ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5342/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2922 din 12 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 654 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a respins cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 lei pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 și respectiv 18 mai 2010, ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond, sesizată cu acțiunea reclamantei-intimate V.M., întemeiată pe prevederile cuprinse în Legea nr. 247/2005 dar și în Legea nr. 554/2004, republicată, a admis în parte acțiunea formulată, astfel cum a fost completată, în sensul că a respins ca rămase fără obiect cererile referitoare la obligarea recurentei la desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, incluzând fixarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a obligației stabilite de instanță sub sancțiunea plății de penalități pe zi de întârziere; prin aceeași hotărâre, instanța de fond a admis celelalte cereri ale reclamantei cuprinse în cererea completatoare și drept urmare a dispus obligarea recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata în favoarea intimatei, (i) a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488, 18 lei, stabilită prin Decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 și 18 mai 2010 și totodată (ii) a daunelor morale în sumă de 20.000 lei.

Înalta Curte a apreciat că în mod corect a fost primită cererea completatoare depusă de reclamantă la data de 1 noiembrie 2010, care din punct de vedere juridic nu echivalează propriu zis cu modificarea acțiunii inițiale, pentru a se reține tardivitatea invocată de recurentă și cu ocazia judecății în fond.

Motivul de recurs vizând nelegalitatea acordării prin sentința atacată, a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 lei stabilită prin Decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între data de 14 noiembrie 2007 și data emiterii titlului de despăgubire nr. 8324, și anume 18 mai 2010, a fost apreciat ca fondat, în condițiile în care actul generator de efecte juridice în sensul și în limitele legii arătate este numai Decizia nr. 8324 din 18 mai 2010, iar, pe de altă parte, reclamanta nu putea solicita acordarea dobânzii legale, câtă vreme respectivul înscris nu este și nu ar putea fi calificat ca fiind un titlu de creanță în favoarea reclamantei.

Instanța de control judiciar a mai apreciat că motivele primei instanțe vizând atitudinea imprevizibilă și lipsită de transparență manifestată de autoritatea recurentă pe parcursul a 3 ani ca și durata procedurilor anterioare, de peste 6 ani, justifică, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, acordarea daunelor morale. Această soluție apare ca fiind o măsură nu numai întemeiată dar și legală, textul de lege arătat consacrând caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv. Nesoluționarea dosarului reclamantei pe o perioadă îndelungată, demonstrată, indiferent de motivația autorității recurente a fost de natură a o vătăma pe aceasta în dreptul său consacrat de lege.

Împotriva deciziei nr. 2922 din 12 iunie 2012 a formulat contestație în anulare recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând desființarea acesteia și admiterea recursului contestatoarei, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ. În motivarea cererii, s-a susținut că instanța de control judiciar nu a analizat toate motivele de recurs dezvoltate de către contestatoare, cu referire în special la greșita acordare, de către instanța de fond, a daunelor morale. S-au mai invocat dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. referitoare la greșita îndeplinire a procedurii de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina. Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, și o va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Excepția tardivității contestației în anulare, invocată de către intimata V.M., este nefondată. Astfel, dispozițiile art. 319 C. proc. civ. arată: „c ontestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.” În prezenta cauză, se constată că cererea a fost formulată cu respectarea acestor dispoziții. În continuare, Înalta Curte observă că o contestație în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Se constată că, în speță, instanța de recurs a apreciat în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul pârâtei C.C.S.D. este fondat doar în parte, pronunțând o hotărâre legală și temeinică. Contestatoarea a susținut că instanța de control judiciar nu a analizat toate motivele de recurs dezvoltate în cererea sa, cu referire în special la greșita acordare, de către instanța de fond, a daunelor morale.

Ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere tocmai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent. Dispozițiile art. 318 C. proc. civ. nu pot însă avea ca efect obligarea instanței de control judiciar să răspundă punct cu punct tuturor problemelor formulate, fiind suficient dacă aceasta a procedat la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între acestea exista o legătură logică, examinându-le împreună și pronunțându-se potrivit finalității acestora. Pe de altă parte, se constată că, în prezenta cauză, instanța de control judiciar a analizat temeinic și exhaustiv motivele de recurs și argumentele contestatoarei apreciate a fi pertinente în speță, pronunțându-se inclusiv, așa cum s-a arătat mai sus, cu privire la aspectul temeiniciei acordării daunelor morale, neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. numai pentru că instanța de recurs nu a adoptat interpretarea dorită de către contestatoare. Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat” ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. De asemenea Curtea permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea nelimitată de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008), drept urmare această posibilitate trebuie acordată circumstanțiat.

Se mai constată că nici motivul de anulare prevăzut de art. 317 alin (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este incident în cauză. Astfel, potrivit înscrisurilor dosarului, contestatoarea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor , recurentă în cauza în care s-a pronunțat hotărârea criticată, a fost citată, pentru termenul la care s-a pronunțat decizia contestată, la data de 22 mai 2012, la sediul său din București, Calea Floreasca, dovada de îndeplinirea a procedurii de citare purtând ștampila acesteia, cu mențiunea că aceasta a fost primită de către serviciul registratură (fila 46 din dosar). În aceste condiții, față de dispozițiile art. 87 pct. 2, art. 89 alin. (1) și art. 91 și art. 100 C. proc.

civ., și văzând și dispozițiile art. 100 alin. (4) din același act normativ, susținerile contestatoarei privind viciile procedurii de citare sunt apreciate ca nefondate. În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare declarată de C.C.S.D. împotriva deciziei nr. 2922 din 12 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.