ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1025/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Direcția Silvică Harghita, în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1351/2001 – Anexa nr. 18 la pozițiile 25, 26 și 30, întrucât cuprinde bunuri constituind domeniul public al comunei Cârta, la pozițiile menționate indică drumurile forestiere cuprinse în inventarul reclamantei, constituind patrimoniul său, conform H.G. nr. 15/1994. Pârâtul a chemat în garanție, Consiliul Local al comunei Cârta și Consiliul Județean Harghita, iar Ministerul Administrației Publice a formulat cerere de intervenție. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 71 din 27 martie 2003, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului – Guvernul României și a respins ca inadmisibilă, cererea pârâtului de chemare în garanție, precum și cererea intervenientului.

Instanța a reținut că statul a încredințat reclamantei, administrarea „in integrum”, a pădurii și drumurilor ei și că prin hotărârea în discuție s-a operat transferul drumurilor forestiere în domeniul public al comunei Cârta, hotărârea constituind un act de gestiune săvârșit de stat în calitate de persoană juridică și pentru administrarea patrimoniului său, în sensul dispozițiilor art. 2 pct. d din Legea nr. 29/1990, exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei și este dată cu aplicarea greșită a legii, este lipsită de temei legal.

Recursul este fondat. Verificând actele dosarului, rezultă că, instanța a respins acțiunea, ca nefondată, deși a considerat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, respectiv ne aflăm în prezența unui act de gestiune din partea statului, exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ, situație în care se impunea respingerea acțiunii, ca inadmisibilă. Mai mult, cauza a fost soluționată pe o excepție, care nu a fost dezbătură în contradictoriu cu părțile, așa cum este obligatoriu, potrivit art. 129 C. proc. civ., iar instanța nu s-a pronunțat asupra ei, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care prevede obligația pronunțării mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În condițiile în care se va reține că H.G. nr. 1351/2001, privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita, nu este un act de gestiune, ci unul constitutiv de drepturi, care este supus cenzurii instanței de contencios administrativ, instanța urmează a analiza celelalte critici din recurs, ca apărări ale părții. În consecință, în baza art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Harghita, împotriva sentinței civile nr. 71 din 27 martie 2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2004.