ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 809/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Vâlcea, prin

sentința penală nr. 24 din 13 octombrie 2004, l-a condamnat pe inculpatul C.Șt.

la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) și b) C. pen.

În conformitate cu

dispozițiile art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul de

pedeapsă de 680 zile rămas neexecutat din sentința penală nr. 659/2003 a

Judecătoriei Pitești.

A contopit acest rest de

pedeapsă cu pedeapsa de 10 ani a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 10 ani închisoare, prin privare de libertate în condițiile

prevăzute de art. 57 și art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată perioada executată în arest până la data pronunțării și a menținut

măsura arestării preventive.

A constatat acoperit

prejudiciul cauzat părților vătămate.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, că, în noaptea de 12 aprilie

2004, inculpatul a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate Ș.E., de

unde a sustras mai multe bunuri. Pentru a putea sustrage aceste bunuri,

inculpatul a lovit-o și a legat-o pe partea vătămată. Aceasta a avut nevoie de

12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor produse în timpul

agresiunii.

Inculpatul nu a recunoscut

fapta reținută în sarcina sa, dar instanța de fond a apreciat că există

suficiente probe care demonstrează că inculpatul este vinovat de săvârșirea

acestor fapte.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termen legal inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele invocate se

arată că în mod greșit s-a reținut că este autorul faptei pentru care a fost

condamnat. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Curtea de Apel Pitești a

respins, ca nefondat, apelul inculpatului constatând, că instanța de fond a

stabilit corect situația de fapt, în conformitate cu probele administrate în

cauză, care dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului pentru fapta pentru care

a fost trimis în judecată și condamnat.

Instanța de apel a reținut

ca fiind relevante declarațiile martorului C.C. care se coroborează cu

procesele verbale de cercetare la fața locului, declarația părții vătămate

M.M.C., procesul verbal de predare a unor bunuri aparținând părților vătămate

și prezentate de fratele inculpatului organelor de poliție, probe din care

rezultă în mod indubitabil că inculpatul este autorul faptei reținute în

sarcina sa.

În ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei s-a apreciat că prima instanță a aplicat

corect criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind justificată reducerea

acesteia.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârea în temeiul art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., pentru greșita individualizare a

pedepsei, pe care o consideră exagerată în raport cu circumstanțele sale

personale.

Recursul nu este întemeiat.

În concordanță cu probele

administrate, instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului;

încadrând just în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de acesta.

La stabilirea pedepsei au

fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a ținut cont de

pericolul social concret ridicat al faptei comise de inculpat, de modul în care

a acționat, pătrunzând pe timp de noapte, prin efracție, în locuința părții

vătămate Ș.E. pe care a lovit-o și a legat-o pentru a-i putea sustrage

bunurile, dar și de multiplele condamnări anterioare, care atrag starea și de

recidivă atât postcondamnatorie cât și postexecutorie.

În aceste împrejurări nu se

justifică reducerea pedepsei aplicate inculpatului, astfel încât critica

acestuia nu poate fi primită.

Cum alte motive de casare

susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul

inculpatului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului urmând a se deduce

la zi timpul arestării preventive conform art. 88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Șt. împotriva deciziei penale nr.

330/ A din 9 decembrie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 21 aprilie 2004 la 3 februarie 2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2005.