ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1115/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 725/ PI din

17 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în baza art.

211 alin. (1), (2) și (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ț.A.V. la o pedeapsă de 10 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și i s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul executat preventiv

începând cu data de 2 martie 2004 la zi.

În temeiul art. 116 C. pen., s-a

aplicat măsura de siguranță a interzicerii prezenței inculpatului în Municipiul

Timișoara pe timp de 5 ani după executarea pedepsei.

S-a dispus confiscarea unui cuțit,

sustras de către inculpat.

S-a constatat că partea vătămată nu

s-a constituit ca parte civilă.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 10.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

în esență că, în ziua de 27 februarie 2004, inculpatul Ț.A.V., fără ocupație,

consumator de alcool și în stare de ebrietate, aflându-se pe str. Balanței, din

orașul Timișoara, a pătruns în apartamentul părții vătămate S.V., aflat la

parter. Inculpatul a intrat pentru a sustrage bunuri, profitând de faptul că

ușa era deschisă fiind surprins de partea vătămată, iar pentru a-și asigura

scăparea i-a aplicat lovituri cu pumnii în zona feței, cauzându-i leziuni

corporale ce au necesitat 7 zile de îngrijiri medicale, însușindu-și numai un

cuțit înainte de a părăsi locuința.

Faptei comise de către inculpat i

s-a dat încadrarea juridică legală în prevederile art. 211 alin. (1), (2) și (2

1

)

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Starea de recidivă s-a menționat că,

a fost reținută în raport de pedepsele la care a fost condamnat inculpatul și

evidențiate în fișa de cazier.

Prin urmare, inculpatul a fost condamnat

în baza textelor de lege menționate la o pedeapsă de 10 ani închisoare, cu

executarea în regim de detenție.

La individualizarea și aplicarea

pedepsei s-a arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art.

72 C. pen.

Față de numărul mare de condamnări

ale inculpatului, că acesta constituie un pericol grav pentru Municipiul

Timișoara, s-a aplicat măsura de siguranță privind interzicerea acestuia de a

se mai afla în acest oraș pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei.

Reținând că, nu au încetat

temeiurile de la art. 143 și art. 148 C. proc. pen., a fost menținută starea de

arest, iar potrivit art. 350 C. proc. pen., i s-a dedus din pedeapsa aplicată,

timpul executat preventiv.

Potrivit art. 362 și art. 363 C.

proc. pen., sentința a fost atacată cu apel pe motiv că este vădit netemeinică,

întrucât i s-a aplicat o pedeapsă exagerat de mare.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

a examinat apelul declarat în raport de motivul invocat, de actele și dovezile

de la dosar, de sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu potrivit art. 371

C. proc. pen., iar prin decizia penală nr. 373/ A din 28 octombrie 2004, a fost

respins apelul ca nefondat în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

S-a arătat că, instanța a făcut o

justă și corectă individualizare a pedepsei, în raport de gravitatea faptei și

de datele personale ale inculpatului, care este recidivist, astfel că nu se

justifică reducerea pedepsei.

În temeiul art. 385

3

C.

proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs, invocându-se critici

referitoare la legalitatea și temeinicia hotărârilor, vizând greșita încadrare

a faptei în infracțiunea de tâlhărie, iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Examinând recursul declarat,

potrivit motivelor invocate și care constituie cazuri de casare înscrise la pct.

14 și 17 de la art. 385

9

C. proc. pen., se constată că recursul

declarat, este nefondat și se va respinge pentru considerentele ce vor fi

expuse mai jos.

Motivul de recurs invocat de către

recurent, prin apărător, constând în aceea că, greșit fapta a fost încadrată în

infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă, se constată că este neîntemeiat.

Potrivit probatoriului de la dosar,

rezultă în mod cert și fără echivoc că inculpatul a pătruns în apartamentul

părții vătămate pe ușa care era deschisă pentru a sustrage bunuri, și, fiind

surprins, pentru a-și asigura scăparea a agresat-o lovind-o cu pumnii în zona

feței și cauzându-i leziuni corporale părții vătămate, femeie în vârstă de

peste 74 de ani, ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale, iar la

plecare și-a însușit un cuțit.

Ca atare, se poate constata că

instanțele, în mod just și în conformitate cu prevederile legii, au încadrat

activitatea materială a inculpatului în infracțiunea de tâlhărie formă

agravantă, astfel că, nu sunt temeiuri care să ducă la schimbarea încadrării

juridice în tentativă la infracțiunea de tâlhărie, întrucât inculpatul a

folosit violența și a pus pe partea vătămată în imposibilitatea de a-și mai

apăra bunurile însușindu-și un cuțit, sau în infracțiunea de furt.

Și cel de-al doilea motiv de recurs,

vizând greșita individualizare a pedepsei în sensul că pedeapsa aplicată este

mare și se impune reducerea acesteia, în raport de circumstanțele reale și

personale în care a fost comisă fapta, se constată că este de asemenea

neîntemeiat.

Instanțele, au făcut o justă și

corectă individualizare a pedepsei când i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 10

ani închisoare, fiind avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C.

pen., referitoare la gradul de pericol social sporit al faptei comise,

împrejurările și modul în care a fost săvârșită și care constituie circumstanțe

agravante de fapt și de text, limitele de pedeapsă care sunt cuprinse între

7-20 ani închisoare, precum și datele personale ale inculpatului, care este

recidivist și a suferit un număr de nouă condamnări, la pedepse cu închisoare

cuprinse între un an și 4 luni închisoare și 4 ani și 6 luni închisoare și că,

a beneficiat de mai multe ori de instituția liberării condiționate.

Ca atare, se constată că nu se

justifică reducerea pedepsei, chiar dacă inculpatul are unele afecțiuni

avându-se în vedere perseverența infracțională și că pedeapsa aplicată reflectă

o evaluare justă a gravității faptei la vinovăția acestuia și periculozitatea

sa socială, fiind de natură să ducă atât la reeducarea acestuia cât și să

atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.

Cum nici unul dintre motivele de

recurs invocate, nu constituie cazuri de casare, potrivit pct. 14 și 17 de la art.

389 pct. 9 C. proc. pen., iar din oficiu nu se constată că au fost pronunțate

hotărâri nelegale și netemeinice, atât din punct de vedere a reținerii corecte

a situației de fapt, a încadrării juridice, a vinovăției inculpatului, cum și a

tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicată, recursul declarat

se va respinge ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

timpul reținerii și al arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ț.A.V., împotriva deciziei penale nr. 373/ A din 28

octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 2 martie 2004, la 15 februarie 2005.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de

limbaj mimico-gestual I.L., se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 februarie 2005.