ÎCCJ, decizie (scj.ro #85586)

Acțiunea în contencios administrativ. Condiția procedurii prealabile prevăzută de art.5 al Legii nr.29/1990 Este îndeplinită condiția reclamației administrative prealabile sesizării instanței de contencios administrativ chiar dacă sesizarea a fost îndrumată, eronat, către un compartiment necompetent din cadrul aceleiași unități administrative. Completul de 9 judecători, decizia nr.95 din 23 septembrie 2002 Reclamantul S.N. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Cluj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să oblige pârâta să îl încadreze în grupa I de muncă, să-i recalculeze drepturile de pensie ce i se cuvin cu titlu de pensie începând cu data de 1 noiembrie 1999 și să elibereze o nouă decizie de pensionare.

Prin sentința nr.124 din 12 mai 2000, Curtea de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea. Impotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat recurs susținând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, pensia reclamantului fiind stabilită corect, în raport de actele normative în vigoare la data încetării activității acestuia. Curtea Supremă de Justiție - Secția de contencios administrativ, prin decizia nr.2218 din 7 iunie 2001, a admis recursul, a casat sentința primei instanțe și a respins acțiunea ca prematur introdusă, reținând că reclamantul nu a introdus contestație la comisia de pensii din cadrul direcției județene și nu a urmat procedura prealabilă impusă de Legea nr.3/1977.

Or, potrivit art.55 alin.2 din Legea nr.3/1977, instanțele de contencios administrativ pot fi sesizate și sunt competente a soluționa deciziile comisiilor județene de pensii, prin care au fost soluționate contestațiile, formulate în temeiul art.52 1 din același act normativ, împotriva deciziilor de pensionare. In contra acestei din urmă decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe dispozițiile art.330 pct.2 Cod procedură civilă, susținând că hotărărea criticată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată, hotărârea este și vădit netemeinică.

Recursul în anulare este fondat. Prin art.5 din Legea nr.29/1990 a fost stabilită, printre alte condiții de admisibilitate a acțiunii directe la instanța de contencios administrativ, cea privind îndeplinirea procedurii prealabile.

Astfel, potrivit acestui text "înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel ce se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut de art.2 alin.2, autorității emitente…….". Totodată, prin art.52 1 din Legea nr.3/1997, introdus prin Legea nr.72/1991, s-a stabilit că "împotriva deciziei emise în condițiile art.52, persoana interesată poate introduce contestație, în termen de 30 zile de la comunicare, la comisia de contestații ce funcțiomnează pe lângă direcția județeană de muncă și protecție socială……". Apar astfel ca fiind riguros exacte considerentele deciziei pronunțate în recurs cu privire la obligativitatea procedurii prealabile, stabilită în conținut în acest caz prin art.52 1 din Legea nr.3/1977 modificată.

Din actele dosarului rezultă că, nemulțumit de decizia de pensionare, cu privire la încadrarea în grupa de muncă, reclamantul s-a adresat Direcției de Muncă și Protecție Socială Cluj-Napoca, solicitând încadrarea în grupa superioară de muncă și recalcularea pensiei în funcție de această încadrare. La cererea reclamantului, înregistrată sub nr.23232 din 6 octombrie 1999, organuil administrativ a răspuns la 17 martie 2000, comunicându-i acestuia că nu îndeplinește condițiile legale pentru încadrarea în grupa superioară de muncă. Deci, însăși autoritatea administrativă a soluționat prin refuz de încadrare în grupa I-a de muncă cererea petentului, fără a-i comunica acestuia că obiectul cererii nu este de competența sa.

Or, adresarea greșită către una din comisiile subordonate aceleiași instituții, având competențe în aceeași materie, din cadrul aceleiași unități administrative poate fi considerată că reprezintă îndeplinirea procedurii prealabile, întrucât rațiunea de substanță a legii a fost satisfăcută. Caracterul atipic al situației în care s-a aflat petentul impune o soluționare care, fără a încălca exigențele recursului administrativ, să asigure cu precădere respectarea principiilor de echitate și raționalitate a legii, a cărei finalitate nu poate fi aceea de a obstrucționa exercițiul unui drept, ci de a asigura realizarea lui. Rezultă, așadar, că reclamantul s-a conformat dispozițiilor legale prevăzute de art.5 din Legea nr.29/1990, cu referire la art.52 1 din Legea nr.3/1977 modificată, adresându-se autorității emitente.

Pe de altă parte, este de reținut că acest fine de neprimire prevăzut de art.5 din Legea nr.29/1990 are ca scop soluționarea cererii petentului de către aautoritatea emitentă, în vederea evitării, pe cât posibil, a litigiilor, revenindu-i deci, acesteia din urmă, revocarea actului administrativ ilegal și satisfacerea pretenției reclamantului, în limitele legii aplicabile. Ca atare, condiția realizării procedurii prealabile anterior sesizării instanței de contencios administrativ apare ca fiind satisfăcută în acest caz. Așa fiind, în mod greșit a fost admis recursul pârâtei și, în rejudecare, s-a respins acțiunea ca fiind prematur introdusă, critica acestuia prin recursul în anulare, sub acest aspect, fiind întemeiată, în cauză fiind incident deci motivul de casare prevăzut de art.330 pct.2 Cod procedură civilă.

Cum instanța s-a pronunțat în cauză reținând ca întemeiată excepția de prematuritate și nu a statuat asupra fondului procesului, stabilind situația de fapt și temeiurile legale, conform art.314 din Codul de procedură civilă, acestea nu pot fi analizate direct în calea extraordinară a recursului în anulare. In consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a admis recursul în anulare, a casat decizia atacată și în temeiul art.330 3 raportat la art.313 Cod procedură civilă, a trimis cauza Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ în vederea rejudecării recursului declarat de pârâtă.