ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2545/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data

de 1 martie 2011 la Curtea de Apel Cluj, reclamanții V.E., V.R., V.C.V., V.L.P.

au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor București, Ministerul Finanțelor Publice și D.C.N. solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la emiterea de îndată a

titlului de despăgubire privind suma de 294.192,87 lei, sub sancțiunea amenzii

de 20% din salariul minim pe economie/zi de întârziere aplicabilă

conducătorului pârâtului și a unor penalități de 500 lei/zi de întârziere în

favoarea reclamanților, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la plata

titlului de despăgubire, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior prin mai multe precizări de

acțiune succesive, reclamanții și-au modificat acțiunea inițială, iar prin

ultima precizare de acțiune înregistrată la data de 21 iunie 2011, acțiunea a

fost continuată doar de către reclamanta V.E. care a solicitat instanței să

constate că petitul din acțiunea introductivă a rămas fără obiect și, totodată,

a solicitat obligarea pârâților la plata de daune interese sub forma

penalităților de întârziere de 200 lei pe zi în favoarea reclamantei,

prejudiciul cauzat fiind datorat de tergiversarea abuzivă și nejustificată în

eliberarea deciziei de despăgubire pe perioada 03 decembrie 2009 – 18 mai 2010

în valoare de 67.000 lei și pe perioada 01 octombrie 2010 – 01 martie 2011

(data introducerii acțiunii) în valoare de 75.000 lei și pe viitor, până la

plata efectivă a titlului de despăgubire.

Prin întâmpinarea înregistrată la

data de 5 mai 2011, pârâtul Guvernul României a invocat

excepția nulității acțiunii,

întrucât din motivarea cererii introductive și a cererii precizatoare nu reiese

pretenția concretă și, evident, nici motivarea în fapt și în drept, exprimată

de reclamanți față de Guvernul României.

Consideră astfel că, la formularea

cererii, reclamanții nu au respectat condițiile de fond, sub aspectul

elementelor acțiunii civile, neprecizând în mod corespunzător obiectul cererii

de chemare în judecată și cauza juridică a acesteia și neindicând în mod

corespunzător motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretențiile

față de Guvernul României.

A fost invocată și excepția lipsei

calității procesuale pasive a Guvernului, motivat de faptul că din acțiunea

introductivă, precizată și întregită, nu reiese că există, în sarcina

Guvernului, vreo obligație rezultată dintr-un raport de drept material cu

reclamanții, care să permită angajarea răspunderii Guvernului.

Prin sentința nr. 398 din 5 iulie 2011

a Curții de Apel Cluj a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a fost respinsă

cererea reclamantei V.E. așa cum a fost precizată.

Instanța a respins ca neîntemeiată

cererea precizată formulată de reclamanta V.E. în contradictoriu cu pârâții Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.C.N., în calitate de conducător al

acestei autorități publice.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că a fost învestită doar cu privire la cererea patrimonială

vizând obligarea pârâților în solidar să plătească despăgubiri pentru întârzierea

executării și realizării dreptului pretins de reclamantă, cererea din petitul nr.

1 din acțiunea introductivă ne mai susținându-se pe motivul că a rămas fără

obiect.

Instanța a reținut că în executarea

sentinței nr. 635 din 03 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în

dosarul nr. 1897/33/2009 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2625

din 19 mai 2010 a Î.C.C.J., a fost emisă de către pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor decizia nr. 8109 din 18 mai 2010, prin care

s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei V.E. și a

soțului acesteia V.A., în prezent decedat, pentru suma totală de 294.192,87

RON, suma acordată reprezentând valoarea stabilită prin raportul de evaluare

întocmit în dosarul înregistrat sub nr. 3264/CC din care s-au dedus

despăgubirile în cuantum de 540 ROL încasate în anul 1964, precum și cele în

cuantum de 423 ROL, încasate în anul 1965, actualizate cu coeficientul de

actualizare.

Această decizie nu a fost contestată

de către cei în drept.

Ulterior, prin cererea din 30

septembrie 2010 reclamanții din acțiunea inițială au solicitat pârâtei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să revoce Decizia nr. 8109 din 18 mai

2010 și să emită o nouă decizie pe numele tuturor petiționarilor, ținând seama

de noua situație intervenită după decesul soțului reclamantei V.E. respectiv

tatăl celorlalți reclamanți și de cotele de proprietate dobândite de aceștia ca

urmare a dezbaterii succesorale, finalizate cu certificatul de moștenitor din 07

iulie 2003 eliberat de B.N.P. M. din Cluj-Napoca.

Pe parcursul litigiului, prin

Decizia nr. 9671 din 26 mai 2010 fost modificată decizia nr. 8109 din 18 mai 2010,

în sensul modificării art. 1 din acest act, luându-se în considerare calitatea

de succesori a reclamanților conform certificatului de moștenitor depus la

dosar.

Aceasta a fost și rațiunea pentru

care reclamanții din acțiunea inițială nu au mai susținut cererea de aplicare a

amenzii civile față de pârâta C.N.D. chemată în judecată în nume propriu, în

calitate de conducător al autorității publice obligate prin titlul executoriu.

Din această perspectivă, instanța a

reținut a fi aplicabile dispozițiile art. 25 raportate la art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Din această perspectivă, Curtea reține

că subiecte ale raportului juridic procesual pot fi creditorul obligației,

persoana pretins vătămată prin întârzierea executării titlului, debitorul

obligației, autoritatea publică obligată prin titlu, și conducătorul acesteia.

Astfel fiind, excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei C.N.D. chemată în judecată în nume

propriu în calitate de conducător al autorității publice obligate în titlul

executoriu a fost respinsă de instanță.

Curtea a reținut că pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice nu are și nici nu poate avea calitate procesuală

pasivă raportat la dispozițiile legale incidente cauzei, sens în care a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea reclamantei

față de acest pârât.

Cât privește apărările formulate de

Guvernul României, Curtea a reținut că din întreg demersul inițial și ulterior

nu s-a întrevăzut voința reclamanților și apoi a reclamantei V.E. de a chema în

judecată personal și în nume propriu Guvernul României, acesta fiind trecut în

acțiunea inițială ca antet al pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Astfel fiind, Guvernul României nu

are nicio calitate în cauza de față, nefiind chemat în judecată de reclamantă.

Pe fond, Curtea a reținut că reclamanta

a plecat de la premisa neexecutării corecte integrale și eficace a titlului

executoriu reprezentat de sentința nr. 635 din 03 decembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1897/33/2009, definitivă și irevocabilă prin

decizia nr. 2625 din 19 mai 2010 a Î.C.C.J.-S.C.A.F.

Curtea a constatat că pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a pus în executare sentința, integral

și eficace, și în limitele soluției stabilite în titlul executoriu.

Împrejurarea că pe anterior și pe parcursul

litigiului nu a fost adusă la cunoștința instanței ori mai apoi pârâtei

împrejurarea că titularul notificării, în persoana lui V.A., a decedat nu poate

fi imputat pârâtelor.

Așa cum rezultă din certificatul de

moștenitor emis sub nr. 75 din 7 iulie 2003 de către B.N.P. asociați M. din

Cluj-Napoca, V.A., a decedat la data de 30 martie 2003, iar certificatul de

moștenitor a fost eliberat la data de 7 iulie 2003, cu mult timp înainte să se

finalizeze procedura administrativă de soluționare a notificării și să se

finalizeze litigiul urmare căruia s-a emis decizia nr. 8109 din 18 mai 2010.

Din această perspectivă între

executarea sentinței și neîncunoștiințarea pârâtei despre această împrejurarea

nu există nici un raport de cauzalitate.

Instanța de fond a reținut că

ipoteza textului art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este prezentă în

speță, astfel încât cererea de acordare a despăgubirilor fundamentată în drept

pe dispozițiile art. 25 alin. (1) din aceeași lege nu este întemeiată.

Dintr-o altă perspectivă, instanța a

apreciat că și în situația în care acțiunea reclamantei s-ar fundamenta pe

dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, niciodată însă susținute

explicit de reclamantă, acțiunea în despăgubiri s-ar privi la fel neîntemeiată.

Despăgubirile solicitate în perioada

anterioară împliniri termenului de 30 de zile de la data înregistrării cererii

de modificare nu pot fi admisibile deoarece nu există o premisă juridică a

acordării lor.

Și este așa, deoarece, prin premisă,

reclamanta putea ataca doar refuzul de soluționare a cererii de modificare a

deciziei inițiale, deci de recunoaștere a dreptului de a fi incluși în decizie

și moștenitorii defunctului V.A.

Dar despre acest fapt, pârâta a fost

înștiințată abia la data de 30 septembrie 2010.

Cu toate că au trecut aproximativ 8

luni de la data înregistrării cererii și cu toate că reclamanta a stăruit în

soluționarea cererii în acest interval, instanța a constatat că nu se poate

reține o culpă autorității publice, având în vedere situația obiectivă în care

aceasta și-a desfășurat activitatea și, pe de altă parte, culpa reclamantei

care nu a informat-o pe pârâtă.

Nu în ultimul rând nu s-a dovedit în

cauză, chiar dacă s-ar putea reține o conduită ilicită a autorității publice

pârâte, care este raportul de cauzalitate între depășirea termenului de 30 de

zile de soluționare a cererii de modificare și pretinsul prejudiciu evocat de

reclamantă.

Prin cererea de recurs formulată,

recurenta a criticat soluția instanței de fond, arătând că despăgubirile pe

care le-a solicitat sunt fondate pentru perioada cuprinsă între data

înregistrării cererii de modificare a deciziei de despăgubire, 30 septembrie 2010

și data emiterii deciziei modificate. A precizat că a dovedit prejudiciul

suferit prin înscrisuri medicale, talon de pensie și prin declarație de martor,

dovezi care au relevat starea de nevoie pentru tratamente medicale, lipsa acută

a banilor, împrumuturile costisitoare și scăderea valorii revendicate.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Prin Legea nr. 554/2004, s-a

reglementat obiectul acțiunii judiciare în materia contenciosului administrativ

fiscal.

În conformitate cu dispozițiile art.

24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea

publică este obligată să încheie, să modifice actul administrativ, să elibereze

un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea

hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul

acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cauza de față, reclamanta invocă

dreptul la acordarea despăgubirilor ca urmare a emiterii cu întârziere de către

pârâta C.C.S.D. a deciziei de despăgubire, în urma admiterii acțiunii sale de

obligare la emiterea acestei decizii.

Or, din analiza actelor și

lucrărilor din dosar Înalta Curte a constatat că instanța de primă jurisdicție

a reținut corect situația de fapt a cauzei și a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale.

Pârâta nu s-a aflat în niciun moment

în culpă procesuală, a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire, iar

apoi decizia modificată, astfel încât nu poate fi reținută critica recurentei, văzând

culpa reclamantei care nu a informat-o pe pârâtă despre situația intervenită

prin decesul soțului său.

Pentru toate aceste motive, văzând

că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, Înalta Curte în

temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de V.E. împotriva

sentinței nr. 398 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2012.