ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1025/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Direcția Silvică Harghita, în

contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1351/2001

– Anexa nr. 18 la pozițiile 25, 26 și 30, întrucât cuprinde bunuri constituind

domeniul public al comunei Cârta, la pozițiile menționate indică drumurile

forestiere cuprinse în inventarul reclamantei, constituind patrimoniul său,

conform H.G. nr. 15/1994.

Pârâtul a chemat în garanție,

Consiliul Local al comunei Cârta și Consiliul Județean Harghita, iar Ministerul

Administrației Publice a formulat cerere de intervenție.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 71 din 27 martie

2003, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă împotriva

pârâtului – Guvernul României și a respins ca inadmisibilă, cererea pârâtului

de chemare în garanție, precum și cererea intervenientului.

Instanța a reținut că statul a

încredințat reclamantei, administrarea „in integrum”, a pădurii și drumurilor

ei și că prin hotărârea în discuție s-a operat transferul drumurilor forestiere

în domeniul public al comunei Cârta, hotărârea constituind un act de gestiune

săvârșit de stat în calitate de persoană juridică și pentru administrarea

patrimoniului său, în sensul dispozițiilor art. 2 pct. d din Legea nr. 29/1990,

exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., susținând că cuprinde motive contradictorii sau străine

de natura cauzei și este dată cu aplicarea greșită a legii, este lipsită de

temei legal.

Recursul este fondat.

Verificând actele dosarului, rezultă

că, instanța a respins acțiunea, ca nefondată, deși a considerat că în speță

sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, respectiv ne

aflăm în prezența unui act de gestiune din partea statului, exceptat

controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ, situație în

care se impunea respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Mai mult, cauza a fost soluționată

pe o excepție, care nu a fost dezbătură în contradictoriu cu părțile, așa cum

este obligatoriu, potrivit art. 129 C. proc. civ., iar instanța nu s-a pronunțat

asupra ei, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care prevede obligația

pronunțării mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de

fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În condițiile în care se va reține

că H.G. nr. 1351/2001, privind atestarea domeniului public al județului

Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita,

nu este un act de gestiune, ci unul constitutiv de drepturi, care este supus

cenzurii instanței de contencios administrativ, instanța urmează a analiza

celelalte critici din recurs, ca apărări ale părții.

În consecință, în baza art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința, cu trimitere spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Regia

Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Harghita, împotriva sentinței civile nr.

71 din 27 martie 2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată, cu

trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2004.