ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6535/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 414 din 9 octombrie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul F.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. din același cod. A constatat că inculpatul F.C.M. a fost reținut în data de 15 octombrie 2002. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.V. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. A făcut aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii din data de 15 octombrie 2002 și al arestării preventive din data de 15 noiembrie 2002 la zi. A prelungit arestarea preventivă a inculpatului G.V. cu 30 de zile, începând din data de 10 octombrie 2003 și până la data de 8 noiembrie 2003, inclusiv. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 380 zile, din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 101 din 12 mai 1999 a Tribunalului Brașov și a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a aplicat un spor de 6 luni închisoare, pentru ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 din același cod. Potrivit art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii din data de 15 octombrie 2002 și al arestării preventive de la 16 noiembrie 2002 la zi.

A prelungit arestarea preventivă a inculpatului B.C. cu 30 de zile, începând din data de 12 octombrie 2003 până la data de 10 noiembrie 2003, inclusiv. A constatat că inculpatul F.C.M. este arestat în altă cauză. A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă J.N.M., ca nedovedită. A admis acțiunea civilă formulată de C.A.S.J. Brașov și a obligat față de aceasta pe inculpații G.V. și B.C. la plata, în solidar, a sumei de 2.772.248,39 lei, reprezentând prestații medico-sanitare acordate părții vătămate J.N.M. în perioada 13 octombrie – 16 octombrie 2002. Inculpații B.C. și G.V. au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4.350.000 lei și, respectiv, de 3.900.000 lei.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că în noaptea de 12 octombrie 2002, în timp ce partea vătămată, cetățean iordanian, se afla în gara Brașov și ieșea de la WC-ul gării a fost lovit în zona ochiului drept și apoi, în cap, pe braț și pe piciorul stâng, i-a fost tăiată geaca și i s-a umblat în buzunare. Partea vătămată susține că i-au fost sustrase suma de 500 dolari S.U.A., acte și un ceas electronic de mână. După ce a fost agresat, partea vătămată a fost ajutată de o femeie care a început să strige și l-a scos afară din gară, anunțând poliția și salvarea. Această femeie, respectiv, martora C.I., îngrijitoare la WC-ul din gară i-a văzut pe inculpații G.V. și B.C. în timp ce loveau pe partea vătămată și îi umblau prin buzunare.

Martora a și fost amenințată de cei doi inculpați, însă, aceasta i-a recunoscut ulterior, fără nici un dubiu. Tot fără nici un dubiu, aceasta a arătat că fapta a fost săvârșită numai de două persoane, respectiv de către cei doi inculpați. Inculpații B.C. și G.V. nu au recunoscut săvârșirea faptei, însă apărările lor au fost înlăturate prin mijloacele de probă administrate. Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații G.V. și B.C. În apelul parchetului s-a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaților B.C. și G.V. și condamnarea inculpatului F.C.M., cu motivarea că, la momentul săvârșirii infracțiunii, martora oculară a văzut și o persoană blondă care ieșea din toaletă, dar pe care nu o poate descrie, însă, rezultă în mod indirect că acea persoană era inculpatul F.C.M.

De asemenea, în apelul parchetului a fost criticată soluția primei instanțe sub aspectul neacordării despăgubirilor solicitate de partea vătămată. În apelurile inculpaților B.C. și G.V. s-a susținut că nu sunt autorii infracțiunii. Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 118 din 8 aprilie 2004 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a desființat hotărârea primei instanțe numai cu privire la cuantumul pedepselor aplicate celor doi inculpați. A majorat pedeapsa aplicată inculpatului G.V. de la 7 ani la 8 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B.C., a majorat pedeapsa aplicată de la 7 ani la 10 ani închisoare și a recontopit această pedeapsă cu restul de 380 de zile, înlăturând sporul de pedeapsă de 6 luni, în final, inculpatul având de executat 10 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați împotriva aceleiași sentințe. A menținut arestarea preventivă a inculpaților G.V. și B.C. și a dedus în continuare din pedepsele aplicate, perioadele executate de aceștia de la 9 octombrie 2003, la zi. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se includ și onorariile pentru apărarea din oficiu. În legătură cu solicitarea parchetului de majorare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța de control judiciar a motivat că: „Într-adevăr, în raport de locul săvârșirii infracțiunii, ora la care a fost săvârșită, modul de comitere, actele multiple de violență și scopul aplicării acestora rezultă că fapta prezintă un pericol social ridicat.

Inculpatul B.C. este recidivist, iar inculpatul G.V. a avut aplicate șase sancțiuni administrative pentru infracțiunea prevăzută de art. 296 C. pen. și art. 35 din Legea nr. 22/1969, fiind cercetat într-un alt dosar pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cei doi inculpați au dat dovadă de nesinceritate și au negat săvârșirea infracțiunii chiar în fața unor probe evidente, precum a fost aceea a recunoașterii lor de către martorul ocular, recunoaștere făcută fără nici o rezervă și confirmată și în fața instanței de judecată. Evaluarea coroborată a tuturor acestor elemente conduce la concluzia că nu se justifică aplicarea unor pedepse situate la minimul special prevăzut de lege și în consecință, văzând dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., se vor majora pedepsele de la 7 ani la 8 ani și 6 luni pentru inculpatul G.V., iar pentru inculpatul recidivist B.C., de la 7 ani la 10 ani închisoare.

Această pedeapsă se va recontopi cu restul de 380 de zile, înlăturându-se aplicarea unui spor”. Critica formulată de parchet cu privire la greșita achitare a inculpatului F.C.M. a fost apreciată de către instanța de apel ca nefondată, reținând că din ansamblul probator de la dosar nu rezultă participarea acestuia la comiterea tâlhăriei. Cât privesc apelurile declarate de inculpații B.C. și G.V., instanța de control judiciar a reținut că participarea celor doi inculpați la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie rezultă neîndoielnic din probele administrate în cauză, astfel că susținerea acestora în sensul că nu sunt ei autorii infracțiunii nu a putut fi primită. Sub acest aspect s-a motivat că: „.. inculpați au fost recunoscuți de martora oculară ca fiind persoanele care au agresat pe partea vătămată, recunoaștere care s-a făcut în condiții procedurale și fără nici un fel de presiuni sau sugestii, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor asistenți.

Inculpatul G.V. a fost văzut în gară, în jurul orelor 3,00, de către martora R.I. în timp ce a înjurat și agresat fără nici un motiv pe numita P., colegă de serviciu cu martora, iar în jurul orelor 21,00, fusese văzut și inculpatul B.C., împrejurări contestate de către inculpați. Nici martorii cu care inculpații au încercat să-și creeze câte un alibi nu sunt de natură să înlăture probele aduse de acuzare, martorul C. indicând ce a făcut inculpatul G.V. numai până la orele 23,00, iar declarația martorei C. fiind evident „pro causa” față de conținutul acesteia”. Iar, cu privire la critica parchetului referitoare la greșita soluționare a laturii civile a cauzei, instanța de apel a arătat următoarele: „Instanța de fond a respins pretențiile civile formulate de către partea vătămată cu motivarea că nu a făcut nici un fel de dovezi în legătură cu suma de 500 dolari S.U.A.

pe care a solicitat-o, iar sarcina probei revenea părții civile. În condițiile în care partea civilă nu a declarat apel și nu a contestat concluziile primei instanțe, parchetul nu se poate substitui voinței acesteia și nici nu poate critica concluziile instanței, atâta timp cât ele au fost acceptate de către J.N.M.”. În termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpații G.V. și B.C. În recursul parchetului hotărârile pronunțate de instanța de fond și de apel au fost criticate ca nefondate, soluția de achitare dispusă față de inculpatul F.C.M., fiind bazată pe o interpretare necorespunzătoare a mijloacelor de probă administrate în cauză.

S-a motivat că prezența inculpatului F.C.M. la momentul și locul săvârșirii faptei este dovedită, contrar celor reținute de instanțe; în acest sens, fiind și declarația martorei C.I. care a arătat că l-a observat pe acest inculpat după ce a fost alertată de strigătele părții vătămate. S-a mai arătat că, deși această martoră nu a perceput chiar de la început derularea incidentului, sesizând doar plecarea inculpatului F.C.M., nu și forma de participare a sa la comiterea faptei, această împrejurare nu poate conduce la concluzia că inculpatul F.C.M. nu a ajutat efectiv pe coinculpați la deposedarea de bunuri, prin violență, a părții vătămate, depoziția martorei plasându-l pe inculpat la momentul și locul săvârșirii faptei.

În plus, martora C.S. arată că l-a observat pe inculpat în jurul orelor 4-5 AM (deci după comiterea infracțiunii) în incinta gării, împreună cu cei doi coinculpați, aspect extrem de relevant asupra relațiilor existente între cei trei dar, mai mult decât atât, această depoziție infirmă susținerile martorului E.C., avute în vedere de instanțe la pronunțarea soluției de achitare, fiind interpretate ca și un alibi dovedit în favoarea inculpatului. S-a susținut că declarația acestui din urmă martor trebuia înlăturată ca fiind subiectivă, martorul fiind tatăl vitreg al inculpatului, iar pe de altă parte cele relatate de el se referă doar la obiceiurile curente ale inculpatului, fiind imprecisă cu privire la anumite elemente esențiale pentru cauză; cum sunt de pildă, momentul și modalitatea în care în acea noapte, inculpatul a intrat în locuință, condiții în care, s-a apreciat de către parchet că soluția de achitare a inculpatului F.C.M.

este contrară stării de fapt ce rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză. În recursul parchetului s-a mai solicitat, ca o consecință directă, imediată a reținerii participării inculpatului minor F.C.M. la comiterea faptei (indiferent de forma de participație a acestuia) ca la încadrarea juridică a infracțiunilor comise de inculpații B.C. și G.V. să se rețină și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. În recursurile declarate de inculpații B.C. și G.V. s-a solicitat achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu sunt ei autorii infracțiunii. Examinând hotărârile atacate, în raport de cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și pct. 17 C. proc.

pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpații G.V. și B.C., nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, cărora le-au dat o justă și completă interpretare, stabilind vinovăția inculpaților și încadrând fapta comisă de aceștia în textul de lege corespunzător, pentru care le-au aplicat pedepse just individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen. 1. În ce privește critica formulată de parchet privind greșita achitare a inculpatului F.C.M., cu motivarea că, din probele dosarului ar reieși că acesta s-a aflat, în gară, la momentul și locul săvârșirii faptei, precum și ulterior, după comiterea acesteia, împreună cu coinculpații B.C.

și G.V., aspect considerat de parchet relevant în privința relațiilor existente între cei trei inculpați, se constată că nu poate fi reținută. Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Or, în speță, se constată că deși, într-o primă declarație dată în fața organelor de poliție, minorul F.C.M. declară, în prezența mamei sale că, în noaptea de 12 octombrie 2002, printre alte activități desfășurate de el în acea noapte, a participat alături de B.C. și G.V. la furtul de bani comis prin violență de la un bărbat, în timp ce acesta se afla în WC-ul Gării Brașov, această declarație nu se coroborează cu celelalte probe de la dosar.

Astfel, martora C.I., care a declarat inițial că partea vătămată a fost agresată de doi bărbați, îmbrăcați cu geci din piele de culoare neagră și pantaloni negri, a arătat că nu i-a văzut la față pe autorii tâlhăriei, întrucât aceștia și-au acoperit fețele, pentru ca, ulterior, prin declarațiile date în fața procurorului și în fața instanței de judecată, să revină asupra acestei declarații și să arate că a văzut doi dintre autorii faptei petrecute în incinta WC-ului gării și îi recunoaște pe inculpații G.V. și B.C., precizând că a sesizat doar plecarea celui de-al treilea bărbat, blond, pe care, însă, nu l-a văzut la față și a cărui participare la faptă nu o poate descrie. Martorul J.H., agent de poliție, aflat în serviciu în bazarul gării în noaptea de 12 octombrie 2002 a atestat că a văzut pe inculpatul F. zis B. în gară până, în jurul orelor 1,00, noaptea, declarație ce se coroborează cu cea dată și de E.C., tatăl vitreg al inculpatului F.C.M.

Martora R.I. a declarat că nu l-a văzut în seara incidentului pe inculpatul F.C.M., prin gară, iar martora C.S., deși a atestat că l-ar fi observat pe inculpat în gară în jurul orei 4-5, totuși a relatat că nu cunoaște nimic despre incidentul petrecut în acea noapte. Or, în baza acestor declarații de martor, neconcludente sub aspectul analizat, Curtea constată că nu se poate reține cu certitudine participarea inculpatului F.C.M. la comiterea tâlhăriei. Având în vedere și dispozițiile art. 63 C. proc. pen., potrivit cu care, probele nu au valoare mai dinainte stabilită și ca expresie a principiului „in dubio pro reo”, în sensul că, atunci când urmare administrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăției inculpatului și această îndoială nu este înlăturată după administrarea de noi probe și deci, prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, orice îndoială este în favoarea inculpatului.

Or, în speță, este fără echivoc, că principiul „in dubio pro reo” își găsește pe deplin aplicarea, consecință directă a faptului că nu se poate stabili cu certitudine pe baza ansamblului probator administrat, că inculpatul F.C.M. a participat la comiterea tâlhăriei. Se constată așadar, că soluția de achitare a inculpatului F.C.M., pronunțată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, este temeinică și legală, deoarece la pronunțarea unei condamnări instanța nu se poate bizui pe probabilități, ci pe convingerea că probele reținute reflectă adevărul, astfel că solicitarea parchetului de a se dispune și condamnarea acestui inculpat, nu poate fi primită. 2. Urmare a faptului că nu se poate reține participarea inculpatului F.C.M.

la comiterea tâlhăriei, Curtea constată, că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen., referitoare la circumstanța agravantă prevăzută de lege atunci când fapta este comisă de trei sau mai multe persoane împreună, astfel că, nici solicitarea parchetului de a se reține la încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații B.C. și G.V. și a dispozițiilor acestui text legal, nu poate fi primită. 3. Nefondată este și critica formulată de inculpații B.C. și G.V. sub aspectul greșitei lor condamnări, susținând că nu sunt ei autorii tâlhăriei, motiv pentru care solicită achitarea.

Există la dosarul cauzei probe care atestă fără putință de tăgadă vinovăția celor doi inculpați în comiterea infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina lor, și întrucât această critică a format obiectul de analiză și în fața instanței de apel care a arătat în mod convingător de ce nu poate fi primită, argumentare pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin, reluarea ei nu se mai impune. În consecință, pentru motivele de mai sus, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpații B.C. și G.V., nefiind fondate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție le va respinge ca atare și va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpații G.V. și B.C. împotriva deciziei penale nr. 118 din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii din 15 octombrie 2002 pentru toți inculpații și al arestării preventive de la 15 noiembrie 2002, la 7 decembrie 2004, pentru inculpatul G.V. și respectiv de la 16 noiembrie 2002, la 7 decembrie 2004, pentru inculpatul B.C. Obligă pe recurenții inculpați G.V. și B.C. la plata sumei de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat F.C.M. se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 decembrie 2004.