ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5327/2005

Deliberând asupra recursului de față, Reclamanții P.C. și P.E. au solicitat ca, în contradictoriu cu B., sucursala Constanța, să se constate nulitatea absolută a contractului de credit din 25 septembrie 1996 și a contractului de garanție imobiliară încheiat la 24 septembrie 1996 cât și restabilirea situației anterioare. Motivându-și cererea reclamanții invocă lipsa consimțământului reclamantei P.E. și a debitorului co-garant M.S., care nu au semnat actele a căror anulare se cere. Un alt motiv este acela că imobilul grevat cu ipotecă nu a fost corect individualizat, încălcându-se principiul specializării ipotecii. Și M.S. a formulat, la data de 23 septembrie 1999, cerere de intervenție în nume propriu solicitând, de asemenea, constatarea nulității absolute a convenției de credit din 25 septembrie 1999 pentru lipsa consimțământului, respectiv pentru lipsa semnăturii pe acest contract.

Reclamanții au renunțat la cererea privind restabilirea situației anterioare. Curtea de Apel București, prin sentința nr. 59 din 29 martie 2004 a respins ca nefondată contestația reclamanților și cererea de intervenție a lui M.S. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că înscrisul reprezentând convenția de credit din 25 septembrie 1996 face dovada mențiunilor sale până la înscrierea în fals, iar expertiza grafologică nu a răsturnat această prezumție de validitate deoarece s-a stabilit că reclamanții au semnat contractele. Doar în ceea ce privește semnătura reclamantei P.E. pe contractul de garanție s-a apreciat că nu există certitudine dar instanța a aplicat dispozițiile art. 1169 C. civ., prezumând că semnătura aparține reclamanților.

S-a considerat că față de contractul de credit reclamanții sunt terți și deci nu era necesar să semneze acest contract, iar în ceea ce privește încălcarea specializării ipotecii instanța a reținut că sunt precizate atât natura cât și situația fiecărui imobil al debitorului. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P.C. și P.E. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Se arată că a fost greșit aplicat art. 948 C. civ. față de faptul că expertiza grafologică precizează că nu se poate stabili dacă cea de a 2 a semnătură a fost executată de P.E. Referitor la aplicarea art. 1774 C. civ., privind principiul specializării ipotecii recurenții susțin că acest contract este nul pentru că lipsește identificarea corectă a imobilului.

Se mai susține și că întinderea obligației nu este certă pentru contractul de garanție care a fost încheiat cu o zi înainte. Recursul reclamanților este nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la contractul de credit din 25 septembrie 1996 corect a reținut instanța de fond că acesta a fost încheiat între B. SA, sucursala Constanța și SC P.E. SRL și prin urmare față de acest contract atât P.E. cât și M.S. sunt terți astfel că nu poate fi invocată lipsa semnăturilor lor de pe acest contract. Referitor la contractul de garanție imobiliară nu poate fi considerat nul pentru că reclamantul P.C. a semnat acest contract exprimându-se consimțământul, iar incertitudinile cu privire la semnarea de către P.E.

pornesc de la simplitatea semnăturii care face ca tehnic să nu fie posibil ca expertul grafolog să identifice suficiente caracteristici pentru a se exprima cu certitudine dar, expertiza nu a infirmat valabilitatea semnăturii pentru a putea susține lipsa consimțământului. Nici motivul de nulitate privind încălcarea principiului specializării ipotecii nu este întemeiat pentru că au fost respectate condițiile privind calitatea de proprietar al bunului, cerute de art. 1775 C. civ., cele privind specializarea ipotecii, respectiv identificarea imobilului prin actele de proprietate, descriere și valoare astfel cum pretinde art. 1774 C. civ., iar lipsa intabulării noii construcții de pe teren nu reprezintă o cauză de nulitate a contractului de ipotecă așa cum și reține corect instanța de fond.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 1776 C. civ., nici acest motiv de recurs nu este întemeiat întrucât prin contractul de ipotecă s-a determinat suma pentru care a fost constituită ipoteca indicându-se expres această sumă, respectiv 750.000.000 lei, conform convenției de credit din 24 septembrie 1996. Este fără relevanță că exemplarul convenției de credit depus în dosarul de fond poartă data de 25 septembrie 1996 pentru că determinarea este făcută în însăși contractul de ipotecă așa cum s-a menționat. Negăsindu-se întemeiate nici unul dintre motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.E. și P.C., împotriva sentinței civile nr. 59 din 29 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 noiembrie 2005.