ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5550/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 19 decembrie 2003

reclamanta V.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la

plata sumei de 500.000 Euro, prejudiciu cauzat ca urmare a arestării și

menținerii stării de arest pe nedrept.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că a fost chemată la sediul Poliției Municipiului Galați în calitate de

reclamantă în dosarul nr. 482/P/1995 al Parchetului Militar Iași. În aceste

împrejurări a fost arestată, iar împotriva ordonanței de respingere a cererii

de eliberare provizorie sub control judiciar a formulat plângere. După

admiterea plângerii și punerea în libertate la data de 16 octombrie 1995, la

data de 17 octombrie 1995, reclamanta a fost reîncarcerată, fără existența unui

alt mandat de arestare. Ulterior, starea de arest a fost prelungită, dar prin

decizia penală nr. 265 din 22 decembrie 1995 a Tribunalului Galați s-a admis

recursul reclamantei și s-a dispus punerea ei de îndată în libertate. Cu toate

acestea, punerea în stare de libertate a reclamantei a avut loc la un interval

de 5 zile de la data pronunțării deciziei nr. 265/1995.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă, prin încheierea nr. 957 din 4 februarie 2004, a dispus

strămutarea soluționării cauzei de la Tribunalul Galați, mai întâi sesizat, la

Tribunalul Bacău.

Prin sentința nr. 547 din 16 iunie

2004 Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei și

a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să-i

plătească „echivalentul în lei la data plății a sumei de 10.000 Euro

reprezentând despăgubiri civile”. S-a respins ca nefondată cererea referitoare

la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

prin decizia nr .1530 din 22 noiembrie 2004, a respins ca nefondată excepția

lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău

și a D.G.F.P. Bacău.

A admis apelurile declarate de

D.G.F.P. Bacău, pentru Ministerul Finanțelor Publice și de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bacău, a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul că a

fost respinsă, ca tardiv formulată, acțiunea reclamantei.

Prin aceeași decizie s-a respins

apelul declarat de reclamanta V.E.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut și motivat că prin decizia penală nr. 265 din 22 decembrie 1995,

Tribunalul Galați s-a pronunțat în mod definitiv cu privire la starea de arest

a reclamantei în sensul că s-a dispus punerea în libertate a acesteia de îndată.

Față de data pronunțării acestei decizii, respectiv 22 decembrie 1995 și data

formulării acțiunii, 19 decembrie 2003, instanța de apel a observat că termenul

de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., pentru repararea

pagubei, a fost depășit.

Instanța de apel a apreciat că

termenul de la care curge dreptul de a cere repararea pagubei îl reprezintă

data pronunțării instanței, 22 decembrie 1995, prin hotărârea de revocare a

măsurii privative de libertate, în condițiile art. 504 alin. (3) C. proc. pen.

și nu de la data pronunțării instanței asupra cauzei în care a fost arestată

reclamanta, respectiv 22 ianuarie 2003 (decizia penală nr. 21/2003 a Curții de

Apel Târgu Mureș).

Împotriva deciziei dată în apel, în

termen legal, a declarat recurs reclamanta V.E. care a susținut că instanța a

făcut o greșită aplicare și interpretare a prevederilor art. 506 alin. (2) C.

proc. pen. deoarece termenul de 18 luni pentru formularea cererii de

despăgubire se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de

achitare ori de la data emiterii rezoluției de neîncepere sau scoatere de sub

urmărire penală, când s-a putut aprecia că arestarea a fost nelegală.

Recursul este fondat.

Prin încheierea din 15 decembrie

1995 Judecătoria Galați a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Galați și a dispus prelungirea duratei arestării preventive a

reclamantei V.E. până la data de 17 ianuarie 1996. Arestarea reclamantei s-a

produs într-o cauză penală pendinte unde era inculpată pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune în convenție prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 265 din 22

decembrie 1995 Tribunalul Galați a admis recursul declarat de V.E., a casat

încheierea din 15 decembrie 1995 a Judecătoriei Galați, a respins cererea

parchetului de prelungire a duratei arestării preventive și a dispus punerea,

de îndată, în libertate a reclamantei V.E.

Dar punerea reclamantei în stare de

arest pentru săvârșirea unei infracțiuni, ca și revocarea, ulterioară, a

acestei măsuri preventive, au avut loc în cadrul unui proces penal pendinte la

data luării acestor măsuri, proces penal finalizat prin decizia penală nr. 21/R

din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, definitivă în

baza legii.

Potrivit art. 506 alin. (2) C. proc.

pen., acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni

de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată

sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute de art. 504 din același cod.

Însă, pentru a statua asupra

împlinirii termenului de prescripție extinctivă, cu consecința pierderii

dreptului de a obține o hotărâre judecătorească, ca urmare a nesesizării în

termen a instanței de judecată, aceasta este obligată a stabili natura

raportului juridic litigios și, în funcție de aceasta, să stabilească data

nașterii dreptului la acțiune.

În acest sens, sunt întotdeauna de

observat dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit

cărora prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, ca

și dispozițiile art. 1886 C. civ., potrivit cărora nici o prescripție nu poate

să înceapă să curgă înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de

stingere.

Dată fiind gravitatea sancțiunii,

constând în pierderea dreptului de a exercita acțiunea permisă de lege, data

care a provocat curgerea termenului trebuie precis determinată. Astfel, în

speță, data la care s-a născut dreptul la acțiune în repararea pagubei nu este

aceea a pronunțării unei hotărâri prin care s-a dispus, în cursul procesului

penal, revocarea unei măsuri preventive de punere în stare de arest, ci data

când s-a pronunțat hotărârea definitivă prin care s-a finalizat procesul penal

în care s-a luat, cu caracter temporar, acea măsură, deoarece numai la această

din urmă dată se poate, în cunoștință de cauză, aprecia dacă privarea de

libertate ori restrângerea libertății au fost ori nu nelegale.

Cum de la data de 22 ianuarie 2003,

când s-a pronunțat hotărârea definitivă prin care s-a finalizat procesul penal

și până la data de 19 decembrie 2003, când s-a promovat acțiunea în daune nu a

trecut termenul prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen., această acțiune

se privește introdusă în termen.

Față de cele ce preced, se va admite

recursul declarat de reclamantă, va fi casată decizia dată în apel, cu

consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta V.E. împotriva deciziei nr. 1530 din 22 noiembrie 2004 a Curții de

Apel Bacău, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași

instanță pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 iunie 2006.