ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1528/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 septembrie 1999, reclamanta B.P. – B.G.C.P. SA, Agenția Târgu Ocna, a solicitat obligarea pârâților SC T.S.U. SRL Onești și a garanților U.I. și U.M., C.V. și U.M. la plata sumelor de 11.452 de mărci germane, reprezentând credit nerestituit, și a sumei de 4.826 mărci germane dobânzi restante; 34.000.000 lei credit nerestituit și 56.666.300 lei dobânzi restante, cu cheltuieli de judecată. Pârâta SC T.S.U. SRL a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 10.000.000 lei, pe care i-a plătit-o, dar nu o datorează. Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 308 din 19 aprilie 2000, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâta SC T.S.U.

SRL la plata sumei de 5.268.784 de mărci germane, cu titlu de credit nerestituit, 4.015 de mărci germane dobânzi restante și 722,7 de mărci germane dobânzi penalizatoare, din care, în solidar, cu pârâții U.I. și U.M. trebuia să plătească suma de 10.400.000 lei și pârâta C.V. 7.700.000 lei; pârâta SC T.S.U. SRL a fost obligată la plata sumei de 12.846.147 lei dobânzi; s-a respins acțiunea față de pârâta U.M., ca nefondată. Prin aceeași sentință, s-a respins cererea reconvențională ca lipsită de interes și pârâta SC T.S.U. SRL a fost obligată la plata sumei de 3.681.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care, în solidar cu U.I. și U.M., trebuia să plătească suma de 681.000 lei, precum și 646.000 lei, în solidar cu pârâta C.V.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 582 din 30 octombrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului și a obligat-o la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta SC T.S.U. SRL datorează reclamantei, la data de 31 decembrie 1999, suma de 5.268,78 de mărci germane, reprezentând credit nerambursat, 4.015 de mărci germane și, respectiv, 722,7 de mărci germane dobânzi restante. În ceea ce privește creditul în lei, pârâta datorează reclamantei suma de 12.846.147 lei, cu titlu de dobânzi. În termen legal, SC R.V.A. SA, cu sediul în Bacău, lichidator al B.P.

– B.G.C.P. SA – Agenția Bacău, a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., susținând că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că ambele instanțe și-au întemeiat soluțiile pe baza unei expertize care încalcă regulile contabile și toate reglementările bancare în vigoare, care nu a avut în vedere clauzele contractuale și a stabilit în mod greșit cuantumul creditului, datorat de debitoare, la suma de 5.268,78 de mărci germane, în loc de 11.452 de mărci germane și, de asemenea, dobânzile penalizatoare pentru întârzierile la plată. Referitor la creditele acordate în lei, instanțele au nesocotit dispozițiile art. 1111 C. civ., care prevăd că plata parțială, făcută pe capital și dobândă, se impută numai asupra dobânzii și au dedus sume achitate din contul de credit al debitoarei.

A susținut recurenta că, în mod greșit, instanțele au dispus scoaterea din cauză a pârâtei U.M., cu motivarea că ipoteca constituită de aceasta, în favoarea reclamantei, se referă la alt credit, fără să analizeze clauzele din contractul de credit nr. 191 din 22 martie 1996. Că ambele instanțe nu s-au pronunțat asupra cererii, privind plata dobânzilor, până în momentul achitării debitului. În final, recurenta a solicitat admiterea cererii sale și obligarea pârâtei SC T.S.U. SRL, în solidar, cu garanții fidejusori U.I., U.M., C.V. și U.M. la plata sumelor de 11.452 de mărci germane credit nerestituit și dobânzi de 4.826 de mărci germane, la 34.000.000 lei credit nerestituit și 56.666.300 lei dobânzi restante și la plata acestora din urmă până în momentul achitării integrale a creditului, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta a depus la dosar, la data de 20 martie 2002, o completare a motivelor de recurs, prin care a solicitat obligarea pârâtei și a garanților, în calitate de fidejusori, la plata sumelor de 5.268,78 de mărci germane credit în valută nerestituit și la 4.737 de mărci germane dobânzi restante la 31 decembrie 1999, precum și la plata sumei de 99.751.541 lei, din care 34.000.000 lei, reprezentând credit nerestituit, și 65.751.544 lei, reprezentând dobânzi la 31 decembrie 1999, la care se adaugă și dobânzi pentru ambele credite restante, actualizate până la achitarea integrală a debitului. Această cerere nu poate fi examinată de instanța de recurs, întrucât a fost depusă peste termenul de 15 zile prevăzut de lege de la comunicarea deciziei instanței de apel și direct la această instanță, deci, cu încălcarea dispozițiilor art. 301 și 302 C. proc.

civ. Examinând recursul declarat de reclamantă la 20 noiembrie 2000, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Între reclamantă și pârâta SC T.S.U. SRL s-au încheiat mai multe contracte de credit, prin care aceasta din urmă a împrumutat diverse sume de bani în lei și în valută. Obiectul litigiului dedus judecății îl constituie numai contractele nr. 1272 din 22 martie 1995, privind acordarea unui credit de 30.000 de mărci germane și contractul nr. 191 din 22 martie 1996 și actul adițional privind un împrumut de 80.000.000 lei. Pârâta a restituit numai parțial creditele, ceea ce a determinat-o pe reclamantă să formuleze acțiunea dedusă judecății. În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize, care a stabilit că, la 31 decembrie 1999, pârâta, SC T.S.U.

SRL Onești, datorează reclamantei, la 31 decembrie 1999, în baza contractului nr. 1272 din 22 martie 1995, suma de 5.268,78 de mărci germane credit și 4.015 de mărci germane, respectiv, 722,7 de mărci germane dobânzi. Cu privire la contractul nr. 191 din 22 martie 1996, s-a reținut că suma datorată de pârâtă este de 12.846.147 lei, reprezentând dobânzi la împrumutul contractat. În mod corect, ambele instanțe au avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, care a examinat executarea fiecărui contract în parte. Susținerile recurentei, că expertiza contabilă încalcă reglementările bancare în vigoare, sunt simple afirmații, care nu au fost argumentate cu probe, și, în mod corect, instanțele au respins obiecțiunile formulate, care sunt generice și exprimă numai punctul de vedere al acesteia.

Deși recurenta a susținut că, din creditul de 30.000 de mărci germane, pârâta a achitat numai 18.548 de mărci germane și a rămas o diferență de 11.452 de mărci germane, nu a făcut dovezi în acest sens și a depus la dosar un calcul făcut de aceasta. De altfel, în completarea la motivele de recurs, recurenta a pretins numai obligarea la plata sumei de 5.268,78 de mărci germane, reprezentând împrumut nerestituit. Afirmațiile recurentei că expertiza contabilă a eludat dispozițiile art. 1111 C. civ., care prevăd că plata parțială, făcută de debitor pe capital și dobândă, se impută numai asupra dobânzii, nu pot fi avute în vedere, întrucât nu s-au depus de către aceasta probe în acest sens. În mod corect, ambele instanțe au respins acțiunea reclamantei față de garantul ipotecar U.M.

Astfel, contractul de garanție imobiliară nr. 2326 din 26 mai 1995, încheiat între reclamantă și U.I. și U.M., se referă la garantarea unui împrumut de 16.000.000 lei și nu la cel de 80.000.000 lei, acordat reclamantei în baza contractului de credit nr. 191 din 22 martie 1996 și actul adițional nr. 1 din 5 mai 1996, ce formează obiectul litigiului dedus judecății. Față de mențiunile din contractul de garanție imobiliară, împrejurarea că, în contractul de credit nr. 191 din 22 martie 1996, s-a prevăzut ca garant ipotecar și U.M., este fără relevanță, cu atât mai mult, cu cât contractul de garanție este încheiat cu aproximativ un an înaintea contractului de credit bancar. În ceea ce privește obligarea pârâtei, în solidar, cu garanții ipotecari, în mod corect, ambele instanțe, au reținut că, nefiind fidejusori, ei nu sunt ținuți să răspundă, în solidar, cu debitorul principal.

Cererea recurentei, privind acordarea dobânzilor până în momentul achitării integrale a debitului, a fost formulată generic, fără a se preciza o sumă sau un procent, așa încât, în mod corect, ambele instanțe nu au examinat-o, conform art. 42 alin. (2) C. com., decât în limita sumei garantate. Față de toate aceste considerente, Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică. Așa fiind, urmează ca, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă. Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 11.734.000 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorar de avocat și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.V.A. SA, prin lichidator al B.P. SA - Agenția Bacău, împotriva deciziei nr. 582 din 30 octombrie 2000 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă la 11.734.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-debitoare, SC T.S.U. SRL. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 12 martie 2003.