ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2586/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC P. SA Timișoara a

chemat în judecată pe SC R. SA Timișoara pentru a fi obligată la plata

echivalentului în lei a sumei de 36.344 de mărci germane, la cursul B.N.R. din

ziua plății, suma reprezentând servicii prestate pârâtei în baza relațiilor

contractuale dintre părți și refuzată la plată.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 594 din 16

aprilie 1999, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că executarea

lucrărilor de asistență tehnică a fost contestată de pârâtă și nedovedită de

reclamantă, iar înțelegerea încheiată de părți are caracterul unui proiect de

contract ce urma să intre în vigoare la data semnării și parafării lui de

ambele părți, dar care nu s-a mai realizat.

Într-o primă fază procesuală, apelul declarat de reclamantă

a fost admis (Curtea de Apel Timișoara – decizia nr. 739/1999), fiind schimbată

în tot sentința și obligată pârâta la plata în lei a echivalentului sumei de

36.344 de mărci germane, la cursul din ziua plății.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia civilă nr. 3809 din 6 iulie 2000, a admis recursul declarat de pârâtă,

a casat decizia din apel și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, în

vederea completării probelor, pentru a se stabili cu certitudine existența

raporturilor contractuale dintre părți, ținându-se seama de prevederile art. 12

pct. 4 din contract, administrarea unei expertize tehnice de specialitate

pentru a se stabili cu certitudine dacă lucrările refuzate la plată de pârâtă

au fost realizate efectiv și dacă deplasările, facturate ca ore de asistență

tehnică, s-au efectuat în baza convenției părților și dacă au fost întocmite și

alte documente decât ordinele de deplasare și foile colective de prezență,

neconfirmate de pârâtă.

În fond, după casarea de la Curtea

Supremă de Justiție, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 847 din

15 noiembrie 2001, a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

La baza acestei hotărâri a stat

raportul de expertiză tehnică, cu obiectivele menționate de decizia de casare, precum

și probele deja existente, care atestă raporturile dintre părți.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta SC P. SA Timișoara, care, invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ., întrucât la pct. 7 s-a

renunțat cu ocazia judecării recursului, a susținut următoarele:

- instanța, cu ocazia rejudecării, a

schimbat obiectul acțiunii din care rezultă, fără dubii, că pretenția formulată

reprezintă contravaloarea prestațiilor executate în baza contractului T.G.

5861/1997, fără să existe nici o mențiune cu privire la echivalentul asistenței

tehnice.

În aceste condiții, instanța era

obligată să se pronunțe exclusiv pe obiectul cererii.

Deși contestă asistența tehnică,

totuși, recurenta discută și această problemă în cadrul motivului de recurs,

arătând că executarea ei a fost recunoscută chiar de pârâtă (adresa nr. 217/1998),

iar perfectarea contractului a operat, făcându-se o cronologie a conduitei

pârâtei, concretizată în acte, prin care a confirmat existența acestuia, acte

de care instanța nu a ținut seama și la care se adaugă dispozițiile art. 12 pct.

4 din contract, care duc la concluzia că acesta era perfectat.

- greșit a fost înlăturat raportul

de expertiză contabilă, motivarea instanței de apel fiind neconvingătoare,

ambele rapoarte coroborate cu restul probelor, evidențiind obligația pârâtei de

a plăti prestațiile de inspecție și expertizare la excavatorul E.R.C. 1400-01

Tismana, iar pentru excavatorul (E.R.C. 1400-01 Rovinari Est) executarea

prestațiilor nu a fost finalizată într-un raport din culpa pârâtei, care nu a

achitat avansul de 15% din valoarea contractului.

- nu s-a ținut seama de îndrumările

din decizia de casare a Curții Supreme de Justiție.

Recursul este nefondat.

1 Deși nu respectă ordinea

cronologică din recurs, se va analiza cu prioritate ultimul motiv din recurs,

făcându-se precizarea că instanța de rejudecare a apelului a ținut seama de

toate îndrumările deciziei de casare, și asta s-a materializat în administrarea

probei cu expertiză tehnică, care a avut ca obiective și a analizat exact ceea

ce s-a avut în vedere de Curtea Supremă de Justiție, când a trimis cauza spre

rejudecare.

Deci, instanța de apel s-a conformat

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Prioritatea acestui motiv este

justificată de faptul că instanța de rejudecare s-a încadrat întocmai celor

stabilite de Curtea Supremă de Justiție, urmând ca celelalte motive să se

analizeze raportat la ceea ce a dispus instanța supremă.

rejudecare a schimbat obiectul acțiunii, încălcând dispozițiile art. 129 alin.

(6) C. proc. civ. nu este confirmată de probele dosarului.

Prin acțiunea formulată, reclamanta

a precizat că suma solicitată reprezintă factura cu nr. 8750588 din 18 mai 1998,

pe care pârâta a refuzat să o primească.

Din această factură, care constituie

obiectul litigiului (dosar fond) la rubrica „Denumirea produselor sau a

serviciilor” rezultă clar, scris chiar de reclamantă, că, printre altele,

factura se referă și la „ore de asistență tehnică-deplasare”.

Iată deci, că reclamanta a inclus în

suma pretinsă orele de asistentă tehnică, iar instanța de rejudecare, având în

vedere și considerentele deciziei Curții Supreme de Justiție, referitoare tot

la asistența tehnică, dispozițiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ. și principiul

disponibilității părților, a analizat temeinicia acestei solicitări și nu a

încălcat dispozițiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., pronunțându-se exact

pe ce s-a cerut de reclamantă.

Susținerile pe care reclamanta le

face, referitor la factura din 18 mai 1998, în loc să confirme apărarea acesteia,

o contrazic, pentru că detalierea devizului primei facturi din 31 martie 1998,

menționat în cea de a doua factură din 18 mai 1998, cuprinde numai ore de

asistență tehnică, iar între factură și obiectul contractului T.G. nr. 5861/1997,

care a stat la baza lucrărilor și serviciilor, nu există nici o contradicție,

la cap. 2 pct. 2.6 prevăzându-se ca reclamanta să asigure și asistență tehnică.

Dar și faptul că în recurs,

reclamanta analizează și asistența tehnică, care, în opinia acesteia a fost

executată, duce la concluzia că a format obiectul acțiunii și nu cum se

pretinde.

Mai mult, din raportul de expertiză

tehnică întocmit cu ocazia rejudecării apelului, se arată și se motivează clar,

deci nu poate exista identitate și nici confuzie între noțiunile de „asistență

tehnică”, respectiv, de „inspecție - expertizare”. Acest raport de expertiză nu

a fost contestat de reclamantă.

În legătură cu perfectarea

contractului, se apreciază că soluția instanței de apel este corectă, avându-se

tocmai în vedere dispozițiile art. 12.4 din contract, deoarece, în toate

discuțiile pe care reclamanta le face pe acest aspect, omite un element de

esență, și anume, că acest contract a fost semnat cu obiecțiuni din partea

pârâtei, obiecțiuni menționate în procesul-verbal din 23 ianuarie 1998, care

face parte integrantă din contract, asta neînsemnând că s-a parafat contractul

și s-a recunoscut încheierea valabilă a acestuia, cum pretinde recurenta, ci că

modificările propuse de pârâtă și clauzele stipulate fac parte din contract,

iar când ambele părți vor fi de acord cu aceste modificări din procesul-verbal

(a se vedea art. 12.4 din contract) ele vor completa contractul. De menționat

că procesul-verbal în care se includ obiecțiunile pârâtei la contract nu a fost

semnat de reclamantă, deci, nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 12.4 din

contract.

O altă observație de esență, privind

parafarea contractului, o constituie dispoziția art. 12.7 din contract, prin

care se arată că acesta intră în vigoare nu numai pe data semnării, ci cumulativ

și a parafării de ambele părți.

Or, cum parafarea nu a avut loc,

chiar dacă, prin corespondența dintre părți, pârâta ar fi folosit noțiunea

juridică de reziliere a contractului, aceasta nu constituie o recunoaștere a

parafării împotriva voinței părților contractante, contractul rămânând în

stadiul de proiect.

3 În legătură cu executarea

lucrărilor ce reveneau reclamantei, care, dacă ar fi fost dovedită, ar fi dat

naștere răspunderii pârâtei, chiar în condițiile neparafării contractului, se

constată că expertiza tehnică, administrată în urma casării cu trimitere de la

Curtea Supremă de Justiție, arată că nu sunt efectuate și că reclamanta nu și-a

îndeplinit obligațiile pe care și le asumase prin contract. Acest raport de

expertiză nu a fost contestat de reclamantă, deși a fost prezentă la judecarea

apelului.

Expertiza contabilă nu a fost

înlăturată fără o motivare convingătoare (poate din punctul de vedere al

reclamantei) pentru că în considerentele deciziei se arată că aceasta s-a

întemeiat pe acte care au fost considerate insuficiente de Curtea Supremă de

Justiție și neavând valoare probatorie, iar expertul nu a identificat și alte

documente întocmite pentru operațiunile de asistență, altele decât ordinele de

deplasare și foile colective de prezență întocmite de reclamantă și

neconfirmate de pârâtă.

În aceste condiții, s-a reținut

numai raportul de expertiză tehnică din care a rezultat că nici în apel

reclamanta nu a dovedit executarea lucrărilor a căror contravaloare a

pretins-o, motiv pentru care urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC P. SA Timișoara împotriva deciziei nr. 847/A din 15

noiembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 14 mai 2003.