ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1636/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală de Muncă și Protecție

Socială Cluj împotriva sentinței civile nr.124 din 12 mai 2000 a Curții de Apel

Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat ȘG.N., lipsind Direcția Generală de Muncă și

Protecție Socială Cluj.

Procedura

completă.

Ș.G.N.

a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Ș.G.N.

în contradictoriu cu Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Cluj, a

solicitat obligarea pârâtei să îl încadreze în grupa I de muncă, să i se

recalculeze drepturile de pensie ce i se cuvin de la 1 noiembrie 1999 și să i

se elibereze o nouă decizie de pensionare, conform Ordinului nr.50/1990 și a

deciziei nr.87/1999 a Curții Constituționale.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a lucrat la Depoul CFR Cluj timp de

43 ani, în grupa I de muncă, iar pârâta a refuzat să-i acorde drepturile

bănești corespunzătoare acestei grupe.

Curtea

de Apel Cluj – Secția comercială și de contecios administrativ, prin sentința

nr.124 din 12 mai 2000, a admis acțiunea și a obligat pârâta să-l încadreze pe

reclamant în grupa I de muncă, să îi recalculeze drepturile bănești începând cu

1 noiembrie 1999 și să elibereze o nouă decizie de pensionare în acest sens.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a fost pensionat pentru

munca depusă și limită de vârstă la 28 septembrie 1989, stabilindu-i-se o

vechime în muncă de 43 ani, din care 30 ani, 4 luni și 13 zile în grupa a doua

de muncă, iar restul în grupa a treia de muncă.

Reclamantul

și-a desfășurat activitatea în cadrul SNTFM CFR Marfă S.A. – Sucursala de marfă

Cluj, în perioada 1 noiembrie 1954 – 10 noiembrie 1955, ca fochist de

locomotivă, într-un loc de muncă – Depoul de locomotive Cluj, care se

încadrează în grupa I de muncă, conform anexei 1 pct.123 din Ordinul nr.50/1990

și Ordinul nr.125/ 1990.

În

perioada 10 noiembrie 1956 – 1 ianuarie 1989 a lucrat ca mecanic de locomotivă,

în același loc de muncă, ceea ce potrivit acelorași acte normative reprezintă

100% timp lucrat în grupa I de muncă.

Curtea

Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ, prin decizia nr.2218 din

7 iunie 2001, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința și a

respins acțiunea ca prematur introdusă, reținând că reclamantul nu a introdus

contestație la comisia de pensii din cadrul direcției județene și nu a urmat

procedura prealabilă impusă de Legea nr.3/1977.

Împotriva

acestei decizii, la 7 iunie 2002, procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe

dispozițiile art.330 pct.2 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea a fost

pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond și că, totodată, hotărârea este și vădit netemeinică.

Curtea

Supremă de Justiție – Completul de 9 judecători – prin decizia nr.95 din 23

septembrie 2002, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.2218

din 7 iunie 2001 a Curții Supreme de justiție – Secția contencios

administrativ.

A

casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării

recursului declarat de pârâta Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a

județului Cluj împotriva sentinței nr.124 din 12 mai 2000 a Curții de Apel Cluj

– Secția comercială și de contencios administrativ.

S-a

reținut că, autoritatea administrativă a soluționat prin refuz de încadrare în

grupa I de muncă cererea reclamantului, fără a-i comunica acestuia că obiectul

cererii nu este de competența sa.

Or,

adresarea greșită către una din comisiile subordonate aceleiași instituții,

având competență în aceeași materie, din cadrul aceleiași unități

administrative, poate fi considerată că reprezintă îndeplinirea procedurii

prealabile, întrucât rațiunea de substanță a legii a fost satisfăcută.

Caracterul

atipic al situației în care s-a aflat reclamantul, impune o soluționare care,

fără a încălca exigențele recursului administrativ, să asigure cu precădere

respectarea principiilor de echitate și raționalitate a legii, a cărei

finalitate nu poate fi aceea de a obstrucționa exercițiul unui drept ci de a

asigura realizarea lui.

Prin

recursul declarat împotriva sentinței nr.124/2000 a Curții de Apel Cluj,

Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Cluj, susține că decizia emisă

este legală, iar încadrarea locurilor de muncă unde și-a desfășurat activitatea

reclamantul s-a făcut cu respectarea dispozițiilor în vigoare, astfel că

soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea sentinței și

în fond respingerea acțiunii.

Recursul

este nefondat.

Reclamantul

și-a desfășurat activitatea în cadrul SNTFM CFR Marfă S.A. – în perioada 1

noiembrie 1954 – 10 noiembrie 1989, ca mecanic de locomotivă.

Prin

Ordinul nr.50/1990, au fost precizate locurile de muncă, activitățile și

categoriile profesionale cu condiții deosebite, care se încadrează în grupa I-a

sau a II-a de muncă, în vederea pensionării.

Odată

cu intrarea în vigoare a acestui ordin și prin raportare la art.2 alin.1 din

Decretul-Lege nr.68/1990, funcțiile deținute de reclamant au fost încadrate

legal în grupa I de muncă.

Susținerea

pârâtei că aceste dispoziții se aplică exclusiv persoanelor care s-au pensioat

după data de 1 februarie 1990, în mod justificat nu a fost primită de instanță,

întrucât duce la o recunoaștere discriminatorie a beneficiului dreptului de

încadrare în grupa superioară de muncă, sens în care s-a pronunțat și Curtea

Constituțională prin decizia nr.87/ 1 iunie 1999.

Soluția

instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza

art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Cluj împotriva

sentinței civile nr.124 din 12 mai 2000 a Curții de Apel Cluj – Secția

comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.