ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3115/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 364

din 12 mai 2008, pronunțată în dosarul nr. 8538/30/2007 al Tribunalului Timiș,

în baza art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., inculpatul A.C.

a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare.

În baza art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., același

inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., pedepsele stabilite au fost contopite în pedeapsa cea mai

grea, aceea de 15 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 ani

închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 18 ani

închisoare.

Au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

Totodată, s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și art.

321 C. pen.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestului

preventiv de la 30 august 2007 până la zi.

În baza art. 14, raportat la

art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata

despăgubirilor civile către părțile civile C.V. (10.000 euro sau echivalentul

în lei) M.R., M.B. și M.D. (30.000 euro sau echivalentul în lei), M.R. (13.822

lei, daune materiale).

De asemenea, inculpatul a

fost obligat la plata a câte 400 lei lunar către părțile civile minore M.B. și

M.D. cu titlu de pensie de întreținere până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 313 din Legea nr.

95/2006, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 845,80 lei către Spitalul

Clinic Județean de Urgență Timișoara, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Totodată, inculpatul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În dimineața zilei de 30

august 2007, pe fondul unor certuri mai vechi, între inculpatul A.C. și vecinul

său, partea vătămată C.V. a izbucnit un conflict, în timpul căruia inculpatul

l-a lovit cu un cuțit în zona gâtului, secționându-i vena mandibulară.

Speriat de cele întâmplate,

inculpatul s-a retras în curtea sa, unde, la scurt timp, a venit fratele părții

vătămate, victima M.I., pentru a-i cere socoteală.

În curtea inculpatului A.C.,

în prezența mai multor persoane, M.I. a fost lovit de către acesta cu pumnii și

picioarele peste față și corp, după care a fost înjunghiat în zona toracică,

cuțitul penetrând plămânul și inima, leziuni care ulterior au dus la decesul

acestuia.

Prin decizia penală nr. 110/

A din 27 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 348/59/2008, al Curții de Apel

Timișoara, secția penală, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, părțile civile C.V., M.R., M.B. și M.D.

și de inculpatul A.C.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv

de la 12 mai 2008 până la zi.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul și părțile civile au fost obligate la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Decizia penală sus-arătată a

fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

care invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

, pct. 18 C.

proc. pen., a criticat greșita achitare a inculpatului A.C. pentru infracțiunile

prevăzute de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și art. 321 C.

pen.

În cauză au declarat recurs

și părțile civile C.V., M.R., M.B. și M.D., solicitând majorarea cuantumului

daunelor morale la care a fost obligat inculpatul, dar și al pedepsei.

La rândul său, inculpatul A.C.

a declarat recurs solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, achitarea

pentru infracțiunea de omor, pe care a săvârșit-o, în opinia sa, fiind în

legitimă apărare.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru

considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Critica parchetului privind

greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și art. 321 C. pen., este lipsită de suport

juridic și nu poate fi primită.

Astfel, din redactarea art. 1

1

pct. 1, teza I din Legea nr. 61/1991, rezultă că ne aflăm în fața unei

infracțiuni de pericol o sancționează portul fără drept al cuțitului numai în locuri

aglomerate în care există pericolul potențial ca, în urma unor incidente,

obiectele să fie folosite și să pună în primejdie viața unor persoane sau să

ducă la tulburarea liniștii publice.

În speța de față, inculpatul

a folosit cuțitul într-un conflict spontan cu victimele, fiindu-i adus de către

fiul său.

De asemenea, pentru existența

laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 321 C. pen., este necesar ca

acțiunea descrisă în norma de incriminare să aibă ca urmare imediată provocarea

de scandal public sau să se fi tulburat liniștea publică. În cauza de față nu

există probe în acest sens astfel, că, în mod justificat, instanțele au dispus

achitarea inculpatului și pentru această infracțiune.

Cât privește solicitarea

părților civile C.V., M.R., M.B. și M.D. de a fi majorate daunele morale,

Înalta Curte constată că, atât instanța de fond cât și cea de apel, au făcut o

apreciere corectă asupra cuantumului acestora, ținând cont de dovezile aflate

la dosar precum și de împrejurările cauzei și de suferințele fizice și psihice

produse prin faptele inculpatului.

De asemenea, Înalta Curte

apreciază că instanțele au făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului, ținându-se cont de criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., astfel că nu se impune majorarea acesteia.

Nejustificată este și

solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa a dispozițiilor

prevăzute de art. 44 alin. (2)

1

C. pen.

Pentru a opera prezumția de

legitimă apărare se cer îndeplinite mai multe condiții:

- să existe o pătrundere sau

încercare de pătrundere, fără drept, a unei persoane prin violență, viclenie,

efracție sau alte asemenea mijloace frauduloase;

- pătrunderea fără drept să

aibă loc într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit;

- să se comită o faptă

prevăzută de legea penală;

- fapta să fie comisă pentru

a respinge pătrunderea fără drept în locurile arătate.

În cauza de față, probele

administrate nu confirmă că partea civilă C.V. ar fi pătruns în locuința

inculpatului, incidentul dintre aceștia având loc pe stradă, iar victima M.I. a

pătruns neînarmat în curtea inculpatului, fără a folosi un mijloc fraudulos, și

nu cu intenția de a-l ataca pe inculpat.

Nici cel de-al doilea motiv

de recurs invocat de inculpat nu poate fi primit.

Ca măsură de constrângere,

pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea

concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta

penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa

și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea

în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare.

Operațiunea de

individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor

elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea

unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

În speța de față, instanțele

de fond și de apel au făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate

inculpatei, atât sub aspectul cuantumului acesteia cât și ca modalitate de

executare, fiind respectate întocmai criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen.

Condițiile concrete în care

au fost săvârșite infracțiunile precum și importanța relațiilor sociale

încălcate de inculpat prin activitatea infracțională nu permit reevaluarea

criteriilor avute în vedere de instanțe la individualizarea pedepsei.

Având în vedere cele care

preced, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara, părțile civile C.V., M.R., M.B. și M.D. și

de inculpatul A.C.

Potrivit art. 385

17

,

raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată

inculpatului se va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 30

august 2007 până la 6 octombrie 2008.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat și părțile civile C.V. și M.R. vor fi obligate

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

inculpatul A.C. și de părțile civile C.V., M.R., M.B. prin M.R. și M.D. prin M.R.

împotriva deciziei penale nr. 110/ A din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara , secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 30 august 2007 la

6 octombrie 2008.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte

civilă C.V. la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Obligă recurenta parte

civilă M.R. la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 octombrie 2008.