ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1356/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 31 mai 2002, reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pârâții C.V.E.

și C.I. solicitând, ca în baza sentinței ce se va pronunța, să se dispună

rezilierea contractului de închiriere pentru spațiul locativ cu altă destinație

decât cea de locuință nr. 14/1998 situat în București, Calea Victoriei colț cu

str. Frumoasei, evacuarea pârâților din acest spațiu pentru neplata chiriei,

precum și obligarea lor la plata sumei de 350.254.653 lei reprezentând chirie

restantă, majorări de întârziere și TVA, calculate pentru perioada martie 1998

– octombrie 2001 cu cheltuieli de judecată.

În susținerea pretențiilor

reclamanta a arătat că pârâții nu și-au respectat obligațiile asumate prin

contractul încheiat în drept fiind invocate dispozițiile art. 969, art. 1073,

art. 1429 și art. 1431 C. civ., iar în probațiune s-au depus înscrisuri.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 16316 din 12 decembrie 2003, a

respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea soluției

instanța de fond a reținut pe de o parte că pretențiile pe perioada martie 1998

– 31 mai 1999 sunt prescrise, iar prin adresa nr. 18950 din 12 noiembrie 2001

reclamanta a înștiințat pe pârâți că începând cu data de 3 octombrie 2001 au

încetat raporturile contractuale contractul fiind reziliat.

De asemenea, s-a mai reținut

că însăși reclamanta prin adresa nr. 18950 din 12 noiembrie 2001 a înștiințat

pârâții că prin sentința civilă nr. 481 din 22 aprilie 1999 imobilul în litigiu

a fost restituit proprietarului M.I.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanta criticile vizând modul eronat în care instanța de fond

a reținut situația de fapt ce a condus la pronunțarea soluției pronunțate.

Astfel, se susține că

pretențiile au fost calculate până la data întocmirii procesului verbal de

predare – primire și anume din martie 1998 – octombrie 2001 și majorările de

întârziere care curg până la data plății efective.

Instanța de fond în mod

greșit a reținut că pretențiile solicitate pentru perioada martie 1998 – 31 mai

1999 sunt prescrise neluând în considerare dispozițiile O.G. nr. 61/2002 care

prevede că termenul de prescripție pentru creanțele bugetare este de 5 ani.

Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 392 din 21 septembrie 2004, a respins

apelul ca nefondat.

S-a motivat că la fond prin

ultima cerere precizatoare de pretenții apelanta – reclamantă a solicitat suma

totală de 391.569.320 lei chirie restantă și TVA pentru perioada iunie 1999 –

octombrie 2001 și martie 1998 – 31 mai 2002, și că pretențiile menționate în

apel și modificate nu corespund cu cele pretinse prin acțiune.

De asemenea, s-a precizat

că, prin adresa nr. 18950 din 12 noiembrie 2001, apelanta a înștiințat pârâții

intimați că începând cu 3 octombrie 2001 a fost reziliat contractul pentru

spațiul în litigiu care a fost restituit proprietarului M.I. conform sentinței

civile nr. 481 din 22 aprilie 1999 dată de la care nu mai era proprietara

spațiului și deci nu mai putea solicita chirie.

Împotriva acestei decizii a

declarat apel reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate invocând ca

temei legal art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, se susține că

modificările cererii inițiale prin cereri precizatoare s-au făcut până la 31

mai 2002 majorarea câtimii pretențiilor reprezentând contravaloare chirie și

TVA până la data întocmirii procesului verbal de predare primire și anume

martie 1998 – octombrie 2001 dată la care recurenta consideră că avea dreptul

de a mai solicita chirie, deoarece spațiul nu se mai afla în proprietatea sa.

Se critică și modul de

soluționare a excepției dreptului la acțiune, recurenta considerând că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 61/2002 act normativ care prevede că

termenul de prescripție pentru creanțele bugetare este de 5 ani.

Recursul este fondat.

Astfel, potrivit

contractului încheiat intimații pârâți au închiriat spațiul în litigiu pe o

perioadă de 5 ani începând cu 1 martie 1998.

Ulterior, prin adresa nr.

18950 din 12 noiembrie 2001, recurenta a făcut cunoscut intimaților că urmare

retrocedării fostului proprietar a spațiului închiriat cu procesul verbal nr.

18950 din 3 octombrie 2001 conform Dispozițiilor Primarului General nr. 1638

din 13 septembrie 2001, de la data de 3 octombrie 2001 au încetat raporturile

de locațiune.

Față de aceste înscrisuri

rezultă că de la această dată respectiv 3 octombrie 2001 recurenta – reclamantă

nu mai era îndreptățită să solicite contravaloare chirie.

Critica privind aplicarea

O.G. nr. 61/2002 nu poate fi primită raporturile de locațiune neputând fi

încadrate în categoria creanțelor bugetare, contravaloarea chiriei încasate de

Primăriei nefăcând parte din această categorie, situație în care se aplică

termenul general de prescripției respectiv 3 ani.

În aceste condiții având în

vedere data introducerii acțiunii 31 mai 2002 raportat la data la care

recurenta nu mai avea calitatea de proprietar, respectiv 3 octombrie 2001

rezultă că recurenta este îndreptățită la plata locațiunii pe intervalul 31 mai

1999 – 3 octombrie 2001 situație în acre se impune efectuarea unui calcul pe

acest interval.

Soluție de respingere a

capătului de cerere privind rezilierea și evacuarea nu făcut obiectul criticile

în recurs, iar aceste măsuri nici nu pot fi luate ca urmare a încetării

raportului de locațiune.

Vizând dispozițiile art. 312

alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul Consiliul General al municipiului București împotriva deciziei nr.

392 din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecarea apelului în

vederea stabilirii cuantumului sumelor datorate pe intervalul mai 1999 – 3 mai

2001, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2005.