ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1069/2015

Decizia nr. 1069/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 800/F2 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București, și în consecință a fost obligat pârâtul, în favoarea reclamantei la plata sumei de 5.000 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.

Prin decizia civilă nr. 26/A din 16 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a constatat perimat apelul declarat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București împotriva sentinței civile nr. 800/F din 30 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2010.

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 15 decembrie 2014, sub nr. x/33/2014, revizuientul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 26/A din 16 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/117/2010, cu consecința schimbării în tot a deciziei atacate și procedând la judecarea apelului, chiar și in lipsa apelantei la dezbateri, să se dispună admiterea apelului, așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței civile nr. 800/F din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/117/2010, cu consecința respingerii în totalitate a cererii reclamantei, prin care se solicita acordarea de despăgubiri constând în daune morale, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 15/A/2015 din 07 ianuarie 2015 a respins excepția tardivității și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

A fost respinsă cererea de revizuire declarată de revizuentul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 26/A din 16 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosar nr. x/117/2010, fiind obligat revizuentul să plătească intimatei A. suma de 500 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, s-a reținut cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire că este nefondată, întrucât decizia nr. 26/A din 16 martie 2012 a Curții de Apel Cluj nu a fost comunicată nici apelantului Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și nici intimatei A., deoarece fiind o hotărâre de perimare, aceasta era supusă, conform art. 253 alin. (2) C. proc. civ., recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, sens în care nu se mai impunea comunicarea acesteia, astfel că instanța a apreciat în sensul că cererea de revizuire a fost formulată în termen legal.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire, instanța a reținut că aceasta ar fi fost incidență în cauză doar în ipoteza în care motivele invocate de revizuent în dezvoltarea argumentelor susținute în cererea de revizuire nu ar fi putut fi circumscrise niciuneia din ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 6 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut cu privire la incidența dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, că participarea procurorului este obligatorie, însă, această obligativitate nu îi conferă procurorului calitate de parte în litigiu, astfel încât Curtea de Apel Cluj a constatat că sunt nefondate susținerile revizuentului în legătură cu nulitatea hotărârii de suspendare pe motiv că procurorul a fost sau nu a fost prezent, în realitate, în încheierea de ședință din 18 februarie 2011 și în practicaua deciziei civile nr. 26/A din 16 martie 2012, s-a consemnat faptul că reprezentantul parchetului a fost prezent la aceste termene de judecată.

De asemenea, nu s-a putut reține, ca motiv care s-ar circumscrie dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., faptul că pârâtul apelant nu a putut fi reprezentat la judecarea apelului și la judecarea perimării din motive obiective, respectiv, existența unui număr foarte mare de cauze în care Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj trebuia să participe, fie în nume proprie, fie ca reprezentant al Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, câtă vreme, printr-o atare susținere revizuentul nu face decât să își invoce propria culpă, constând în neprezentarea reprezentantului său la judecarea apelului.

Astfel, invocarea propriei culpe în niciun caz nu echivalează cu lipsa totală de apărare, ori cu apărarea cu viclenie a Statului Român de către cei însărcinați să-l apere.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, revizuentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D.G.R.F.P. Cluj-Napoca a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În ceea ce privește motivarea cererii de recurs, recurentul susține că la data formulării recursului, hotărârea atacată nu era motivată, iar din acest considerent a reiterat motivele invocate pe calea cererii de revizuire.

În acest sens, arată că se critică hotărârea recurată pe motiv că decizia civilă nr. 26/A/2012 a Curții de Apel Cluj, se impune a fi revizuită prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul consideră că justificarea susținerilor formulate au suport în însăși hotărârea supusă revizuirii, din al cărei cuprins rezultă că: „la apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților” deci și a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, și prin urmare, acesta nu și-a exprimat în niciun fel poziția procesuală cu privire la perimarea apelului, motivul fiind acela al neobservării mențiunii pe citația primită în acest sens.

Mai susține recurentul că, același lucru s-a întâmplat și la termenul fixat pentru soluționarea apelului când, de asemenea, la apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat atât lipsa Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și a reprezentantului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, întrucât la judecarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 221/2009 este obligatorie prezența procurorului, aceste dispoziții legale nefiind respectate nici cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 800/F/2010, aspect ce atrage nulitatea hotărârii de suspendare.

În acest sens, recurentul susține că suspendarea judecării apelului Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice putea fi dispusă doar în prezența procurorului.

Mai susține recurentul că motivul neprezentării la judecarea cererii de perimare și lăsarea fără apărare a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, dar și la judecarea apelului sunt de ordin obiectiv, respectiv existența unui număr foarte mare de cauze în care fosta Direcție Generala a Finanțelor Publice Cluj participă în procese atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice pentru procesele acestuia de pe raza Curții de Apel Cluj.

O altă critică vizează soluția atacată și în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON, care se apreciază că au fost date într-un cuantum nerezonabil, fără a se ține cont de dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., valoarea acestora fiind vădit disproporționată față de complexitatea cauzei și de munca depusă de către apărătorul intimatei.

Prin întâmpinarea depusă de către intimata A. la data de 03 aprilie 2015, se solicită respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D.G.R.F.P. Cluj-Napoca este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, Înalta Curte constată că în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a indicat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., însă trebuie avut în vedere faptul că prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanțelor de judecată în anul 2010, iar în conformitate cu prevederile art. 24 și art. 25 coroborate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”, iar pentru „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”.

În acest context, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs indicate ca și temei de drept pentru susținerea căii de atac nu sunt incidente în speță, astfel că, instanța de recurs constată că motivele de nelegalitate astfel cum au fost dezvoltate pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

În susținerea criticilor formulate, recurentul reia argumentele cererii de revizuire, în fapt acesta critică modul în care a fost dispusă suspendarea judecării apelului, întrucât această măsură putea fi ordonată doar în prezența procurorului, astfel că prin aceste susțineri recurentul nu aduce nicio critică deciziei care privește respingerea cererii de revizuire și care formează obiectul prezentului recurs.

În acest sens, se reține că recurentul nu face decât să-și invoce propria culpă pentru lăsarea în nelucrare a cauzei timp de peste un an de la data suspendării cauzei și pentru faptul că nu și-a asigurat reprezentarea la Curtea de Apel Cluj cu ocazia judecării apelului și cu ocazia constatării din oficiu a perimării apelului, precum și pentru faptul că nici nu a solicitat judecarea apelului în lipsa reprezentantului apelantului de la dezbateri, deși acesta avea posibilitatea de a formula cerere de repunere pe rol a cauzei pe perioada suspendării cauzei.

Împrejurarea că pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice nu a observat mențiunea înscrisă pe citația primită în vederea perimării apelului, acesta fiind motivul pentru care nu și-a exprimat poziția procesuală, nu echivalează cu o lipsă totală de apărare a acestuia cu ocazia judecării apelului ori cu o apărare cu viclenie de cei însărcinați să-l apere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, se constată a fi nefondată și critica privind faptul că la termenul fixat pentru soluționarea apelului și la termenul fixat pentru perimarea apelului nu a participat în ședință publică reprezentantul Ministerului Public, a cărui prezență este obligatorie, în cazul judecării cererilor formulate în temeiul Legii nr. 221/2009.

Aceste susțineri ale recurentului nu corespund realității, fiind contrazise tocmai de considerentele cuprinse în practicaua deciziei a cărei revizuire se solicită în care se menționează expres că, „la apelul nominal făcut în ședință publică la ora 10.00 se prezintă reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj - procuror B. - lipsă fiind părțile litigante de la dezbateri”.

În ceea ce privește procedura de citare atât la primul termen în apel, cât și pentru termenul când s-a fixat cauza în vederea discutării perimării apelului, aceasta a fost legal îndeplinită existând la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul Statul Român.

O altă critică formulată de recurent se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată, care în opinia sa se apreciază ca fiind exagerat de mare în raport cu munca depusă de către avocatul intimatei.

Această critică este nefondată, întrucât la acordarea cheltuielilor de judecată, instanța de apel a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., respectiv obiectul pricinii, complexitatea cauzei și activitatea apărătorilor.

În acest sens se reține că problema aplicării de principiu a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a fost dezlegată de Curtea Constituțională prin mai multe decizii care au făcut trimitere și la jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceasta a statuat că rambursarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale se recuperează numai în măsura în care „au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil”.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în raport de gradul de dificultate al cauzei, valoarea pretențiilor deduse judecății și diligentele depuse de apărătorul intimatei.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, pe care îl va obliga, în temeiul art. 274 din același cod, să-i achite intimatei A. suma de 300 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D.G.R.F.P. Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 15/A/2015 din 07 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă recurentul-revizuent Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D.G.R.F.P. Cluj-Napoca să-i achite intimatei A. suma de 300 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015.