ÎCCJ, decizie (scj.ro #83497)

Contract de credit. Nulitate absolută Reclamanții au fost induși în eroare de pârâtă cu ocazia încheierii actelor de garanție imobiliară, crezând că semnează un act de garanție reală pentru calitatea de angajat și nu acte de garanție imobiliară pentru creditul luat de societate de la bancă, fapt ce a echivalat cu lipsa consimțământului, care potrivit art.948 C. civ. atrage nulitatea absolută a actului juridic. (Secția comercială, decizia nr.1844 din 17 martie 2005) Reclamanții S.L,C.A, S.V., C.Gh., B.G., B.C.. au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de credit din 19 decembrie 1996, radierea ipotecilor instituite prin actele de garanție imobiliară. Ulterior reclamanții și-au precizat acțiunea, cerând și constatarea nulității absolute a contractelor de garanție imobiliară încheiate în favoarea B., Sucursala Suceava pentru creditul contractat de S.C.

L.C. SRL Suceava. Prin sentința comercială nr.316 din 6 aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul Suceava, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, s-a admis în parte acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de credit din 20 decembrie 1996, în ceea ce privește clauza constituirii garanției imobiliare a creditului de către reclamanți și a actelor de garanție imobiliară, s-a dispus radierea ipotecilor instituite prin actele de garanție imobiliară și s-a respins acțiunea. Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că reclamanții au fost induși în eroare de pârâta O.G. cu privire la natura juridică a actelor încheiate de reclamanți, aceștia crezând că încheie acte de garanție materială pentru eventualele prejudicii ce le-ar produce societății în calitate de gestionari, când de fapt aceștia au semnat acte de garanție imobiliară în favoarea B., Sucursala Suceava pentru rambursarea în termen a creditului primit de S.C.

L.C SRL Suceava, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului fapt ce duce la nulitatea absolută a actelor de garanție imobiliară. Împotriva sentinței, B. Sucursala Suceava a formulat apel, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică deoarece nu s-a reținut corect situația de fapt și probele administrate au fost interpretate greșit, cu privire la anularea contractelor de garanție imobiliară. Prin decizia nr.420 din 27 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, apelul pârâtei a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate. În primul motiv de recurs, pârâta a susținut că instanța de fond a dispus și cu privire la valabilitatea contractului de credit, deși acest lucru nu s-a cerut, motiv încadrat în drept în prevederile art.304 pct.6 C. proc.

civ. Recursul nu este fondat. Prin acțiune, reclamanții au solicitat în primul capăt de cerere constatarea nulității absolute a contractului de credit din 20 decembrie 1996. Precizarea depusă ulterior de recurenți la instanța de fond privea în mod expres al doilea capăt de cerere din acțiune, având ca obiect radierea ipotecilor constituite prin actele de garanție imobiliară, solicitându-se constatarea nulității absolute a actelor de garanție imobiliară. Prin sentință, s-a dispus și asupra contractului de credit, care a format obiectul acțiunii inițiale a reclamanților și instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut. În al doilea motiv de recurs, s-a susținut că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii, invocându-se prevederile art.304 pct.9 C. proc.

civ., că instanța de fond și apel nu s-a pronunțat cu privire la toate probele administrate din care rezulta că reclamanții nu au fost induși în eroare de pârâtă, consimțământul reclamanților cu ocazia încheierii actelor de garanție imobiliară fiind legal și valabil exprimat. Nici această critică nu este fondată. În pronunțarea soluțiilor atât instanța de fond cât și instanța de apel au avut în vedere totalitatea probelor administrate în cauză și au reținut în mod corect că reclamanții au fost induși în eroare de pârâtă cu ocazia încheierii actelor de garanție imobiliară, aceștia crezând că semnează un act de garanție materială pentru calitatea de angajat la S.C. L.C. SRL iar nu acte de garanție imobiliară pentru creditul luat de societate de la B., fapt ce a echivalat cu lipsa consimțământului care potrivit art.948 C. civ.

atrage nulitatea absolută a actului juridic. Față de aceste considerente, în cauză nu subzistă nici unul din motivele prevăzute de art.304 C. proc. civ. pentru a modifica sau casa decizia recurată. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.