ÎCCJ, decizie (scj.ro #83635)

Contract de credit bancar. Garanți necomercianți. Răspundere contractuală în limitele garanției pentru suma imprumutată art.42 alin.(3)C.com Dacă pentru garantarea unui imprumut contractat de o societate comercială s-a încheiat un contract de ipotecă,având clauza renunțării la beneficiul de discuțiune și diviziune, iar nu un contract de fidejusiune și garanții ipotecari care au semnat contractul de ipotecă sunt persoane fizice și nu fidejusori, sunt aplicabile dispozițiile art.42 alin(3)C.com.,care înlătură prezumția de răspundere solidară a codebitorilor în cazul necomercianților ,iar nu art.1657 C.civ., potrivit căruia se extinde fidejusiunea nedeterminată a unei obligații principale la toate accesoriile unei datorii,deci și la dobânzi și penalități.,întrucât solidaritatea garanților ipotecari cu persoana juridică,care a făcut imprumutul,există numai în limitele garanției pentru suma imprumutată.

(secția comercială,decizia nr.3264 din 2 iulie 2003 ) Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr.1078 din 5 iulie 1999, a admis în parte acțiunea reclamantei B.R.C.R,.obligând pe pârâții SC”G.R.”SRL,I.D.,I.M.,H.M.L.,H.R.C.,H.V. să plătească în solidar dobânzile, calculate pentru sumele neachitate, pentru care există un titlu executoriu ,sentința civilă nr.1166/1996 a Tribunalului Vâlcea, și a respins capătul de cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere.

Reclamanta a declarat apel ,susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea dobânzilor în continuare și netemeinic a fost respins capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere.Împotriva aceleiași hotărâri au declarat apel și pârâții H.M.L.,H.R.C., H. V.. Curtea de Apel Timișoara a pronunțat decizia nr.37 din 19 ianuarie 2000 ,prin care a admis apelurile, a desființat sentința civilă nr.1078 din 5 iulie 1999 și a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului Timiș. Rejudecând cauza, Tribunalul Timiș ,prin sentința civilă nr.822 din 31 mai 2000, a admis acțiunea reclamantei față de pârâta SC „G.

R.” SRL Timișoara, pe care a obligat-o la plata sumelor reprezentând dobânzi restante până la 5 iulie 1999 și penalități de întârziere, precum și plata dobânzilor și penalităților de întârziere, în continuare, până la data achitării integrale a debitului . Instanța a respins acțiunea față de ceilalți pârâți,reținând că pentru pârâții, persoane fizice, nu se aplică prevederile art.42 alin.(1) C com.., pentru că ei nu sunt codebitori la obligația comercială, solidaritatea lor cu pârâta , persoana juridică, care a făcut împrumutul, există doar în limitele garanției și anume, pentru suma împrumutată. De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada existenței unei convenții încheiate cu pârâții , persoane fizice , prin care aceștia să răspundă solidar cu pârâta,societatea comercială..

Reclamanta a declarat apel, solicitând obligarea pârâților, persoane fizice, în solidar cu pârâta ,persoană juridică, la plata dobânzilor și penalităților și a criticat hotărârea, deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Timișoata a respins apelul reclamantei, prin decizia nr.521 din 10 mai 2001, reținând că în speță sunt incidente dispozițiile art.42 alin(.3) C. com.,iar garanților le revine răspunderea doar pentru ceea ce s-au obligat, neputându-se depăși limitele garanției fără acordul acestora, si în ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamanta nu a făcut dovada sumei pretinse. Reclamanta a declarat recurs, cerând, în temeiul art.304 pct.9 C.proc.

civ., obligarea pârâților, persoane fizice, în solidar cu pârâta ,persoană juridică, la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere precum și obligarea la plata dobânzilor și penalităților ce vor curge în continuare, până la achitarea debitului.,cu acordarea cheltuielilor de judecată. În susținerea recursului, reclamanta a arătat că instanțele au interpretat greșit clauzele contractului de ipotecă, prin care s- a renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune, de unde rezultă că s-a constituit și ipotecă și fidejusiune, chiar necomerciant și răspunderea solidară cu debitorul comerciant, potrivit art.42 C. com.,iar răspunderea pârâților a fost limitată la sumele înscrise în contractul de împrumut, iar în decizie nu se face referire la poziția celorlalți pârâți I. D., I. M., S. I., S. L. ignorându-se dispozițiile art.1657 C. civ., potrivit cărora, fidejusiunea nedeterminată a unei obligații se întinde la toate accesoriile datoriei.

Recursul este nefondat . În contractul de împrumut din 1995, încheiat între reclamantă și pârâta ,societatea comercială, .la art.20 lit.e), se menționează că garanția contractului de împrumut este imobiliară. Pentru garantarea împrumutului s-a încheiat contractul de ipotecă, în care este înscrisă clauza renunțării la beneficiul de discuțiune și diviziune, dar, această clauză nu are ca efect răspunderea solidară a pârâților și nici angajarea unei fidejusiuni. Părțile nu au încheiat contract de fidejusiune, pârâții.,persoane fizice sunt garanți ipotecari și nu fidejusori, astfel că, sunt aplicabile dispozițiile art.42 alin(.3 )C. com., care înlătură răspunderea solidară pentru cazul în care una dintre părți nu este comerciant.

Clauzele din contractul de împrumut au fost interpretate corect, în sensul că ipoteca a fost constituită pentru suma împrumutată și nu există nici o convenție prin care părțile să fi convenit o solidaritate între debitor și garanți. Prevederile art.1657 C. civ., potrivit cărora fidejusiunea nedeterminată a unei obligații, se întinde la toate accesoriile unei datorii, deci și la dobânzi și penalități, nu sunt aplicabile în speță, pârâții , persoane fizice, au semnat doar contractul de ipotecă, iar fidejusiunea nu poate fi presupusă. Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.822 din 31 mai 2000 a Tribunalului Timiș, fără a fi menționați toți pârâții.

Referirea la pârâții H. M. R., H. R. C., H. L, H. V. privește doar cheltuielile de judecată, iar nemenționarea celorlalți pârâți nu are legătură cu soluția pronunțată în apel. În consecință,recursul a fost respins ca nefondat.