ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3282/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC U.M. SA Ploiești, a

solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu

SC R. SA Timișoara, să oblige pârâta la plata sumei de 152.483,43 dolari S.U.A.

penalități, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1284/ PI

din 15 septembrie 1999, Tribunalul Timiș a admis acțiunea astfel cum a fost

formulată, cu 235.966.965 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că în baza contractului încheiat între SC R. SA și K.F.

Germania, între reclamantă și pârâtă s-au încheiat actele adiționale, în baza

cărora reclamanta a livrat construcția metalică pentru două mașini de lucru în

depozitul pârâtei pentru a fi exportate la o firmă din China.

Au fost întocmite facturi în valoare

de 695.832,80 dolari S.U.A., din care s-a achitat suma de 543.349,37 dolari

S.U.A., rămânând neachitată suma de 152.483,43 dolari S.U.A., iar penalitățile

se datorează având în vedere înțelegerea părților.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 316 din 6 aprilie 2000, a respins ca nefondat apelul

formulat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate.

Prin decizia nr. 3319 din 30 mai

2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC R. SA Timișoara, împotriva deciziei curții de

apel.

La data de 20 august 2001, SC R. SA

Timișoara a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 316 din

16 aprilie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și, prin decizia nr. 843

din 1 noiembrie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ a respins-o, ca neîntemeiată.

În motivarea acestei soluții,

instanța a reținut că prevederea cuprinsă în art. 322 C. proc. civ., este de

strictă interpretare și, prin urmare, simplul fapt că partea a descoperit

anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii

de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forță majoră care s-o

fi împiedicat să și le procure în timpul procesului sau dacă nu se face dovada

faptului că înscrisul a fost reținut de adversar, ori, în speță, revizuienta nu

a făcut dovada existenței vreuneia din aceste împrejurări pentru ca cererea să

fie admisibilă.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs revizuienta SC R. SA Timișoara, întemeindu-se pe dispozițiile art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea

deciziei recurate și, pe fond, admiterea cererii de revizuire.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 10 C. proc. civ., susține că greșit instanța a apreciat că nu a făcut

dovada faptului că înscrisurile descoperite au fost reținute de adversar, având

în vedere că aceste înscrisuri au fost reținute deliberat și cu rea credință de

reclamanta, care în calitate de parteneră de contract avea obligația să

transmită și pârâtei respectiva corespondență întreținută direct de partenerul

extern.

În baza dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., arată că este eronată și reținerea instanței potrivit căreia nu

a făcut dovada clară a unei împrejurări de forță majoră, pentru că chiar dacă

nu a făcut o astfel de dovadă, în schimb a făcut dovada strict cerută de textul

pct. 5 din art. 322 C. proc. civ., în sensul că a dovedit faptul că partenerul

german netransmițând înscrisurile pentru a fi utilizate în prima instanță sau

în apel s-a creat o împrejurare mai presus de voința sa.

În aceeași ordine de idei, susține,

de asemenea, că SC R. SA nu avea autoritatea de a dispune partenerului extern

de contract să-i transmită eventualele documente din arhivă, cât timp nu era

sigură că K.P. deține înscrisurile în cauză, iar firma K.P. a răspuns

solicitării sale, doar după ce a încunoștințat-o că urmare procesului SC R. SA

trebuie să achite către SC U.M. SA inclusiv contravaloarea vopselelor pe care

aceasta din urmă le-a primit de la K.P., sumă necuvenită.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Referitor la primul motiv de recurs,

se constată că nu este fondat, întrucât, într-adevăr, în mod corect instanța de

apel a considerat că dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., sunt de

strictă interpretare, acestea condiționând expres admiterea cererii de

revizuire de descoperirea unor înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi

prezentate mai înainte de darea hotărârii deoarece au fost reținute de partea

potrivnică sau nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților, asimilabilă forței majore.

În speță, din actele dosarului nu rezultă

că pârâta s-a aflat în una dintre cele două împrejurări, nedovedindu-se nici

reținerea înscrisurilor de către partea adversă și nici imposibilitatea de

neînlăturat a procurării înscrisurilor invocate, de la partenerul german, în

timp util, pe parcursul desfășurării procesului, așa încât nu se poate reține

că pârâta revizuientă s-a aflat într-o împrejurare mai presus de voința sa,

astfel cum susține.

În consecință, neexistând nici un

motiv de recurs întemeiat, care în condițiile art. 304 C. proc. civ., să

conducă la desființarea hotărârii pronunțate de instanța de apel, aceasta va fi

menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul declarat în cauză de

revizuientă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de revizuienta SC R. SA Timișoara, împotriva deciziei nr. 843 din 1

noiembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 1 iunie 2005.