ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1460/2004

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 iunie 1999, reclamantul Z.J. a solicitat anularea deciziei nr. 311/99 emisă de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială București și obligarea pârâtei la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a refuzului de a-l încadra în categoria de persoană persecutată politic în perioada 1968 – 1989, a solicitat și plata retroactivă a drepturilor de salariu corespunzătoare funcției de mecanic specialist I la C.F.R. în perioada 1990 – 1999 și emiterea unei noi decizii de pensie, începând cu data de 1 martie 1999, cu încadrarea în grupă superioară de muncă.

Prin sentința civilă nr. 682/2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pronunțată în fond după casarea sentinței civile nr. 1336/1999 a aceleiași instanțe, de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3363/2000, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 542 din 11 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a fost respins ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 682/2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

S-a reținut că din actele dosarului nu rezultă că anterior datei de 18 martie 1969, reclamantul și-a desfășurat activitatea în grupă superioară de muncă (adeverința nr. 159/1998 emisă de SC C. SA); că din cuprinsul deciziei contestate rezultă că la calculul vechimii în muncă s-au aplicat dispozițiile art. 1 alin. (3) din Decretul - lege nr. 118/1990, republicat, pentru fiecare an de detenție sau internare calculându-se 1 an și 6 luni vechime în muncă; referitor la despăgubiri, s-a apreciat că nu aparține instanței de contencios administrativ, competența de soluționare a cererii; că reclamantul nu a făcut dovada depunerii stăruinței de a fi reîncadrat în muncă la calea ferată. La data de 14 februarie 2003, reclamantul recurent a formulat contestație în anulare la decizia nr. 542 din 11 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

În motivare s-a arătat că în mod nejustificat dosarul nr. 2768/2001 al Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, în care s-a pronunțat decizia nr. 542/2003, a fost soluționat de un alt complet de judecată, decât cel la care a fost repartizat; că în dosarul de fond sunt dovezi privind diligența sa de a fi încadrat la C.F.R. (memorii, audiențe), acte pe care curtea de apel nu le-a luat în considerare, la fel ca și instanța de recurs. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai dacă sunt întrunite cerințele art. 317 și 318 C. proc. civ. Motivele invocate în cererea de față nu justifică retractarea hotărârii și nu circumscriu dispozițiilor legale menționate (procedura de citare a fost legal îndeplinită, competența materială a instanței nu a fost încălcată, nu s-a comis nici o greșeală materială și au fost analizate toate motivele de recurs), astfel încât contestația în anulare va fi respinsă.

De altfel, prima critică adusă de contestator nu este reală, cauza care a format obiectul dosarului nr. 2768/2001 al Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a rămas pe rolul aceluiași complet de judecată, neavând nici o relevanță schimbarea unor magistrați din componența completului. Cea de-a doua critică reprezintă un motiv de recurs, care nu poate fi analizat pe calea contestației în anulare, întrucât, așa cum s-a precizat mai sus, nu sunt întrunite cerințele art. 317 și 318 C. proc. civ. Pe cale de consecință, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Z.J. împotriva deciziei nr. 542 din 11 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.