ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.11.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7935/2007

HOTĂRÂRE
22.11.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7935/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

La 19 decembrie 2003, reclamanta V.E.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 Euro, cu titlu

de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de arestarea sa pe nedrept.

În motivarea cererii, reclamanta

a susținut că a fost arestată preventiv într-o cauză finalizată prin încetarea

procesului penal pornit împotriva sa.

Pe parcursul procesului,

reclamanta a precizat că-și întemeiază pretențiile pe art. 504 alin. (2) C.

proc. pen. și solicită despăgubiri pentru perioada 16 octombrie-27 decembrie

1995.

Tribunalul Bacău, secția civilă,

(la care a fost strămutată judecarea pricinii), prin sentința nr. 547 din 16

iunie 2004, a admis în parte acțiunea precizată, l-a obligat pe pârât să-i

plătească reclamantei echivalentul în lei al sumei de 10.000 Euro cu titlu de

despăgubiri și a respins, ca nefondată, cererea privitoare la acordarea

cheltuielilor de judecată.

S-a

reținut că:

-

în perioadele 19 septembrie-16 octombrie 1995

și 17 octombrie-27 decembrie 1995, reclamanta a fost arestată preventiv pentru

infracțiunea de înșelăciune în formă continuată;

- recursul declarat de reclamanta

inculpată a fost admis de Curtea de Apel Tg.-Mureș, care, prin decizia nr. 21

din 22 ianuarie 2003, a încetat procesul pornit împotriva acesteia, ca urmare a

prescripției răspunderii penale;

- potrivit art. 504 alin. (2) C.

proc. pen., reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri pentru perioada 19

septembrie-22 decembrie 1995 deoarece soluția definitivă pronunțată în cauza

penală nu justifică repararea pagubei, punerea sa în libertate la 16 octombrie

1995 a fost contrară art. 385

5

preventivă a avut loc înaintea împlinirii termenului de prescripție;

- reclamanta este însă

îndreptățită la despăgubiri pentru perioada 23-27 decembrie 1995, cât a fost

menținută ilegal în arest, ulterior unei hotărâri definitive de punere în

libertate, pronunțată la 22 decembrie 1995;

- în raport de durata relativ

scurtă a privării nelegale de libertate și lipsa de dovezi privitoare la

producerea altor consecințe, paguba cauzată reclamantei se ridică la 10.000 Euro;

-

pretențiile referitoare la cheltuielile de judecată nu au fost

dovedite.

Curtea de Apel Bacău, secția

civilă, prin decizia nr. 1530 din 22 noiembrie 2004, a respins, ca nefondate,

excepțiile referitoare la lipsa calității procesuale a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Bacău și D.G.F.P. Bacău, precum și apelul declarat de reclamantă.

Aceeași curte a admis apelurile

declarate de D.G.F.P. Bacău (pentru Ministerul Finanțelor Publice) și Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bacău și a schimbat total sentința, în sensul

respingerii acțiunii, ca tardiv formulate. S-a reținut că:

- excepțiile invocate de

reclamantă cu privire la lipsa calității procesuale a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bacău și D.G.F.P. Bacău sunt nefondate în raport de prevederile art.

45 C. proc. civ. și, respectiv, împrejurarea că ultima instituție nu a acționat

în nume propriu, ci pentru Ministerul Finanțelor Publice, pe care era delegată

să-l reprezinte;

- termenul de 18 luni prevăzut de

art. 506 alin. (2) C. proc. pen. curge de la 22 decembrie 1995, când instanța a

respins cererea de prelungire a duratei arestării preventive și a decis punerea

de îndată în libertate a reclamantei;

- față de data menționată,

acțiunea dedusă judecății a fost tardiv formulată.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5550

din 7 iunie 2006, a

admis recursul declarat

de reclamantă și a casat ultima hotărâre, cu

trimiterea cauzei la aceeași

instanță, pentru rejudecarea apelurilor.

S-a reținut că dreptul

reclamantei la acțiunea în repararea pagubei s-a născut la 22 ianuarie 2003,

când a fost pronunțată hotărârea prin care s-a finalizat procesul penal.

Curtea de Apel Bacău, secția

civilă, prin decizia nr. 251 din 4 decembrie 2006, a respins, ca nefondate,

excepțiile invocate de reclamantă, precum și apelurile declarate de Ministerul

Finanțelor Publice (prin D.G.F.P. Bacău) și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bacău.

Totodată, curtea a admis apelul

declarat de reclamantă și a schimbat parțial sentința, în sensul obligării

pârâtului la plata echivalentului în lei al sumei de 15.000 Euro.

S-a

reținut că:

- Î

nalta Curte de Casație și Justiție a statuat

că acțiunea a fost promovată până la împlinirea termenului de prescripție, iar

pe fond reclamanta este îndreptățită la despăgubiri dacă măsurile preventive

s-au luat cu încălcarea legii;

- în cauză au fost încălcate

prevederile art. 5 alin. (1), (3) și (4) din C.E.D.O. deoarece în mandatul de

arestare preventivă nu s-au consemnat temeiurile concrete care au determinat

luarea acestei măsuri, iar asupra legalității arestării preventive, contestate

de reclamanta inculpată, judecătorul s-a pronunțat cu întârziere, și nu de îndată;

- pentru repararea prejudiciului

moral produs prin încălcarea dispozițiilor menționate reclamanta este

îndreptățită la despăgubiri de 15.000 Euro.

Împotriva ultimei hotărâri au

declarat recurs reclamanta, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.

Bacău.

Recurenta reclamantă și-a

întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9-10 C. proc. civ., solicitând casarea

parțială a hotărârii atacate, rejudecarea pricinii și acordarea despăgubirilor

pretinse, în totalitate.

În motivarea recursului,

reclamanta a susținut, la modul general, că despăgubirile acordate de instanța

de apel sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciul suferit.

Ceilalți doi recurenți, care

și-au întemeiat recursurile pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au solicitat

modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii propriilor apeluri și

respingerii apelului reclamantei.

În motivarea recursurilor,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și D.G.F.P. Bacău au susținut că:

-

legalitatea măsurii arestării preventive trebuie apreciată în

raport

de soluția finală, care fiind de încetare a procesului ca urmare a prescripției

răspunderii penale, și nu de achitare, nu justifică obligarea pârâtului la plata

vreunor despăgubiri conform art. 504 C. proc. civ., iar față de durata

arestării preventive nelegale a

reclamantei,

de numai 5 zile, despăgubirile stabilite de instanțe sunt

prea mari

(primul recurent);

- reclamanta nu a reușit să

contureze dimensiunile suferințelor fizice și morale, astfel că instanța de

apel a stabilit arbitrar întinderea despăgubirilor (ultimul recurent).

Criticile formulate de reclamantă

nu pot fi analizate deoarece, în raport de data comunicării hotărârii atacate

(22 decembrie 2006) și data declarării recursului (18 ianuarie 2007), este

evident că recurenta a depășit considerabil termenul de 15 zile prevăzut de

art. 301 C. proc. civ.

Criticile formulate de ceilalți

doi recurenți cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 504 C. proc.

pen. sunt nefondate

deoarece textul

menționat, interpretat în concordanță cu prevederile

art. 5 parag. 5 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, materializează principiul

constituțional al răspunderii statului pentru repararea prejudiciilor cauzate

atât prin condamnarea pe nedrept, cât și prin privarea sau restrângerea de

libertate în cursul unui proces penal finalizat fie prin achitare, fie prin

încetare.

Criticile acelorași recurenți cu

privire la cuantumul despăgubirilor nu pot fi analizate deoarece nu se

încadrează în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute limitativ de art.

304 C. proc. civ.

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., toate recursurile vor fi respinse, ca tardiv (cel declarat

de reclamantă) și ca nefondate (cele declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Bacău și Statul Român).

Respinge

ca tardiv introdus recursul formulat de reclamanta V.E. împotriva deciziei nr.

251 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Respinge

ca nefondate recursurile declarate de pârâții Starul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor precum și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău,

împotriva deciziei nr. 251 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 noiembrie

2007.

Sursă