ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1024/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Direcția Silvică Harghita, în

contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1351/2001

– Anexa nr. 31 poz. nr. 26, 27, întrucât cuprindea bunuri ce formau domeniul

public al comunei Lunca de Jos, iar la pozițiile sus-menționate se regăsesc

drumuri forestiere cuprinse în inventarul reclamantei, constituind patrimoniul

său, conform H.G. nr. 15/1994.

Pârâtul a chemat în garanție Consiliul

Local al comunei Lunca de Jos, Consiliul Județean Harghita și Ministerul

Administrației Publice .

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 72 din 27 martie

2003, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă împotriva

pârâtului Guvernul României și a respins ca inadmisibilă, cererea părților chemate

în garanție și cererea intervenientului.

Instanța a reținut că statul a

încredințat reclamantei, administrarea „în integrum” a pădurii și drumurile ei

și că prin hotărârea în discuție s-a operat transferul drumurilor forestiere în

domeniul public al comunei Lunca de Jos, hotărârea constituind un act de

gestiune săvârșit de stat în calitate de persoană juridică și pentru

administrarea patrimoniului său, în sensul dispozițiilor art. 2 pct. d din

Legea nr. 29/1990, exceptat controlului judecătoresc în procedura

contenciosului administrativ.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ, susținând că sentința atacată cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura cauzei și este dată cu aplicarea greșită a legii, este

lipsită de temei legal.

Recursul este fondat.

Verificând actele dosarului, rezultă

că, instanța a respins acțiunea, ca nefondată, deși a considerat că în speță

sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, respectiv ne

aflăm în prezența unui act de gestiune din partea statului, exceptat

controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ, situație în

care se impunea respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Mai mult, cauza a fost soluționată

pe o excepție, care nu a fost dezbătută în contradictoriu cu părțile, așa cum

este obligatoriu, potrivit art. 129 C. proc. civ., iar instanța nu s-a pronunțat

asupra ei conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care prevede obligația pronunțării

mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac

de prisos în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În condițiile în care se va reține

că hotărârea nr. 1351 din 27 decembrie 2001, privind atestarea domeniului

public al județului Harghita, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor

din județul Harghita, nu este un act de gestiune, ci unul constitutiv de

drepturi, care este supus cenzurii instanței de contencios administrativ,

instanța urmează să analizeze celelalte critici din recurs, ca apărări ale

pârâtei.

În consecință, în baza art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința, cu trimitere spre rejudecare, la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Regia

Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Harghita, împotriva sentinței civile nr.

72 din 27 martie 2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ.

Casează sentința, cu trimitere spre rejudecare, la aceeași

instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2004.