ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1030/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 23 aprilie 2001, F.A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 90/2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 6834/2000, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurenta susține că în mod neîntemeiat, Curtea de apel i-a respins cererea de chemare în judecată. Prin acțiune, recurenta-reclamantă solicitase în contradictoriu cu Casa de Pensii Cluj, anularea deciziei nr. 228/2000 a Comisiei de Contestații din cadrul Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială Cluj și implicit, obligarea pârâtei să-i recunoască vechimea în muncă pe perioada 1 iulie 1999 – 1 ianuarie 2000 și calcularea corespunzătoare a pensiei de invaliditate.

A precizat petenta că în perioada sus-citată s-a aflat în concedii medicale, deci acest interval de timp urmează a fi considerat vechime în muncă. Instanța de fond a reținut că prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că pentru perioada pretinsă, petenta a avut încheiat contract de asigurare socială în calitate de patron la SC V.S.L. SRL, dar respectiva perioadă nu este certificată ca vechime în muncă, de către Camera de Muncă Cluj. Instanța de fond a respins acțiunea. S-a constatat că de la 1 ianuarie 2000, reclamanta este înscrisă la pensie de invaliditate, având o vechime în muncă de 22 de ani. Perioada 1 iulie 1999 – 1 ianuarie 2000, a precizat instanța prin hotărârea atacată, nu este confirmată în acest sens în carnetul de muncă, de către Camera de Muncă Cluj, reclamanta fiind patron al unei societăți comerciale.

S-a mai constatat de Curtea de apel, prin hotărârea atacată, că reclamanta nu a făcut nici dovada plății contribuțiilor la asigurări sociale de stat, iar decizia nr. 9462/2000 a Tribunalului Cluj, în care recurenta a susținut că s-a soluționat litigiul de muncă privind vechimea în muncă, a avut de fapt ca obiect, plata indemnizațiilor pentru concediile medicale în baza contractului de asigurare. Așa fiind, s-a considerat că actul administrativ atacat este legal, astfel că acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este neîntemeiat, hotărârea pronunțată de Curtea de apel, atacată în cauză, fiind legală și temeinică. Este de reținut că petenta nu a prezentat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, motive sau probe, de natură a modifica situația de fapt în cauză.

Recurenta-reclamantă a fost înscrisă la pensie de invaliditate gradul III, începând cu data de 1 ianuarie 2000, prin decizia nr. 195357 din 9 februarie 2000, având o vechime în muncă de 22 ani, 5 luni și 28 de zile, întregită la 22 de ani, (din care 14 ani, 5 luni și 28 zile și 4 ani, 6 luni și 0 zile în grupa a III-a de muncă). În perioada 1 iunie 1997 – 1 ianuarie 2000, recurenta-reclamantă a avut contract de asigurare socială, în calitate de patron la SC V.S.L. SRL. Așa cum rezultă din adresa nr. 59.380, emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, act necontestat de recurentă, aceasta nu avea dreptul la o sumă de asigurare mai mare decât minimul pe economie, respectiv 450.000 lei, deoarece nu a făcut nici un virament în contul CAS – ului, la suma de 500.000.000 lei, ca sumă de asigurat.

De altfel, Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Cluj a considerat ca necuvenite, sumele de 27.000.000 lei; 2.465.000 lei depuse de petentă și au fost restituite acesteia, cu O.P. nr. 191 din 13 august 1999 și O.P. nr. 183 din 15 iulie 1999. Deci, se constată că în cauză petenta nu a făcut dovada vechimii în muncă pe perioada solicitată, cu înscrierea datelor respective în carnetul de muncă, actul oficial pe baza căruia se stabilește vechimea în muncă. Petenta nu a făcut nici dovada plății contribuțiilor la asigurările sociale de stat, decizia invocată de parte, ca lămuritoare a acestei situații, respectiv nr. 9462/2000 a Tribunalului Cluj, având alt obiect, decât vechimea în muncă.

Hotărârea Curții de Apel s-a întemeiat pe probele administrate în cauză, recursul neaducând nimic nou, motivele de recurs dovedindu-se simple susțineri, de natură a nu modifica hotărârea instanței de fond. Perioada 1 iulie 1999 – 1 ianuarie 2000 nu poate fi apreciată ca vechime în muncă, nefiind confirmată ca atare, de Camera de muncă. Mai mult, pe această perioadă petenta nu a plătit contribuția de asigurări sociale. Hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins conform art. 312 145 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.A. împotriva sentinței civile nr. 90 din 14 martie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2004.