alin. (1) al art. 92.

În altă ordine de idei,

Autoritatea pentru străini este competentă să furnizeze instanței mai multe

informații despre condamnatul contestator, măsura de siguranță a expulzării

neprevăzând obligația ca executarea ei să se facă numai în statul de origine, art.

92 alin. (3) din O.U. nr. 194/2002 prevăzând că interdicția de expulzare

durează până la dispariția motivelor pe care a fost întemeiată.

Se reține că neexaminându-se

contestația la executare și prin prisma dispozițiilor art. 92 din O.U. nr. 194/2002,

recursul declarat de parchet este fondat și în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., va fi admis și se va

proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 747/

A din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe condamnatul contestator E.S.A.

Casează decizia atacată,

precum și sentința penală nr. 1031 din 26 august 2004 a Tribunalului București,

secția a II-a penală și trimite cauza la Tribunalul București, pentru

rejudecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1407/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1030 din 26 august 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, admițând contestația la executare formulată de condamnatul E.S.A. a
ÎCCJ 2004-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 439/2004
țele care au judecat cauza. Apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia penală nr. 852/20 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel, secția I penală. Instanța a considerat că motivele invocate în su
ÎCCJ 2004-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1713/2004
definitiv, cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre penală de condamnare. Împrejurările invocate pe calea contestației la executare sunt ulterioare rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și nu au fost avute în vedere la sol
ÎCCJ 2005-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1811/2005
itatea hotărârii, sens în care a cerut revocarea măsurii de siguranță a expulzării, în opinia lui solicitarea având ca temei încetarea stării de pericol, precum și considerente de ordin personal. Curtea de Apel București, secția a II-a pena
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84379)
s-a ivit un incident, constând în condamnarea contestatorului în țara de origine la o pedeapsă cu muncă silnică pe viață la 11 noiembrie 1995, situație în care, în țara de origine, ar fi supus unor tratamente inumane. Curtea de Apel Bucureș
Sursă