ÎCCJ, decizie (scj.ro #83635)

Contract de credit bancar. Garanți necomercianți.

Răspundere contractuală în limitele garanției  pentru suma imprumutată

art.42 alin.(3)C.com

Dacă pentru garantarea unui imprumut

contractat de o societate comercială s-a încheiat un contract de ipotecă,având

clauza renunțării la beneficiul de discuțiune și diviziune, iar nu un contract

de fidejusiune și garanții ipotecari care au semnat contractul de ipotecă sunt

persoane fizice și nu fidejusori, sunt aplicabile dispozițiile art.42

alin(3)C.com.,care înlătură prezumția de răspundere solidară a codebitorilor în

cazul necomercianților ,iar nu art.1657 C.civ., potrivit căruia se extinde

fidejusiunea nedeterminată a unei obligații principale la toate accesoriile

unei datorii,deci și la dobânzi și penalități.,întrucât solidaritatea

garanților ipotecari cu persoana juridică,care a făcut imprumutul,există

numai în limitele garanției pentru suma imprumutată.

(secția comercială,decizia nr.3264 din 2 iulie 2003

)

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr.1078 din 5 iulie 1999, a admis în parte acțiunea reclamantei

B.R.C.R,.obligând pe pârâții SC”G.R.”SRL,I.D.,I.M.,H.M.L.,H.R.C.,H.V. să

plătească în solidar dobânzile, calculate pentru sumele neachitate, pentru care

există un titlu executoriu ,sentința  civilă nr.1166/1996 a Tribunalului

Vâlcea, și a respins capătul de cerere având ca obiect plata penalităților de

întârziere.

Reclamanta a declarat apel ,susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra

capătului de cerere privind acordarea dobânzilor în continuare și netemeinic a

fost respins capătul de cerere privind acordarea penalităților de

întârziere.Împotriva aceleiași hotărâri au declarat apel și pârâții

H.M.L.,H.R.C., H. V..

Curtea de Apel Timișoara a pronunțat

decizia nr.37 din 19 ianuarie 2000 ,prin care a admis apelurile, a desființat

sentința  civilă nr.1078 din 5 iulie 1999 și a trimis cauza spre

rejudecare, Tribunalului Timiș.

Rejudecând cauza, Tribunalul Timiș ,prin

sentința civilă nr.822 din 31 mai 2000, a admis acțiunea reclamantei față de

pârâta SC „G. R.” SRL Timișoara, pe care a obligat-o la plata sumelor

reprezentând dobânzi restante până la 5 iulie 1999 și penalități de întârziere,

precum și plata dobânzilor și penalităților de întârziere, în continuare, până

la data achitării integrale a debitului .

Instanța  a  respins acțiunea față de ceilalți pârâți,reținând că

pentru pârâții, persoane fizice, nu se aplică prevederile art.42 alin.(1) C

com.., pentru că ei nu sunt codebitori la obligația comercială, solidaritatea

lor cu pârâta , persoana juridică, care a făcut împrumutul, există doar în

limitele garanției și anume, pentru suma împrumutată.

De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada existenței unei convenții încheiate

cu pârâții , persoane fizice , prin care aceștia să răspundă solidar cu

pârâta,societatea comercială..

Reclamanta a declarat apel, solicitând obligarea pârâților, persoane fizice, în

solidar cu pârâta ,persoană juridică, la plata dobânzilor și penalităților și a

criticat hotărârea, deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la

cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoata a respins apelul reclamantei, prin decizia nr.521 din

10 mai 2001, reținând că în speță sunt incidente dispozițiile art.42 alin(.3)

C. com.,iar  garanților le revine răspunderea doar pentru ceea ce s-au

obligat, neputându-se depăși limitele garanției fără acordul acestora, si în

ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamanta nu a făcut dovada sumei

pretinse.

Reclamanta a declarat recurs, cerând, în temeiul art.304 pct.9 C.proc. civ.,

obligarea pârâților, persoane fizice, în solidar cu pârâta ,persoană juridică,

la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere precum și obligarea la

plata dobânzilor și penalităților ce vor curge în continuare, până la achitarea

debitului.,cu  acordarea cheltuielilor de judecată.

În  susținerea recursului, reclamanta a  arătat că instanțele au

interpretat greșit clauzele contractului de ipotecă, prin care s- a renunțat la

beneficiul de diviziune și discuțiune, de unde rezultă că s-a constituit și

ipotecă și fidejusiune,  chiar necomerciant și răspunderea solidară cu

debitorul comerciant, potrivit art.42 C. com.,iar  răspunderea pârâților a

fost limitată la sumele înscrise în contractul de împrumut, iar în decizie nu

se face referire la poziția  celorlalți pârâți I. D., I. M., S. I., S. L.

ignorându-se dispozițiile art.1657 C. civ., potrivit cărora, fidejusiunea nedeterminată

a unei obligații se întinde la toate accesoriile datoriei.

Recursul este nefondat .

În contractul de împrumut din 1995, încheiat între reclamantă și pârâta

,societatea comercială, .la art.20 lit.e), se menționează că garanția

contractului de împrumut este imobiliară. Pentru garantarea împrumutului s-a

încheiat contractul de ipotecă, în care este înscrisă clauza renunțării la

beneficiul de discuțiune și diviziune, dar, această clauză nu are ca efect

răspunderea solidară a pârâților și nici angajarea unei fidejusiuni.

Părțile nu au încheiat contract de fidejusiune, pârâții.,persoane fizice sunt

garanți ipotecari și nu fidejusori, astfel că, sunt aplicabile dispozițiile

art.42 alin(.3 )C. com., care înlătură răspunderea solidară pentru cazul în

care una dintre părți nu este comerciant.

Clauzele din contractul de împrumut au fost interpretate corect, în sensul că

ipoteca a fost constituită pentru suma împrumutată și nu există nici o

convenție prin care părțile să fi convenit o solidaritate între debitor și

garanți.

Prevederile art.1657 C. civ., potrivit cărora fidejusiunea nedeterminată a unei

obligații, se întinde la toate accesoriile unei datorii, deci și la dobânzi și

penalități, nu sunt aplicabile în speță, pârâții , persoane fizice, au semnat

doar contractul de ipotecă, iar fidejusiunea nu poate fi presupusă.

Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței  civile nr.822 din 31 mai 2000 a Tribunalului Timiș, fără a fi

menționați toți pârâții.

Referirea la pârâții H. M. R., H. R. C., H. L, H. V. privește doar cheltuielile

de judecată, iar nemenționarea celorlalți pârâți nu are legătură cu soluția

pronunțată  în apel.

În consecință,recursul  a fost respins ca nefondat.