ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1699/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1699/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 516 din 4 noiembrie

2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 3400/117/2013, a fost

respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost admisă în

parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G.R.I., împotriva pârâtului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:

A fost obligat

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească

reclamantului G.R.I. suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel atât reclamantul cât și pârâții Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT Cluj.

Prin Decizia civilă

nr. 386/A din 5 martie 2015 a Curții de Apel Cluj, a fost respins ca nefondat

atât apelul declarat de reclamant cât și cel declarat de pârâți.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamantul G.R.I., pârâtul Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, Serviciul Teritorial Cluj și

respectiv pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

Criticile aduse de

reclamant hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte de

nelegalitate:

Astfel, reclamantul

susține că la aprecierea cuantumului despăgubirilor instanța de apel avut în

vedere criterii de evaluare ce nu corespund practicii judiciare în materie.

În acest sens arată

că prin Decizia nr. 1074 din 29 februarie 2002 Înalta Curte de Casație și

Justiție a acordat despăgubiri de 10.000 euro doar pentru 30 zile de arestare

nelegală.

Or, susține

reclamantul, privarea sa de libertate a avut o durată mai mare, respectiv de

166 zile de arest și de 205 zile privare de libertate redusă, motiv pentru care

apreciază că despăgubirile stabilite sunt prea reduse.

Din această

perspectivă reclamantul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate în sensul acordării sumei de 100.000 euro, ce reprezintă o despăgubire

rezonabilă.

Recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, vizează următoarele

aspecte de nelegalitate, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.:

Se arată că instanța

de apel nu a acceptat susținerea pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, potrivit căreia, reclamantul ar putea fi îndreptățit la

despăgubiri doar în ipoteza în care procesul penal ar fi încetat în temeiul

art. 10 lit. j) C. proc. pen., aceasta, în condițiile în care reclamantul, a

invocat în susținerea acțiunii existența unei hotărâri definitive de achitare,

făcând trimitere la dispozițiile art. 504 alin. (3) C. proc. pen.

Se arată că după

înregistrarea dosarului la instanța de judecată la 25 mai 2007, s-a procedat la

verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, ce a fost

menținută până la 27 august 2007, dată la care s-a dispus față de reclamant

înlocuirea măsurii arestării preventive, cu obligarea de a nu părăsi

localitatea.

Se mai susține că,

prin Sentința penală nr. 121/D/2008 pronunțată în ședința nepublică din 05

martie 2008 de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 2511/117/2007, instanța a dispus

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane prev. de

art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001 modificată prin Legea

nr. 287/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina

reclamantului, în infracțiunea de lovire, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.,

săvârșită față de partea vătămată N.P. Cu privire la această infracțiune,

instanța prin aceeași sentință a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit

împotriva reclamantului, ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile.

Prin aceeași

sentință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat art. 10 lit. c) C. proc.

pen., s-a dispus achitarea reclamantului G.R.I. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de trafic de minori prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2) și (3)

din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d),

C. proc. pen., instanța a dispus achitarea reclamantului sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de constituire, conducere, aderare și sprijinire a unui

grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În aceeași idee, se

mai arată că prin sentința anterior menționată, a fost revocată față de

reclamant, măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Având în vedere

starea de fapt expusă, se susține de același recurent că, decizia atacată este

rezultatul aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor legale incidente

în cauză. Astfel, se susține că instanța de apel nu a ținut cont că prin

Sentința penală nr. 121/D/2008 pronunțată în ședința nepublică din data de 05

martie 2008 de către Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 2511/117/2007, instanța a

dispus printre altele, nu numai achitarea inculpatului ci și schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12

alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea

287/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (reținută în sarcina

reclamantului), în infracțiunea de lovire, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

săvârșită față de partea vătămată N.P. Prin urmare, reclamantul nu a fost întru

totul achitat.

Același recurent mai

susține că, în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii,

invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru motivele

arătate în fața instanței de fond, motiv pentru care se solicită a fi analizate

de instanța de recurs.

Contrar celor

reținute de instanța de apel, același recurent susține că pretențiile

reclamantului nu se circumscriu cazurilor care dau dreptul la repararea pagubei

conform art. 504 C. proc. pen. și, nici nu sunt în acord cu tratatele

internaționale, în condițiile în care reclamantul nu a fost niciodată condamnat

definitiv și apoi achitat, nefiind întrunită nici condiția stabilită prin art.

504(3) C. proc. pen.

Prin urmare, susține

același recurent, în cauza pendinte, din dosarul penal acvirat în probațiune,

nu rezultă că reclamantul a fost condamnat definitiv și, nici că i-a fost

restrânsă libertatea în mod nelegal în cursul procesului penal.

Sub aspectul

prejudiciului moral, același recurent susține că probele administrate nu relevă

împrejurări legate de implicațiile morale pe care durata reținerii le-a avut

asupra reclamantului.

Se mai arată că

motivarea acordării daunelor morale, s-a făcut de reclamant prin susțineri

neconforme, incluzându-se și elemente care nu au nicio legătură cu răspunderea

statală obiectivă în materie, situație în care nu sunt întrunite condițiile

esențiale ale răspunderii civile în cauză.

Același recurent mai

susține că înscrisurile anexate de reclamant în probațiune, nu conțin un minim

de indicii care să facă legătura dintre afecțiunile de care suferă reclamantul

și, faptul reținerii sale timp de 5 luni, motiv pentru care se solicită

admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii

acțiunii.

Recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, Serviciul

Teritorial Cluj, vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

În acest sens se

susține că deși reclamantul G.R.I. nu se află în nici unul dintre cazurile

reglementate de dispozițiile art. 504 C. proc. pen., instanțele au admis în mod

greșit acțiunea pe dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen.Astfel,

recurentul învederează că prin Rechizitoriul nr. 15D/P/2006 din 21 mai 2007 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Structura Centrală, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest

preventiv a inculpatului G.R.I., reclamant în prezenta cauză, pentru săvârșirea

infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de

persoane și trafic de minori, prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea

nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1),2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte presupus comise împreună cu

coinculpații G.A., A.A. și R.M.V., trimiși în judecată prin același

rechizitoriu și condamnați definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic

de persoane și trafic de minori.

Cu privire la G.R.I.,

reclamant în cauză, prin Sentința penală nr. 121/D din 05 martie 2008

pronunțată în Dosarul nr. 2511/117/2007 al Tribunalului Cluj, s-a dispus

achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup

infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003;

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori prev. de

art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001; încetarea procesului

penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

[consecutiv schimbării încadrării juridice a infracțiunii de trafic de persoane

prev.de art. 12 alin. (1) și 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001, cu aplic.art. 41

alin. (2) C. pen. în infracțiunea de lovire prev.de art. 180 alin. (1) C. pen.,

față de persoana vătămată N.P.] ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

Ulterior,

soluționării fondului cauzei, respectiv prin încheierea nr. 1405 din 20 august

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus strămutarea cauzei la

Curtea de Apel Suceava, care prin Decizia penală nr. 74 din 23 noiembrie 2010,

a menținut integral dispozițiile Sentinței penale nr. 121 din 05 martie 2008,

respingând apelurile declarate în cauză, hotărârea rămânând definitivă prin

Decizia penală nr. 4009 din 05 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Este real că, prin

încheierea penală nr. 47/C din 30 martie 2007 a Tribunalului Cluj s-a dispus

luarea măsurii arestării preventive față de G.R.I., măsură care a fost

prelungită, în faza de urmărire penală și ulterior menținută după sesizarea

instanței, în condițiile legii, până la 04 septembrie 2007, când a rămas

definitivă încheierea din 27 august 2007 a Tribunalului Cluj, prin care s-a

dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi

localitatea, înlocuită apoi la 03 decembrie 2007 cu măsura obligării de a nu

părăsi țara, această ultimă măsură preventivă fiind revocată odată cu

soluționarea pe fond a cauzei, prin Sentința penală nr. 121/D din 05 martie

2008 a Tribunalului Cluj.

Astfel, același

recurent mai susține că reclamantul G.R.I., a fost privat de libertate în

perioada 30 martie - 04 septembrie 2007 și respectiv, i-a fost restrânsă

libertatea în perioada 05 septembrie 2007 - 05 martie 2008, că art. 504 alin.

(1) C. proc. pen. prevede că: "persoana care a fost condamnată definitiv

are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma

rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare". Alin.

(2) al aceluiași articol prevede că "are dreptul la repararea pagubei și

persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori

căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal" situații care, conform

prevederilor alin. (3) al art. 504 "trebuie stabilite, după caz, prin

ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 lit. j) ori prin hotărâre a

instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin

hotărâre definitivă de achitare, sau prin hotărâre definitivă de încetare a

procesului penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j)" .

În considerarea

acestor dispoziții legale, același recurent arată că pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea

acțiunii motivată de faptul că susținerile reclamantului nu se circumscriu

cazurilor prevăzute de art. 504 C. proc. pen. și, nici nu sunt în acord cu

tratatele internaționale, or, instanțele în mod greșit au respins excepția

sus-evocată.

În aceeași idee se

mai susține că, hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale, date cu

încălcarea dispozițiilor art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., în condițiile

în care situația judiciară a reclamantului G.R.I., nu se circumscrie ipotezelor

reglementate de dispozițiile legale sus evocate.

Examinând cu

prioritate, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., regimul căilor de

atac cărora le este supusă hotărârea în materia erorii judiciare și, în

consecință, soluționarea căii de atac corespunzătoare de instanța anterioară,

Înalta Curte constată următoarele:

Este real că,

dispozițiile art. 506 alin. (5) din vechiul Cod de procedură penală au fost

abrogate prin art. 108 din Legea nr. 255/2013, începând cu 1 februarie 2014,

însă relevant pentru determinarea căilor de atac în care se judecă prezenta

speță de drept civil, este observarea normei de drept procesual civil,

respectiv art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ., al cărei conținut a

rămas neschimbat în pofida modificărilor ce au avut loc la nivelul legii

procesuale penale.

Fiind vorba de un

litigiu de drept civil - cel în care se pretinde acordarea daunelor materiale

și morale - stabilirea competenței și, în mod corespunzător, a căilor de atac

incidente, se realizează conform normelor procesuale civile.

În acest context, se

constată că potrivit art. 282

1

C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 202/2010, nu sunt supuse apelului hotărârile

judecătorești date în primă instanță asupra cererilor pentru repararea

prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.

În speță, sesizarea

primei instanțe s-a făcut la 12 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 202/2010 și, deci ulterior suprimării apelului în astfel de litigii.

Ca atare, împotriva

hotărârii de primă instanță, putea fi exercitată doar calea de atac a

recursului, de competența instanței imediat superioare tribunalului.

În atare condiții,

curtea de apel trebuia să califice, în raport de dispozițiile art. 84 C. proc.

civ., căile de atac exercitate, ca fiind recursuri.

Procedând la judecata

cauzei în apel, curtea nu a avut în vedere aspectele expuse privind sistemul

legal al căilor de atac în materia erorilor judiciare și, nici normele de

organizare judiciară referitoare la compunerea completului, cuprinse în art. 54

alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Or, din perspectiva

celor expuse, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., care permit

instanței invocarea din oficiu a motivelor de ordine publică, se reține

incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, în

temeiul acestui text de lege, coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

urmează a se casa decizia atacată, cu trimiterea cauzei curții de apel spre

rejudecare, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile

declarate de reclamantul G.R.I., de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - DIICOT, Serviciul Teritorial Cluj și de pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a

Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 386/A din 5 martie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite dosarul Curții de Apel Cluj, spre rejudecare, ca instanță

de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV