ÎCCJ, decizie (scj.ro #83546)

Contract de credit ipotecar. Garantarea prin ipotecă. Garantarea prin fidejusiune C.civ., art.1774 , art.1776 În mod greșit, instanța de apel a extins aplicarea art.42 alin.(2) C.proc.civ. la contractele de ipotecă, punând semnul egalității între garantarea prin ipotecă și garantarea prin fidejusiune. Or, pârâții, persoane fizice au garantat restituirea împrumutului luat de societate prin încheierea contractului de credit ipotecar pe imobile determinate, având calitatea de garanți ipotecari al căror regim juridic este stabilit prin dispozițiile art.1774 și art. 1776 C.civ. și nu pot fi asimilați fidejusorului. (Secția comercială, decizia nr.1024 din 17 martie 2004) Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr.2144 din 25 noiembrie 1996, a admis în parte acțiunea reclamatei SC B.P.

SA, pârâții SC S. SRL, G.G. și G.A. fiind obligați în solidar la plata creditului restant și a dobânzii restante, precum și la plata dobânzilor în continuare până la achitarea efectivă a datoriei. S-a respins totodată capătul de cerere privind înființarea sechestrului asigurător. Instanța de fond a reținut pe de o parte, realitatea creditului contractat potrivit contractului de credit din 26 mai 1995 și actului adițional, scadența întregului credit fiind iunie 1996, iar pe de altă parte, garantarea acestuia prin contract de ipotecă asupra unor imobile, beneficiul diviziunii fiind o chestiune ce se poate ridica în faza executării. Împotriva acestei soluții pârâții, persoane fizice, au declarat apel, vizând modul în care instanța de fond a reținut situația de fapt în funcție de probele administrate, în sensul că nu a observat că actul adițional nu a fost semnat și garantat de aceștia.

De asemenea, au susținut că nu sunt debitori ai băncii, având numai calitatea de fidejusori iar beneficiul de discuțiune și diviziune poate fi invocat și pe cale principală, iar garanția a vizat numai împrumutul nu și dobânzile. Soluționând apelul, urmare a încheierii din 10 noiembrie 1998 a C.S.J prin care s-a dispus strămutarea pricinii, Curtea de Apel Craiova , Secția comercială, prin decizia civilă nr.564 din 6 iunie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentința criticată și a obligat pe pârâții apelanți în solidar cu SC S. SRL la plata echivalentului în lei a sumei pretinse în dolari precum și a dobânzii restante, calculate potrivit contractului de credit din 1995, în limitele valorii garanțiilor, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii.

Instanța de apel a reținut că pârâții persoane fizice au garantat numai pentru împrumutul aferent contractului încheiat la data de 26 mai 1995, așa cum rezultă din contractul de ipotecă care chiar dacă s-a încheiat la 1 iunie 1995, nu se poate susține că a garantat și obligațiile asumate de SC S. SRL pentru viitor. S-a mai reținut că obligația de garanție fiind semnată în solidar nu se poate invoca beneficiul de discuțiune sau de diviziune, în condițiile art.1662 și art. 1667 C. civ. Reclamanta și pârâții, persoane fizice, au declarat recurs. Criticile reclamantei vizează aspectele de netemeinicie prevăzute de art.304 pct.9 C. proc.

civ., precizând că în mod eronat, instanța de apel a ignorat dispozițiile art.42 C. com., că a recunoscut solidaritatea giranților alături de firma împrumutată dar a oprit această solidaritate pentru dobânzile care vor curge în continuare până la stingerea totală a datoriei, iar pe de altă parte, a reținut ca dată de referință luna iunie 1996, deși împrumutul a fost în valută. Recurenții pârâți au făcut referire , în criticile formulate, la dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a realizat situația creată prin vânzarea imobilului ipotecat din Cluj – Napoca, str. D. , pentru restituirea împrumutului care a acoperit în totalitate restanța.

De asemenea, au arătat că s-a interpretat greșit actul dedus judecății, în sensul că potrivit contractului de ipotecă încheiat, pârâții sunt garanți ipotecari și nu li se aplică regimul juridic al fidejusiunii, apreciind că decizia pronunțată a fost dată cu încălcarea legii, neținându-se cont că în calitatea lor de garanți ipotecari,pârâții răspund în limita sumei garantate și a valorii bunului ipotecat. Recursul reclamantei creditoare este nefondat. Din înscrisurile anexate rezultă că pârâții G. A. și G. G. au garantat restituirea împrumutului luat de SC S. SRL cu contract de credit ipotecar pe imobile determinate, având calitatea de garanți ipotecari, al căror regim juridic este stabilit de dispozițiile art.1774 și art. 1776 C. civ., neputând fi asimilați fidejusorului.

Astfel, la art.VI pct.8 din contractul de credit sunt prevăzute toate contractele de ipotecă ce au garantat împrumutul, debit acoperit în întregime prin vânzarea imobilului, la data de 24 iunie 1997, fapt confirmat de creditoare prin adresa din 23 mai 2001 . Faptul că suma încasată din vânzarea imobilului a fost preluată de Administrația Financiară Cluj, nu justifică obligarea pârâților la restituirea diferenței de credit în valută și nici la paritatea leu/dolar. În ceea ce privește recursul pârâților, persoane fizice, acesta este fondat. Art.1774 și art 1776 C.civ. reglementează ipoteca ca fiind generată de principiul specializării sub dublu aspect, atât asupra imobilului asupra căruia se instituie garanție cât și asupra valorii creanței garantate.

Realizarea de către creditor a bunului ipotecat nu se poate face decât pentru acoperirea datoriei garantate. Art.42 alin.( 2) C. com. instituie prezumția că în obligațiile comerciale fidejusorul, chiar necomerciant, care garantează o obligație comercială, răspunde solidar cu debitorul, dacă nu există o stipulație contrară. Instanța de apel a reținut că pârâții au garantat cu ipotecă asupra imobilelor proprietatea lor, contractul de împrumut cu reclamanta și în temeiul art.42 alin .( 2) C. com. răspund solidar cu societatea pentru restituirea împrumutului și a dobânzilor datorate. Astfel, instanța de apel a pus, în mod greșit, semnul egalității între garantarea prin ipotecă și garantarea prin fidejusiune și a extins aplicarea acestui text și la garantarea prin ipotecă.

Prin urmare, în mod greșit, instanța de apel a extins aplicarea art.42 alin .( 2) C.com. și la contractele de ipotecă încheiate de recurenți. De altfel, creditoare a procedat la executarea silită a imobilelor ipotecate, în temeiul prevederilor art.1824 – 1836 C. civ. și art.488 și urm. C. proc. civ., titlul executoriu constituindu-l chiar contractul de ipotecă. În această situație, cum creditoarea a procedat la valorificarea imobilelor ipotecate, debitorii răspund numai în limita imobilului ipotecat iar soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii . În consecință, recursul declarat de pârâții garanți a fost admis, cu schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii față de garanți, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței iar recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.