ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4580/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4580/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Examinând recursul de față constată: Prin sentința penală nr. 218 din 7 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, inculpatul C.I. a fost condamnat, la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzute de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe timp de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă durata arestării preventive de la 12 august 2004 la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului corp delict.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la 50.000.000 lei despăgubiri materiale și 150.000.000 lei daune morale către partea civilă P.E. și a sumei de 50.000.000 lei daune morale către partea civilă P.M. S-a respins, ca inadmisibilă, cererea părții civile P.M. și P.D. de a prelua locuința inculpatului. S-a constatat că Spitalul Clinic Municipal Timișoara nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt s-au reținut următoarele. Inculpatul și victima P.A. locuiau în apartamente învecinate în imobilul situat pe str. N. Titulescu din Timișoara. Cei doi se aflau în relații de amiciție.
În cursul zilei de 11 august 2004, inculpatul și victima au lucrat împreună la o instalație dintr-un imobil și au consumat băuturi alcoolice, după care s-au despărțit. Inculpatul C.I. a revenit acasă, în jurul orei 21,00, și s-a așezat la masa aflată în holul comun și a început să mănânce. La un moment dat a apărut victima, iar inculpatul I-a reproșat că nu a adunat sticlele și resturile de țigări rămaseră după ce consumaseră împreună băuturi alcoolice, l-a înjurat și l-a jignit. Victima, aflată la rândul său în stare de ebrietate, l-a înjurat și s-a îndreptat spre el cu intenția de a-l agresa. Inculpatul s-a ridicat de pe scaun și I-a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul în piept. Victima a fost transportată la spital și a decedat în timpul intervenției chirurgicale.
Din raportul medico – legal de autopsie nr. 428/ A din 12 august 2004 s-a reținut că moartea violentă a victimei s-a datorat plăgii cardiace transfixiante de ventricul drept produsă prin lovire cu un corp ascuțit înțepător – tăietor, cu lățimea de 10 cm. Prin decizia penală nr. 202/ A din 26 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, s-a desființat în parte sentința și s-a schimbat încadrarea juridică în art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 14 ani închisoare înlăturându-se prevederile art. 74 și art. 76 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a scăzut la zi durata arestării preventive. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de apel a reținut că încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat este greșită întrucât fapta a fost comisă pe holul care se face accesul la apartamentele 9, 10, 11 și 12 spațiu care, prin configurația sa nu este destinat publicului iar in momentul săvârșirii faptei era de față o singură persoană, respectiv martorul P.I.R. S-a apreciat, de asemenea că, față de gravitatea faptei, poziția sinceră a inculpatului și comportarea bună a acestuia anterior săvârșirii faptei, nu justifică reținerea unor circumstanțe atenuante conform art. 74 C. pen.
Inculpatul a declarat recurs susținând că instanța de apel a înlăturat nejustificat circumstanțele atenuante reținute de prima instanță. Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar nu este fondat. Curtea apreciază că, în raport cu pericolul social deosebit al faptei, justificat instanța de apel a reținut că poziția sinceră a inculpatului și faptul că acesta nu are antecedente penale, nu are valoarea unor circumstanțe atenuante în sensul art. 74 C. pen. Reținând că pedeapsa a fost just individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen., și că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen. Se va deduce la zi detenția preventivă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 202/ A din 26 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 12 august 2004 la 3 august 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei (1.600.00 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 august 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.