ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 693/2006

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul K.L.M. împotriva deciziei penale nr. 357/ Ap pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, la 17 noiembrie 2005, în dosarul nr. 677/Ap/2005, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 279/ S, pronunțată la 19 mai 2005 în dosarul nr. 2765/2004, Tribunalul Brașov, secția penală, l-a condamnat pe inculpatul K.L.M., la 7 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 C. pen. Prin aceeași sentință a fost revocată, conform art. 61 C. pen., liberarea condiționată aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 343 din 11 februarie 2002 a Judecătoriei Brașov în ceea ce privește un rest de 447 zile rămas neexecutat dintr-o pedeapsă de 4 ani de închisoare, iar în urma contopirii cu pedeapsa aplicată în cauza de față s-a stabilit că inculpatul va executa 7 ani de închisoare.

Totodată instanța a făcut aplicarea dispozițiilor: - art. 71 C. pen., referitoare la interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - art. 88 C. pen., în temeiul cărora s-a dedus din pedeapsă perioada cuprinsă între 5 noiembrie 2004 și data pronunțării, perioadă în care inculpatul s-a aflat în stare de reținere și arestare preventivă și - art. 350 C. proc. pen., conform cărora a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului. Prin aceeași sentință: - s-a luat act că partea vătămată P.L.D.

nu s-a constituit parte civilă; - s-a aplicat măsura confiscării de la inculpat a sumei de 1 950.000 lei (vechi), „provenită în urma săvârșirii infracțiunii”, măsură întemeiată pe prevederile art. 118 lit. d) C. pen.; - s-a dispus ca o sumă de 200.000 lei și două sume de câte 400.000 lei, reprezentând onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru asigurarea apărării inculpatului să fie virate Baroului de Avocați Brașov, conform art. 189 C. proc. pen., din fondurile Ministerului Justiției și - a fost obligat inculpatul, în baza art. 191 C. proc. pen., la plata către stat a sumei de 3.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia penală nr. 357/ Ap pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, la 17 noiembrie 2005, în dosarul nr. 677/Ap/2005.

Prin decizia amintită s-a procedat, de asemenea, la o actualizare, până la data respectivei pronunțări, a perioadei deduse din pedeapsa aplicată, perioadă în care inculpatul s-a aflat în stare de reținere și arestare preventivă, iar K.L.M. a fost obligat la plata către stat a sumei de 220 lei noi, reprezentând cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța aceste hotărâri instanța de fond și cea de apel au reținut că, la 4 noiembrie 2004, în jurul orei 13,00, inculpatul, aflat în zona Sălii Sporturilor din Brașov, s-a apropiat de martora C.L.E. și de partea vătămată P.L., care își plimbau împreună copii aflați în cărucioare și, acționând prin surprindere, a smuls de la gâtul celei de-a doua un lănțișor cu pandantiv, obiecte confecționate din aur pe care le-a predat, în jurul orei 13,30 – 13,45, unei case de amanet aparținând SC Z.T.

SA Brașov, primind în schimb suma de 1.900.000 lei vechi. Analiza probelor, pe baza cărora s-a stabilit această situație de fapt cu ocazia judecării cauzei în fond, a fost reluată și aprofundată în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel. În acest context au fost verificate, și înlăturate ca nesusținute de probe, și afirmațiile făcute de inculpat în sensul că nu el ar fi comis tâlhăria, lănțișorul cu pandantiv fiind cumpărat de la o altă persoană. Întrucât în urma respingerii apelului K.L.M. a declarat, în termen legal, recurs, cauza a fost înregistrată apoi pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, mai întâi cu numărul (vechi) de dosar 7440/2005, iar ulterior cu numărul de dosar 23630/1/2005.

Într-o primă motivare a recursului, făcută în scris, inculpatul a reafirmat că mu este autorul infracțiunii sugerând că aceasta a fost reținută în sarcina sa fără a exista probe care să-I demonstreze vinovăția, exclusiv pe considerentul că anterior mai suferise patru condamnări penale succesive pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat sau de tâlhărie. A susținut, de asemenea, că în speță nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil întrucât instanțele au respins unele dintre cererile sale privind administrarea anumitor probe. În argumentarea acestei din urmă aserțiuni a fost evocată ca unic exemplu de probă respinsă o înregistrare video a momentului amanetării lănțișorului cu medalion.

Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului desfășurate la 2 februarie 2006 motivarea recursului a fost completată oral de apărătorul inculpatului care a susținut că probele administrate nu dovedesc comiterea infracțiunii. În aceeași ordine de idei s-a cerut ca în cauză să se facă aplicarea art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., iar sentința și decizia instanței de apel să fie casate pentru motivul de recurs definit de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat, Curtea reține că, prin natura lor, argumentele aduse în susținerea acestuia corespund, sub aspect strict formal, și prevederilor art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., în măsura în care în discuție a fost pusă o presupusă lezare a dreptului inculpatului la un proces echitabil, ceea ce ar implica încălcarea dispozițiilor legale care consacră și garantează acest drept.

Prin urmare, alături de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., enunțat explicit de apărarea inculpatului, prevederile art. 385 9 pct. 17 1 din același cod, pot fi avute în vedere în analizarea recursului deși nu au fost invocate expres de recurent. Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea reține că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Este de observat că afirmațiile recurentului inculpat privind încălcarea dreptului său la un proces echitabil prin respingerea de către instanțe a cererilor lui referitoare la administrarea unor probe sunt lipsite de suport. Principala apărare a lui K.L.M. a fost în sensul că în momentul în care s-a comis tâlhăria se afla în compania concubinei sale P.G.E.

și a altor două cunoștințe, C.C.E. și F.T.N. Tot în apărarea sa inculpatul a arătat că lănțișorul cu pandantiv, pe care a recunoscut că l-a amanetat, la data de 4 noiembrie 2004, îi fusese oferit spre cumpărare de către numitul M.C.G., care îl recunoscuse din perioada în care amândoi executau pedepse privative de libertate la Penitenciarul Codlea. Aceste patru persoane au fost audiate în calitate de martori, după cum, tot în calitate de martori au fost audiați și A.L.J., operator al casei de amanet și C.L.E., care o însoțea pe partea vătămată în momentul în care aceasta a fost victima tâlhăriei. Potrivit depoziției făcute de A.L.J. în cursul urmăririi penale, inculpatul s-a prezentat la casa de amanet, unde martorul lucra în calitate de operator-calculator, „în intervalul orar 13.30 - 13.45” oferind spre amanetare lățișorul cu pandantiv recunoscut ulterior de partea vătămată și care corespundea descrierii făcute de ea în momentul reclamării infracțiunii.

Cu prilejul audierii sale de către prima instanță același martor a precizat că în calculatorul casei de amanet operațiunea a fost înregistrată la ora 13.12. În plus, în declarațiile menționate, A.L.J. a evidențiat și alte elemente de fapt care converg în a demonstra inculpatul a urmărit să se debaraseze rapid de bijuteria sustrasă. Martorul a remarcat astfel starea de surescitare în care se afla K.L.M., împrejurarea că era extrem de grăbit venind și plecând de la casa de amanet cu un taxi care a staționat în fața intrării precum și faptul că inculpatul a acceptat fără obiecțiuni o sumă diminuată sub aspect valoric (1.950.000 lei) dată fiind starea de deteriorare (prin întindere) a lănțișorului.

Soluțiile pronunțate în cauză de către cele două instanțe au avut în vedere că aceste elemente probatorii, evidențiate de martorul amintit își găsesc confirmarea în alte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: - contractul scris de amanetare, - procesul verbal întocmit la 4 noiembrie 2004 cu prilejul recunoașterii și răscumpărării de către P.L.D. a bijuteriei aflate în acel moment în custodia casei de amanet, înscris din care rezultă că partea vătămată a semnalat la rândul său deteriorările aduse lănțișorului constând în deformarea lui prin întindere și în absența unei zale de care anterior se agăța dispozitivul de închidere și - planșele fotografice care atestă, de asemenea, starea de parțială deteriorare a lănțișorului.

În acest context se impune a fi amintită apărarea inculpatului potrivit căreia, datorită smulgerii violente lănțișorul ar fi trebuit să sufere deteriorări care să facă imposibilă închiderea lui ulterioară. Această apărare este infirmată însă de conținutul planșe fotografice menționate mai sus. Din examinarea acestora se poate constata că atașarea dispozitivului de închidere de unul dintre capetele lănțișorului are forma unei verigi circulare, aspect care dă deplină veridicitate aserțiunilor părții vătămate potrivit cărora și celălalt capăt al lănțișorului se termina tot printr-o astfel de verigă, dispărută în urma smulgerii bijuteriei. În ceea ce îl privește martorul A.L.J. nu a observat decât deteriorarea prin întindere a lănțișorului, întrucât nu cunoștea forma inițială a bijuteriei, iar dispozitivul de închidere putea fi agățat și direct de capătul liber al lănțișorului, folosindu-se orificiile rămase libere prin dispariția verigii finale.

În altă ordine de idei, Curtea reține vădita concordanță, sub aspect cronologic, între situația de fapt relatată de martorul A.L.J. și momentului tâlhăriei pe care partea vătămată P.L.D. și martora C.L.E. l-au localizat între orele 13,00 – 13,20. În acest sens sunt relevante atât declarațiile lor în fața primei instanței cât mai cu seamă cele date la scurt timp după ce infracțiunea fusese comisă. Se poate estima astfel că pentru comiterea tâlhăriei și amanetarea bijuteriei sustrase, în ziua de 4 noiembrie 2004, inculpatului i-a fost necesară o perioadă totală de cel mult 60 de minute, situată în intervalul orar 12,50 – 13,50. Martorele P.G.E., C.C.E. și F.T.N. au susținut în mod constant că în intervalul orar amintit inculpatul s-a aflat în compania lor, iar acest alibi a fost insistent invocat și de K.L.M.

Cu toate acestea instanțele au evidențiat neconcordanțe majore între versiunile susținute de către martoră și cea invocată de inculpat. Extrem de relevante din acest punct de vedere sunt relatările martorelor potrivit cărora la data amintită, între orele 12,00 și 14,00 s-au plimbat împreună cu inculpatul „pe strada Republicii la diferite magazine, apoi pe calea de sub Tâmpa” revenind în final pe aceeași stradă, la barul M. unde au rămas, până în jurul orelor 15.30 - 16.00.

Cu ocazia audierii sale la urmărirea penală precum și cu prilejul declarației date în fața primei instanțe inculpatul a relatat la rândul său despre plimbarea, alături de cele trei martore, prin magazinele de pe strada Republicii și apoi despre intrarea lor în barul M., însă nu a menționat niciodată că el însuși le-ar fi însoțit și în plimbarea de sub T. Această omisiune este esențială întrucât vizează tocmai intervalul cronologic despre care inculpatul susține că ar fi acoperit de pretinsul alibi. Tot prin intermediul celor trei martore inculpatul a încercat să ofere o explicație a modului în care a ajuns în posesia sa bijuteria amanetată. În varianta lui K.L.M. în interiorul barului a fost abordat de numitul M.C.G.

care îl cunoștea din Penitenciarul Codlea și care i-a vândut lănțișorul cu medalion. Caracterul vădit nesincer al acestei apărări a fost infirmat de însuși M.C.G. care, fiind audiat ca martor, a contestat că l-ar fi cunoscut vreodată pe inculpat sau că ar fi fost vreodată deținut în Penitenciarul Codlea. La rândul lor cele trei martore au confirmat că în interiorul barului inculpatul ar fi discutat separat cu un bărbat, dar două dintre ele, C.C.E. și F.T.N., au precizat că nu au luat cunoștință despre obiectul acelei discuții. Aceste aserțiuni vin în contradicție cu afirmațiile lui K.L.M. și ale concubinei sale, martora P.G.E. care au susținut că, revenit la masa celor trei, inculpatul le-a informat că a cumpărat un lănțișor cu pandantiv.

Există totuși contradicții chiar și între susținerile inculpatului și cele ale concubinei sale în ceea ce privește suma plătită ca preț ori aceea obținută în urma amanetării. În fine relatările acelorași martore privind o absență a inculpatului survenită după ce au părăsit cu toții barul la orele 15,30 – 16,00, absență care a fost estimată la 10 minute, sau chiar la 5 minute, nu sunt de natură a confirma apărările lui K.L.M. potrivit cărora exact în acel scurt interval de timp a luat un taxi, s-a deplasat la casa de amanet, a participat la întocmirea formele de amanetare, inclusiv la completarea și semnarea contractului-tip, a încasat bani oferiți de operator și a revenit pentru a se alătura grupului.

În acest context se impun a fi reamintite declarațiile salariatului casei de amanet, A.L.J., care situează mult mai devreme acele operațiuni. În altă ordine de idei, Curtea reține că recurentul-inculpat nu a contestat niciodată că a efectuat respectivele operațiuni astfel încât relevanța administrării unei probe suplimentare referitoare la acest aspect este cel puțin discutabilă. Cu toate acestea cererea inculpatului privind atașarea la dosarul cauzei a unei copii a înregistrărilor video efectuate de camerele de supraveghere ale casei de amanet în ziua de 4 noiembrie 2005 a fost admisă de către Curtea de Apel Brașov prin încheierea de la 24 august 2005 Ulterior, s-a constatat imposibilitatea obiectivă de administrare a acelei probe, SC Z.T.L.

SA comunicând instanței că, potrivit reglementărilor legale aplicabile în materie, termenul de conservare a acelei categorii de înregistrări video este de 30 de zile. Această împrejurare obiectivă nu poate fi considerată în nici un caz ca o formă de îngrădire a dreptului inculpatului la un proces echitabil. De altfel o primă cerere de administrare a probei amintite a fost adresată de inculpat instanței de fond la 27 ianuarie 2005, când oricum perioada de conservare a înregistrării era de mult epuizată. Pe de altă parte la 16 noiembrie 2004, când înregistrarea video se afla încă în conservare și când a avut loc prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror, inculpatul K.L.M. a declarat textual: „nu am alte probe de adus în apărare”.

Respingerea de către instanța de fond la termenul din 24 martie 2005, a unei cereri a inculpatului de expertizare a bijuteriei recuperate de partea vătămată de la casa de amanet ori de audiere a persoanei de la care aceasta achiziționase lănțișorul cu pandantiv, înainte de comiterea tâlhăriei, apare ca fiind pe deplin justificată, dată fiind lipsa de relevanță a unor asemenea probe. De altfel în fața instanței de apel, la termenul de la 24 august 2005, inculpatul nu a mai stăruit în administrarea respectivelor probe solicitând în schimb o evaluare medico-legală a imaginii fotografice făcute părții vătămate. Evaluarea astfel efectuată a conchis că una dintre petele roșietice evidențiate în zona gâtului părții vătămate pare să fi fost cauzată prin zgâriere cu unghia cu ocazia smulgeri lănțișorului provenită în urma violențelor fizice inerente.

Tot instanța de apel a încuviințat suplimentarea probatoriului prin depunerea unor acte medicale care atestă că inculpatul suferă de astm. Deși înscrisurile depuse confirmă respectivul diagnostic, cu care K.L.M. figurează înregistrat încă din anul 1979, Curtea reține că această problemă medicală nu l-a împiedicat pe inculpat să desfășoare o bogată activitate infracțională care anterior datei de 4 noiembrie 2004 îi adusese deja patru condamnări penale pentru o altă tâlhărie și mai multe furturi calificate. Raportat la datele speței nu poate fi primită așadar nici apărarea potrivit căreia astmul de care suferă l-ar fi făcut pe inculpat inapt de efortul fizic pe care îl presupunea comiterea tâlhăriei pentru care a fost trimis în judecată.

În acest sens este de remarcat că autorul tâlhăriei nu s-a angrenat într-un efort semnificativ de vreme ce și-a ales ca victimă o mamă care își plimba copilul aflat în cărucior, adică o persoană ale cărei mijloace și voință de a se apăra, de a riposta ori de a încerca să-l urmărească nu puteau fi decât minime. Utilizarea ulterioară a unui taxi pentru deplasarea la, și de la, casa de amanet oferă, de asemenea, un indiciu valoros asupra posibilităților sale concrete de acțiune, chiar în condițiile de slăbiciune pe care le invocă. O altă solicitare de ordin probatoriu adresată de K.L.M. instanței de fond și nereiterată ulterior, a vizat audierea, ca martori, a numiților B.D. și S.F.N. pentru a confirma că inculpatul obișnuia să poarte pe cap un batic doar când se prezenta la locul de muncă, pe un șantier.

Și în acest caz respingerea probei de către instanța de fond apare ca logică și rezonabilă deoarece respectivele depoziții nu erau de natură a exclude purtarea baticului cu prilejul comiterii tâlhăriei, fie și ca o formă de deghizare parțială. Nu în ultimul rând trebuie amintit însă că în cursul urmăririi penale, la 5 noiembrie 2004, martora B.M.T., sora inculpatului, a declarat că în ziua precedentă, adică exact în ziua comiterii infracțiunii, după orele 16,00, s-a întâlnit cu acesta și cu mama lor la un notariat, iar K.L.M. purta un batic în culorile drapelului S.U.A., roșu, alb, albastru, deși nu se afla la locul de muncă. Raportată la datele speței indicarea acestui element vestimentar mai puțin obișnuit, „un batic roșu pe cap cu floricele negru cu alb” sau „un batic pe cap de culoare roșie cu imprimeuri albe”, constituie unul dintre elementele care dau maximă credibilitate declarațiilor părții vătămate P.L.D.

și ale martorei C.L.E., martoră care a observat comiterea tâlhăriei din imediata apropiere. În acest sens trebuie amintit că inculpatul a recunoscut că avea două baticuri, „unul de culoare gri cu roșu și cu alb, cumpărat din Italia și cel de-al doilea de culoare roșu cu albastru și alb”. Descrierea detaliată a fizicului agresorului, făcută de P.L.D. și C.L.E. precum și capacitatea lor de a-l recunoaște fără ezitare pe K.L.M. dintr-un grup de persoane, ca autor al tâlhăriei își găsesc în contextul arătat o deplină explicație. Curtea reține că, într-un interval de timp scurt, autorul tâlhăriei s-a apropiat de două ori de cele două femei, prima dată doar pentru a observa modul în care P.L.D. purta lănțișorul, că de fiecare dată a venit din sens opus lor, s-a aflat față în față cu ele și a trecut printre ele.

Această dinamică a deplasării autorului tâlhăriei, ca și baticul pe care îl purta pe cap sunt elemente care nu puteau să nu atragă atenția și să inducă o stare de neliniște, chiar și înainte de comiterea infracțiunii, cu atât mai mult cu cât și P.L.D. și C.L.E. au relevat că prin prejmă nu se găseau alte persoane cărora să le ceară eventual ajutorul în cazul în care ele sau copiii lor aflați în cărucioare ar fi fost agresați. Argumentele expuse duc la concluzia că în speță inculpatul a beneficiat de un proces echitabil, solicitările sale privind administrarea unor probe fiind integral admise în măsura în care se refereau la dovezi a căror administrare era posibilă, relevantă și concludentă astfel încât în cauză nu își găsesc incidența prevederile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. O concluzie similară se impune și în legătură art. 10 alin. (1) lit. c) și art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., dat fiind că situația de fapt avută în vedere de instanțe pentru pronunțarea condamnării este pe deplin susținută de materialul probatoriu administrat. În același timp, Curtea reține că în speță nu sunt întrunite nici condițiile definitorii ale altor motive legale de recurs care potrivit art. 385 9 alin. (2) C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi analizate inclusiv din oficiu. Așa fiind, în cauză se va face aplicarea art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat. Întrucât recurentul inculpat s-a aflat, fără întrerupere, în stare de reținere și apoi de arestare preventivă cu începere de la 5 noiembrie 2004 și până la judecarea recursului perioada menționată va fi dedusă din durata pedepsei conform art. 385 16 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) și la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc.

pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu precizarea că onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în vederea asigurării apărării sale în recurs se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.L.M. împotriva deciziei penale nr. 357/ Ap din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 5 noiembrie 2004 la 2 februarie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.