Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2002

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1099/2003

HOTĂRÂRE
13.12.2002
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1099/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 576/ P.I. din 21 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. E.C. S.A. Timișoara, împotriva pârâtei S.C. C.C. S.R.L. Timișoara, în sensul că a obligat pârâta la plata următoarelor sume de bani către reclamantă: 10.271 mărci germane cu titlu de preț; 17.384 mărci germane cu titlu de penalități și 34.761.420 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 645/ A din 13 iunie 2001, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de pârâta S.C.

C.C. S.R.L. Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 576/ P.I. din 21 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială. Împotriva deciziei nr. 645/ A din 13 iunie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs pârâta S.C. C.C. S.R.L. Timișoara, care a criticat hotărârile judecătorești, pronunțate anterior, pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul promovat de pârâtă este neregulat semnat. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție, secția comercială, din ședința publică de la 13 decembrie 2002, în considerarea art. 67 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru termenul din 21 februarie 2003 pentru ca avocatul K.F.S., care a semnat cererea de recurs, să depună la dosar o împuternicire în acest sens din partea reclamantei, urmând astfel să facă dovada mandatului său.

Deși, recurenta-pârâtă a fost legal citată pentru termenul din 21 februarie 2003, cu mențiunea de a depune împuternicire prin care a mandatat pe avocatul K.F.S. să semneze recursul în numele său, acesta nu s-a conformat recomandărilor făcute. Pentru aceste considerente, nefiind respectate dispozițiile imperative instituite prin dispozițiile art. 67 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că avocatul K.F.S. a avut mandat în condițiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ., urmează a anula, ca neregulat semnat, recursul declarat de pârâta S.C. C.C. S.R.L. Timișoara.

DECIDE Anulează recursul declarat de pârâta S.C. C.C. S.R.L. Timișoara, împotriva deciziei nr. 645 din 13 iunie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca neregulat semnat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2586/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P. SA Timișoara a chemat în judecată pe SC R. SA Timișoara pentru a fi obligată la plata echivalentului în lei a sumei de 36.344 de mărci ge
ÎCCJ 2003-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 437/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de S.C.”A.” SRL Timișoara împotriva deciziei nr.628/A din 4 iunie 2001 a Curții de Apel Timișoara-Secția Comercială și Contencios Administrativ. La apelul nominal au lipsit părțile. Procedura legal în
ÎCCJ 2005-06-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3282/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC U.M. SA Ploiești, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu SC R. SA Timișoara, să oblige pârâta la pl
ÎCCJ 2003-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4262/2003
ul în sumă de 10.669.500 lei reprezentând contravaloare marfă ridicată iar referitor la penalitățile de întârziere a reținut că prin contractul încheiat de părți s-a prevăzut clauza privind plata penalităților. Împotriva sentinței, pârâta A
ÎCCJ 2003-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4282/2003
valabilă, în condițiile art. 1294 C. civ. și art. 46 C. com., în măsura în care semnătura de pe factura întocmită la predarea mărfii nu a fost contestată de către pârât, astfel cum greșit a reținut instanța de apel, și, oricum, în cauză nu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă