ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1530/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1156 din 11 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea condamnatului C.G.

privind întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., în executarea căreia acesta se află, stabilită prin sentința penală nr. 636 din 18 octombrie 2001, ca urmare a admiterii de către Tribunalul București, secția I penală, a cererii de contopire a pedepsei rezultante de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 131 din 2 august 2000 a Tribunalului Militar Teritorial București și a pedepsei rezultante de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 613 din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de executare a reținut că, din referatul de anchetă socială efectuată de Primăria sectorului 6 București a rezultat că este căsătorit și are un copil minor în vârstă de 12 ani, elev în clasa a V-a a Liceului Dimitrie Leonida. Din discuțiile purtate cu soția condamnatului, a rezultat că aceasta se ocupă singură de creșterea, educarea și îngrijirea minorului rezultat din căsătorie și că nu este nevoie de prezența tatălui. Ca atare, instanța a apreciat că referatul de anchetă socială efectuată la domiciliul condamnatului nu a relevat existența unor împrejurări speciale care l-ar împiedica pe condamnat să execute pedeapsa, așa încât cererea de întrerupere a pedepsei apare ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței instanței de executare, condamnatul C.G. a declarat apel, susținând că ancheta socială a fost efectuată fără prezentarea asistentului social la domiciliul său. La termenul fixat pentru judecarea apelului, condamnatul a arătat că prezența sa în familie este absolut necesară, în vederea îmbunătățirii condițiilor precare în care locuiește familia, împrejurare în raport de care a susținut că sunt îndeplinite condițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția I a penală, prin decizia penală nr. 11 din 14 ianuarie 2004 a respins apelul, ca nefondat. În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că aspectele invocate de condamnat, referitoare la condițiile precare de locuit ale familiei, nu pot fi avute în vedere în raport de concluziile referatului de anchetă socială.

Pe de altă parte, aspectele menționate nu se circumscriu împrejurărilor speciale care ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa și care ar impune întreruperea executării pedepsei. Mai mult, durata maximă de 3 luni pentru care poate fi întreruptă executarea pedepsei nu poate conduce la îmbunătățirea situației familiei condamnatului. Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul C.G. a declarat recurs, reiterând criticile formulate în apel. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată că instanțele au stabilit corect cu privire la neîndeplinirea condițiilor art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen. Întreruperea executării pedepsei constituie o excepție de la regula punerii în executare a hotărârilor definitive de condamnare și executării pedepselor aplicate de instanța de judecată, având ca scop asigurarea eficienței pedepsei aplicate, realizării scopului și funcțiilor acesteia, precum și a scopului procesului penal.

art. 455, cu referire la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanța de executare poate dispune întreruperea executării pedepsei închisorii, pe cel mult 3 luni, o singură dată, când din cauza unor împrejurări speciale continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia. Din economia dispozițiilor legale menționate rezultă că legiuitorul a avut în vedere situații speciale, cu caracter vremelnic, apte a produce consecințe grave pentru condamnat sau familia acestora și care ar putea fi înlăturate în cazul întreruperii pe timp limitat a executării pedepsei închisorii. Condamnatul, în susținerea cererii de întrerupere a executării pedepsei a invocat condițiile precare în care locuiește familia sa.

Or, această împrejurare, chiar reală dacă ar fi, preexistentă condamnării nu îndeplinește condițiile avute în vedere de legiuitor prin art. 453 lit. c) C. proc. pen., nu poate avea alte consecințe decât cele existente anterior momentului condamnării definitive și începerii executării pedepsei și nu poate fi înlăturată pe durata limitată prevăzută de lege, pentru care se poate acorda întreruperea executării pedepsei. Așa fiind, în mod legal prima instanță a respins cererea condamnatului privind întreruperea executării pedepsei, apreciind că în cauză nu s-a dovedit existența condițiilor reglementate în art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen. Ca urmare, menținând hotărârea primei instanțe, ca urmare a respingerii căii de atac exercitate de condamnat, instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și nelegală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de condamnatul C.G., ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de condamnatul C.G. împotriva deciziei nr. 11 din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Obligă pe inculpat să plătească statului 700.000 lei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2004.