ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2545/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 1 martie 2011 la Curtea de Apel Cluj, reclamanții V.E., V.R., V.C.V., V.L.P. au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București, Ministerul Finanțelor Publice și D.C.N. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la emiterea de îndată a titlului de despăgubire privind suma de 294.192,87 lei, sub sancțiunea amenzii de 20% din salariul minim pe economie/zi de întârziere aplicabilă conducătorului pârâtului și a unor penalități de 500 lei/zi de întârziere în favoarea reclamanților, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la plata titlului de despăgubire, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior prin mai multe precizări de acțiune succesive, reclamanții și-au modificat acțiunea inițială, iar prin ultima precizare de acțiune înregistrată la data de 21 iunie 2011, acțiunea a fost continuată doar de către reclamanta V.E. care a solicitat instanței să constate că petitul din acțiunea introductivă a rămas fără obiect și, totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata de daune interese sub forma penalităților de întârziere de 200 lei pe zi în favoarea reclamantei, prejudiciul cauzat fiind datorat de tergiversarea abuzivă și nejustificată în eliberarea deciziei de despăgubire pe perioada 03 decembrie 2009 – 18 mai 2010 în valoare de 67.000 lei și pe perioada 01 octombrie 2010 – 01 martie 2011 (data introducerii acțiunii) în valoare de 75.000 lei și pe viitor, până la plata efectivă a titlului de despăgubire.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 mai 2011, pârâtul Guvernul României a invocat excepția nulității acțiunii, întrucât din motivarea cererii introductive și a cererii precizatoare nu reiese pretenția concretă și, evident, nici motivarea în fapt și în drept, exprimată de reclamanți față de Guvernul României. Consideră astfel că, la formularea cererii, reclamanții nu au respectat condițiile de fond, sub aspectul elementelor acțiunii civile, neprecizând în mod corespunzător obiectul cererii de chemare în judecată și cauza juridică a acesteia și neindicând în mod corespunzător motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretențiile față de Guvernul României.

A fost invocată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului, motivat de faptul că din acțiunea introductivă, precizată și întregită, nu reiese că există, în sarcina Guvernului, vreo obligație rezultată dintr-un raport de drept material cu reclamanții, care să permită angajarea răspunderii Guvernului. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 398 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a fost respinsă cererea reclamantei V.E. așa cum a fost precizată. Instanța a respins ca neîntemeiată cererea precizată formulată de reclamanta V.E. în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.C.N., în calitate de conducător al acestei autorități publice.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că a fost învestită doar cu privire la cererea patrimonială vizând obligarea pârâților în solidar să plătească despăgubiri pentru întârzierea executării și realizării dreptului pretins de reclamantă, cererea din petitul nr. 1 din acțiunea introductivă ne mai susținându-se pe motivul că a rămas fără obiect. Instanța a reținut că în executarea sentinței nr. 635 din 03 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1897/33/2009 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2625 din 19 mai 2010 a Î.C.C.J., a fost emisă de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor decizia nr. 8109 din 18 mai 2010, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei V.E.

și a soțului acesteia V.A., în prezent decedat, pentru suma totală de 294.192,87 RON, suma acordată reprezentând valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr. 3264/CC din care s-au dedus despăgubirile în cuantum de 540 ROL încasate în anul 1964, precum și cele în cuantum de 423 ROL, încasate în anul 1965, actualizate cu coeficientul de actualizare. Această decizie nu a fost contestată de către cei în drept. Ulterior, prin cererea din 30 septembrie 2010 reclamanții din acțiunea inițială au solicitat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să revoce Decizia nr. 8109 din 18 mai 2010 și să emită o nouă decizie pe numele tuturor petiționarilor, ținând seama de noua situație intervenită după decesul soțului reclamantei V.E.

respectiv tatăl celorlalți reclamanți și de cotele de proprietate dobândite de aceștia ca urmare a dezbaterii succesorale, finalizate cu certificatul de moștenitor din 07 iulie 2003 eliberat de B.N.P. M. din Cluj-Napoca. Pe parcursul litigiului, prin Decizia nr. 9671 din 26 mai 2010 fost modificată decizia nr. 8109 din 18 mai 2010, în sensul modificării art. 1 din acest act, luându-se în considerare calitatea de succesori a reclamanților conform certificatului de moștenitor depus la dosar. Aceasta a fost și rațiunea pentru care reclamanții din acțiunea inițială nu au mai susținut cererea de aplicare a amenzii civile față de pârâta C.N.D. chemată în judecată în nume propriu, în calitate de conducător al autorității publice obligate prin titlul executoriu.

Din această perspectivă, instanța a reținut a fi aplicabile dispozițiile art. 25 raportate la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Din această perspectivă, Curtea reține că subiecte ale raportului juridic procesual pot fi creditorul obligației, persoana pretins vătămată prin întârzierea executării titlului, debitorul obligației, autoritatea publică obligată prin titlu, și conducătorul acesteia. Astfel fiind, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.D. chemată în judecată în nume propriu în calitate de conducător al autorității publice obligate în titlul executoriu a fost respinsă de instanță. Curtea a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are și nici nu poate avea calitate procesuală pasivă raportat la dispozițiile legale incidente cauzei, sens în care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea reclamantei față de acest pârât.

Cât privește apărările formulate de Guvernul României, Curtea a reținut că din întreg demersul inițial și ulterior nu s-a întrevăzut voința reclamanților și apoi a reclamantei V.E. de a chema în judecată personal și în nume propriu Guvernul României, acesta fiind trecut în acțiunea inițială ca antet al pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Astfel fiind, Guvernul României nu are nicio calitate în cauza de față, nefiind chemat în judecată de reclamantă. Pe fond, Curtea a reținut că reclamanta a plecat de la premisa neexecutării corecte integrale și eficace a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 635 din 03 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1897/33/2009, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2625 din 19 mai 2010 a Î.C.C.J.-S.C.A.F.

Curtea a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a pus în executare sentința, integral și eficace, și în limitele soluției stabilite în titlul executoriu. Împrejurarea că pe anterior și pe parcursul litigiului nu a fost adusă la cunoștința instanței ori mai apoi pârâtei împrejurarea că titularul notificării, în persoana lui V.A., a decedat nu poate fi imputat pârâtelor. Așa cum rezultă din certificatul de moștenitor emis sub nr. 75 din 7 iulie 2003 de către B.N.P. asociați M. din Cluj-Napoca, V.A., a decedat la data de 30 martie 2003, iar certificatul de moștenitor a fost eliberat la data de 7 iulie 2003, cu mult timp înainte să se finalizeze procedura administrativă de soluționare a notificării și să se finalizeze litigiul urmare căruia s-a emis decizia nr. 8109 din 18 mai 2010. Din această perspectivă între executarea sentinței și neîncunoștiințarea pârâtei despre această împrejurarea nu există nici un raport de cauzalitate.

Instanța de fond a reținut că ipoteza textului art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este prezentă în speță, astfel încât cererea de acordare a despăgubirilor fundamentată în drept pe dispozițiile art. 25 alin. (1) din aceeași lege nu este întemeiată. Dintr-o altă perspectivă, instanța a apreciat că și în situația în care acțiunea reclamantei s-ar fundamenta pe dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, niciodată însă susținute explicit de reclamantă, acțiunea în despăgubiri s-ar privi la fel neîntemeiată. Despăgubirile solicitate în perioada anterioară împliniri termenului de 30 de zile de la data înregistrării cererii de modificare nu pot fi admisibile deoarece nu există o premisă juridică a acordării lor.

Și este așa, deoarece, prin premisă, reclamanta putea ataca doar refuzul de soluționare a cererii de modificare a deciziei inițiale, deci de recunoaștere a dreptului de a fi incluși în decizie și moștenitorii defunctului V.A. Dar despre acest fapt, pârâta a fost înștiințată abia la data de 30 septembrie 2010. Cu toate că au trecut aproximativ 8 luni de la data înregistrării cererii și cu toate că reclamanta a stăruit în soluționarea cererii în acest interval, instanța a constatat că nu se poate reține o culpă autorității publice, având în vedere situația obiectivă în care aceasta și-a desfășurat activitatea și, pe de altă parte, culpa reclamantei care nu a informat-o pe pârâtă. Nu în ultimul rând nu s-a dovedit în cauză, chiar dacă s-ar putea reține o conduită ilicită a autorității publice pârâte, care este raportul de cauzalitate între depășirea termenului de 30 de zile de soluționare a cererii de modificare și pretinsul prejudiciu evocat de reclamantă.

3. Recursul declarat de V.E. Prin cererea de recurs formulată, recurenta a criticat soluția instanței de fond, arătând că despăgubirile pe care le-a solicitat sunt fondate pentru perioada cuprinsă între data înregistrării cererii de modificare a deciziei de despăgubire, 30 septembrie 2010 și data emiterii deciziei modificate. A precizat că a dovedit prejudiciul suferit prin înscrisuri medicale, talon de pensie și prin declarație de martor, dovezi care au relevat starea de nevoie pentru tratamente medicale, lipsa acută a banilor, împrumuturile costisitoare și scăderea valorii revendicate. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin Legea nr. 554/2004, s-a reglementat obiectul acțiunii judiciare în materia contenciosului administrativ fiscal. În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cauza de față, reclamanta invocă dreptul la acordarea despăgubirilor ca urmare a emiterii cu întârziere de către pârâta C.C.S.D. a deciziei de despăgubire, în urma admiterii acțiunii sale de obligare la emiterea acestei decizii. Or, din analiza actelor și lucrărilor din dosar Înalta Curte a constatat că instanța de primă jurisdicție a reținut corect situația de fapt a cauzei și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale. Pârâta nu s-a aflat în niciun moment în culpă procesuală, a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire, iar apoi decizia modificată, astfel încât nu poate fi reținută critica recurentei, văzând culpa reclamantei care nu a informat-o pe pârâtă despre situația intervenită prin decesul soțului său.

Pentru toate aceste motive, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de V.E. împotriva sentinței nr. 398 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2012.