ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2368/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2368/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 352/ S din
1 noiembrie 2002, Tribunalul Brașov a dispus condamnarea inculpatei R.C.M. la
pedeapsa de 8 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.,
pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 88 C. pen., a computat
din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive,
începând din data de 18 august 2002 și până în prezent.
În baza art. 350 C. proc. pen., a
fost menținută starea de arest preventiv a inculpatei.
În baza art. 71 C. pen., i s-au
interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata
executării pedepsei.
În baza art. 364, raportat la art.
14 C. proc. pen. și art. 998 și art. 999 C. civ., a fost obligată inculpata să
plătească părții civile D.N., suma de 550.000 lei, cu titlu de despăgubiri
civile și a constatat că partea vătămată P.A. nu s-a constituit parte civilă în
procesul penal, prejudiciul fiind recuperat în natură.
În baza art. 189 C. proc. pen.,
onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de 750.000 lei (din care suma de
300.000 lei în faza urmăririi penale), se suportă din fondurile Ministerului
Justiției și au fost incluse în cheltuielile judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 13 august 2002, inculpata
s-a deplasat la domiciliul părții vătămate P.A., cu care a stat de vorbă
aproximativ 30 de minute. Inculpata i-a propus părții vătămate, persoană
suferindă în vârstă de 85 de ani, să-i intermedieze vânzarea unor obiecte de
aur, dar a fost refuzată.
Inculpata ajungând în spatele
balansoarului pe care se afla partea vătămată, a înfășurat-o cu o cârpă în zona
feței încercând să-i smulgă cerceii din urechi, după care a trântit-o pe jos,
lovind-o cu un pantof și un baston.
În urma loviturilor partea vătămată
și-a pierdut cunoștința după care inculpata i-a smuls cerceii din urechi,
părăsind locuința. În aceeași zi a vândut bijuteriile martorei D.N. pentru suma
de 550.000 lei. În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni care au
necesitat 12-14 zile îngrijiri medicale.
Împotriva sentinței sus-menționate,
inculpata a declarat apel, solicitând ca prin reținerea circumstanțelor
atenuante personale, reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 18 din 29
ianuarie 2003, Curtea de Apel Brașov a respins apelul inculpatei.
Hotărârea a fost recurată în termen
legal, menținându-se motivele formulate în cererea de apel.
Curtea examinând hotărârea atacată
pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport cu critica formulată cât și
din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., constată că
recursul declarat este nefondat.
Instanțele au reținut corect
situația de fapt și vinovăția inculpatei, încadrarea juridică în prevederile
art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., fiind corespunzătoare.
La stabilirea pedepsei aplicată s-a
avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C.
pen., inclusiv cele personale, element tânăr, necunoscut cu antecedente penale,
atitudinea sinceră, având în creștere și educare 3 copii, și în raport de
gradul de pericol social al faptei comise, prin violență asupra unei persoane
învârstă și fără posibilitate de a se apăra, în baza unei rezoluții
infracționale luate anterior, persistența și violența infracțională manifestată
justifică că pedeapsa aplicată în cuantumul și modalitatea de executare, este
de natură a realiza scopul circumscris în art. 52 C. pen., astfel că nu se
impune reducerea ei.
Așa fiind, pentru considerentele
expuse, conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul
declarat de inculpata R.C.M., se va respinge ca nefondat, iar în temeiul art.
192 alin. (2) din același cod, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor
judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de inculpata
R.C.M., împotriva deciziei penale nr. 18 din 29 ianuarie 2003, a Curții de Apel
Brașov, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, perioada arestării preventive de la 18 august 2002, la 21 mai
2003.
Obligă pe recurentă să plătească statului
1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând
onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi
21 mai 2003.