ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1898/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

iunie 1999, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală

de Muncă și Protecție Socială - Serviciul pensii de Stat – pentru a fi obligată

la acordarea diferenței de 2 ani vechime înscriși în carnetul de muncă la capitolul

9 poziția 13-14, la acordarea grupei I de muncă pentru perioada de 1 an, 8 luni

și 18 zile și grupei a II-a pentru o perioadă de 12 ani și 10 luni. A mai

solicitat obligarea pârâtei să-i recalculeze pensia și să îi aplice toate

recorelările și drepturile ce i se cuvin conform H.G. nr. 797/1998 și a

completărilor ulterioare, precum și să îi achite retroactiv suma cuvenită în

plus pentru încadrarea în grupa I de muncă, pe perioada ultimilor 3 ani.

Judecătoria Cluj – Napoca, prin

încheierea nr. 6453/12 iulie 1999 a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, reținând

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 52 din Legea nr. 3/1977,

modificată prin Legea nr. 73/1991 și cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și

art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 246 din 15

decembrie 1999, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată, sentință casată

prin decizia nr. 3250 din 13 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție,

secția de contencios administrativ, prin care s-a admis recursul declarat de

C.I. și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Rejudecând cauza în fond după

casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

prin sentința civilă nr. 180 din 23 mai 2002, a respins acțiunea reclamantului,

astfel cum a fost precizată, ca nefondată.

Pentru a se pronunța în acest sens

instanța de fond a reținut, pe de o parte, că din adresa nr. 2345/22 aprilie

1996 emisă de SC H. SA se menționează că activitatea din perioada 27 iulie 1972

– 1 iunie 1984 nu este muncă în subteran, iar, pe de altă parte, că adeverința

nr. 6404 din 18 noiembrie 1992 eliberată de SC H. SA București, sucursala

Ardeal, nu poate fi luată în considerare, întrucât încadrarea în grupa de muncă

conform H.G. nr. 1223/1990 și Ordinului nr. 50/1990 se face doar pentru

personalul aflat în activitate la 1 februarie 1990, reclamantul fiind pensionat

la 1 iunie 1984.

Totodată, instanța de fond a reținut

că din calculele efectuate prin expertiză și care au la bază fișa de evoluție a

pensiei de la data stabilirii acesteia, precum și actele normative privind

corelarea pensiilor rezultă că pârâta a efectuat un calcul corect al acesteia,

iar obiecțiunile formulate de reclamant la expertiză și care au fost discutate

punctual în ședința publică și în prezența expertului (care a fost citat

conform art. 211 C. proc. civ.) sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și urm. C. proc. civ.

Astfel, recurentul-reclamant a

susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut concluziile expertizei,

deși aceasta a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale cu privire la

calculul pensiei și a recorelărilor acesteia, precum și cu privire la grupele

de muncă.

De asemenea, recurentul-reclamant a

arătat și că Decretul sau Ordinul nr. 210/1977 la care se face trimitere nu a

fost niciodată publicat, nefiind deci aplicabil.

Totodată, recurentul a susținut și

că ședința de judecată nu s-a desfășurat din punct de vedere formal în condiții

legale și în plus, la dezbatere a participat altă grefieră decât cea menționată

în sentință.

Recurentul a mai arătat și că

instanța de fond nu a avut în vedere precizarea sa la acțiune referitoare la

obligarea pârâtei la plata unor daune morale.

La data de 11 noiembrie 2002

recurentul a formulat un memoriu prin care a dezvoltat și precizat motivele

sale de recurs, solicitând obligarea pârâtei să-i acorde toate drepturile

cerute în instanță și anume:

a) calculul pensiei cu luna iunie

1984, data ieșirii la pensie, având în vedere abuzurile pârâtei din decursul

anilor, calcul care să cuprindă: vechimea totală de 45 ani grupa a III-a

înscriși în carnetul de muncă nr. 274131, întregiți conform art. 48 alin. (3)

din Legea nr. 3/1977, acordarea procentelor art. 11 și 12 din Legea nr. 3/1977,

acordarea prevederilor Decret nr. 46/1982 și stabilirea pensiei pe luna iunie

1984;

b) acordarea tuturor indexărilor

prevăzute în lista anexată la prezenta pct. 7;

c) acordarea grupelor de muncă I și

II cu data de 1 ianuarie 1993 și procentelor înscrise în adeverințele nr.

6404/1992 și nr. 110/592/1992 predate pârâtei cu cererea nr. 22658/1992.

d) calcul separat justificativ și

verificabil al recorelării pensiei pe luna septembrie 1996 conform H.G. nr. 848

și Ordinului M.M.P.S. nr. 441/1996, cu respectarea pct. 6 din ordin,

recorelarea pensiei în luna martie 1999 conform H.G. nr. 171/1999 și

Monitorului Oficial nr. 115/1999 și recorelarea pensiei în luna ianuarie 2002

conform H.G. nr. 1315/2001, cu respectarea instrucțiunilor prevăzute la art. 12

din hotărâre

A mai solicitat ca, pentru

verificarea calculului recorelării pensiei, pârâta să fie obligată să depună în

instanță anexa pct. 6 Ordinul nr. 441/1996, instrucțiunile art. 6 H.G. nr.

797/1998 și instrucțiunile art. 12 din H.G. nr. 1315/2001 și să-i achite toate

cheltuielile de judecată făcute cu procesul.

e) penalizarea pârâtei și expertei

cu 50 mii lei pe zi prevăzută de lege, pârâta cu luna septembrie 2001 prin

nepredarea documentelor cerute prin fila 31-32 dosar nr. 3301 și experta pentru

refuzul refacerii calculului cerut prin fila 75-77 dosar nr. 3301 începând cu

luna aprilie 2002;

f) daune morale a câte 80 milioane

lei pentru fiecare în parte, pârâta și experta care i-au îngrădit drepturile

din care 10% sus-numitului și 90% căminelor de copii, bătrânilor și familiilor

nevoiașe.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând să ordone administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

În cauză, se constată că probatoriul

administrat nu este suficient și relevant pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului.

Astfel, nu au fost lămurite

inadvertența majoră dintre cele două adeverințe emise de SC H. SA, nu s-a

răspuns punctual și integral la obiecțiunile formulate la raportul de

expertiză, deși a fost utilizată formula prevăzută de art. 211 C. proc. civ.

Totodată, se constată că nici din

raportul de expertiză, nici din sentința atacată, nu rezultă dacă au fost avute

în vedere toate actele normative aplicabile privind compensarea, indexarea și

recorelarea pensiilor și nici dispozițiile Deciziei nr. 87/1999 a Curții

Constituționale cu privire la necesitatea de a recunoaște beneficiul

drepturilor referitoare la grupele de muncă în favoarea tuturor categoriilor de

cetățeni care s-au aflat în aceeași situație, respectiv au desfășurat

activitatea în condiții deosebite de muncă.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât

instanța de fond în considerentele sentinței distinge între cei pensionați

anterior datei de 1 februarie 1990 și cei pensionați după această dată,

indicând ca temei legal acte normative de rang inferior în raport cu

dispozițiile constituționale (art. 150, art. 16 alin. (1).

În plus, instanța de fond nu a

verificat nici susținerile recurentului-reclamant cu privire la aplicarea ca

bază a calculului pensiei sale ale unor acte normative nepublicate, în raport

cu dispozițiile art. 107 din Constituție.

De asemenea, instanța de fond nu s-a

pronunțat nici cu privire la cererea de acordare a daunelor morale.

Prin urmare, constatându-se că

sentința atacată este nelegală și netemeinică, se va admite recursul, se va

casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare.

Potrivit dispozițiilor art. 155 lit.

f) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de

asigurări sociale tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind

modul de calcul al pensiilor.

Cum în cauză, obiectul litigiului îl

constituie tocmai stabilirea cuantumului pensiei, potrivit art. 155 din Legea

nr. 19/2000, precum și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența de

soluționare a pricinii revine Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de C.I.

împotriva sentinței civile nr. 180 din 23 mai 2002 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2003.