ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5342/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2922 din 12 iunie

2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 654 din 31

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, și, în consecință, a modificat în parte sentința

atacată, în sensul că a respins cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor

materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 lei

pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 și respectiv 18 mai 2010, ca neîntemeiată,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond, sesizată

cu acțiunea reclamantei-intimate V.M., întemeiată pe prevederile cuprinse în Legea

nr. 247/2005 dar și în Legea nr. 554/2004, republicată, a admis în parte acțiunea

formulată, astfel cum a fost completată, în sensul că a respins ca rămase fără obiect

cererile referitoare la obligarea recurentei la desemnarea unui evaluator și

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, incluzând fixarea unui

termen pentru aducerea la îndeplinire a obligației stabilite de instanță sub

sancțiunea plății de penalități pe zi de întârziere; prin aceeași hotărâre,

instanța de fond a admis celelalte cereri ale reclamantei cuprinse în cererea completatoare

și drept urmare a dispus obligarea recurentei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la plata în favoarea intimatei, (i) a despăgubirilor

materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488, 18 lei,

stabilită prin Decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între

14 noiembrie 2007 și 18 mai 2010 și totodată (ii) a daunelor morale în sumă de 20.000

lei.

Înalta

Curte a apreciat că în mod corect a fost primită cererea completatoare depusă

de reclamantă la data de 1 noiembrie 2010, care din punct de vedere juridic nu echivalează

propriu zis cu modificarea acțiunii inițiale, pentru a se reține tardivitatea invocată

de recurentă și cu ocazia judecății în fond.

Motivul

de recurs vizând nelegalitatea acordării prin sentința atacată, a

despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18

lei stabilită prin Decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între

data de 14 noiembrie 2007 și data emiterii titlului de despăgubire nr. 8324, și

anume 18 mai 2010, a fost apreciat ca fondat, în condițiile în care actul

generator de efecte juridice în sensul și în limitele legii arătate este numai Decizia

nr. 8324 din 18 mai 2010, iar, pe de altă parte, reclamanta nu putea solicita

acordarea dobânzii legale, câtă vreme respectivul înscris nu este și nu ar putea

fi calificat ca fiind un titlu de creanță în favoarea reclamantei.

Instanța

de control judiciar a mai apreciat că motivele primei instanțe vizând atitudinea

imprevizibilă și lipsită de transparență manifestată de autoritatea recurentă

pe parcursul a 3 ani ca și durata procedurilor anterioare, de peste 6 ani,

justifică, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată,

acordarea daunelor morale. Această soluție apare ca fiind o măsură nu numai întemeiată

dar și legală, textul de lege arătat consacrând caracterul de plină jurisdicție

al contenciosului administrativ subiectiv.

Nesoluționarea

dosarului reclamantei pe o perioadă îndelungată, demonstrată, indiferent de

motivația autorității recurente a fost de natură a o vătăma pe aceasta în

dreptul său consacrat de lege.

Împotriva deciziei nr.

2922 din 12 iunie 2012 a formulat contestație în anulare recurenta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând desființarea acesteia și

admiterea recursului contestatoarei, pentru motive încadrate în dispozițiile art.

317 și 318 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

s-a susținut că instanța de control judiciar nu a analizat toate motivele de

recurs dezvoltate de către contestatoare, cu referire în special la greșita

acordare, de către instanța de fond, a daunelor morale.

S-au mai invocat

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. referitoare la greșita

îndeplinire a procedurii de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat

pricina.

Examinând cauza și

decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta

contestație în anulare este nefondată, și o va respinge, pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Excepția tardivității

contestației în anulare, invocată de către intimata V.M., este nefondată.

Astfel, dispozițiile art.

319 C. proc. civ. arată: „c

ontestația se poate face oricând înainte de

începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului

stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor

irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită,

contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când

contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la

data când hotărârea a rămas irevocabilă.”

În

prezenta cauză, se constată că cererea a fost formulată cu respectarea acestor

dispoziții.

În continuare, Înalta

Curte observă că o contestație în anulare este o cale extraordinară de atac, ce

poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de

lege.

În

conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.:

„Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când

procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului

sau recursului”.

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că:

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar

textul care o reglementează este de strictă interpretare.

În cadrul

contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la

drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia

dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Se constată că, în

speță, instanța de recurs a apreciat în mod corect, în raport de actele și

lucrările dosarului, faptul că recursul pârâtei C.C.S.D. este fondat doar în

parte, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Contestatoarea a

susținut că instanța de control judiciar nu a analizat toate motivele de recurs

dezvoltate în cererea sa, cu referire în special la greșita acordare, de către

instanța de fond, a daunelor morale.

Ipoteza prevăzută de art.

318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere tocmai omisiunea de a

examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent.

Dispozițiile

art. 318 C. proc. civ. nu pot însă avea ca efect obligarea instanței de control

judiciar să răspundă punct cu punct tuturor problemelor formulate, fiind

suficient dacă aceasta a procedat la sistematizarea motivelor de recurs,

întrucât între acestea exista o legătură logică, examinându-le împreună și

pronunțându-se potrivit finalității acestora.

Pe de altă parte, se

constată că, în prezenta cauză, instanța de control judiciar a analizat

temeinic și exhaustiv motivele de recurs și argumentele contestatoarei

apreciate a fi pertinente în speță, pronunțându-se inclusiv, așa cum s-a arătat

mai sus, cu privire la aspectul temeiniciei acordării daunelor morale,

neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ. numai pentru că instanța de recurs nu a adoptat interpretarea dorită

de către contestatoare.

Înalta Curte are în vedere

și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea

reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina

redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de

a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea

semnificația unui „apel-recurs deghizat” ci trebuie să fie justificată numai de

circumstanțe esențiale și imperative.

De asemenea Curtea

permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică

respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea nelimitată de

desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un

proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs.

România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008), drept urmare această

posibilitate trebuie acordată circumstanțiat.

Se mai constată că

nici motivul de anulare prevăzut de art. 317 alin (1) pct. 1 C. proc. civ. nu

este incident în cauză.

Astfel, potrivit

înscrisurilor dosarului, contestatoarea

Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor

,

recurentă în cauza în care s-a pronunțat hotărârea criticată, a fost citată,

pentru termenul la care s-a pronunțat decizia contestată, la data de 22 mai 2012,

la sediul său din București, Calea Floreasca, dovada de îndeplinirea a

procedurii de citare purtând ștampila acesteia, cu mențiunea că aceasta a fost

primită de către serviciul registratură (fila 46 din dosar).

În aceste condiții,

față de dispozițiile art. 87 pct. 2, art. 89 alin. (1) și art. 91 și art. 100 C.

proc. civ., și văzând și dispozițiile art. 100 alin. (4) din același act

normativ, susținerile contestatoarei privind viciile procedurii de citare sunt

apreciate ca nefondate.

În

consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 320 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare declarată de C.C.S.D. împotriva deciziei nr. 2922 din 12 iunie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2013.