ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 809/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vâlcea, prin sentința penală nr. 24 din 13 octombrie 2004, l-a condamnat pe inculpatul C.Șt. la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 680 zile rămas neexecutat din sentința penală nr. 659/2003 a Judecătoriei Pitești. A contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 10 ani a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, prin privare de libertate în condițiile prevăzute de art. 57 și art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată în arest până la data pronunțării și a menținut măsura arestării preventive. A constatat acoperit prejudiciul cauzat părților vătămate. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că, în noaptea de 12 aprilie 2004, inculpatul a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate Ș.E., de unde a sustras mai multe bunuri. Pentru a putea sustrage aceste bunuri, inculpatul a lovit-o și a legat-o pe partea vătămată. Aceasta a avut nevoie de 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor produse în timpul agresiunii. Inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, dar instanța de fond a apreciat că există suficiente probe care demonstrează că inculpatul este vinovat de săvârșirea acestor fapte.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele invocate se arată că în mod greșit s-a reținut că este autorul faptei pentru care a fost condamnat. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul inculpatului constatând, că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, în conformitate cu probele administrate în cauză, care dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat. Instanța de apel a reținut ca fiind relevante declarațiile martorului C.C.

care se coroborează cu procesele verbale de cercetare la fața locului, declarația părții vătămate M.M.C., procesul verbal de predare a unor bunuri aparținând părților vătămate și prezentate de fratele inculpatului organelor de poliție, probe din care rezultă în mod indubitabil că inculpatul este autorul faptei reținute în sarcina sa. În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei s-a apreciat că prima instanță a aplicat corect criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind justificată reducerea acesteia. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârea în temeiul art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., pentru greșita individualizare a pedepsei, pe care o consideră exagerată în raport cu circumstanțele sale personale.

Recursul nu este întemeiat. În concordanță cu probele administrate, instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului; încadrând just în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de acesta. La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, s-a ținut cont de pericolul social concret ridicat al faptei comise de inculpat, de modul în care a acționat, pătrunzând pe timp de noapte, prin efracție, în locuința părții vătămate Ș.E. pe care a lovit-o și a legat-o pentru a-i putea sustrage bunurile, dar și de multiplele condamnări anterioare, care atrag starea și de recidivă atât postcondamnatorie cât și postexecutorie.

În aceste împrejurări nu se justifică reducerea pedepsei aplicate inculpatului, astfel încât critica acestuia nu poate fi primită. Cum alte motive de casare susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului urmând a se deduce la zi timpul arestării preventive conform art. 88 C. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Șt. împotriva deciziei penale nr. 330/ A din 9 decembrie 2004 a Curții de Apel Pitești. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 21 aprilie 2004 la 3 februarie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2005.