ÎCCJ, decizie (scj.ro #83453)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83453) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Convenția de credit. Contract de ipotecă.
Nulitate
Cuprins
pe
materii
:
Drept
civil.
Validitatea
convenției
.
Condiții
esențiale
Index
alfabetic
:
-contract
-
convenție
-contract de credit
-contract de
garanție
imobiliară
-contract de
ipotecă
-
ipoteca
convențională
-
nulitate
absolută
-
validitatea
convenției
C.civ.
,art.948,1726
Potrivit
art.1726
C.civ
.,
ipoteca
convențională
nu
poate
fi
valabilă
decât
atunci
când
suma
pentru
care
ipoteca
este
constituită
,
va
fi
determinată
prin
act.
Una
dintre
condițiile
esențiale
pentru
validarea
unei
convenții
este
o
cauză
licită
( art.948
C.civ
.).
(
Secția
comercială
,
decizia
nr.2744 din 3
octombrie
2006
)
Prin
sentința
nr.569 din 20
octombrie
2005,
Tribunalul
Dolj
,
Secția
Comercială
și
de
Contencios
Administrativ
a
respins
capătul
de
cerere
privind
constatarea
nulității
contractului
de
ipotecă
,
autentificat
sub nr.1130
din 15
mai
2001, din
acțiunea
formulată
de
reclamanții
U.V
.,
și
U.L
.,
și
a
disjuns
capătul
de
cerere
privind
constatarea
nulității
absolute a
actului
de
adjudecare
,
încheiat
la 9
iunie
2003, al
Băncii
Comerciale
C. SA.
Pentru
a
hotărî
astfel
,
instanța
de fond a
reținut
că
,
în
speță
,
contractul
de
ipotecă
îndeplinește
condițiile
prevăzute
de art.1774 C.
civ
.
și
art.1776
C.civ
.
și
anume
:
imobilul
ce
face
obiectul
contractului
este
individualizat
,
fiindu-i
precizată
natura
și
situația
iar
suma
este
determinată
prin
act.
În
ceea
ce
privește
eroarea
strecurată
în
contract, cu
privire
la
numărul
contractului
de credit,
în
sensul
că
în
loc de 191 a
fost
trecut
190,
aceasta
nu
constituie
o
cauză
de
nulitate
absolută
și
, de
altfel
,
este
înlăturată
de
faptul
că
în
contractul
de
ipotecă
s-a
precizat
expres
suma
garantată
de
reclamantă
.
Împotriva
sentinței
,
reclamanții
au
declarat
apel
,
iar
criticile
vizând
nelegalitatea
și
netemeinicia
au
fost
înlăturate
de
Curtea
de
Apel
Craiova
,
Secția
Comercială
,
prin
decizia
nr.51 din 2
martie
2006.
Apelul
a
fost
respins
ca
nefondat
.
Instanța
de
apel
a
reținut
că
la
momentul
încheierii
contractului
de
garanție
imobiliară
nr.191 din 15
mai
2001,
cauza
juridică
a
existat
,
întrucât
părțile
au
prevăzut
în
mod
clar
și
detaliat
scopul
licit,
pe
care l-au
urmărit
prin
încheierea
acestuia
și
anume
,
garantarea
creditului
în
cuantum
de 450.000.000 de lei,
acordat
de
către
intimata
–
pârâtă
,
Banca
Comercială
C.
SA ,
Sucursala
Craiova
,
SC D.
SRL
în
cuantum
de 450.000.000 de lei.
Critica
privind
acest
obiect
nu
este
întemeiată
.
Prin
decizia
menționată
, s-a
reținut
ca
neîntemeiată
și
critica
privind
frauda
la
lege
,
deoarece
eroarea
materială
în
ceea
ce
privește
numărul
contractului
de
angajament
,
strecurată
în
contractul
de
garanție
imobiliară
,
nu
poate
avea
o
atare
valență
,
principiul
specialității
ipotecii
,
reglementat
de art.1774
și
1776
C.civ
.,
fiind
respectat
.
S-au
înlăturat
, de
asemenea
,
și
criticile
cu
privire
la
nulitatea
absolută
a
contractului
de
angajament
determinată
de
lipsa
cauzei
și
a
obiectului
,
instanța
de
apel
constatând
că
scopul
licit
urmărit
de
ambele
părți
a
fost
acela
de a
acorda
și
respectiv
de a
obține
creditul
în
valoare
de 450.000.000 lei,
obiectul
fiind
și
el,
deci
,
corect
determinat
.
Reclamanții
U.V
.
și
U.L
. au
declarat
recurs
împotriva
deciziei
instanței
de
apel
,
pentru
motivul
prevăzut
de art.304 pct.9 C. proc.
civ
.,
în
a
cărui
dezvoltare
, au
arătat
că
,
în
mod
greșit
s-a
apreciat
asupra
validității
contractului
de
garanție
imobiliară
,
acesta
fiind
lovit
de
nulitate
absolută
,
deoarece
a
fost
încheiat
în
frauda
legii
,
banca
creditoare
cunoscând
că
nu
există
un contract de
angajament
valabil
,
înregistrat
sub nr.190/15
mai
2001,
fapt
ce
atrage
și
lipsa
cauzei
,
contractul
de
garanție
imobiliară
fiind
un
accesoriu
al
convenției
de credit.
Intimații
,
prin
întâmpinări
, au
solicitat
respingerea
recursului
,
considerând
că
menționarea
unui
număr
greșit
al
contractului
de credit
în
contractul
de
garanție
imobliară
este
o
eroare
materială
.
Recursul
nu
este
fondat
.
În
calitate
de
garanți
ipotecari
,
reclamanții
au
susținut
prin
acțiunea
formulată
că
frauda
la
lege
și
lipsa
cauzei
care
afectează
contractul
de
garanție
imobiliară
, ca
accesoriu
al
contractului
de credit, se
identifică
chiar
în
faptul
că
în
cuprinsul
lui
s-a
menționat
190 ca
fiind
numărul
contractului
de credit,
în
loc de 191.
În
contextul
în
care
toate
celelalte
elemente
, cum
sunt
: data
încheierii
lui
,
cuantumul
sumei
împrumutate
și
garantate
,
părțile
contractului
de credit
și
calitatea
lor
,
sunt
corecte
;
menționarea
ca
număr
al
contractului
de
credit 190
în
loc de 191,
apare
ca o
eroare
materială
iar
nu
ca o
cauză
de
nulitate
absolută
,
aptă
să
invalideze
contractul
de
garanție
imobiliară
.
Aceasta
cu
atât
mai
mult
cu
cât
în
convenția
de credit
este
menționat
la
capitolul
garanții
,
contractul
de
garanție
imobiliară
,
în
speță
,
interdependența
dintre
cele
două
convenții
fiind
certă
.
Cum
nu
s-a
constatat
o
încălcare
a
prevederilor
art.948
și
966
C.civ
.,
critica
recurenților
,
întemeiată
pe
dispozițiile
art.304 pct.9
C.proc.civ
.,
nu
poate
fi
primită
.
Așa
fiind
,
Înalta
Curte
a
respins
recursul
declarat
ca
nefondat
menținând
, ca
legală
,
decizia
atacată
.