ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6535/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6535/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Brașov, prin sentința

penală nr. 414 din 9 octombrie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul F.C.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

urm. din același cod.

A constatat că inculpatul

F.C.M. a fost reținut în data de 15 octombrie 2002.

În baza art. 211 alin. (2)

lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe

inculpatul G.V. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

A făcut aplicarea art. 71,

raportat la art. 64 C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii din data de 15 octombrie 2002 și

al arestării preventive din data de 15 noiembrie 2002 la zi.

A prelungit arestarea

preventivă a inculpatului G.V. cu 30 de zile, începând din data de 10 octombrie

2003 și până la data de 8 noiembrie 2003, inclusiv.

În baza art. 211 alin. (2)

lit. b) și c), alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., a condamnat pe inculpatul B.C. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 61 C. pen., a

revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 380

zile, din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 101

din 12 mai 1999 a Tribunalului Brașov și a contopit acest rest cu pedeapsa

aplicată în cauză, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a

aplicat un spor de 6 luni închisoare, pentru ca, în final, inculpatul să

execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 din același cod.

Potrivit art. 88 C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii din data de 15

octombrie 2002 și al arestării preventive de la 16 noiembrie 2002 la zi.

A prelungit arestarea

preventivă a inculpatului B.C. cu 30 de zile, începând din data de 12 octombrie

2003 până la data de 10 noiembrie 2003, inclusiv.

A constatat că inculpatul

F.C.M. este arestat în altă cauză.

A respins acțiunea civilă

formulată de partea civilă J.N.M., ca nedovedită.

A admis acțiunea civilă

formulată de C.A.S.J. Brașov și a obligat față de aceasta pe inculpații G.V. și

B.C. la plata, în solidar, a sumei de 2.772.248,39 lei, reprezentând prestații

medico-sanitare acordate părții vătămate J.N.M. în perioada 13 octombrie – 16

octombrie 2002.

Inculpații B.C. și G.V. au

fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4.350.000

lei și, respectiv, de 3.900.000 lei.

Hotărând astfel, prima

instanță a reținut, în fapt, că în noaptea de 12 octombrie 2002, în timp ce

partea vătămată, cetățean iordanian, se afla în gara Brașov și ieșea de la

WC-ul gării a fost lovit în zona ochiului drept și apoi, în cap, pe braț și pe

piciorul stâng, i-a fost tăiată geaca și i s-a umblat în buzunare. Partea

vătămată susține că i-au fost sustrase suma de 500 dolari S.U.A., acte și un

ceas electronic de mână.

După ce a fost agresat,

partea vătămată a fost ajutată de o femeie care a început să strige și l-a scos

afară din gară, anunțând poliția și salvarea.

Această femeie, respectiv,

martora C.I., îngrijitoare la WC-ul din gară i-a văzut pe inculpații G.V. și

B.C. în timp ce loveau pe partea vătămată și îi umblau prin buzunare. Martora a

și fost amenințată de cei doi inculpați, însă, aceasta i-a recunoscut ulterior,

fără nici un dubiu.

Tot fără nici un dubiu,

aceasta a arătat că fapta a fost săvârșită numai de două persoane, respectiv de

către cei doi inculpați.

Inculpații B.C. și G.V. nu

au recunoscut săvârșirea faptei, însă apărările lor au fost înlăturate prin

mijloacele de probă administrate.

Împotriva sentinței penale

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații G.V. și

B.C.

În apelul parchetului s-a

solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaților B.C. și G.V. și

condamnarea inculpatului F.C.M., cu motivarea că, la momentul săvârșirii

infracțiunii, martora oculară a văzut și o persoană blondă care ieșea din toaletă,

dar pe care nu o poate descrie, însă, rezultă în mod indirect că acea persoană

era inculpatul F.C.M. De asemenea, în apelul parchetului a fost criticată

soluția primei instanțe sub aspectul neacordării despăgubirilor solicitate de

partea vătămată.

În apelurile inculpaților

B.C. și G.V. s-a susținut că nu sunt autorii infracțiunii.

Curtea de Apel Brașov, prin

decizia penală nr. 118 din 8 aprilie 2004 a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Brașov, a desființat hotărârea primei instanțe numai cu

privire la cuantumul pedepselor aplicate celor doi inculpați.

A majorat pedeapsa aplicată

inculpatului G.V. de la 7 ani la 8 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.

71 și art. 64 C. pen.

A descontopit pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatului B.C., a majorat pedeapsa aplicată de la 7 ani

la 10 ani închisoare și a recontopit această pedeapsă cu restul de 380 de zile,

înlăturând sporul de pedeapsă de 6 luni, în final, inculpatul având de executat

10 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați împotriva aceleiași sentințe.

A menținut arestarea

preventivă a inculpaților G.V. și B.C. și a dedus în continuare din pedepsele

aplicate, perioadele executate de aceștia de la 9 octombrie 2003, la zi.

Inculpații au fost obligați

la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se includ și onorariile

pentru apărarea din oficiu.

În legătură cu solicitarea

parchetului de majorare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța de

control judiciar a motivat că: „Într-adevăr, în raport de locul săvârșirii

infracțiunii, ora la care a fost săvârșită, modul de comitere, actele multiple

de violență și scopul aplicării acestora rezultă că fapta prezintă un pericol

social ridicat.

Inculpatul B.C. este

recidivist, iar inculpatul G.V. a avut aplicate șase sancțiuni administrative

pentru infracțiunea prevăzută de art. 296 C. pen. și art. 35 din Legea nr.

22/1969, fiind cercetat într-un alt dosar pentru săvârșirea infracțiunii de

furt calificat.

Cei doi inculpați au dat

dovadă de nesinceritate și au negat săvârșirea infracțiunii chiar în fața unor

probe evidente, precum a fost aceea a recunoașterii lor de către martorul

ocular, recunoaștere făcută fără nici o rezervă și confirmată și în fața

instanței de judecată.

Evaluarea coroborată a

tuturor acestor elemente conduce la concluzia că nu se justifică aplicarea unor

pedepse situate la minimul special prevăzut de lege și în consecință, văzând

dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., se vor majora pedepsele de la 7 ani la

8 ani și 6 luni pentru inculpatul G.V., iar pentru inculpatul recidivist B.C.,

de la 7 ani la 10 ani închisoare. Această pedeapsă se va recontopi cu restul de

380 de zile, înlăturându-se aplicarea unui spor”.

Critica formulată de parchet

cu privire la greșita achitare a inculpatului F.C.M. a fost apreciată de către

instanța de apel ca nefondată, reținând că din ansamblul probator de la dosar

nu rezultă participarea acestuia la comiterea tâlhăriei.

Cât privesc apelurile

declarate de inculpații B.C. și G.V., instanța de control judiciar a reținut că

participarea celor doi inculpați la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie rezultă

neîndoielnic din probele administrate în cauză, astfel că susținerea acestora

în sensul că nu sunt ei autorii infracțiunii nu a putut fi primită.

Sub acest aspect s-a motivat

că: „.. inculpați au fost recunoscuți de martora oculară ca fiind persoanele

care au agresat pe partea vătămată, recunoaștere care s-a făcut în condiții

procedurale și fără nici un fel de presiuni sau sugestii, așa cum rezultă și

din declarațiile martorilor asistenți.

Inculpatul G.V. a fost văzut

în gară, în jurul orelor 3,00, de către martora R.I. în timp ce a înjurat și

agresat fără nici un motiv pe numita P., colegă de serviciu cu martora, iar în

jurul orelor 21,00, fusese văzut și inculpatul B.C., împrejurări contestate de

către inculpați.

Nici martorii cu care

inculpații au încercat să-și creeze câte un alibi nu sunt de natură să înlăture

probele aduse de acuzare, martorul C. indicând ce a făcut inculpatul G.V. numai

până la orele 23,00, iar declarația martorei C. fiind evident „pro causa” față

de conținutul acesteia”.

Iar, cu privire la critica

parchetului referitoare la greșita soluționare a laturii civile a cauzei,

instanța de apel a arătat următoarele:

„Instanța de fond a respins

pretențiile civile formulate de către partea vătămată cu motivarea că nu a

făcut nici un fel de dovezi în legătură cu suma de 500 dolari S.U.A. pe care a

solicitat-o, iar sarcina probei revenea părții civile.

În condițiile în care partea

civilă nu a declarat apel și nu a contestat concluziile primei instanțe,

parchetul nu se poate substitui voinței acesteia și nici nu poate critica

concluziile instanței, atâta timp cât ele au fost acceptate de către J.N.M.”.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

și inculpații G.V. și B.C.

În recursul parchetului

hotărârile pronunțate de instanța de fond și de apel au fost criticate ca

nefondate, soluția de achitare dispusă față de inculpatul F.C.M., fiind bazată

pe o interpretare necorespunzătoare a mijloacelor de probă administrate în

cauză.

S-a motivat că prezența

inculpatului F.C.M. la momentul și locul săvârșirii faptei este dovedită,

contrar celor reținute de instanțe; în acest sens, fiind și declarația martorei

C.I. care a arătat că l-a observat pe acest inculpat după ce a fost alertată de

strigătele părții vătămate.

S-a mai arătat că, deși

această martoră nu a perceput chiar de la început derularea incidentului,

sesizând doar plecarea inculpatului F.C.M., nu și forma de participare a sa la

comiterea faptei, această împrejurare nu poate conduce la concluzia că

inculpatul F.C.M. nu a ajutat efectiv pe coinculpați la deposedarea de bunuri,

prin violență, a părții vătămate, depoziția martorei plasându-l pe inculpat la

momentul și locul săvârșirii faptei.

În plus, martora C.S. arată

că l-a observat pe inculpat în jurul orelor 4-5 AM (deci după comiterea

infracțiunii) în incinta gării, împreună cu cei doi coinculpați, aspect extrem

de relevant asupra relațiilor existente între cei trei dar, mai mult decât

atât, această depoziție infirmă susținerile martorului E.C., avute în vedere de

instanțe la pronunțarea soluției de achitare, fiind interpretate ca și un alibi

dovedit în favoarea inculpatului.

S-a susținut că declarația

acestui din urmă martor trebuia înlăturată ca fiind subiectivă, martorul fiind

tatăl vitreg al inculpatului, iar pe de altă parte cele relatate de el se referă

doar la obiceiurile curente ale inculpatului, fiind imprecisă cu privire la

anumite elemente esențiale pentru cauză; cum sunt de pildă, momentul și

modalitatea în care în acea noapte, inculpatul a intrat în locuință, condiții

în care, s-a apreciat de către parchet că soluția de achitare a inculpatului

F.C.M. este contrară stării de fapt ce rezultă din coroborarea mijloacelor de

probă administrate în cauză.

În recursul parchetului s-a

mai solicitat, ca o consecință directă, imediată a reținerii participării

inculpatului minor F.C.M. la comiterea faptei (indiferent de forma de

participație a acestuia) ca la încadrarea juridică a infracțiunilor comise de

inculpații B.C. și G.V. să se rețină și circumstanța agravantă prevăzută de

art. 75 lit. c) C. pen.

În recursurile declarate de

inculpații B.C. și G.V. s-a solicitat achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu sunt

ei autorii infracțiunii.

Examinând hotărârile

atacate, în raport de cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și pct. 17 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei, recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpații G.V. și B.C., nefondate, urmând a

fi respinse ca atare.

Analizând actele și

lucrările de la dosar, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel

au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în

cauză, cărora le-au dat o justă și completă interpretare, stabilind vinovăția

inculpaților și încadrând fapta comisă de aceștia în textul de lege

corespunzător, pentru care le-au aplicat pedepse just individualizate, cu

respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.

formulată de parchet privind greșita achitare a inculpatului F.C.M., cu

motivarea că, din probele dosarului ar reieși că acesta s-a aflat, în gară, la

momentul și locul săvârșirii faptei, precum și ulterior, după comiterea

acesteia, împreună cu coinculpații B.C. și G.V., aspect considerat de parchet

relevant în privința relațiilor existente între cei trei inculpați, se constată

că nu poate fi reținută.

Potrivit art. 69 C. proc.

pen., declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate

cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, în speță, se constată că

deși, într-o primă declarație dată în fața organelor de poliție, minorul F.C.M.

declară, în prezența mamei sale că, în noaptea de 12 octombrie 2002, printre

alte activități desfășurate de el în acea noapte, a participat alături de B.C.

și G.V. la furtul de bani comis prin violență de la un bărbat, în timp ce acesta

se afla în WC-ul Gării Brașov, această declarație nu se coroborează cu

celelalte probe de la dosar.

Astfel, martora C.I., care a

declarat inițial că partea vătămată a fost agresată de doi bărbați, îmbrăcați

cu geci din piele de culoare neagră și pantaloni negri, a arătat că nu i-a

văzut la față pe autorii tâlhăriei, întrucât aceștia și-au acoperit fețele,

pentru ca, ulterior, prin declarațiile date în fața procurorului și în fața

instanței de judecată, să revină asupra acestei declarații și să arate că a

văzut doi dintre autorii faptei petrecute în incinta WC-ului gării și îi

recunoaște pe inculpații G.V. și B.C., precizând că a sesizat doar plecarea

celui de-al treilea bărbat, blond, pe care, însă, nu l-a văzut la față și a

cărui participare la faptă nu o poate descrie.

Martorul J.H., agent de

poliție, aflat în serviciu în bazarul gării în noaptea de 12 octombrie 2002 a

atestat că a văzut pe inculpatul F. zis B. în gară până, în jurul orelor 1,00,

noaptea, declarație ce se coroborează cu cea dată și de E.C., tatăl vitreg al

inculpatului F.C.M.

Martora R.I. a declarat că

nu l-a văzut în seara incidentului pe inculpatul F.C.M., prin gară, iar martora

C.S., deși a atestat că l-ar fi observat pe inculpat în gară în jurul orei 4-5,

totuși a relatat că nu cunoaște nimic despre incidentul petrecut în acea

noapte.

Or, în baza acestor

declarații de martor, neconcludente sub aspectul analizat, Curtea constată că

nu se poate reține cu certitudine participarea inculpatului F.C.M. la comiterea

tâlhăriei.

Având în vedere și

dispozițiile art. 63 C. proc. pen., potrivit cu care, probele nu au valoare mai

dinainte stabilită și ca expresie a principiului „in dubio pro reo”, în sensul

că, atunci când urmare administrării tuturor probelor necesare soluționării

cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăției inculpatului și această

îndoială nu este înlăturată după administrarea de noi probe și deci, prezumția

de nevinovăție nu este răsturnată, orice îndoială este în favoarea

inculpatului.

Or, în speță, este fără

echivoc, că principiul „in dubio pro reo” își găsește pe deplin aplicarea,

consecință directă a faptului că nu se poate stabili cu certitudine pe baza

ansamblului probator administrat, că inculpatul F.C.M. a participat la

comiterea tâlhăriei.

Se constată așadar, că

soluția de achitare a inculpatului F.C.M., pronunțată de instanța de fond și

menținută de instanța de apel, este temeinică și legală, deoarece la

pronunțarea unei condamnări instanța nu se poate bizui pe probabilități, ci pe

convingerea că probele reținute reflectă adevărul, astfel că solicitarea

parchetului de a se dispune și condamnarea acestui inculpat, nu poate fi

primită.

se poate reține participarea inculpatului F.C.M. la comiterea tâlhăriei, Curtea

constată, că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 75 lit. a) C.

pen., referitoare la circumstanța agravantă prevăzută de lege atunci când fapta

este comisă de trei sau mai multe persoane împreună, astfel că, nici

solicitarea parchetului de a se reține la încadrarea juridică a faptelor

săvârșite de inculpații B.C. și G.V. și a dispozițiilor acestui text legal, nu

poate fi primită.

formulată de inculpații B.C. și G.V. sub aspectul greșitei lor condamnări,

susținând că nu sunt ei autorii tâlhăriei, motiv pentru care solicită

achitarea.

Există la dosarul cauzei

probe care atestă fără putință de tăgadă vinovăția celor doi inculpați în

comiterea infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina lor, și întrucât această

critică a format obiectul de analiză și în fața instanței de apel care a arătat

în mod convingător de ce nu poate fi primită, argumentare pe care instanța de

recurs și-o însușește pe deplin, reluarea ei nu se mai impune.

În consecință, pentru

motivele de mai sus, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov și de inculpații B.C. și G.V., nefiind fondate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție le va respinge ca atare și va dispune conform dispozitivului

prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de

inculpații G.V. și B.C. împotriva deciziei penale nr. 118 din 8 aprilie 2004 a

Curții de Apel Brașov.

Deduce din

pedepsele aplicate, timpul reținerii din 15 octombrie 2002 pentru toți

inculpații și al arestării preventive de la 15 noiembrie 2002, la 7 decembrie

2004, pentru inculpatul G.V. și respectiv de la 16 noiembrie 2002, la 7 decembrie

2004, pentru inculpatul B.C.

Obligă pe recurenții

inculpați G.V. și B.C. la plata sumei de câte 1.600.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul în sumă de 400.000

lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat F.C.M. se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 decembrie 2004.