ÎCCJ, decizie (scj.ro #83546)

Contract de credit

ipotecar.

Garantarea

prin ipotecă.

Garantarea prin fidejusiune

C.civ., art.1774 , art.1776

În mod greșit,  instanța de apel a extins aplicarea art.42

alin.(2) C.proc.civ. la  contractele de ipotecă, punând semnul egalității

între garantarea prin ipotecă și garantarea prin  fidejusiune. Or,

pârâții, persoane fizice au garantat restituirea împrumutului  luat

de  societate prin  încheierea contractului de credit ipotecar pe

imobile determinate, având  calitatea de garanți ipotecari al căror regim

juridic este  stabilit prin dispozițiile art.1774 și art. 1776 C.civ.

și  nu pot  fi asimilați  fidejusorului.

(Secția comercială, decizia nr.1024 din 17 martie 2004)

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr.2144 din 25 noiembrie 1996,

a admis în parte acțiunea reclamatei SC B.P. SA, pârâții SC S. SRL,  G.G.

și  G.A. fiind obligați în solidar la plata creditului restant și a

dobânzii restante, precum și la plata dobânzilor în continuare până la

achitarea efectivă a datoriei. S-a respins totodată capătul de cerere privind

înființarea sechestrului asigurător.

Instanța de fond a reținut pe de o parte, realitatea creditului contractat

potrivit contractului de credit din 26 mai 1995 și actului adițional, scadența

întregului credit fiind iunie 1996, iar pe de altă parte, garantarea acestuia

prin contract de ipotecă asupra unor imobile, beneficiul diviziunii fiind o

chestiune ce se poate ridica în faza executării.

Împotriva acestei

soluții pârâții, persoane fizice,  au declarat apel, vizând modul în care

instanța de fond a reținut situația de fapt  în funcție de probele

administrate, în sensul că nu a observat că actul adițional nu a fost semnat și

garantat de aceștia. De asemenea, au

susținut

că nu sunt debitori ai băncii, având numai calitatea de fidejusori iar

beneficiul de discuțiune și diviziune poate fi invocat și pe cale principală,

iar garanția a vizat numai împrumutul nu și dobânzile.

Soluționând apelul, urmare a încheierii din 10 noiembrie 1998 a C.S.J prin care

s-a dispus strămutarea pricinii, Curtea de Apel Craiova , Secția comercială,

prin decizia civilă nr.564 din 6 iunie 2001, a admis apelul, a schimbat în

parte sentința criticată și a obligat pe pârâții apelanți în solidar cu SC S.

SRL la plata echivalentului în lei a sumei pretinse  în dolari

precum și  a dobânzii restante, calculate potrivit contractului de

credit  din 1995, în limitele valorii garanțiilor, menținând celelalte

dispoziții ale hotărârii.

Instanța de apel a reținut că pârâții persoane fizice au garantat numai pentru

împrumutul aferent contractului încheiat la data de 26 mai 1995, așa cum

rezultă din contractul de ipotecă care chiar dacă s-a încheiat la 1 iunie 1995,

nu se poate susține că a garantat și obligațiile asumate de SC S. SRL

pentru viitor.

S-a mai reținut că obligația de garanție fiind semnată în solidar nu se poate

invoca beneficiul de discuțiune sau de diviziune, în condițiile art.1662 și

art. 1667 C. civ.

Reclamanta și pârâții,

persoane fizice, au declarat  recurs.

Criticile reclamantei vizează aspectele de netemeinicie prevăzute de art.304

pct.9 C. proc. civ., precizând că în mod eronat, instanța de apel a

ignorat  dispozițiile art.42 C. com.,  că a recunoscut

solidaritatea giranților alături de firma împrumutată dar  a oprit această

solidaritate pentru dobânzile care vor curge în continuare până la stingerea

totală a datoriei, iar pe de altă parte, a reținut ca dată de referință luna

iunie 1996, deși împrumutul a fost în valută.

Recurenții pârâți au  făcut  referire , în criticile formulate,

la dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța de

apel nu a realizat situația creată prin vânzarea imobilului ipotecat  din

Cluj – Napoca, str. D. , pentru restituirea împrumutului care a acoperit în

totalitate restanța.

De asemenea, au arătat că s-a interpretat greșit actul dedus judecății, în

sensul că potrivit contractului de ipotecă încheiat, pârâții sunt garanți

ipotecari și nu li se aplică regimul juridic al fidejusiunii,  apreciind

că decizia pronunțată a fost dată cu încălcarea legii, neținându-se cont că în

calitatea lor de garanți ipotecari,pârâții răspund în limita sumei garantate și

a valorii bunului ipotecat.

Recursul reclamantei  creditoare este nefondat.

Din înscrisurile anexate  rezultă că pârâții G. A. și G. G. au

garantat restituirea împrumutului luat de SC S. SRL cu contract de credit

ipotecar pe imobile determinate, având calitatea de garanți ipotecari, al căror

regim juridic este stabilit de dispozițiile art.1774 și art. 1776 C. civ.,

neputând fi asimilați fidejusorului.

Astfel, la art.VI

pct.8 din contractul de credit sunt prevăzute toate contractele de ipotecă ce

au garantat împrumutul, debit acoperit în întregime prin vânzarea imobilului,

la data de 24 iunie 1997, fapt confirmat de creditoare prin adresa din 23 mai

2001

.

Faptul că suma încasată din vânzarea imobilului a fost preluată de

Administrația Financiară Cluj, nu justifică obligarea pârâților la restituirea

diferenței de credit în valută și nici la paritatea leu/dolar.

În ceea ce  privește recursul pârâților, persoane fizice,  acesta

este fondat.

Art.1774 și art 1776 C.civ. reglementează ipoteca ca fiind generată de

principiul specializării sub dublu aspect, atât asupra imobilului asupra căruia

se instituie garanție cât și asupra valorii creanței garantate.

Realizarea de către creditor a bunului ipotecat nu se poate face decât pentru

acoperirea datoriei garantate.

Art.42 alin.( 2) C. com. instituie prezumția că în obligațiile comerciale

fidejusorul, chiar necomerciant, care garantează o obligație comercială,

răspunde solidar cu debitorul, dacă nu  există o stipulație contrară.

Instanța de apel

a reținut că pârâții au garantat cu ipotecă asupra imobilelor proprietatea lor,

contractul de împrumut cu reclamanta și în temeiul art.42 alin

.(

2) C. com. răspund solidar cu societatea pentru

restituirea împrumutului și a dobânzilor datorate. Astfel, instanța de apel a

pus, în mod greșit, semnul egalității între garantarea prin ipotecă și

garantarea prin fidejusiune și a extins aplicarea

acestui

text și la garantarea prin ipotecă.

Prin urmare, în mod greșit, instanța de apel a extins aplicarea art.42 alin

.(

2) C.com.

și

la contractele de

ipotecă încheiate de recurenți.

De altfel, creditoare a procedat la executarea silită a imobilelor ipotecate,

în temeiul prevederilor art.1824 – 1836 C. civ. și art.488 și urm. C. proc.

civ., titlul executoriu constituindu-l  chiar contractul de ipotecă.

În această situație, cum creditoarea a procedat  la  valorificarea

imobilelor ipotecate, debitorii răspund numai în limita imobilului

ipotecat  iar soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii .

În consecință, recursul declarat de pârâții garanți a fost admis, cu

schimbarea  sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii

față de garanți, cu  menținerea celorlalte dispoziții  ale sentinței

iar recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.