ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 392/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 108/2003,

Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul B.D. la 10 ani închisoare și 2 ani

pedeapsă complimentară în baza art. 174 C. pen. și art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut că inculpatul a fost victima unui furt din locuință, ocazie

cu care i s-au sustras mai multe genți cu obiecte de îmbrăcăminte și alte

lucruri. A doua zi inculpatul a recunoscut una dintre gențile sustrase și care

se afla asupra victimei I.N., pe care inculpatul nu-l cunoștea. Inculpatul și-a

recuperat geanta și după circa 2 săptămâni în data de 30 martie 2002 a aflat de

la niște martori că autorul furtului este victima I.N. La cererea inculpatului

martorul B. l-a adus acasă la inculpat pe I.N.

Inculpatul i-a cerut explicații,

victima a negat săvârșirea furtului și atunci inculpatul l-a lovit cu palmele

peste cap de circa 12 ori, iar după un scurt interval de timp l-a lovit din nou

și victima a căzut. După ce victima s-a ridicat de la sol inculpatul l-a lovit

din nou cu palma de 4-5 ori în zona capului. Au intervenit alte persoane care

erau de față și au aplanat pe moment conflictul timp în care victima a mâncat

și a băut cafea și apă. Inculpatul a lipsit un interval de cca. 30 minute, iar

când s-a întors, găsind pe victimă în locuință, a continuat să-l certe și i-a

mai aplicat câteva lovituri cu pumnul și palma în zona capului. Victima a căzut

și-a pierdut cunoștința, apoi și-a revenit, a fost ajutat să se spele și a

plecat din locuință. După un sfert de oră, ieșind din imobil inculpatul a văzut

pe victimă căzută la etajul I al clădirii, în poziția șezând și inconștient. De

față erau și alte persoane, a fost chemată salvarea și victima a fost dusă la

spital, iar în data de 7 aprilie 2002 a decedat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care a solicitat

majorarea cuantumului pedepsei și a semnalat greșita soluționare a laturii

civile în ceea ce privește prestațiile periodice datorate minorului care era

fiul victimei, precum și inculpatul care a susținut că încadrarea juridică

corectă este aceea de loviri cauzatoare de moarte și a solicitat reducerea

cuantumului pedepsei.

Curtea de Apel Brașov a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, precum și apelul

inculpatului, a casat hotărârea primei instanțe numai cu privire la

individualizarea pedepsei și la prestația periodică datorată părții civile I.S.

Rejudecând în aceste limite a redus

cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 10 la 8 ani

închisoare, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 74 – art. 76 C. pen. și a înlăturat aplicarea pedepsei complementare.

În ce privește latura civilă a

procesului penal instanța de apel a stabilit cuantumul prestației periodice

lunare către partea civilă I.S. la 600.000 lei lunar obligându-l pe inculpat să

plătească această sumă începând cu luna noiembrie 2003 până la majoratul

acestuia, iar dacă se află în continuarea studiilor și după împlinirea vârstei

de 18 ani dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.

S-a mai dispus obligarea

inculpatului la plata sumei de 800.000 lei către aceiași parte civilă,

reprezentând valoarea globală a prestației periodice, cu începere de la data

decesului victimei și până în luna octombrie 2003.

Pentru a decide astfel instanța de

apel a reținut că victima a decedat ca urmare a loviturilor multiple și intense

aplicate în zona capului de către inculpat, care a prevăzut și acceptat

posibilitatea producerii unui rezultat letal, chiar dacă nu a dorit și nu a

urmărit acest rezultat.

Curtea de Brașov a concluzionat, în

sensul că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, calificarea

juridică în infracțiunea de omor săvârșită cu intenție indirectă fiind corectă.

În ce privește individualizarea

pedepsei principale s-a apreciat că instanța de fond nu a avut în vedere toate

circumstanțele reale și personale, împrejurarea că manifestarea agresivă a

inculpatului a fost influențată în mare măsură de fapta de furt comisă anterior

de victimă, împrejurare care deși nu are semnificația unei scuze legale a

provocării, nu poate fi ignorată și explică reacția violentă a inculpatului.

Referitor la modalitatea de calcul a

prestației periodice datorată părții civile I.S. s-a reținut că, întrucât

victima nu lucra, valoarea de referință pentru fixarea cuantumului prestației

periodice trebuie stabilită în raport de venitul minim garantat pe economia

națională, respectiv 2.400.000 lei și de obligația de întreținere pe care ar fi

datorat-o victima copilului său minor stabilită în acest caz, conform legii, la

¼ din venitul menționat.

Ca urmare instanța de apel l-a

obligat pe inculpat la o sumă de 600.000 lei lunar cu titlu de prestație

periodică, cu începere de la data decesului victimei, stabilind totodată o sumă

globală de 10.800.000 lei reprezentând prestația aferentă perioadei aprilie

2002 - octombrie 2003, respectiv de la decesul victimei până la data

pronunțării deciziei, iar apoi în continuare, lunar, până la majoratul

copilului, iar dacă va fi în continuarea studiilor până la cel mult împlinirea

vârstei de 25 ani.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul

pedepsei aplicate pe care o consideră prea severă față de persoana sa și de

împrejurările în care s-au consumat faptele și a solicitat acordarea unei

eficiențe mai mari circumstanțelor atenuante recunoscute în favoarea sa de

instanța apelului.

În memoriul scris, depus la dosar,

recurentul reiterează susținerile din apel prin care vizează pe de o parte schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, iar pe de

altă parte reținerea scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

ca circumstanță atenuantă.

Criticile nu sunt întemeiate.

Atâta timp cât loviturile multiple au

fost aplicate cu intensitate de inculpat, în zona capului, deci într-o regiune

vitală și au produs traumatism cranio-cerebral cu contuzie și dilacerare

cerebrală, hematom subdural și hemoragie meningee, în mod corect s-a reținut că

inculpatul, chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei, a prevăzut acest

rezultat și a acceptat posibilitatea producerii lui.

Această poziție subiectivă față de

rezultatul faptei este caracteristică infracțiunii de omor și nu celei de

loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Ca urmare, încadrarea juridică a

faptei în infracțiunea de omor a fost corect stabilită și respectiv menținută

de instanțe, astfel încât critica ce o vizează nu poate fi primită, ca dealtfel

nici cea referitoare la nereținerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen.

Împrejurarea că anterior comiterii

faptei de către recurent, victima săvârșise la rândul său o infracțiune de furt

în dauna inculpatului, nu are valoarea juridică a unei provocări care să

determine în conștiința inculpatului o tulburare sau emoție puternică sub

stăpânirea căreia acesta să fi acționat, atâta timp cât la data săvârșirii

furtului și până la agresarea victimei de către inculpat trecuse un interval de

circa 2 săptămâni.

Starea de tulburare și tensiunea psihică

provocate inculpatului de sustragerea bunurilor sale, s-au diminuat pe

parcursul celor două săptămâni, astfel că reacția agresivă a acestuia față de

victimă, mult întârziată momentului în care s-a consumat furtul, nu poate fi

întreruptă ca o provocare, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., însă așa cum

corect a reținut instanța de apel nu trebuie ignorată atunci când se

individualizează pedeapsa.

Ținând cont de toate criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de apel a fost cea care a apreciat just

cu privire la pedeapsa ce se cuvine a fi aplicată inculpatului, raportându-se

atât la pericolul social concret al faptei, la circumstanțele reale, dar și la

cele personale ale inculpatului, în așa fel încât scopul prevăzut de art. 52 C.

pen., să fie satisfăcut.

Referitor la susținerea

reprezentantului parchetului făcută în fața Curții, cu ocazia dezbaterilor

recursului declarat de inculpat, în sensul că latura civilă a fost greșit

soluționată, Curtea verificând actele și lucrările dosarului în limitele prevăzute

de art. 385

9

alin. (3) constată că instanța de apel a procedat

corect stabilind în sarcina inculpatului obligația de a achita prestația

periodică în favoarea părții civile I.S. până la împlinirea vârstei

majoratului, iar dacă se va afla în continuarea studiilor și după această

vârstă dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.

Această obligație derivă din

acțiunea ilicită a inculpatului și are în vedere și obligația legală de

întreținere pe care ar fi avut-o victima față de copilul său minor, această

obligație a inculpatului fiind independentă de o eventuală pensie de urmaș,

care în cauză nici nu putea fi obținută atâta timp cât victima în timpul vieții

a lucrat realizând venituri sporadice din munci ocazionale. Semnificativă este

și poziția inculpatului care a fost de acord cu plata acestei prestații.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat astfel că îl va

respinge ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., va deduce

din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive a inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul B.D. împotriva deciziei nr. 257 din 1 octombrie 2003 a Curții de

Apel Brașov, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată durata

arestării preventive de la 5 aprilie 2002, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 ianuarie 2004.