ÎCCJ, decizie (scj.ro #85586)

Acțiunea în contencios administrativ. Condiția procedurii

prealabile prevăzută de art.5 al Legii nr.29/1990

Este îndeplinită condiția reclamației

administrative prealabile sesizării instanței de contencios administrativ chiar

dacă sesizarea a fost îndrumată, eronat, către un compartiment necompetent din

cadrul aceleiași unități administrative.

Completul

de 9 judecători, decizia nr.95 din 23 septembrie 2002

Reclamantul S.N. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Protecție

Socială a județului Cluj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză,

instanța de judecată să oblige pârâta să îl încadreze în grupa I de muncă, să-i

recalculeze drepturile de pensie ce i se cuvin cu titlu de pensie începând cu

data de 1 noiembrie 1999 și să elibereze o nouă decizie de pensionare.

Prin sentința nr.124 din 12 mai 2000, Curtea de Apel Cluj - Secția comercială

și de contencios administrativ a admis acțiunea.

Impotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat recurs susținând

că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii,

pensia reclamantului fiind stabilită corect, în raport de actele normative în

vigoare la data încetării activității acestuia.

Curtea Supremă de Justiție - Secția de contencios administrativ, prin decizia

nr.2218 din 7 iunie 2001, a admis recursul, a casat sentința primei instanțe și

a respins acțiunea ca prematur introdusă, reținând că reclamantul nu a introdus

contestație la comisia de pensii din cadrul direcției județene și nu a urmat

procedura prealabilă impusă de Legea nr.3/1977. Or, potrivit art.55 alin.2 din

Legea nr.3/1977, instanțele de contencios administrativ pot fi sesizate și sunt

competente a soluționa deciziile comisiilor județene de pensii, prin care au

fost soluționate contestațiile, formulate în temeiul art.52

1

din

același act normativ, împotriva deciziilor de pensionare.

In contra acestei din urmă decizii, procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe

dispozițiile art.330 pct.2 Cod procedură civilă, susținând că hotărărea

criticată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată, hotărârea

este și vădit netemeinică.

Recursul în anulare este fondat.

Prin art.5 din Legea nr.29/1990 a fost stabilită, printre alte condiții de

admisibilitate a acțiunii directe la instanța de contencios administrativ, cea

privind îndeplinirea procedurii prealabile.

Astfel, potrivit acestui text "înainte de a cere tribunalului anularea

actului sau obligarea la eliberarea lui, cel ce se consideră vătămat se va

adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 zile de la data când i

s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut de art.2

alin.2, autorității emitente…….".

Totodată, prin art.52

1

din Legea nr.3/1997, introdus prin Legea

nr.72/1991, s-a stabilit că "împotriva deciziei emise în condițiile

art.52, persoana interesată poate introduce contestație, în termen de 30 zile

de la comunicare, la comisia de contestații ce funcțiomnează pe lângă direcția

județeană de muncă și protecție socială……".

Apar astfel ca fiind riguros exacte considerentele deciziei pronunțate în

recurs cu privire la obligativitatea procedurii prealabile, stabilită în

conținut în acest caz prin art.52

1

din Legea nr.3/1977 modificată.

Din actele dosarului  rezultă că, nemulțumit de decizia de pensionare, cu

privire la încadrarea în grupa de muncă, reclamantul s-a adresat Direcției de

Muncă și Protecție Socială Cluj-Napoca, solicitând încadrarea în grupa

superioară de muncă și recalcularea pensiei în funcție de această încadrare.

La cererea reclamantului, înregistrată sub nr.23232 din 6 octombrie 1999,

organuil administrativ a răspuns la 17 martie 2000, comunicându-i acestuia că

nu îndeplinește condițiile legale pentru încadrarea în grupa superioară de

muncă.

Deci, însăși autoritatea administrativă a soluționat prin refuz de încadrare în

grupa I-a de muncă cererea petentului, fără a-i comunica acestuia că obiectul

cererii nu este de competența sa.

Or, adresarea greșită către una din comisiile subordonate aceleiași instituții,

având competențe în aceeași materie, din cadrul aceleiași unități

administrative poate fi considerată că reprezintă îndeplinirea procedurii

prealabile, întrucât rațiunea de substanță a legii a fost satisfăcută.

Caracterul atipic al situației în care s-a aflat petentul impune o soluționare

care, fără a încălca exigențele recursului administrativ, să asigure cu

precădere respectarea principiilor de echitate și raționalitate a legii, a

cărei finalitate nu poate fi aceea de a obstrucționa exercițiul unui drept, ci

de a asigura realizarea lui.

Rezultă, așadar, că reclamantul s-a conformat dispozițiilor legale prevăzute de

art.5 din Legea nr.29/1990, cu referire la art.52

1

din Legea

nr.3/1977 modificată, adresându-se autorității emitente.

Pe de altă parte, este de reținut că acest fine de neprimire prevăzut de art.5

din Legea nr.29/1990 are ca scop soluționarea cererii petentului de către

aautoritatea emitentă, în vederea evitării, pe cât posibil, a litigiilor,

revenindu-i deci, acesteia din urmă, revocarea actului administrativ ilegal și

satisfacerea pretenției reclamantului, în limitele legii aplicabile.

Ca atare, condiția realizării procedurii prealabile anterior sesizării

instanței de contencios administrativ apare ca fiind satisfăcută în acest caz.

Așa fiind, în mod greșit a fost admis recursul pârâtei și, în rejudecare, s-a

respins acțiunea ca fiind prematur introdusă, critica acestuia prin recursul în

anulare, sub acest aspect, fiind întemeiată, în cauză fiind incident deci

motivul de casare prevăzut de art.330 pct.2 Cod procedură civilă.

Cum instanța s-a pronunțat în cauză reținând ca întemeiată excepția de

prematuritate și nu a statuat asupra fondului procesului, stabilind situația de

fapt și temeiurile legale, conform art.314 din Codul de procedură civilă,

acestea nu pot fi analizate direct în calea extraordinară a recursului în

anulare.

In consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a admis recursul în

anulare, a casat decizia atacată și în temeiul art.330

3

raportat la

art.313 Cod procedură civilă, a trimis cauza Curții Supreme de Justiție -

Secția de contencios administrativ în vederea rejudecării recursului declarat

de pârâtă.