ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2888/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 259

din 25 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a dispus achitarea

inculpatului N.I.C. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) C. pen.

S-a constatat că inculpatul

a fost arestat preventiv în perioada 07 august 2002, 11 iunie 21003.

În baza art. 221 alin. (1)

C. pen., inculpata R.P.I. a fost condamnată la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 1 și art. 8 din

Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003 s-a constatat grațiată

pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatei R.P.I., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.

S-au pus în vedere

inculpatei, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.

S-a constatat că inculpata a

fost reținută 24 ore în data de 7 august 2002.

S-a constatat că partea

vătămată G.G. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat

integral.

Inculpata R.P.I. a fost

obligată să plătească suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat,

restul rămânând în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel,

tribunalul a avut în vedere că în actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că,

în seara de 6 august 2002, în jurul orelor 23,00, inculpatul N.I.C. s-a

deplasat la barul aparținând SC G.T. SRL situat în str. Pieței din orașul

Codlea, unde împreună cu inculpata R.P.I. și martorii S.S., S.N. și B.C. au

consumat băuturi alcoolice.

În jurul orelor 3,00, în

local a intrat partea vătămată G.G. care, după ce și-a comandat băutura, s-a

adresat inculpatei, pe care o cunoștea din vedere, fiind vecini de cartier,

cerându-i o țigară.

După ce a consumat ceea ce

comandase, partea vătămată a părăsit barul, urmată fiind în scurt timp de

grupul celor cinci, toți îndreptându-se în aceeași direcție, respectiv str. 9

Mai.

Întrucât inculpatul, aflat

într-o stare avansată de ebrietate, dorea să-și petreacă în continuare noaptea

împreună cu martora S.N., a insistat să o însoțească pe aceasta, motiv pentru

care s-au despărțit de martorul B.C.

Rămas în compania inculpatei

și a fraților S., inculpatul a observat mergând în fața sa pe partea vătămată

și fără a le spune nimic însoțitorilor săi, a început să fugă după aceasta.

Ajungând-o din urmă, a prins-o cu mâna de gât, iar cu cealaltă a început să o

caute prin buzunare.

Fiind surprinși de reacția

inculpatului, martorii S.S. și S.N. i-au cerut acestuia să se liniștească și

după ce au văzut că partea vătămată s-a eliberat, continuându-și drumul spre

casă, la rândul lor au plecat spre domiciliu.

Inculpatul, după plecarea

celor doi, a continuat să o urmărească pe partea vătămată și ajungând-o, i-a

aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului, iar după ce aceasta a căzut, din

buzunarul de la pantaloni i-a sustras portofelul în care se afla suma de

3.000.000 lei și actele de identitate.

După comiterea faptei,

inculpatul a aruncat actele de identitate în spațiul verde amenajat pe marginea

străzii și împreună cu inculpata R.P.I. s-a deplasat la domiciliul acesteia.

Ajunși aici, pentru a se asigura că nu va fi denunțat, inculpatul i-a oferit

suma de 1.100.000 lei inculpatei care, cunoscând proveniența banilor (fiind la

fața locului în momentul sustragerii) a ascuns 900.000 lei sub mocheta din

sufrageria apartamentului. Cu restul de 200.000 lei, inculpata a cumpărat

băuturi alcoolice, pe care împreună cu inculpatul le-a consumat în aceeași

noapte.

Prima instanță a apreciat,

în urma analizei materialului probator că există un puternic dubiu în sensul că

inculpatul N.I.C. a comis infracțiunea de tâlhărie, depozițiile martorilor audiați

în cauză fiind contradictorii și necoroborându-se sub unele aspecte importante

ale cauzei.

Împotriva sentinței a

formulat apel parchetul, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei

achitări a inculpatului N.I.C., pentru infracțiunea de tâlhărie.

S-a susținut că prima

instanță a pronunțat soluția de achitare în urma unei greșite analize a

materialului probator.

Curtea de Apel Brașov a

admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a casat

sentința penală nr. 259/2003 a Tribunalului Brașov cu privire la inculpatul N.I.C.

și rejudecând cauza referitor la acesta, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare.

A dedus din pedeapsa

stabilită, perioada reținerii și arestării preventive și l-a obligat pe

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a avut în vedere că starea de fapt ce se impunea a fi

reținută, pe baza unei corecte interpretări a probelor administrate este cea

menționată în actul de sesizare a instanței.

S-a apreciat că starea de

fapt este dovedită cu declarațiile părții vătămate, care în primele sale

relatări a susținut această stare de fapt și a menționat că cel care l-a

agresat are un avansat început de chelie, descriere ce corespunde exclusiv

inculpatului, celelalte persoane prezente în apropierea locului faptei neavând

această caracteristică.

De asemenea, la

recunoașterea din grup, partea vătămată a indicat fără ezitare pe inculpat ca

fiind autorul agresiunii și al furtului.

Aceleași aspecte rezultă și

din declarația martorului S.S. și a martorei S.N. a cărei revenire ulterioară

apare ca nejustificată, de reținut fiind și faptul că aceasta a precizat că s-a

încercat influențarea sa pentru a-și modifica declarațiile.

S-a mai avut în vedere că

eventuala împrejurare că la comiterea faptei ar fi participat și alte persoane

nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpatului N.I.C.

În consecință, s-a reținut

vinovăția inculpatului privind comiterea faptei de tâlhărie, astfel că s-a

dispus condamnarea acestuia, iar în ce privește individualizarea pedepsei pe

care i-a aplicat-o instanța a avut în vedere toate criteriile, prevăzute de art.

72 C. pen.

Ca urmare, avându-se în

vedere modul concret de comitere a faptei, consecințele acesteia, prejudiciul

cauzat dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, instanța s-a

orientat spre o pedeapsă situată la minimum special prevăzut de textul

incriminator, cu executarea în regim de detenție.

Împotriva deciziei instanței

de apel, a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul greșitei sale condamnări, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

În motivele scrise,

recurentul prin apărătorul său susține, în esență, că hotărârea primei

instanțe, prin care s-a dispus achitarea sa este cea corectă, atâta timp cât

există un puternic dubiu că el ar fi autorul faptei.

Contradicțiile de esență, în

opinia recurentului, dintre declarațiile martorilor și ale părții vătămate,

precum și împrejurarea că acestea nu se coroborează cu alte probe administrate

în cauză, demonstrează că nu se poate reține cu certitudine faptul că

inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie.

În concluzie se arată că

hotărârea instanței de apel care a înlăturat susținerile inculpatului și

concluziile primei instanțe, infirmând soluția de achitare, este greșită,

astfel încât a solicitat casarea acesteia.

Recursul nu este întemeiat.

Analizând actele și

lucrările de la dosar se constată că instanța de apel a reținut o corectă

situație de fapt confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă

că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie, pentru

care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată.

Susținerea recurentului N.I.C.

potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a

fost trimis în judecată este nefondată. În cauză au fost administrate probe

care dovedesc contrariul.

Astfel, în afară de

depozițiile martorilor date în faza de urmărire penală care sunt extrem de

amănunțite ca urmare a timpului scurt scurs de la eveniment, vinovăția

inculpatului este confirmată și de declarația părții vătămate și

procesul-verbal de prezentare pentru recunoașterea din grup, din care rezultă

că partea vătămată l-a recunoscut fără ezitare pe inculpatul-recurent ca fiind

autorul infracțiunii de tâlhărie.

Audiați în faza de cercetare

judecătorească, atât partea vătămată cât și coinculpata R.P.I., au relatat

împrejurările în care inculpatul N.I.C. a comis fapta, menținându-și pozițiile

avute pe parcursul urmăririi penale.

Partea vătămată a subliniat

faptul că recurentul a fost cel care l-a lovit, deoarece prima dată i-a pus

piedică, a căzut și apoi s-a lovit la cap, după care inculpatul a pus mâna la

buzunarul părții vătămate. În acel moment, precizează partea vătămată, „a văzut

că este inculpatul și nu altcineva”.

Semnificativ este și faptul

că martorii S.N. și S.S. audiați în instanță au relatat că, după arestarea

inculpatului N.I.C., familia acestuia a încercat să-i influențeze în sensul de

a declara în favoarea recurentului.

Prin urmare, existând dovezi

suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta,

prin care se solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.

În ce privește pedeapsa

aplicată se constată că instanța de apel a făcut o corectă apreciere a

criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., acordând

deopotrivă semnificația cuvenită atât pericolului social al faptei reținută în

sarcina inculpatului cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului.

Pentru considerentele

arătate, având în vedere și faptul că, verificând decizia atacată, în raport și

cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

urmează a se constata că recursul declarat este nefondat și a fi respins ca

atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. c) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de inculpatul N.I.C., împotriva deciziei penale nr. 34 din 28 ianuarie 2004 a

Curții de Apel Brașov, ca nefondat.

Obligă pe recurentul

inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare,

din care 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2004.