ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 798/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, la data de 22 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român- prin Ministerul Finanțelor Publice București, pentru a fi obligat să îl despăgubească cu echivalentul în RON al sumei de 100.000 Euro pentru repararea daunei morale în caz de eroare judiciară, cererea fiind întemeiată în drept pe art. 539- 541 C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 1122 de la data de 07 aprilie 2015, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte cererea privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Statul Român- prin Ministerul Finanțelor Publice București, și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 18.000 RON, cu titlu de daune morale.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 257 A/2016, pronunțată la data de 11 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2014, a respins apelul formulat de apelantul- reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1122 din 07.04.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă; a admis apelurile formulate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și apelantul- pârât Statul Român- prin Ministerul Finanțelor Publice- prin Reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ilfov împotriva sentinței civile nr. 1122 din 07.04.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamant la 5000 RON, cu titlu de daune morale; a păstrat celelalte dispoziții.

Pârâtul Statul Român- prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ilfov a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului, respingerea apelului formulat ca fiind neîntemeiat și admiterea cererii de apel formulată de către D.G.R.F.P. București- în reprezentarea Statului Român- prin Ministerul Finanțelor Publice.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, …, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON, inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. s-a stabilit că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, …;.".

În speță, recurentul- pârât Statul Român- prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ilfov a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, hotărâre care este definitivă, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ.

Astfel, dosarul de față are ca obiect cererea reclamantului A. privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, prin acțiune solicitându-se: obligarea Statului Român- prin Ministerul Finanțelor Publice- recurentul- pârât s.n., să îl despăgubească cu echivalentul în RON al sumei de 100.000 Euro pentru repararea daunei morale în caz de eroare judiciară, în drept fiind invocate dispozițiile art. 539- 541 C. proc. pen.

Prezentul recurs are, deci, ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanța de apel a respins apelul formulat de apelantul- reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1122 din 07.04.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, și a admis apelurile formulate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și apelantul- pârât Statul Român- prin Ministerul Finanțelor Publice- prin Reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ilfov împotriva sentinței civile nr. 1122 din 07.04.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamant la 5000 RON, cu titlu de daune morale, păstrând celelalte dispoziții.

În atari condiții, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Deopotrivă, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară".

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că: "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară"- cazul în speță.

Prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul a optat pentru înlocuirea căii de atac a recursului cu calea de atac a apelului, și nu pentru menținerea acestuia.

Așa fiind, cum, în speță, acțiunea pendinte este o acțiune de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., fiind o acțiune privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, pe temeiul art. 504- 506 C. proc. pen., menționată și de art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aplicabil, procesul fiind început la 22 decembrie 2014, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel București nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Se reține, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN- prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV împotriva deciziei civile nr. 257 A/2016 din 11 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2017.