ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5849/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 351 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul M.T.C. și a obligat Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să achite reclamantului, cu titlu de despăgubiri, suma de 27.772,52 RON și suma de 1.279,3 RON, cheltuieli de judecată. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția tardivității introducerii acțiunii și a inadmisibilității invocate de cei doi pârâți. Împotriva acestei soluții a formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată fără temei legal, cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurentul Ministerul Finanțelor Publice a arătat, în esență, că din dispozițiile generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că Statul Român nu poate fi chemat în judecată într-un litigiu de contencios administrativ, ci doar autoritățile și organele acestuia, care pot răspunde în condițiile acestei legi. Recurentul Guvernul României a arătat, la rândul lui, că dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce prin ordonanțele de urgență la care se referă reclamantul, nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, nu s-a produs niciun prejudiciu în dauna acestuia, iar în raport cu faptul că obiectul acțiunii îl formează drepturile salariale pretinse de reclamant în temeiul O.G.

nr. 15/2008, acesta avea la dispoziție o altă cale procedurală, iar nu calea reglementată la art. 9 din Legea nr. 554/2004. Prin Decizia nr. 3526 din 16 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. 351 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Cluj, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut, în esență că în materia litigiilor care au ca obiect drepturi/despăgubiri privind pretinse drepturi salariale, potrivit legislației în vigoare funcționează instanțe/secții de specialitate, competența instanțelor de contencios administrativ fiind atrasă, în astfel de cauze, numai ca urmare a unor dispoziții speciale, or o astfel de reglementare o reprezintă dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care se referă la cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, care, însă, nu sunt incidente în cauză, intimatul-reclamant nefiind titularul vreunei funcții publice.

S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că, deși intimatul-reclamant a invocat ca temei și dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, instanța de recurs a constatat că acestea nu sunt aplicabile, deoarece din analiza acestor dispoziții rezultă că acțiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, în condițiile în care printr-o astfel de acțiune se cere anularea actelor administrative emise în baza acestora sau, după caz, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Concluzionând, instanța de recurs a constatat că recursurile sunt întemeiate, astfel că, desființând soluția instanței de fond, a trimis cauza pentru competentă soluționare Tribunalului Cluj, secția litigii de muncă, urmând ca instanța de rejudecare să analizeze, din nou, excepția invocată, în raport și de dispozițiile art. 25 din Decizia nr. 31/1954 privind persoanele fizice și juridice. Prin cererea formulată 26 septembrie 2011, reclamantul M.T.C. a solicitat revizuirea acestei decizii pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și art. 21 din Legea nr. 554/2004. În motivarea a cererii de revizuire, s-a arătat că prin decizia care formează obiectul revizuirii, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, întrucât Guvernul României nu a formulat vreun argument referitor la incidența în cauza a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. privind o eventuală necompetență a primei instanțe, pronunțarea instanței cu privire la această chestiune făcându-se ultra petita. Așa fiind, temeiul de drept invocat în susținerea recursului de către recurentul Guvernul României, respectiv art. 304 1 care conferă, în opinia revizuentului, posibilitatea invocării altor motive de recurs ce nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9, nu era aplicabil în cauză. Revizuentul a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dreptului european, motiv prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin hotărârea pronunțată de către instanța de recurs, a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil.

S-a mai arătat și faptul că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialității, întrucât instanța de recurs nu a pus în discuția părților chestiunea necompetenței instanțelor de contencios administrativ. În fine, s-a mai învederat că hotărârea pronunțată în cauză este radical diferită de jurisprudența unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauze identice, în care cererile de acordare a despăgubirilor formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, au fost admise . Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de revizuent, în temeiul art. 326 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare pentru considerentele în continuare arătate.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare. În sensul acestor prevederi legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de instanța de recurs, atunci când evocă fondul. Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 326 pct. 3 C. proc. civ.

Din economia prevederilor legale care reglementează revizuirea rezultă că această cale extraordinară de atac vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, iar admisibilitatea ei se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. În ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei materialului probator.

Ca atare, se poate reține că o hotărâre a instanței de recurs evocă fondul numai atunci când recursul a fost admis și a fost casată sau modificată hotărârea atacată. Decizia atacată în prezenta cauză nu a evocat fondul, chiar dacă conține soluția de admitere a recursurilor și casare a sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Tribunalului Cluj, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Din considerentele deciziei atacate se poate constata că nu a fost tranșat fondul cauzei. Prin urmare, nu poate forma obiectul revizuirii reglementate de art. 322 C. proc. civ. Pe de altă parte, criticile aduse hotărârii nu se încadrează în motivele de revizuire indicate.

Acestea au vizat, motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectiv ipotezele minus petita și plus petita, susținându-se că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut. Acest motiv de revizuire vizează însă numai inadvertențele dintre obiectul pricinii deduse judecății, în baza principiului disponibilității consacrat de art. 129 alin. ultim C. proc. civ. și ceea ce instanța a hotărât. Acest motiv de revizuire nu se referă la temeiul cererilor sau la mijloacele de apărare, ci exclusiv la obiectul lor, respectiv la pretențiile concrete formulate în cauză prin cererile principale, accesorii sau incidentale. Deși excede motivelor prevăzute de art. 322 C. proc.

civ., susținerea revizuentului potrivit căreia motivul de recurs prevăzut de art. 304 1 invocat de Guvernul României, nu era aplicabil în cauză, este lipsită de relevanță întrucât dispozițiile acestui articol se referă la posibilitatea instanței de recurs de a analiza cauza sub toate aspectele. Nu poate fi reținută nici incidența art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în susținerea căruia revizuentul consideră că, în cauză, a fost încălcat principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil, având în vedere că prin motivele de recurs formulate de Guvernul României și comunicate revizuentului M.T.C., s-a invocat faptul că în raport cu obiectul acțiunii, respectiv acordarea drepturilor salariale în temeiul O.G.

nr. 15/2008, reclamantul avea la dispoziție o altă cale procedurală, iar nu calea reglementată la art. 9 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, intimatul-reclamant M.T.C. avea cunoștință de criticile formulate de recurentul Guvernul României și a și formulat apărări cu privire la acest aspect prin concluziile scrise depuse la dosar, astfel că, în cauză, nu a fost încălcat nici dreptul la un proces echitabil și nici principiul contradictorialității. Celelalte aspecte de fapt invocate, cu referire la existența unor hotărâri judecătorești prin care altor persoane le-au fost admise cererile de acordare a despăgubirilor, exced motivelor de revizuire invocate și ca atare nu prezintă relevanță în prezenta cerere de revizuire, din această perspectivă.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge cererea de revizuire formulată de M.T.C. împotriva Deciziei nr. 3526 din data de 16 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2011.