ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 244/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 580

din 29 octombrie 2004, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpații:

- C.M. la:

- 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a

revocat beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 372 zile

rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 391/1999 a Tribunalului Hunedoara, rest pe care l-a contopit cu

pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa

de 10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

Față de inculpat s-a luat

măsura prevăzută de art. 116 C. pen., în sensul că i-a fost interzis dreptul de

a se afla în municipiul Brașov, o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88

C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus perioada reținerii și arestării

preventive de la 5 martie 2004, la zi.

- G.N. la:

- 9 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88

C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus perioada arestării preventive de la

28 martie 2003, la zi.

În baza art. 14 și art. 346

C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ., inculpații C.M. și G.N. au fost

obligați să plătească, în solidar, părții civile B.C. suma de 29.000.000 lei cu

titlu de despăgubiri civile.

S-a dispus avansarea din

fondul Ministerului Justiției a sumelor de 400.000 lei, reprezentând onorariul

cuvenit pentru apărarea din oficiu avocatului P.D. și respectiv de 500.000 lei

reprezentând cheltuieli de deplasare și retribuția pentru traducerea efectuată

de interpretul H.H.M.

În baza art. 191 alin. (2)

C. proc. pen., inculpatul C.M. a fost obligat să plătească statului suma de

4.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul G.N. la plata

sumei de 4.100.000 lei cu același titlu.

În baza art. 199 C. proc.

pen., a dispus ridicarea amenzii judiciare în cuantum de 2.000.000 lei aplicată

interpretului R.I.K. prin încheierea din 16 septembrie 2004.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În noaptea de 4 martie 2004,

în timp ce se deplasau cu un taxi, inculpații C.M. și G.N. i-au cerut șoferului

să oprească în dreptul unei cabine telefonice de pe strada Memorandumului, unde

au observat că se afla partea vătămată B.C. însoțit de numitul T.B.

Partea vătămată avea asupra

sa suma de 29.000.000 lei cu care intenționa să-și cumpere un computer din

București.

După ce au coborât din

mașină, inculpații au avut o discuție cu partea vătămată, după care au

imobilizat-o și doborât la sol, ocazie cu care l-au controlat în buzunare și

i-au luat suma de 29.000.000 lei.

Însoțitorul părții vătămate,

T.B. cunoștea faptul că aceasta avea asupra sa suma de bani menționată.

Împotriva hotărârii

pronunțate de prima instanță au declarat apel inculpații C.M. și G.N. pe care

au criticat-o cu privire la greșita lor condamnare, solicitând a se dispune

achitarea pe considerentul că fapta nu există deoarece între ei și partea

vătămată a existat doar o discuție, cu privire la folosirea telefonului public,

fără însă a-i sustrage acesteia vreo sumă de bani.

Curtea de Apel Brașov, prin

decizia penală nr. 51/ Ap din 14 februarie 2005, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de cei doi inculpați pe care i-a obligat să plătească

statului suma de câte 1.200.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost menținută starea de

arest a inculpaților și s-a dedus, în continuare durata reținerii și arestării

preventive, la zi.

În motivarea acestei

decizii, s-a arătat că în cauză vinovăția inculpaților este dovedită cu

declarațiile atât ale martorului T.B. care însoțea pe partea vătămată, cât și a

martorului M.A., șoferul taximetrului cu care circulau inculpații.

Martorii menționați au

confirmat atacarea părții vătămate de către inculpați. Mai mult, martorul T.B.

a confirmat faptul că partea vătămată avea asupra sa suma de 29.000.000 lei,

iar după ce a fost atacată de inculpați a constatat că i-a fost sustrasă,

despre acest lucru anunțând organele de poliție.

S-a mai arătat că apărările

făcute de inculpați, în sensul că între ei și partea vătămată nu ar fi existat

decât un conflict în legătură cu folosirea unui telefon public, negând însă

sustragerea banilor nu poate fi luată în considerare ca temei al nevinovăției

câtă vreme celelalte probe confirmă sustragerea, prin violență, de către

aceștia a sumei de bani aparținând părții vătămate.

S-a mai arătat că încadrarea

juridică dată faptei este corectă iar pedepsele aplicate inculpaților au fost

just individualizate.

Împotriva deciziei

pronunțată de Curtea de Apel au declarat recurs inculpații C.M. și G.N.

Inculpatul G.N. a criticat

decizia atacată cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea

severă, solicitând reducerea acesteia prin reaprecierea criteriilor de

individualizare respectiv a circumstanțelor reale și personale.

Inculpatul C.M., prezent în

instanță, a făcut cunoscut că înțelege să-și retragă recursul declarat.

declarat de inculpatul G.N.

Analizând actele și

lucrările de la dosar, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel

au reținut o corectă situație de fapt confirmată de materialul probator

existent la dosar, încadrând fapta comisă de inculpat în textele de lege

corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată, cu

respectarea prevederilor art. 72 C. pen.

În ce privește pedeapsa

aplicată inculpatului recurent se constată că nu există temeiuri pentru a fi

redusă, având în vedere modalitatea în care a fost săvârșită fapta, în

colaborare și înțelegere cu inculpatul C.M., într-un loc public, împrejurări

care fac ca aceasta să prezinte un pericol social ridicat și nu în ultimul rând

datele ce caracterizează persoana acestuia care are statutul de recidivist și

atitudinea de nerecunoaștere a faptei avută pe parcursul procesului penal.

Prin urmare aplicarea

inculpatului a unei pedepse cu numai 2 ani peste limita minimă prevăzută de

textul incriminator în condițiile în care limita maximă este de până la 17 ani

închisoare, cu posibilitatea aplicării unui spor pentru existența stării de

recidivă, nu poate fi considerată ca fiind severă, iar executarea ei constituie

un minim necesar pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen.

Prin urmare critica fiind

nefondată nu poate fi primită.

retragere a recursului declarat de inculpatul C.M.

Potrivit art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor

art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369, care se aplică, în mod

corespunzător.

Conform art. 369 alin. (1)

C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare

dintre părți își poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie

făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în

stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces

verbal de către conducerea locului de deținere.

Având în vedere că

dispozițiile legale mai sus citate sunt îndeplinite, în sensul că, prezent în

instanță, inculpatul C.M., aflat în stare de deținere, și-a exprimat expres și

nemijlocit dorința de  a-și retrage recursul declarat urmează a se lua act de

această cerere și a se dispune în consecință.

Pentru considerentele

arătate, având în vedere că verificând decizia atacată și din oficiu în

condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența și a altor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că

recursul declarat de inculpatul G.N. este nefondat și a fi respins, ca atare,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se lua act

de retragerea recursului declarat de inculpatul C.M. și a se dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 51 din 14

februarie 2005 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului G.N., timpul arestării preventive de la 28 martie 2004, la 12

aprilie 2005.

Ia act de retragerea

recursului declarat de inculpatul C.M. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurenții

inculpați la plata sumei de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 aprilie 2005.