ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2888/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 259 din 25 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a dispus achitarea inculpatului N.I.C. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 07 august 2002, 11 iunie 21003. În baza art. 221 alin. (1) C. pen., inculpata R.P.I. a fost condamnată la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 1 și art. 8 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003 s-a constatat grațiată pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatei R.P.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.

S-au pus în vedere inculpatei, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002. S-a constatat că inculpata a fost reținută 24 ore în data de 7 august 2002. S-a constatat că partea vătămată G.G. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat integral. Inculpata R.P.I. a fost obligată să plătească suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, restul rămânând în sarcina statului. Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că în actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că, în seara de 6 august 2002, în jurul orelor 23,00, inculpatul N.I.C. s-a deplasat la barul aparținând SC G.T. SRL situat în str. Pieței din orașul Codlea, unde împreună cu inculpata R.P.I. și martorii S.S., S.N.

și B.C. au consumat băuturi alcoolice. În jurul orelor 3,00, în local a intrat partea vătămată G.G. care, după ce și-a comandat băutura, s-a adresat inculpatei, pe care o cunoștea din vedere, fiind vecini de cartier, cerându-i o țigară. După ce a consumat ceea ce comandase, partea vătămată a părăsit barul, urmată fiind în scurt timp de grupul celor cinci, toți îndreptându-se în aceeași direcție, respectiv str. 9 Mai. Întrucât inculpatul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, dorea să-și petreacă în continuare noaptea împreună cu martora S.N., a insistat să o însoțească pe aceasta, motiv pentru care s-au despărțit de martorul B.C. Rămas în compania inculpatei și a fraților S., inculpatul a observat mergând în fața sa pe partea vătămată și fără a le spune nimic însoțitorilor săi, a început să fugă după aceasta.

Ajungând-o din urmă, a prins-o cu mâna de gât, iar cu cealaltă a început să o caute prin buzunare. Fiind surprinși de reacția inculpatului, martorii S.S. și S.N. i-au cerut acestuia să se liniștească și după ce au văzut că partea vătămată s-a eliberat, continuându-și drumul spre casă, la rândul lor au plecat spre domiciliu. Inculpatul, după plecarea celor doi, a continuat să o urmărească pe partea vătămată și ajungând-o, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului, iar după ce aceasta a căzut, din buzunarul de la pantaloni i-a sustras portofelul în care se afla suma de 3.000.000 lei și actele de identitate. După comiterea faptei, inculpatul a aruncat actele de identitate în spațiul verde amenajat pe marginea străzii și împreună cu inculpata R.P.I.

s-a deplasat la domiciliul acesteia. Ajunși aici, pentru a se asigura că nu va fi denunțat, inculpatul i-a oferit suma de 1.100.000 lei inculpatei care, cunoscând proveniența banilor (fiind la fața locului în momentul sustragerii) a ascuns 900.000 lei sub mocheta din sufrageria apartamentului. Cu restul de 200.000 lei, inculpata a cumpărat băuturi alcoolice, pe care împreună cu inculpatul le-a consumat în aceeași noapte. Prima instanță a apreciat, în urma analizei materialului probator că există un puternic dubiu în sensul că inculpatul N.I.C. a comis infracțiunea de tâlhărie, depozițiile martorilor audiați în cauză fiind contradictorii și necoroborându-se sub unele aspecte importante ale cauzei.

Împotriva sentinței a formulat apel parchetul, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei achitări a inculpatului N.I.C., pentru infracțiunea de tâlhărie. S-a susținut că prima instanță a pronunțat soluția de achitare în urma unei greșite analize a materialului probator. Curtea de Apel Brașov a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a casat sentința penală nr. 259/2003 a Tribunalului Brașov cu privire la inculpatul N.I.C. și rejudecând cauza referitor la acesta, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare. A dedus din pedeapsa stabilită, perioada reținerii și arestării preventive și l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere că starea de fapt ce se impunea a fi reținută, pe baza unei corecte interpretări a probelor administrate este cea menționată în actul de sesizare a instanței. S-a apreciat că starea de fapt este dovedită cu declarațiile părții vătămate, care în primele sale relatări a susținut această stare de fapt și a menționat că cel care l-a agresat are un avansat început de chelie, descriere ce corespunde exclusiv inculpatului, celelalte persoane prezente în apropierea locului faptei neavând această caracteristică. De asemenea, la recunoașterea din grup, partea vătămată a indicat fără ezitare pe inculpat ca fiind autorul agresiunii și al furtului.

Aceleași aspecte rezultă și din declarația martorului S.S. și a martorei S.N. a cărei revenire ulterioară apare ca nejustificată, de reținut fiind și faptul că aceasta a precizat că s-a încercat influențarea sa pentru a-și modifica declarațiile. S-a mai avut în vedere că eventuala împrejurare că la comiterea faptei ar fi participat și alte persoane nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpatului N.I.C. În consecință, s-a reținut vinovăția inculpatului privind comiterea faptei de tâlhărie, astfel că s-a dispus condamnarea acestuia, iar în ce privește individualizarea pedepsei pe care i-a aplicat-o instanța a avut în vedere toate criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen.

Ca urmare, avându-se în vedere modul concret de comitere a faptei, consecințele acesteia, prejudiciul cauzat dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, instanța s-a orientat spre o pedeapsă situată la minimum special prevăzut de textul incriminator, cu executarea în regim de detenție. Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale condamnări, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În motivele scrise, recurentul prin apărătorul său susține, în esență, că hotărârea primei instanțe, prin care s-a dispus achitarea sa este cea corectă, atâta timp cât există un puternic dubiu că el ar fi autorul faptei.

Contradicțiile de esență, în opinia recurentului, dintre declarațiile martorilor și ale părții vătămate, precum și împrejurarea că acestea nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, demonstrează că nu se poate reține cu certitudine faptul că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie. În concluzie se arată că hotărârea instanței de apel care a înlăturat susținerile inculpatului și concluziile primei instanțe, infirmând soluția de achitare, este greșită, astfel încât a solicitat casarea acesteia. Recursul nu este întemeiat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că instanța de apel a reținut o corectă situație de fapt confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată.

Susținerea recurentului N.I.C. potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată este nefondată. În cauză au fost administrate probe care dovedesc contrariul. Astfel, în afară de depozițiile martorilor date în faza de urmărire penală care sunt extrem de amănunțite ca urmare a timpului scurt scurs de la eveniment, vinovăția inculpatului este confirmată și de declarația părții vătămate și procesul-verbal de prezentare pentru recunoașterea din grup, din care rezultă că partea vătămată l-a recunoscut fără ezitare pe inculpatul-recurent ca fiind autorul infracțiunii de tâlhărie. Audiați în faza de cercetare judecătorească, atât partea vătămată cât și coinculpata R.P.I., au relatat împrejurările în care inculpatul N.I.C.

a comis fapta, menținându-și pozițiile avute pe parcursul urmăririi penale. Partea vătămată a subliniat faptul că recurentul a fost cel care l-a lovit, deoarece prima dată i-a pus piedică, a căzut și apoi s-a lovit la cap, după care inculpatul a pus mâna la buzunarul părții vătămate. În acel moment, precizează partea vătămată, „a văzut că este inculpatul și nu altcineva”. Semnificativ este și faptul că martorii S.N. și S.S. audiați în instanță au relatat că, după arestarea inculpatului N.I.C., familia acestuia a încercat să-i influențeze în sensul de a declara în favoarea recurentului. Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta, prin care se solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.

În ce privește pedeapsa aplicată se constată că instanța de apel a făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., acordând deopotrivă semnificația cuvenită atât pericolului social al faptei reținută în sarcina inculpatului cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului. Pentru considerentele arătate, având în vedere și faptul că, verificând decizia atacată, în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul N.I.C., împotriva deciziei penale nr. 34 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2004.