ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 693/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 693/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul K.L.M.

împotriva deciziei penale nr. 357/ Ap pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția

penală, la 17 noiembrie 2005, în dosarul nr. 677/Ap/2005, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 279/ S, pronunțată la 19 mai

2005 în dosarul nr. 2765/2004, Tribunalul Brașov, secția penală, l-a condamnat

pe inculpatul K.L.M., la 7 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 C. pen.

Prin aceeași sentință a fost revocată, conform art. 61

C. pen., liberarea condiționată aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 343

din 11 februarie 2002 a Judecătoriei Brașov în ceea ce privește un rest de 447

zile rămas neexecutat dintr-o pedeapsă de 4 ani de închisoare, iar în urma

contopirii cu pedeapsa aplicată în cauza de față s-a stabilit că inculpatul va

executa 7 ani de închisoare.

Totodată instanța a făcut aplicarea dispozițiilor:

- art. 71 C. pen., referitoare la interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- art. 88 C. pen., în temeiul cărora s-a dedus din

pedeapsă perioada cuprinsă între 5 noiembrie 2004 și data pronunțării, perioadă

în care inculpatul s-a aflat în stare de reținere și arestare preventivă și

- art. 350 C. proc. pen., conform cărora a fost menținută

arestarea preventivă a inculpatului.

Prin aceeași sentință:

- s-a luat act că partea vătămată P.L.D. nu s-a

constituit parte civilă;

- s-a aplicat măsura confiscării de la inculpat a

sumei de 1 950.000 lei (vechi), „provenită în urma săvârșirii infracțiunii”,

măsură întemeiată pe prevederile art. 118 lit. d) C. pen.;

- s-a dispus ca o sumă de 200.000 lei și două sume de

câte 400.000 lei, reprezentând onorariile avocaților desemnați din oficiu

pentru asigurarea apărării inculpatului să fie virate Baroului de Avocați

Brașov, conform art. 189 C. proc. pen., din fondurile Ministerului Justiției și

- a fost obligat inculpatul, în baza art. 191 C. proc.

pen., la plata către stat a sumei de 3.000.000 lei reprezentând cheltuieli

judiciare.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe

a fost respins prin decizia penală nr. 357/ Ap pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

secția penală, la 17 noiembrie 2005, în dosarul nr. 677/Ap/2005.

Prin decizia amintită s-a procedat, de asemenea, la o

actualizare, până la data respectivei pronunțări, a perioadei deduse din

pedeapsa aplicată, perioadă în care inculpatul s-a aflat în stare de reținere

și arestare preventivă, iar K.L.M. a fost obligat la plata către stat a sumei

de 220 lei noi, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța aceste hotărâri instanța de fond și

cea de apel au reținut că, la 4 noiembrie 2004, în jurul orei 13,00,

inculpatul, aflat în zona Sălii Sporturilor din Brașov, s-a apropiat de martora

C.L.E. și de partea vătămată P.L., care își plimbau împreună copii aflați în

cărucioare și, acționând prin surprindere, a smuls de la gâtul celei de-a doua

un lănțișor cu pandantiv, obiecte confecționate din aur pe care le-a predat, în

jurul orei 13,30 – 13,45, unei case de amanet aparținând SC Z.T. SA Brașov,

primind în schimb suma de 1.900.000 lei vechi.

Analiza probelor, pe baza cărora s-a stabilit această

situație de fapt cu ocazia judecării cauzei în fond, a fost reluată și

aprofundată în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel.

În acest context au fost verificate, și înlăturate ca

nesusținute de probe, și afirmațiile făcute de inculpat în sensul că nu el ar

fi comis tâlhăria, lănțișorul cu pandantiv fiind cumpărat de la o altă

persoană.

Întrucât în urma respingerii apelului K.L.M. a

declarat, în termen legal, recurs, cauza a fost înregistrată apoi pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, mai întâi cu numărul

(vechi) de dosar 7440/2005, iar ulterior cu numărul de dosar 23630/1/2005.

Într-o primă motivare a recursului, făcută în scris,

inculpatul a reafirmat că mu este autorul infracțiunii sugerând că aceasta a

fost reținută în sarcina sa fără a exista probe care să-I demonstreze vinovăția,

exclusiv pe considerentul că anterior mai suferise patru condamnări penale

succesive pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat sau de tâlhărie.

A susținut, de asemenea, că în speță nu i-a fost

respectat dreptul la un proces echitabil întrucât instanțele au respins unele

dintre cererile sale privind administrarea anumitor probe.

În argumentarea acestei din urmă aserțiuni a fost

evocată ca unic exemplu de probă respinsă o înregistrare video a momentului amanetării

lănțișorului cu medalion.

Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului desfășurate

la 2 februarie 2006 motivarea recursului a fost completată oral de apărătorul

inculpatului care a susținut că probele administrate nu dovedesc comiterea

infracțiunii.

În aceeași ordine de idei s-a cerut ca în cauză să se

facă aplicarea art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., iar sentința și decizia

instanței de apel să fie casate pentru motivul de recurs definit de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat,

Curtea reține că, prin natura lor, argumentele aduse în susținerea acestuia corespund,

sub aspect strict formal, și prevederilor art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., în măsura în care în discuție a fost pusă o presupusă lezare a

dreptului inculpatului la un proces echitabil, ceea ce ar implica încălcarea

dispozițiilor legale care consacră și garantează acest drept.

Prin urmare, alături de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., enunțat explicit de apărarea inculpatului, prevederile art. 385

9

pct. 17

1

din același cod, pot fi avute în vedere în analizarea recursului

deși nu au fost invocate expres de recurent.

Odată făcută această precizare prealabilă de ordin

procedural, Curtea reține că recursul este nefondat pentru considerentele care

vor fi expuse în continuare.

Este de observat că afirmațiile recurentului inculpat

privind încălcarea dreptului său la un proces echitabil prin respingerea de

către instanțe a cererilor lui referitoare la administrarea unor probe sunt

lipsite de suport.

Principala apărare a lui K.L.M. a fost în sensul că în

momentul în care s-a comis tâlhăria se afla în compania concubinei sale P.G.E.

și a altor două cunoștințe, C.C.E. și F.T.N.

Tot în apărarea sa inculpatul a arătat că lănțișorul

cu pandantiv, pe care a recunoscut că l-a amanetat, la data de 4 noiembrie 2004,

îi fusese oferit spre cumpărare de către numitul M.C.G., care îl recunoscuse

din perioada în care amândoi executau pedepse privative de libertate la

Penitenciarul Codlea.

Aceste patru persoane au fost audiate în calitate de

martori, după cum, tot în calitate de martori au fost audiați și A.L.J.,

operator al casei de amanet și C.L.E., care o însoțea pe partea vătămată în

momentul în care aceasta a fost victima tâlhăriei.

Potrivit depoziției făcute de A.L.J. în cursul

urmăririi penale, inculpatul s-a prezentat la casa de amanet, unde martorul

lucra în calitate de operator-calculator, „în intervalul orar 13.30 - 13.45” oferind

spre amanetare lățișorul cu pandantiv recunoscut ulterior de partea vătămată și

care corespundea descrierii făcute de ea în momentul reclamării infracțiunii.

Cu prilejul audierii sale de către prima instanță

același martor a precizat că în calculatorul casei de amanet operațiunea a fost

înregistrată la ora 13.12.

În plus, în declarațiile menționate, A.L.J. a

evidențiat și alte elemente de fapt care converg în a demonstra inculpatul a

urmărit să se debaraseze rapid de bijuteria sustrasă.

Martorul a remarcat astfel starea de surescitare în

care se afla K.L.M., împrejurarea că era extrem de grăbit venind și plecând de

la casa de amanet cu un taxi care a staționat în fața intrării precum și faptul

că inculpatul a acceptat fără obiecțiuni o sumă diminuată sub aspect valoric (1.950.000

lei) dată fiind starea de deteriorare (prin întindere) a lănțișorului.

Soluțiile pronunțate în cauză de către cele două

instanțe au avut în vedere că aceste elemente probatorii, evidențiate de

martorul amintit își găsesc confirmarea în alte mijloace de probă administrate

în cursul urmăririi penale:

- contractul scris de amanetare,

- procesul verbal întocmit la 4 noiembrie 2004 cu

prilejul recunoașterii și răscumpărării de către P.L.D. a bijuteriei aflate în

acel moment în custodia casei de amanet, înscris din care rezultă că partea

vătămată a semnalat la rândul său deteriorările aduse lănțișorului constând în deformarea

lui prin întindere și în absența unei zale de care anterior se agăța

dispozitivul de închidere și

- planșele fotografice care atestă, de asemenea, starea

de parțială deteriorare a lănțișorului.

În acest context se impune a fi amintită apărarea inculpatului

potrivit căreia, datorită smulgerii violente lănțișorul ar fi trebuit să sufere

deteriorări care să facă imposibilă închiderea lui ulterioară.

Această apărare este infirmată însă de conținutul planșe

fotografice menționate mai sus.

Din examinarea acestora se poate constata că atașarea dispozitivului

de închidere de unul dintre capetele lănțișorului are forma unei verigi circulare,

aspect care dă deplină veridicitate aserțiunilor părții vătămate potrivit

cărora și celălalt capăt al lănțișorului se termina tot printr-o astfel de

verigă, dispărută în urma smulgerii bijuteriei.

În ceea ce îl privește martorul A.L.J. nu a observat decât

deteriorarea prin întindere a lănțișorului, întrucât nu cunoștea forma inițială

a bijuteriei, iar dispozitivul de închidere putea fi agățat și direct de

capătul liber al lănțișorului, folosindu-se orificiile rămase libere prin

dispariția verigii finale.

În altă ordine de idei, Curtea reține vădita

concordanță, sub aspect cronologic, între situația de fapt relatată de martorul

A.L.J. și momentului tâlhăriei pe care partea vătămată P.L.D. și martora C.L.E.

l-au localizat între orele 13,00 – 13,20.

În acest sens sunt relevante atât declarațiile lor în

fața primei instanței cât mai cu seamă cele date la scurt timp după ce

infracțiunea fusese comisă.

Se poate estima astfel că pentru comiterea tâlhăriei

și amanetarea bijuteriei sustrase, în ziua de 4 noiembrie 2004, inculpatului

i-a fost necesară o perioadă totală de cel mult 60 de minute, situată în

intervalul orar 12,50 – 13,50.

Martorele P.G.E., C.C.E. și F.T.N. au susținut în mod

constant că în intervalul orar amintit inculpatul s-a aflat în compania lor,

iar acest alibi a fost insistent invocat și de K.L.M.

Cu toate acestea instanțele au evidențiat

neconcordanțe majore între versiunile susținute de către martoră și cea

invocată de inculpat.

Extrem de relevante din acest punct de vedere sunt

relatările martorelor potrivit cărora la data amintită, între orele 12,00 și 14,00

s-au plimbat împreună cu inculpatul „pe strada Republicii la diferite magazine,

apoi pe calea de sub Tâmpa” revenind în final pe aceeași stradă, la barul M.

unde au rămas, până în jurul orelor 15.30 - 16.00.

Cu ocazia audierii sale la urmărirea penală precum și cu

prilejul declarației date în fața primei instanțe inculpatul a relatat la

rândul său despre plimbarea, alături de cele trei martore, prin magazinele de

pe strada Republicii și apoi despre intrarea lor în barul M., însă nu a

menționat niciodată că el însuși le-ar fi însoțit și în plimbarea de sub T.

Această omisiune este esențială întrucât vizează tocmai

intervalul cronologic despre care inculpatul susține că ar fi acoperit de

pretinsul alibi.

Tot prin intermediul celor trei martore inculpatul a

încercat să ofere o explicație a modului în care a ajuns în posesia sa

bijuteria amanetată.

În varianta lui K.L.M. în interiorul barului a fost

abordat de numitul M.C.G. care îl cunoștea din Penitenciarul Codlea și care i-a

vândut lănțișorul cu medalion.

Caracterul vădit nesincer al acestei apărări a fost

infirmat de însuși M.C.G. care, fiind audiat ca martor, a contestat că l-ar fi

cunoscut vreodată pe inculpat sau că ar fi fost vreodată deținut în

Penitenciarul Codlea.

La rândul lor cele trei martore au confirmat că în

interiorul barului inculpatul ar fi discutat separat cu un bărbat, dar două

dintre ele, C.C.E. și F.T.N., au precizat că nu au luat cunoștință despre

obiectul acelei discuții.

Aceste aserțiuni vin în contradicție cu afirmațiile lui

K.L.M. și ale concubinei sale, martora P.G.E. care au susținut că, revenit la

masa celor trei, inculpatul le-a informat că a cumpărat un lănțișor cu

pandantiv.

Există totuși contradicții chiar și între susținerile

inculpatului și cele ale concubinei sale în ceea ce privește suma plătită ca

preț ori aceea obținută în urma amanetării.

În fine relatările acelorași martore privind o absență

a inculpatului survenită după ce au părăsit cu toții barul la orele 15,30 – 16,00,

absență care a fost estimată la 10 minute, sau chiar la 5 minute, nu sunt de

natură a confirma apărările lui K.L.M. potrivit cărora exact în acel scurt

interval de timp a luat un taxi, s-a deplasat la casa de amanet, a participat

la întocmirea formele de amanetare, inclusiv la completarea și semnarea

contractului-tip, a încasat bani oferiți de operator și a revenit pentru a se

alătura grupului.

În acest context se impun a fi reamintite declarațiile

salariatului casei de amanet, A.L.J., care situează mult mai devreme acele

operațiuni.

În altă ordine de idei, Curtea reține că recurentul-inculpat

nu a contestat niciodată că a efectuat respectivele operațiuni astfel încât relevanța

administrării unei probe suplimentare referitoare la acest aspect este cel

puțin discutabilă.

Cu toate acestea cererea inculpatului privind atașarea

la dosarul cauzei a unei copii a înregistrărilor video efectuate de camerele de

supraveghere ale casei de amanet în ziua de 4 noiembrie 2005 a fost admisă de

către Curtea de Apel Brașov prin încheierea de la 24 august 2005

Ulterior, s-a constatat imposibilitatea obiectivă de

administrare a acelei probe, SC Z.T.L. SA comunicând instanței că, potrivit

reglementărilor legale aplicabile în materie, termenul de conservare a acelei

categorii de înregistrări video este de 30 de zile.

Această împrejurare obiectivă nu poate fi considerată

în nici un caz ca o formă de îngrădire a dreptului inculpatului la un proces

echitabil.

De altfel o primă cerere de administrare a probei

amintite a fost adresată de inculpat instanței de fond la 27 ianuarie 2005,

când oricum perioada de conservare a înregistrării era de mult epuizată.

Pe de altă parte la 16 noiembrie 2004, când

înregistrarea video se afla încă în conservare și când a avut loc prezentarea

materialului de urmărire penală de către procuror, inculpatul K.L.M. a declarat

textual: „nu am alte probe de adus în apărare”.

Respingerea de către instanța de fond la termenul din 24

martie 2005, a unei cereri a inculpatului de expertizare a bijuteriei

recuperate de partea vătămată de la casa de amanet ori de audiere a persoanei

de la care aceasta achiziționase lănțișorul cu pandantiv, înainte de comiterea

tâlhăriei, apare ca fiind pe deplin justificată, dată fiind lipsa de relevanță

a unor asemenea probe.

De altfel în fața instanței de apel, la termenul de la

24 august 2005, inculpatul nu a mai stăruit în administrarea respectivelor

probe solicitând în schimb o evaluare medico-legală a imaginii fotografice

făcute părții vătămate.

Evaluarea astfel efectuată a conchis că una dintre

petele roșietice evidențiate în zona gâtului părții vătămate pare să fi fost

cauzată prin zgâriere cu unghia cu ocazia smulgeri lănțișorului provenită în

urma violențelor fizice inerente.

Tot instanța de apel a încuviințat suplimentarea

probatoriului prin depunerea unor acte medicale care atestă că inculpatul suferă

de astm.

Deși înscrisurile depuse confirmă respectivul

diagnostic, cu care K.L.M. figurează înregistrat încă din anul 1979, Curtea

reține că această problemă medicală nu l-a împiedicat pe inculpat să desfășoare

o bogată activitate infracțională care anterior datei de 4 noiembrie 2004 îi

adusese deja patru condamnări penale pentru o altă tâlhărie și mai multe

furturi calificate.

Raportat la datele speței nu poate fi primită așadar nici

apărarea potrivit căreia astmul de care suferă l-ar fi făcut pe inculpat inapt

de efortul fizic pe care îl presupunea comiterea tâlhăriei pentru care a fost

trimis în judecată.

În acest sens este de remarcat că autorul tâlhăriei nu

s-a angrenat într-un efort semnificativ de vreme ce și-a ales ca victimă o mamă

care își plimba copilul aflat în cărucior, adică o persoană ale cărei mijloace și

voință de a se apăra, de a riposta ori de a încerca să-l urmărească nu puteau

fi decât minime.

Utilizarea ulterioară a unui taxi pentru deplasarea la,

și de la, casa de amanet oferă, de asemenea, un indiciu valoros asupra

posibilităților sale concrete de acțiune, chiar în condițiile de slăbiciune pe

care le invocă.

O altă solicitare de ordin probatoriu adresată de K.L.M.

instanței de fond și nereiterată ulterior, a vizat audierea, ca martori, a

numiților B.D. și S.F.N. pentru a confirma că inculpatul obișnuia să poarte pe

cap un batic doar când se prezenta la locul de muncă, pe un șantier.

Și în acest caz respingerea probei de către instanța

de fond apare ca logică și rezonabilă deoarece respectivele depoziții nu erau

de natură a exclude purtarea baticului cu prilejul comiterii tâlhăriei, fie și

ca o formă de deghizare parțială.

Nu în ultimul rând trebuie amintit însă că în cursul

urmăririi penale, la 5 noiembrie 2004, martora B.M.T., sora inculpatului, a

declarat că în ziua precedentă, adică exact în ziua comiterii infracțiunii,

după orele 16,00, s-a întâlnit cu acesta și cu mama lor la un notariat, iar K.L.M.

purta un batic în culorile drapelului S.U.A., roșu, alb, albastru, deși nu se

afla la locul de muncă.

Raportată la datele speței indicarea acestui element vestimentar

mai puțin obișnuit, „un batic roșu pe cap cu floricele negru cu alb” sau „un

batic pe cap de culoare roșie cu imprimeuri albe”, constituie unul dintre

elementele care dau maximă credibilitate declarațiilor părții vătămate P.L.D. și

ale martorei C.L.E., martoră care a observat comiterea tâlhăriei din imediata

apropiere.

În acest sens trebuie amintit că inculpatul a recunoscut

că avea două baticuri, „unul de culoare gri cu roșu și cu alb, cumpărat din

Italia și cel de-al doilea de culoare roșu cu albastru și alb”.

Descrierea detaliată a fizicului agresorului, făcută

de P.L.D. și C.L.E. precum și capacitatea lor de a-l recunoaște fără ezitare pe

K.L.M. dintr-un grup de persoane, ca autor al tâlhăriei își găsesc în contextul

arătat o deplină explicație.

Curtea reține că, într-un interval de timp scurt, autorul

tâlhăriei s-a apropiat de două ori de cele două femei, prima dată doar pentru a

observa modul în care P.L.D. purta lănțișorul, că de fiecare dată a venit din

sens opus lor, s-a aflat față în față cu ele și a trecut printre ele.

Această dinamică a deplasării autorului tâlhăriei, ca

și baticul pe care îl purta pe cap sunt elemente care nu puteau să nu atragă

atenția și să inducă o stare de neliniște, chiar și înainte de comiterea

infracțiunii, cu atât mai mult cu cât și P.L.D. și C.L.E. au relevat că prin

prejmă nu se găseau alte persoane cărora să le ceară eventual ajutorul în cazul

în care ele sau copiii lor aflați în cărucioare ar fi fost agresați.

Argumentele expuse duc la concluzia că în speță

inculpatul a beneficiat de un proces echitabil, solicitările sale privind

administrarea unor probe fiind integral admise în măsura în care se refereau la

dovezi a căror administrare era posibilă, relevantă și concludentă astfel încât

în cauză nu își găsesc incidența prevederile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

O concluzie similară se impune și în legătură art. 10 alin.

(1) lit. c) și art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., dat fiind că

situația de fapt avută în vedere de instanțe pentru pronunțarea condamnării

este pe deplin susținută de materialul probatoriu administrat.

În același timp, Curtea reține că în speță nu sunt

întrunite nici condițiile definitorii ale altor motive legale de recurs care

potrivit art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi

analizate inclusiv din oficiu.

Așa fiind, în cauză se va face aplicarea art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca

nefondat.

Întrucât recurentul inculpat s-a aflat, fără

întrerupere, în stare de reținere și apoi de arestare preventivă cu începere de

la 5 noiembrie 2004 și până la judecarea recursului perioada menționată va fi

dedusă din durata pedepsei conform art. 385

16

alin. (2), raportat la

art. 381 alin. (1) și la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare

prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu precizarea că onorariul pentru

avocatul desemnat din oficiu în vederea asigurării apărării sale în recurs se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

K.L.M. împotriva deciziei penale nr. 357/ Ap din 17 noiembrie 2005 a Curții de

Apel Brașov, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada

reținerii și arestării preventive de la 5 noiembrie 2004 la 2 februarie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie

2006.