ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5849/2011

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 351 din 4 octombrie 2010,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal a

admis acțiunea formulată de reclamantul M.T.C. și a obligat Guvernul României

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să achite reclamantului, cu

titlu de despăgubiri, suma de 27.772,52 RON și suma de 1.279,3 RON, cheltuieli

de judecată.

A respins excepția

lipsei calității procesuale pasive invocate de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și excepția tardivității introducerii acțiunii și a

inadmisibilității invocate de cei doi pârâți.

Împotriva acestei

soluții a formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României,

susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată fără temei legal, cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurentul

Ministerul Finanțelor Publice a arătat, în esență, că din dispozițiile generale

ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că Statul Român nu

poate fi chemat în judecată într-un litigiu de contencios administrativ, ci

doar autoritățile și organele acestuia, care pot răspunde în condițiile acestei

legi.

Recurentul Guvernul

României a arătat, la rândul lui, că dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea

nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce prin ordonanțele de

urgență la care se referă reclamantul, nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr.

1/2009, nu s-a produs niciun prejudiciu în dauna acestuia, iar în raport cu

faptul că obiectul acțiunii îl formează drepturile salariale pretinse de

reclamant în temeiul O.G. nr. 15/2008, acesta avea la dispoziție o altă cale

procedurală, iar nu calea reglementată la art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 3526

din 16 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Guvernul

României împotriva Sentinței civile nr. 351 din 4 octombrie 2010 a Curții de

Apel Cluj - Secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a casat

sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului

Cluj, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de recurs a reținut, în esență că în materia

litigiilor care au ca obiect drepturi/despăgubiri privind pretinse drepturi

salariale, potrivit legislației în vigoare funcționează instanțe/secții de

specialitate, competența instanțelor de contencios administrativ fiind atrasă,

în astfel de cauze, numai ca urmare a unor dispoziții speciale, or o astfel de

reglementare o reprezintă dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici, care se referă la cauzele care au ca obiect

raportul de serviciu al funcționarului public, care, însă, nu sunt incidente în

cauză, intimatul-reclamant nefiind titularul vreunei funcții publice.

S-a mai arătat în

considerentele deciziei atacate că, deși intimatul-reclamant a invocat ca temei

și dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, instanța de recurs a constatat

că acestea nu sunt aplicabile, deoarece din analiza acestor dispoziții rezultă

că acțiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, în

condițiile în care printr-o astfel de acțiune se cere anularea actelor

administrative emise în baza acestora sau, după caz, obligarea autorității

publice la emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite

operațiuni administrative.

Concluzionând,

instanța de recurs a constatat că recursurile sunt întemeiate, astfel că,

desființând soluția instanței de fond, a trimis cauza pentru competentă

soluționare Tribunalului Cluj, secția litigii de muncă, urmând ca instanța de

rejudecare să analizeze, din nou, excepția invocată, în raport și de

dispozițiile art. 25 din Decizia nr. 31/1954 privind persoanele fizice și

juridice.

Prin cererea

formulată 26 septembrie 2011, reclamantul M.T.C. a solicitat revizuirea acestei

decizii pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și art. 21

din Legea nr. 554/2004.

În motivarea a

cererii de revizuire, s-a arătat că prin decizia care formează obiectul

revizuirii, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au

cerut și a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, întrucât Guvernul României

nu a formulat vreun argument referitor la incidența în cauza a dispozițiilor

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. privind o eventuală necompetență a primei

instanțe, pronunțarea instanței cu privire la această chestiune făcându-se

ultra petita.

Așa fiind, temeiul de

drept invocat în susținerea recursului de către recurentul Guvernul României,

respectiv art. 304

1

care conferă, în opinia revizuentului,

posibilitatea invocării altor motive de recurs ce nu se încadrează în cele

prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9, nu era aplicabil în cauză.

Revizuentul

a susținut că

decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dreptului european, motiv

prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin hotărârea

pronunțată de către instanța de recurs, a fost încălcat dreptul său la un

proces echitabil.

S-a mai arătat și

faptul că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialității, întrucât

instanța de recurs nu a pus în discuția părților chestiunea necompetenței

instanțelor de contencios administrativ.

În fine, s-a mai învederat

că hotărârea pronunțată în cauză este radical diferită de jurisprudența unitară

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauze identice, în care cererile de

acordare a despăgubirilor formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004,

au fost admise .

Analizând temeiurile

de fapt și de drept invocate de revizuent, în temeiul art. 326 alin. (2) C.

proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este inadmisibilă și urmează a fi

respinsă ca atare pentru considerentele în continuare arătate.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C.

proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă

interpretare.

În sensul acestor prevederi

legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile definitive în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și cele date de instanța de recurs, atunci când

evocă fondul.

Cererea de revizuire

se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în

judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii,

potrivit dispozițiilor art. 326 pct. 3 C. proc. civ.

Din economia

prevederilor legale care reglementează revizuirea rezultă că această cale

extraordinară de atac vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de

recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, iar admisibilitatea

ei se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin

definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului; criticile

formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc.

civ.

În ceea ce

interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a

examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în

cauză, iar în căile de atac aceasta presupune schimbarea situației de fapt în

urma analizei materialului probator.

Ca atare, se poate

reține că o hotărâre a instanței de recurs evocă fondul numai atunci când

recursul a fost admis și a fost casată sau modificată hotărârea atacată.

Decizia atacată în

prezenta cauză nu a evocat fondul, chiar dacă conține soluția de admitere a

recursurilor și casare a sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre

competentă soluționare la Tribunalului Cluj, secția litigii de muncă și

asigurări sociale.

Din considerentele

deciziei atacate se poate constata că nu a fost tranșat fondul cauzei. Prin

urmare, nu poate forma obiectul revizuirii reglementate de art. 322 C. proc.

civ.

Pe de altă parte,

criticile aduse hotărârii nu se încadrează în motivele de revizuire indicate.

Acestea au vizat,

motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectiv ipotezele minus

petita și plus petita, susținându-se că instanța s-a pronunțat asupra unor

lucruri care nu s-au cerut și a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut.

Acest motiv de

revizuire vizează însă numai inadvertențele dintre obiectul pricinii deduse

judecății, în baza principiului disponibilității consacrat de art. 129 alin.

ultim C. proc. civ. și ceea ce instanța a hotărât.

Acest motiv de

revizuire nu se referă la temeiul cererilor sau la mijloacele de apărare, ci

exclusiv la obiectul lor, respectiv la pretențiile concrete formulate în cauză

prin cererile principale, accesorii sau incidentale.

Deși excede motivelor

prevăzute de art. 322 C. proc. civ., susținerea revizuentului potrivit căreia

motivul de recurs prevăzut de art. 304

1

invocat de Guvernul

României, nu era aplicabil în cauză, este lipsită de relevanță întrucât

dispozițiile acestui articol se referă la posibilitatea instanței de recurs de

a analiza cauza sub toate aspectele.

Nu poate fi reținută

nici incidența art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în susținerea căruia

revizuentul consideră că, în cauză, a fost încălcat principiul contradictorialității

și dreptul la un proces echitabil, având în vedere că prin motivele de recurs

formulate de Guvernul României și comunicate revizuentului M.T.C., s-a invocat

faptul că în raport cu obiectul acțiunii, respectiv acordarea drepturilor

salariale în temeiul O.G. nr. 15/2008, reclamantul avea la dispoziție o altă

cale procedurală, iar nu calea reglementată la art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare,

intimatul-reclamant M.T.C. avea cunoștință de criticile formulate de recurentul

Guvernul României și a și formulat apărări cu privire la acest aspect prin

concluziile scrise depuse la dosar, astfel că, în cauză, nu a fost încălcat

nici dreptul la un proces echitabil și nici principiul contradictorialității.

Celelalte aspecte de

fapt invocate, cu referire la existența unor hotărâri judecătorești prin care

altor persoane le-au fost admise cererile de acordare a despăgubirilor, exced

motivelor de revizuire invocate și ca atare nu prezintă relevanță în prezenta

cerere de revizuire, din această perspectivă.

Pentru aceste

considerente, în baza dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererea de

revizuire formulată de M.T.C. împotriva Deciziei nr. 3526 din data de 16 iunie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2011.