ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1832/2005

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 500 din 17 septembrie 2004, Tribunalul Brașov a dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul T.V., de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, respectiv infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. i) C. pen. În baza art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.V.

la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate privind pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 33 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Militar Timișoara și a contopit restul neexecutat de 360 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin sentință, urmând ca inculpatul T.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 116 C. pen., s-a luat față de inculpatul T.V. măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul Brașov, după executarea pedepsei, pe o durată de 5 ani. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului T.V.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 2 martie 2004 la zi. În baza art. 221 alin. (1) C. pen., aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin aceeași hotărâre a fost condamnat inculpatul B.S. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată a pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 1778 din 5 septembrie 2002 a Judecătoriei Brașov și a fost contopit restul neexecutat de 459 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul B.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii de 24 de ore din data de la 2 martie 2004. S-a luat act că nu există constituire de parte civilă. În baza art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpații T.V. și B.S. a sumei de 950.000 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpații T.V. și B.S. în timpul executării pedepselor la care au fost condamnați s-au împrietenit în Penitenciarul Codlea și s-au hotărât ca după liberare să se întâlnească pentru a pleca să muncească în străinătate. Inculpatul T.V., după liberarea din 15 ianuarie 2003, a locuit în satul Prisăcani, comuna Flămânzi din județul Botoșani, atât la domiciliul bunicii sale până la sfârșitul lunii august când a mers în municipiul Ploiești, localitatea de domiciliu, pentru obținerea pașaportului, unde a locuit la un prieten și la tatăl său pentru câteva zile.

La începutul lunii septembrie, inculpatul T.V. s-a deplasat în municipiu Brașov, unde s-a întâlnit cu prietenul său din perioada detenției, inculpatul B.S. care pentru câteva zile l-a găzduit în apartamentul părinților săi, ulterior facilitându-i locuirea într-un beci de la subsolul blocului unde se află acest apartament. Cei doi inculpați obișnuiau să se plimbe prin Brașov, astfel că într-una din zile au observat-o pe partea vătămată S.P. care ieșea dintr-o casă de schimb valutar al cărui patron este, având asupra sa o servietă și o sacoșă din material plastic în care se găsea o sumă de bani. Partea vătămată a plecat cu autoturismul său marca Cielo, inculpatul T.V. reținându-i numărul de înmatriculare, după care acesta a urmărit-o în zilele următoare pentru a afla unde locuiește, respectiv în str. Pavilioanele.

În ziua de 7 septembrie 2003, în jurul orei 11,00, inculpatul T.V. s-a deplasat la blocul în care este situat apartamentul părții vătămate, având asupra lui un clește tip „mops” și o bară metalică, ambele luate din beciul situat în subsolul blocului în care locuiește inculpatul B.S. Observând că autoturismul părții vătămate nu este parcat unde se afla de obicei, a urcat la apartamentul acesteia, a sunat la ușă și asigurându-se astfel că nu este nimeni acasă, s-a hotărât să sustragă bunuri aflate în interior, respectiv bani și bijuterii. Cu ajutorul cleștelui și barei metalice, inculpatul a dislocat butucul ușii de acces în apartamentul părții vătămate și a pătruns în interior, unde a început să caute obiecte de valoare, negăsind decât un portofel.

Deoarece a auzit zgomot în casa scărilor, inculpatul s-a uitat pe vizorul ușii de acces, observându-i pe soții S. Precipitându-se, inculpatul a deschis brusc ușa de acces în apartament și deoarece părțile vătămate observaseră înainte de acest moment că butucul yalei fusese dislocat, dându-și seama că apartamentul lor fusese spart, acestea au încercat să-i imobilizeze pe inculpat. Astfel partea vătămată S.P. l-a prins pe inculpat de antebrațul drept pentru puțin timp, deoarece s-a smuls din mâna părții vătămate, imediat, partea vătămată S.M. l-a prins pe inculpat de tricou, însă acesta, smucindu-se, a reușit să coboare treptele scărilor, determinând ruperea tricoului în partea prinsă de S.M. După ce s-a îndepărtat de blocul unde locuiesc părțile vătămate, inculpatul a studiat conținutul portofelului, constatând că se afla suma de 400.000 lei și o brățară din aur.

Suma de bani și brățara au fost însușite de inculpat, portofelul cu celelalte obiecte care se aflau în acesta au fost abandonate. În ziua următoare, respectiv 8 septembrie 2003, inculpatul T.V. împreună cu inculpatul B.S. s-au deplasat la o casă de amanet aparținând SC E. SRL Brașov situată în imediata apropiere a locuinței inculpatului B.S., unde acesta din urmă l-a ajutat pe prietenul său, inculpatul T.V., să valorifice brățara din aur sustrasă. În acest sens, contractul de amanet a fost încheiat pe numele inculpatului B.S., acesta cunoscând că respectiva brățară provine din săvârșirea unei fapte penale. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații T.V.

și B.S. În apelul său, parchetul a criticat sentința atacată sub aspectul aplicării incorecte a prevederilor art. 88 C. pen., cu privire la deducerea perioadei reținerii inculpatului B.S., la dispunerea în mod nelegal a măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei de 950.000 lei de la ambii inculpați și cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului T.V. Inculpatul T.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat și pe cale de consecință, reducerea pedepsei aplicate. Inculpatul B.S. a susținut că nu a participat la săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina lui, solicitând achitarea pentru această faptă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Prin decizia penală nr. 409/ Ap din 21 decembrie 2004, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul B.S., a dispus desființarea în parte a sentinței penale atacate, numai cu privire la corecta deducere a perioadei reținerii și măsura de siguranță a confiscării speciale de la ambii inculpați. S-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului B.S. perioada reținerii timp de 24 ore începând cu data de 3 martie 2004. S-a aplicat inculpatului T.V. măsura de siguranță a confiscării speciale, obligându-l să plătească statului suma de 950.000 lei. A fost înlăturată măsura confiscării speciale dispusă față de inculpatul B.S. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.V. împotriva aceleiași hotărâri. A fost menținută starea de arest a inculpatului T.V. și s-a dedus în continuare din durata pedepsei aplicate, perioada arestării preventive de după pronunțarea hotărârii atacate, începând cu data de 17septembrie 2004 la zi. S-a dispus obligarea apelantului inculpat T.V. la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în apel, celelalte cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului. Onorariile apărătorilor din oficiu, în sume de câte 400.000 lei pentru fiecare inculpat, s-a dispus să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției și incluzându-se în cheltuieli judiciare. Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri inculpații T.V.

și B.S. În recursul său, inculpatul T.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa, din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat și aplicarea unei pedepse orientată spre limita minimă prevăzută de noua încadrare. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate. În recursul său, inculpatul B.S. a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de tăinuire, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu a participat la săvârșirea ei. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, în raport de materialul probator administrat în cauză și au aplicat pedepse just proporționalizate, conform criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. În ce privește cererea inculpatului T.V. prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, se apreciază că aceasta nu este întemeiată. Astfel, din declarațiile inculpaților T.V.

și B.S., coroborate cu depozițiile martorilor, procesul verbal de reconstituire a modalității de săvârșire a faptei, procesul verbal încheiat de organele de urmărire penală cu ocazia confruntării care a avut loc între doi inculpați, fotografiile judiciare, rezultă că inculpatul T.V., după ce a urmărit-o pe partea vătămată S.P. o perioadă de o săptămână, pentru a identifica locuința acestuia, a pătruns prin efracție în apartamentul părților vătămate S.M. și S.P., de unde și-a însușit mai multe bunuri și fiind surprins ieșind din locuință, pentru a-și asigura scăparea, a exercitat violențe asupra părții vătămate S.M. Aceasta a încercat să-l rețină prinzându-l pe inculpat de tricou, iar acesta a târât-o pe scări și a împins-o pentru a se elibera din mâinile ei.

Așadar, cum în mod corect au reținut și celelalte instanțe, fapta săvârșită de inculpatul T.V. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. și nu a infracțiunii de furt calificat așa cum susține inculpatul. Susținerile inculpatului B.S., în sensul că nu a cunoscut că brățara pe care a primit-o de la inculpatul T.V. și pe care a amanetat-o provine din infracțiunea de tâlhărie săvârșită de acesta din urmă, sunt infirmate de probele dosarului. Astfel, procesul verbal încheiat de organele de urmărire penală cu ocazia confruntării celor doi inculpați, factura detaliată a postului telefonic instalat în imobilul unde a locuit inculpatul T.V.

în comuna Flămânzi jud. Botoșani, contractul de amanet încheiat între inculpatul B.S. și Casa de Amanet SC E. SRL Brașov, declarațiile celor doi inculpați, demonstrează faptul că aceștia au păstrat legătura după ce au ieșit din penitenciar, inculpatul B.S. a cunoscut intenția coinculpatului T.V. să sustragă bunuri din apartamentul părții vătămate S.P. aceștia împărțindu-și banii obținuți din valorificarea brățării amanetate, sustrase. Așadar, faptul că inculpatul B.S. cunoștea proveniența brățării din aur pe care a valorificat-o la casa de amanet este pe deplin dovedit, constatându-se că nu există temeiuri pentru achitarea lui în sensul în care a solicitat. De asemenea, pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate, instanțele ținând seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor, de modalitatea și împrejurările comiterii lor, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpaților.

Astfel, din fișele de cazier judiciar rezultă că inculpații nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, fiind recidiviști, dovedind perseverență infracțională deosebită, inculpatul T.V. a avut o atitudine sinceră pe parcursul desfășurării procesului penal, iar inculpatul B.S. a negat constant fapta comisă. Așadar, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului T.V. și cea de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.S., se încadrează în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare, fiind în măsură să asigure reeducarea lor, în vederea reintegrării în societate și prevenția generală, conform cerințelor prevederilor art. 52 C. pen. În consecință, motivele de recurs invocate de inculpați se constată că nu sunt fondate, urmând ca recursurile acestora să fie respinse, ca nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursurile declarate de inculpații T.V. și B.S. să fie respinse, ca nefondate. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.V. timpul arestării preventive de la 2 martie 2004 la 16 martie 2005. Se va constatat că inculpatul B.S. este arestat în prezent în altă cauză. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.V. și B.S. împotriva deciziei penale nr. 409/ AP din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.V. timpul arestării preventive de la 2 martie 2004 la 16 martie 2005. Constată că inculpatul B.S. este arestat în altă cauză. Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2005.