ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1528/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6

septembrie 1999, reclamanta B.P. – B.G.C.P. SA, Agenția Târgu Ocna, a solicitat

obligarea pârâților SC T.S.U. SRL Onești și a garanților U.I. și U.M., C.V. și

U.M. la plata sumelor de 11.452 de mărci germane, reprezentând credit

nerestituit, și a sumei de 4.826 mărci germane dobânzi restante; 34.000.000 lei

credit nerestituit și 56.666.300 lei dobânzi restante, cu cheltuieli de

judecată.

Pârâta SC T.S.U. SRL a formulat

cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la

restituirea sumei de 10.000.000 lei, pe care i-a plătit-o, dar nu o datorează.

Tribunalul Bacău, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 308 din 19 aprilie

2000, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâta SC T.S.U. SRL

la plata sumei de 5.268.784 de mărci germane, cu titlu de credit nerestituit,

4.015 de mărci germane dobânzi restante și 722,7 de mărci germane dobânzi

penalizatoare, din care, în solidar, cu pârâții U.I. și U.M. trebuia să

plătească suma de 10.400.000 lei și pârâta C.V. 7.700.000 lei; pârâta SC T.S.U.

SRL a fost obligată la plata sumei de 12.846.147 lei dobânzi; s-a respins

acțiunea față de pârâta U.M., ca nefondată.

Prin aceeași sentință, s-a respins

cererea reconvențională ca lipsită de interes și pârâta SC T.S.U. SRL a fost

obligată la plata sumei de 3.681.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată,

din care, în solidar cu U.I. și U.M., trebuia să plătească suma de 681.000 lei,

precum și 646.000 lei, în solidar cu pârâta C.V.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 582 din 30

octombrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței tribunalului și a obligat-o la plata sumei de 10.000.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că pârâta SC T.S.U. SRL datorează reclamantei, la data de 31 decembrie 1999,

suma de 5.268,78 de mărci germane, reprezentând credit nerambursat, 4.015 de

mărci germane și, respectiv, 722,7 de mărci germane dobânzi restante.

În ceea ce privește creditul în lei,

pârâta datorează reclamantei suma de 12.846.147 lei, cu titlu de dobânzi.

În termen legal, SC R.V.A. SA, cu

sediul în Bacău, lichidator al B.P. – B.G.C.P. SA – Agenția Bacău, a declarat

recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., susținând că decizia

instanței de apel este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că ambele

instanțe și-au întemeiat soluțiile pe baza unei expertize care încalcă regulile

contabile și toate reglementările bancare în vigoare, care nu a avut în vedere

clauzele contractuale și a stabilit în mod greșit cuantumul creditului, datorat

de debitoare, la suma de 5.268,78 de mărci germane, în loc de 11.452 de mărci

germane și, de asemenea, dobânzile penalizatoare pentru întârzierile la plată.

Referitor la creditele acordate în

lei, instanțele au nesocotit dispozițiile art. 1111 C. civ., care prevăd că

plata parțială, făcută pe capital și dobândă, se impută numai asupra dobânzii

și au dedus sume achitate din contul de credit al debitoarei.

A susținut recurenta că, în mod

greșit, instanțele au dispus scoaterea din cauză a pârâtei U.M., cu motivarea

că ipoteca constituită de aceasta, în favoarea reclamantei, se referă la alt

credit, fără să analizeze clauzele din contractul de credit nr. 191 din 22

martie 1996.

Că ambele instanțe nu s-au pronunțat

asupra cererii, privind plata dobânzilor, până în momentul achitării debitului.

În final, recurenta a solicitat

admiterea cererii sale și obligarea pârâtei SC T.S.U. SRL, în solidar, cu

garanții fidejusori U.I., U.M., C.V. și U.M. la plata sumelor de 11.452 de

mărci germane credit nerestituit și dobânzi de 4.826 de mărci germane, la

34.000.000 lei credit nerestituit și 56.666.300 lei dobânzi restante și la

plata acestora din urmă până în momentul achitării integrale a creditului, cu

cheltuieli de judecată.

Recurenta a depus la dosar, la data

de 20 martie 2002, o completare a motivelor de recurs, prin care a solicitat

obligarea pârâtei și a garanților, în calitate de fidejusori, la plata sumelor

de 5.268,78 de mărci germane credit în valută nerestituit și la 4.737 de mărci

germane dobânzi restante la 31 decembrie 1999, precum și la plata sumei de 99.751.541

lei, din care 34.000.000 lei, reprezentând credit nerestituit, și 65.751.544

lei, reprezentând dobânzi la 31 decembrie 1999, la care se adaugă și dobânzi

pentru ambele credite restante, actualizate până la achitarea integrală a

debitului.

Această cerere nu poate fi examinată

de instanța de recurs, întrucât a fost depusă peste termenul de 15 zile

prevăzut de lege de la comunicarea deciziei instanței de apel și direct la

această instanță, deci, cu încălcarea dispozițiilor art. 301 și 302 C. proc.

civ.

Examinând recursul declarat de

reclamantă la 20 noiembrie 2000, prin prisma motivelor invocate, Curtea

constată că acesta nu este întemeiat.

Între reclamantă și pârâta SC T.S.U.

SRL s-au încheiat mai multe contracte de credit, prin care aceasta din urmă a

împrumutat diverse sume de bani în lei și în valută.

Obiectul litigiului dedus judecății

îl constituie numai contractele nr. 1272 din 22 martie 1995, privind acordarea

unui credit de 30.000 de mărci germane și contractul nr. 191 din 22 martie 1996

și actul adițional privind un împrumut de 80.000.000 lei.

Pârâta a restituit numai parțial

creditele, ceea ce a determinat-o pe reclamantă să formuleze acțiunea dedusă

judecății.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei

expertize, care a stabilit că, la 31 decembrie 1999, pârâta, SC T.S.U. SRL

Onești, datorează reclamantei, la 31 decembrie 1999, în baza contractului nr. 1272

din 22 martie 1995, suma de 5.268,78 de mărci germane credit și 4.015 de mărci

germane, respectiv, 722,7 de mărci germane dobânzi.

Cu privire la contractul nr. 191 din

22 martie 1996, s-a reținut că suma datorată de pârâtă este de 12.846.147 lei,

reprezentând dobânzi la împrumutul contractat.

În mod corect, ambele instanțe au

avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, care a examinat

executarea fiecărui contract în parte.

Susținerile recurentei, că expertiza

contabilă încalcă reglementările bancare în vigoare, sunt simple afirmații,

care nu au fost argumentate cu probe, și, în mod corect, instanțele au respins

obiecțiunile formulate, care sunt generice și exprimă numai punctul de vedere al

acesteia.

Deși recurenta a susținut că, din

creditul de 30.000 de mărci germane, pârâta a achitat numai 18.548 de mărci

germane și a rămas o diferență de 11.452 de mărci germane, nu a făcut dovezi în

acest sens și a depus la dosar un calcul făcut de aceasta.

De altfel, în completarea la

motivele de recurs, recurenta a pretins numai obligarea la plata sumei de

5.268,78 de mărci germane, reprezentând împrumut nerestituit.

Afirmațiile recurentei că expertiza

contabilă a eludat dispozițiile art. 1111 C. civ., care prevăd că plata

parțială, făcută de debitor pe capital și dobândă, se impută numai asupra

dobânzii, nu pot fi avute în vedere, întrucât nu s-au depus de către aceasta

probe în acest sens.

În mod corect, ambele instanțe au

respins acțiunea reclamantei față de garantul ipotecar U.M.

Astfel, contractul de garanție

imobiliară nr. 2326 din 26 mai 1995, încheiat între reclamantă și U.I. și U.M.,

se referă la garantarea unui împrumut de 16.000.000 lei și nu la cel de

80.000.000 lei, acordat reclamantei în baza contractului de credit nr. 191 din 22

martie 1996 și actul adițional nr. 1 din 5 mai 1996, ce formează obiectul

litigiului dedus judecății.

Față de mențiunile din contractul de

garanție imobiliară, împrejurarea că, în contractul de credit nr. 191 din 22 martie

1996, s-a prevăzut ca garant ipotecar și U.M., este fără relevanță, cu atât mai

mult, cu cât contractul de garanție este încheiat cu aproximativ un an înaintea

contractului de credit bancar.

În ceea ce privește obligarea

pârâtei, în solidar, cu garanții ipotecari, în mod corect, ambele instanțe, au

reținut că, nefiind fidejusori, ei nu sunt ținuți să răspundă, în solidar, cu

debitorul principal.

Cererea recurentei, privind

acordarea dobânzilor până în momentul achitării integrale a debitului, a fost formulată

generic, fără a se preciza o sumă sau un procent, așa încât, în mod corect,

ambele instanțe nu au examinat-o, conform art. 42 alin. (2) C. com., decât în

limita sumei garantate.

Față de toate aceste considerente,

Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică.

Așa fiind, urmează ca, potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantă.

Conform art. 274 C. proc. civ.,

recurenta va fi obligată la plata sumei de 11.734.000 lei cheltuieli de

judecată către intimată, reprezentând onorar de avocat și cheltuieli de

transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC R.V.A. SA, prin lichidator al B.P. SA - Agenția

Bacău, împotriva deciziei nr. 582 din 30 octombrie 2000 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă

recurenta-reclamantă la 11.734.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

către intimata-debitoare, SC T.S.U. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 12 martie 2003.