ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5327/2005

Deliberând asupra recursului de

față,

Reclamanții P.C. și P.E. au

solicitat ca, în contradictoriu cu B., sucursala Constanța, să se constate

nulitatea absolută a contractului de credit din 25 septembrie 1996 și a

contractului de garanție imobiliară încheiat la 24 septembrie 1996 cât și

restabilirea situației anterioare.

Motivându-și cererea reclamanții invocă

lipsa consimțământului reclamantei P.E. și a debitorului co-garant M.S., care

nu au semnat actele a căror anulare se cere.

Un alt motiv este acela că imobilul

grevat cu ipotecă nu a fost corect individualizat, încălcându-se principiul

specializării ipotecii.

Și M.S. a formulat, la data de 23

septembrie 1999, cerere de intervenție în nume propriu solicitând, de asemenea,

constatarea nulității absolute a convenției de credit din 25 septembrie 1999

pentru lipsa consimțământului, respectiv pentru lipsa semnăturii pe acest

contract.

Reclamanții au renunțat la cererea

privind restabilirea situației anterioare.

Curtea de Apel București, prin

sentința nr. 59 din 29 martie 2004 a respins ca nefondată contestația

reclamanților și cererea de intervenție a lui M.S.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că înscrisul reprezentând convenția de credit din 25

septembrie 1996 face dovada mențiunilor sale până la înscrierea în fals, iar

expertiza grafologică nu a răsturnat această prezumție de validitate deoarece

s-a stabilit că reclamanții au semnat contractele. Doar în ceea ce privește

semnătura reclamantei P.E. pe contractul de garanție s-a apreciat că nu există

certitudine dar instanța a aplicat dispozițiile art. 1169 C. civ., prezumând că

semnătura aparține reclamanților.

S-a considerat că față de contractul

de credit reclamanții sunt terți și deci nu era necesar să semneze acest

contract, iar în ceea ce privește încălcarea specializării ipotecii instanța a

reținut că sunt precizate atât natura cât și situația fiecărui imobil al

debitorului.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamanții P.C. și P.E. invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Se arată că a fost greșit aplicat art.

948 C. civ. față de faptul că expertiza grafologică precizează că nu se poate

stabili dacă cea de a 2 a semnătură a fost executată de P.E.

Referitor la aplicarea art. 1774 C.

civ., privind principiul specializării ipotecii recurenții susțin că acest

contract este nul pentru că lipsește identificarea corectă a imobilului.

Se mai susține și că întinderea

obligației nu este certă pentru contractul de garanție care a fost încheiat cu

o zi înainte.

Recursul reclamanților este nefondat

pentru următoarele considerente:

Cu privire la contractul de credit

din 25 septembrie 1996 corect a reținut instanța de fond că acesta a fost

încheiat între B. SA, sucursala Constanța și SC P.E. SRL și prin urmare față de

acest contract atât P.E. cât și M.S. sunt terți astfel că nu poate fi invocată

lipsa semnăturilor lor de pe acest contract.

Referitor la contractul de garanție

imobiliară nu poate fi considerat nul pentru că reclamantul P.C. a semnat acest

contract exprimându-se consimțământul, iar incertitudinile cu privire la

semnarea de către P.E. pornesc de la simplitatea semnăturii care face ca tehnic

să nu fie posibil ca expertul grafolog să identifice suficiente caracteristici

pentru a se exprima cu certitudine dar, expertiza nu a infirmat valabilitatea

semnăturii pentru a putea susține lipsa consimțământului.

Nici motivul de nulitate privind

încălcarea principiului specializării ipotecii nu este întemeiat pentru că au

fost respectate condițiile privind calitatea de proprietar al bunului, cerute

de art. 1775 C. civ., cele privind specializarea ipotecii, respectiv

identificarea imobilului prin actele de proprietate, descriere și valoare

astfel cum pretinde art. 1774 C. civ., iar lipsa intabulării noii construcții

de pe teren nu reprezintă o cauză de nulitate a contractului de ipotecă așa cum

și reține corect instanța de fond.

În ceea ce privește încălcarea

dispozițiilor art. 1776 C. civ., nici acest motiv de recurs nu este întemeiat

întrucât prin contractul de ipotecă s-a determinat suma pentru care a fost

constituită ipoteca indicându-se expres această sumă, respectiv 750.000.000 lei,

conform convenției de credit din 24 septembrie 1996. Este fără relevanță că

exemplarul convenției de credit depus în dosarul de fond poartă data de 25

septembrie 1996 pentru că determinarea este făcută în însăși contractul de

ipotecă așa cum s-a menționat.

Negăsindu-se întemeiate nici unul

dintre motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții P.E. și P.C., împotriva sentinței civile nr. 59 din 29

martie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 9 noiembrie 2005.